Şeful Alfa Romeo a prevăzut scandalul Volkswagen încă din 2010: "Emisiile lui Audi A3 sunt miraculoase, magice si extraterestre"
Harald Wester, CEO Alfa Romeo, confrunta încă din 2010 emisiile celei mai ecologice versiuni Audi A3, pe care le numea "miraculoase".
18 septembrie: VW Group este acuzat cu probe de Autoritatea de Protecţie a Mediului din SUA (EPA) că a manipulat testele de emisii şi de consum pentru modelele diesel vândute peste Ocean.
Background: Cum s-a descoperit că Volkswagen frauda testele de emisii. Ce soluţii există pentru repararea problemei.
21 septembrie: Acţiunile VW Group scad cu 20%, cea mai mare scădere într-o singură zi din istoria companiei. CEO-ul VW Group răspunde acuzelor și își cere scuze, anunţând că va coopera cu autorităţile din SUA.
22 septembrie: Cazul Volkswagen primește numele Dieselgate și stârnește reacții la nivel înalt. Casa Albă s-a arătat îngrijorată de comportamentul acestei companii, iar guvernul german va ordona o serie de teste similare pentru modelele vândute de Volkswagen în Europa. Apare și întrebarea dacă Martin Winterkorn, șeful VW, știa despre această problemă.
REVIEW: Şefii Alfa Romeo acuzau încă din 2010 cifrele de emisii oferite de unele modele ale Grupului VW: "Sunt miraculoase, magice si extraterestre"
22 septembrie: CEO-ul Volkswagen SUA recunoaşte deschis concluziile EPA: "Am sfeclit-o, vom plăti ce avem de plătit".
22 septembrie: Volkswagen Group anunţă oficial că software-ul "trişor" afectează emisiile a 11 milioane de maşini la nivel mondial.
22 septembrie: Apar informaţii legate de posibila demitere a CEO-ului Volkswagen Group, Martin Winterkorn.
***
Actualul CEO al mărcilor Maserati şi Alfa Romeo, Harald Wester, acuza încă din 2010 Grupul Volkswagen pentru practicile sale în ceea ce priveşte cifrele de emisii şi de consum, pe care Wester, pe atunci director al mărcii Alfa Romeo, le considera "miraculoase, magice si extraterestre".
"Trebuie să fim ceva mai serioşi în legătură cu aceste cifre pe termen lung", spunea pe atunci Harald Wester. Declaraţiile oficialului mărcii italiene au fost subliniate la acea dată de Automarket.ro într-un material dedicat.
Problema sesizată de Harald Wester viza emisiile-record ale lui Audi A3, care tocmai anunţase că versiunea 1.6 TDI ajunge la consum şi emisii foarte reduse: 3.2 litri/100 km şi 99 de grame CO2/km. Discuţia a avut loc în momentul lansării noii Alfa Romeo Giulietta, care în versiunea 1.6 diesel nu reuşea "decât" un consum de 4.4 litri/100 km, cu emisii de 114 grame CO2/km.
Conform comunicatului oficial al celor de la Volkswagen, 11 milioane de maşini diesel beneficiază de ajutorul de software care limitează emisiile în cazul unui test pe bancul de probă, dar care multiplică apoi emisiile de substanţe nocive, în special Oxizi de Azot, în momentul în care sunt utilizate pe şosea. Grupul german susţine că doar motorul TDI de 2.0 litri în versiune Euro 5 este afectat, astfel că unitatea 1.6 TDI despre care vorbea şeful Alfa Romeo în 2010 rămâne, cel puţin până la proba contrarie, în zona "verde" a plajei de motoare oferite de VW Group.
daca e sa ne luam de consumul mediu al masinilor din grupul vag, pe mine m-a frapat faptul ca golf 7 gti, 220 cai benzina are consum mediu de 6,2 oficial . no comment