Nissan Juke Nismo

1.6 Turbo 200CP 4x2 Man
4.3
de Mircea Meșter, Foto: Nissan, marţi, 5 februarie

Nebunul rebel

Se spune că artiştii sunt uşor nebuni. Săriţi de pe fix. Mă rog, la fel se spune şi despre portarii echipelor de fotbal. Că trebuie să fie puţini duşi cu pluta pentru a putea să-şi asume un rol atât de important într-o echipă. Dar aici vorbim despre artişti. Să luăm ca exemplu cubismul, un curent artistic pe care Pablo Picasso l-a inventat după ce a deraiat de la stilul clasic care-l consacra şi a pictat Domnişoarele din Avignon. Tabloul a stat în atelierul artistului ani buni înainte să devină un adevărat punct de cotitură în artă.

Probabil că, dacă Picasso ar fi desenat maşini, Juke ar fi existat încă de la începutul secolului trecut. Şi probabil că artistul l-ar fi ţinut pentru el, undeva într-un depozit, gândindu-se că stilul ales este mult prea "anti-social" pentru a fi înţeles de mulţimea obişnuită cu liniile clasice. Din fericire, anii crizei au făcut ca Nissan să rişte totul, lansând o maşină care nu semăna cu nimic şi care te atinge afectiv instantaneu. Chit că în mod pozitiv sau într-unul negativ. Cert e că Juke nu-ţi e indiferent, iar "nebunul" a reuşit să reinventeze o clasă în care lumea îl consideră un reper, un lider natural.

De acum, însă, Juke trece la nivelul următor. Cu 200 de cai putere dezvoltaţi de un motor turbo de 1.6 litri, noul Juke Nismo încearcă să ne arate că performanţa poate fi şi accesibilă. Şi, evident, că artiştii ştiu să acopere o pânză şi fără să facă rabat de la viteză. 

  • Thor, marţi, 05.02.2013 12:00

    Aratarea asta pe 4 roti zgarie la ochi

  • Adi, marţi, 05.02.2013 12:48

    Urata masina :(

  • cenzurat0005, marţi, 05.02.2013 12:58

    urata cu spume

  • exact, marţi, 05.02.2013 13:19

    daca avea 4 cerculete era frumoasa cu.........................crengi.

  • 2-10, marţi, 05.02.2013 13:34

    funky

  • gabi_o, marţi, 05.02.2013 13:53

    Un "Urat - Fioros". Poate ca in realitate va arata mai bine, cine stie!

  • je_, marţi, 05.02.2013 14:20

    Multi vad,putini pricep ;)

  • George, marţi, 05.02.2013 15:43

    Ce gluma de masina...si cu 500 de cp si tot hidoasa ar fii. Parerea mea.

  • juke, marţi, 05.02.2013 16:21

    foamea vine mancand

  • AndreiRN, marţi, 05.02.2013 16:46

    Barbati care se uita mai degraba la frumusetea unei masini decat performantele sunt .............. metrosexuals. Oricum pt ei s-au pus si leduri.

  • slVW_83, marţi, 05.02.2013 17:35

    Urata cu crengi! I-ar sta bine intr-un helesteu, alaturi de alti brotaci!!!

  • V., marţi, 05.02.2013 20:09

    Eu zic mai avea nevoie de un rand de proiectoare fata, ca nu prea se vede.

  • JAG, marţi, 05.02.2013 20:51

    Daca nu avea farurile alea mari rotunde si lateralul era mai normal era o masina ok. Nu stiu cum pot unii sa dea banii pe asemenea aratare de masina .

  • zarnesteanu, marţi, 05.02.2013 20:58

    Se inscrie perfect in noua linie de design "Tot Mai Urat" a lui nissan.

  • copac, miercuri, 06.02.2013 00:23

    imi place.

  • gogu, miercuri, 06.02.2013 11:04

    care e asemanarea dintre un juke si un bordel? iti e rusine cand intri si cand iesi din el, dar inauntru te simti destul de bine :))

  • cucu, luni, 11.02.2013 13:17

    vrabia mihai viteazu......................l