Alfa Romeo MiTo şi Giulietta primesc tratamentul Quadrifoglio Verde
Alfa Romeo a adus la Geneva, pe lângă noul 4C Spider, şi versiunile Quadrifoglio Verde ale modelelor MiTo şi Giulietta. Ambele vin cu motoare mai puternice şi multe detalii estetice noi.
Alături de noul Alfa Romeo 4C Spider, constructorul italian a mai înşirat la standul său de la Geneva şi două ediţii speciale ale modelelor MiTo şi Giulietta. cele două ediţii au fost botezate Quadrifoglio Verde, în cinstea simbolului care a făcut istorie în motorsport.
Alfa Romeo 4C Spider - imagini şi detalii oficiale
Alfa Romeo Giulietta Quadrifoglio Verde
Giulietta QV adoptă noul motor cu patru cilindri de 1.75 litri, construit complet din aluminiu, prezent deja pe coupe-ul sportiv 4C. Unitatea oferă 240 de cai putere şi 340 de Nm, adică doar cu 5 cai putere mai mult decât versiunea anterioară. Resursele sunt administrate cu ajutorul unei transmisii semi-automate cu dublu ambreiaj TCT, împrumutată tot de la 4C.
Nu există opţiunea unei cutii manuale, dar, chiar şi aşa, modelul sprintează de la 0 la 100 de km/h în 6.6 secunde, cu 0.2 secunde mai rapid decât versiunea anterioară. Viteza maximă va avea o valoare de 240 km/h.
La nivel exterior, noul Giulietta Quadrifoglio Verde vine cu ţevi de eşapament mari, jante de 17 sau 18 inch, finisaj lucios antracit pentru carcasele oglinzilor, o grilă frontală şi mânere pentru portiere complet noi. Interiorul primeşte un nou intrumentar de bord, o piele nouă, scaune îmbrăcate în Alcantara, un volan redesenat şi cusut cu aţă albă, asemeni mânerelor schimbătorului şi frânei de mână.
Alfa Romeo MiTo Quadrifoglio Verde
De cealaltă parte, micul MiTo Quadrifoglio Verde se bucură de serviciile unui motor pe benzină cu patru cilindri, de 1.4 litri, dispus să ofere 170 de cai putere şi un sprint de la 0 la 100 de km/h în doar 7.2 secunde. Viteza maximă se opreşte la 219 km/h.
Exteriorul este personalizat uşor, cu o vopsea de exterior gri mată Magnesio Grey, cu un eleron spate, cu un nou finisaj pentru carcasele oglinzilor, cu o grilă frontală, cu noi mânere pentru portiere şi cu jante de 17 inch, în spatele cărora stau etrieri de culoare roşie.
Interiorul primeşte piele de culoare neagră, cusături contrastante la nivelul volanului, instrumente de bord cu logo-ul Quadrifoglio Verde, bord Competizione cu finisaj ce imită fibra de carbon şi noi preşuri.
ce masini...cred ca`s cele mai frumoase din clasa lor, mai ales cu pachetul asta.