
Audi A8 facelift
Matrix
Pentru el, zilele se scurg la fel. Îşi împarte existenţa între birou şi casă, între hârtii şi responsabilităţi, între o săptămână agitată şi un weekend pe care îl petrece mai mult dormind, încercând să îşi încarce bateriile.
Între existenţa sa cotidiană se interpune adeseori o realitate artificială, o realitate conştient asumată a luxului, a statutului său social, a spiritului aristocratic.
Realitatea artificială se naşte dincolo de uşa pe care o deschide în fiecare dimineaţă şi pe care o închide seara târziu când se întoarce de la birou. El, un Neo al multinaţionalei pe care o conduce, îşi găseşte mereu un refugiu vital în Matrix-ul pe care Audi l-a inventat pentru toţi cei din categoria lui socială.
Asemeni eroului din filmul cu acelaşi nume, el revine constant în realitatea artificială conturată conturată între geamurile lui A8.
Citeste si
-
4.1/5Nu greșim dacă spunem că brandul Dacia a ajuns în cel mai ridicat punct de la înființarea sa, iar noul Bigster este chiar dovada acestui lucru. Dacia Bigster deschide portița pentru o nouă clasă de clienți, iar noi am avut de-a face cu versiunea 4x4 și echiparea Extreme, dedicată pasionaților de ieșiri în natură. Citeste tot
-
4.6/5Deși se află încă la a doua generație, lansată în 2014, Volvo XC90 nu își arată deloc vârsta. Ce-i drept, în tot acest timp a primit mai multe pachete de îmbunătățiri, cel mai recent facelift fiind prezentat anul trecut. Pe lângă impresiile de la volan, avem pentru tine și un video. Citeste tot
-
4.2/5Tayron este al doilea cel mai mare SUV Volkswagen din Europa, după Touareg. Noi am testat versiunea echipată cu motorul care nu are niciun plan să se pensioneze: 2.0 TDI. Avem pentru tine și un video cuprinzător. Citeste tot
-
4.5/5BMW M440i Coupe nu este un model M veritabil, dar odată ce îl conduci ajungi să te întrebi dacă chiar ai nevoie de un M veritabil. Noi am testat cel mai recent facelift primit de coupe-ul german. Avem pentru tine și un video. Citeste tot
-
4.2/5Am testat noul MG ZS Hybrid+, un rival extrem de serios pentru a noastră vedetă locală, Dacia Duster. Cu un preț competitiv și un sistem hibrid foarte performant, care dezvoltă în total aproximativ 200 de cai putere, MG ZS atrage din ce în ce mai mulți clienți. Deci, nu greșim dacă spunem că este un pericol iminent pentru Duster. Citeste tot
-
Dacia Plant, marţi, 18.03.2014 11:42
Ca tehnologie nimic de comentat, dar designul ala si asa a fost urat, nu inteleg de ce i-au mai facut si un facelift. Au nevoie de un model nou. Inclusiv A6-le mi se pare ca arata urat. Si totusi a pierdut o masina care este faina si la design, adica S-class (care are ultima tehnologie, design complet nou) si ati votat A8 facelift...
-
Catalin, marţi, 18.03.2014 11:43
Scorpioane, cred ca Skoda are volan de Audi :))
-
Mihai, marţi, 18.03.2014 13:13
Cand o sa vedem si un test drive cu S Class?
-
Catalin, marţi, 18.03.2014 13:30
cu S klasse ? mare patron de firma de asigurari (nu zic cine, se stie el) cauta un S klasse "masina de inlocuire". Credeti c-a gasit una ?
-
Fopel, marţi, 18.03.2014 14:06
La coolnes effect ii invizibila, mild, boring etc. Daca nu o masori, nu iti dai seama ce Audi este.
-
unckle, marţi, 18.03.2014 14:14
"Această disponibilitate este străină de segmentul limuzinelor, dar sinonimă cu segmentul sportivelor" vi se pare ca cei 620Nm resimtiti intre 1600-2400rpm intr-un S350Bluetec sunt asa de "straini" ?
-
Scorpionul.negru, marţi, 18.03.2014 15:01
@Catalin In mod normal asa ar trebuii....dar in grupul VAG, nu mai e nici o ordine de design...nu stim care cu care isi imprumuta volanele sau anumite piese si linii de design. Tot aia e zic eu....
-
RRR, marţi, 18.03.2014 15:43
Este o masina banala,prezenta in peisaj de ceva ani,micile modificari nu ajuta cu nimic. La interior(asa de mult laudat)gasim elemente prezente si pe A6. Design asemanator intre A6 si A8,un privitor pe strada le va confunda cu usurinta. Deja Audi s-a incadrat in clasa "low cost".Daca vechile A8 aveau tragger din aluminiu turnat ,acum vedem un impunator plastic,negru frumos ! Oare caroseria mai este din aluminiu ?Nu am mai observat nici eticheta "ASF" Fata de noul S Klasse ce este o masina noua din bara in bara,design futurist,cu motorizari net superioare EURO 6,Audi mi se pare slabut !
-
Vasile, marţi, 18.03.2014 16:23
In mod cert este o masina din primele 3 , mi se pare exceptionala ca sa dai un verdict pe aceasta clasa trebuie sa fi un mare cunoscator in multe domenii nu numai jurnalistic. Totul este impecabil la aceasta masina , incep sa se vada si anii care au trecut peste acest design, oricum tehnologic este destul de inaintata.
-
Luc, marţi, 18.03.2014 20:04
S-a tampit lumea, nu alta. Cum sa dai 125.000 euro pe un 3.0 diesel?? Bine, stiu ca optionalele au ridicat pretul, dar e de domeniul fantasticului.
-
..., marţi, 18.03.2014 20:11
Ma intreb ce fel de cititori are acest site, daca au votat un facelift in pofida unei masini complet noi si etalon al clasei, S-Class, evident! Dumnezeule! De fapt, cred ca problema e in alta parte, date fiind zecile de teste cu Audi si BMW repetate la infinit, cu aceleasi masini. Mare mizerie de site!
-
Adrian, marţi, 18.03.2014 20:48
@Luc Dar ce are ma ? Ce daca e diesel si de 3 litri ? E un motor foarte bun si reusit. E o limuzina pana la urma...nu are nevoie de mii de cp ca sa zbori cu ea. Nuami motoare mari aveti in cap.
-
ncr, marţi, 18.03.2014 21:28
Sigur este A8? Poate A6 sau 4.. sau 5,435.. sau orice... cel putin privit din fata. Si comparatia de preturi fata de concurenta: "briliant"!
-
@Luc, miercuri, 19.03.2014 00:22
Pentru ca consum si pentru ca criza :). Lasand gluma la o parte, nici eu nu as da 125.000 de euro pe un 3.0 diesel. Mi-as lua un 4.2 tdi sau un 3.0 tfsi. Dar daca stai sa te gandesti un pic, motorul de 3 litri are o putere suficienta pentru viata reala plus ca e mai ieftin,e economic si se vinde si mult mai repede. Dar...de la o nava amiral de 125.000 de euro ajunge "suficient"? Dupa parerea mea, nu!!!
-
@..., miercuri, 19.03.2014 11:18
Tu chiar crezi ca Automarket nu vrea sa testeze Mercedes? Daca nu sunt oferite masini la test, de unde sa faca teste? E asa de greu sa ai o minima logica?
-
Firestone, miercuri, 19.03.2014 11:49
Cadillac testeaza varful de gama al marcii numit LTS,au aparut poze spion cu acest model.Nu stiu de ce,dar presimt ca va da de pamant cu trio-ul german.
-
andy.s, joi, 20.03.2014 21:33
Mercedes-Benz,BMW si Audi Nota 10
Volanul ala e oribil....pe cat de frumos este cel cu butuc rotund in trei spite, pe atat de urat este acesta in 4 spite ca la Skoda......buna masina dar prefer oricand un BMW seria 7 !