Primele imagini scăpate pe net: Audi TT, Jeep Renegade, Toyota Aygo

Publicat luni, 03.03.2014 12:56 de Sebastian Toma

Primele imagini ale noilor Audi TT, Toyota Aygo şi Jeep Renegade au fost publicate pe internet înaintea prezentării oficiale.

Salonul Auto de la Geneva va avea prima zi de presă mâine, 4 martie 2014. Atunci vor fi prezentate oficial majoritatea modelelor care vor fi expuse în cadrul celui mai important eveniment auto a primei jumătăţi a anului curent. Până atunci, imaginile oficiale ale unor modele au ajuns pe internet fără voia producătorilor, prezentările oficiale ale acestora urmând să aibă loc în maxim 24 de ore de la momentul publicării imaginilor respective. Printre premierele de la Geneva deconspirate pe internet se numără Audi TT, Toyota Aygo şi Jeep Renegade. În timp ce primele două modele aveau deja debutul confirmat la Geneva, despre noul Jeep Renegade nu erau disponibile foarte multe informaţii, inclusiv numele său fiind secret.

Audi TT

Acesta ar trebui să fie noul Audi TT.

Versiunea sârbă a portalului Autoblog a prezentat în premieră imaginile noii generaţii Audi TT. Aceştia susţin că sunt imaginile oficiale ale modelului german, pe care le-au obţinut înaintea prezentării oficiale. La fel ca în fiecare an, în seara ce precede prima zi de presă a Salonului Auto de la Geneva, nemţii de la Grupul Volkswagen vor organiza un eveniment special în care-şi vor prezenta premierele. Noua generaţie a lui TT va fi dezvăluită oficial în cadrul evenimentului respectiv.

Jeep Renegade

Renegade este numele celui mai mic model din gama Jeep, iar exemplarul din imagini este modelul de serie, spun americanii de la Jalopnik.

Americanii de la Jeep vor lansa un SUV de segment la Salonul Auto de la Geneva. Modelul se va numi Renegade şi va fi construit în Italia, la fabrica Mirafiori a Grupului Fiat. Potrivit americanilor de la Jalopnik, debutul comercial al lui Renegade va avea loc în vara anului curent şi modelul va fi oferit şi într-o versiune cu tracţiune integrală. Opţional, SUV-ul va avea şi un plafon escamotabil, similar cu o trapă de dimensiuni mari. Debutul oficial are loc mâine, în cadrul Salonului Auto de la Geneva.

Toyota Aygo

Noua generaţie a lui Toyota Aygo are cel mai agresiv aspect dintre cele trei modele care formează tripleta PSA-Toyota.

Toyota Aygo este al treilea model al tripletei franco-japoneze produsă la fabrica din Cehia a joint-venture-ului respectiv. Aygo se mândreşte cu cel mai expresiv design din grupul pe care-l formează cu Citroen C1 şi Peugeot 108, fiind caraterizat de "X"-ul amplasat pe partea frontală, deasupra căruia tronează sigla Toyota. Respectiva literă uneşte blocurile optice, proiectoarele, masca frontală luminile de zi şi oglinzile într-o formă nouă pentru marca japoneză.

Via Autoblog.rs | Jalopnik | Carscoops