FEATURE: 10 tipuri de airbag-uri - cum te protejează, cum funcţionează şi de ce sunt utile
Ne-am obişnuit să fie în dotarea standard a maşinii. Cel puţin două. Nu vrem să îl vedem desfăcut, dar ne linişteşte faptul că la nevoie ne va proteja.
Ne-am obişnuit să le avem cu noi în maşină. Sunt între două şi şase, iar uneori chiar mai multe. Stau ascunse sub plasticul bordului şi nu vrem să le vedem desfăcute. Dacă se desfac, o fac exploziv şi au misiunea să ne protejeze în cazul unui accident. Au salvat mii de vieţi şi sunt o dotare extrem de importantă a automobilele moderne. Vorbim de airbag, sistemul de protecţie în caz de impact. În cazul unui accident, acestea se umflă într-o fracţiune de secundă şi ne feresc de impactul cu elemente ale caroserie. Cele mai importante sunt airbagurile frontale care ne protejează capul în cazul unui accident frontal. Dar constructorii auto au dezvoltat în ultima vreme o serie de airbaguri diferite. Unele sunt amplasate în zone în care nu te-ai aştepta.
PUŢINĂ ISTORIE
Primele automobile dotate cu airbaguri au apărut în anii '70. Răspandirea acestui sistem pasiv de siguranţă a luat avânt însă în anii '80 şi '90. Pentru început maşinile erau dotate cu un singur airbag destinat celui de la volan. Istoric, airbagul a fost inventat în 1951 de Walter Linderer în Germania şi John Hetrick în SUA. Cei doi au înregistrat patente pentru sisteme rudimentare de protecţie bazate pe principiul airbagului. În 1963, un patent de invenţie pentru un airbag auto a fost înregistrat în Japonia de către Yasuzaburou Kobori.
Însă adevăratul airbag a venit pe lume practic în 1967 când Allen K. Breed a inventat o componentă extrem de importantă: senzorul electromecanic şi sistemul ce permite umflarea airbagului în 30 de milisecunde. Introducerea sistemului pe automobile a avut loc treptat. În 1971, Ford a creat o flotă de modele experimentale dotate cu airbag. General Motors a început să testeze sistemul în 1973, dar primele modele de serie dotate cu airbag au fost vândute în 1975 şi 1976. În 1981, Mercedes-Benz introduce airbagul ca opţiune pentru modelul de top S-Klasse (W126). În 1987, Porsche 944 turbo devine primul automobil european ce oferea două airbaguri în dotarea de serie. Tot în '87, apare şi primul automobil japonez dotat cu airbaguri: Honda Legend. Trebuie spus că airbagul este un sistem pasiv de protecţie ce fucţionează în asociere cu centura de siguranţă. Dacă cel de la volan sau pasagerul nu au centura de siguranţă pusă, airbagul nu este eficient în cazul unui accident.
ŞTIAŢI CĂ...
Automarket v-a oferit acum trei ani un articol interesant care analiza 20 de curiozităţi din lumea airbagurilor. Am aflat atunci împreună care este adevăratul motiv pentru care au fost inventate airbagurile, detalii despre primele mărci care au folosit acest sistem de siguranţă şi cum s-a ajuns la timpii extrem de scurţi de reacţie pentru umflarea airbag-urilor în cazul unui accident nedorit. Toate acestea şi alte câteva curiozităţi pot fi citite în articolul 20 de lucruri pe care nu le ştiai despre airbag-uri.
AIBAGURI CLASICE ŞI AIRBAGURI "CIUDATE"
Deşi suntem obişnuiţi să avem în maşini în principiu trei tipuri de airbag-uri (frontale, laterale şi cortină), iar o maşină este considerată completă dacă le are pe toate acestea, constructorii auto au inventat în ultima perioadă airbag-uri amplasate în zone inedite ale maşinii.Dacă airbagul pentru genunchi devine şi el uşor-uşor o obişnuinţă, ultimii ani ne-au făcut cunoştinţă cu airbaguri ciudate, dar care au un rol foarte important în cazul unui impact. Le-am analizat pe toate mai jos.
Airbag frontal
Este cel mai comun şi răspindit tip de airbag. Majoritatea constructorilor auto de pe piaţa europeană ofertă două astfel de airbaguri în dotarea de serie a automobilului. Cel pentru şofer este amplasat în volan, iar cel pentru pasager în partea superioară a bordului.
Airbag lateral
Airbagurile laterale protejază împotriva impactului lateral. În cazul în care automobilul este lovit din lateral acest tip de airbag se umflă pentru a proteja pasagerul aflat pe partea impactului. Airbagurile laterale sunt localizate în spătarele scaunelor.
Airbag cortină
Airbagul cortină se deschide pe toată lungimea suprafeţelor vitrate laterale şi este gândit pentru a proteja capul pasagerilor în cazul unui impact lateral.
Airbag pentru genunchi
Un airbag special pentru genuchii celui de la volan a fost folosit pentru prima dată pe modelul Kia Sportage din 1996. Acest tip de airbag este amplasat sub coloana volanului. În Europa, Toyota Avensis a fost primul model care a venit dotat cu acest tip de airbag. Din anul 2000, acest tip de dotare s-a răspândit pe numeroase modele.
Airbag pentru lunetă
În 2008, modelul Toyota IQ a folosit în premieră un airbag pentru lunetă. Este de fapt un airbag cortină pentru partea din spate a automobilului. Deoarece IQ este un model de oraş, iar bancheta din spate este foarte aproape de lunetă, Toyota a dezvoltat acest tip de airbag pentru a proteja pasagerii din spate în cazul unui impact posterior.
Airbag central (între pasageri)
Toyota şi GM au lucrat la o variantă a unui airbag central. Toyota a dezvoltat un airbag ce se deschide central între cei doi pasageri din spate pentru a împiedica o lovitură între capetele celor doi. General Motors a avut o idee asemănătoare, dar airbagul central este amplasat frontal şi este destinat celor doi ocupanţi aflaţi pe locurile din faţă.
Airbag centură
După câteva experimente prin 2001, Ford anunţa în 2009 că va dota modelele sale cu centuri speciale gonflabile. Acest airbag în formă de centură ar proteja mai bine toracele pasagerului în cazul unei decelerări accidentale violente.
Airbag anti-alunecare
Renault a dezvoltat un airbag pentru şezut care previne efectul de alunecare sub centură în cazul unui accident. Acest efect, denumit în limba engleză "submarining", apare în anumite cazuri când decelerarea este violentă. Airbagul pentru şezut împiedică acestu lucru, menţinând pasagerul bine ancorat în centuri.
Airbag pentru pietoni
Volvo a lansat în premieră acest tip de airbag pe noul model V40. Amplasat la baza parbrizului, airbagul pentru pietoni protejază victima unui accident de impactul cu parbrizul maşinii. Sistemul detectează dacă accidentul a implicat un pieton şi acţionează capsele explozive care îndepărtează prinderea capotei eliberând un airbag în formă de U care acoperă o parte din parbriz.
Airbag moto
Lumea moto a testat îndelug diverse interpretări ale airbagului pentru protecţia motocicliştilor în caz de accident. Honda a introdus un airbag frontal pe modelul Gold Wing din 2006. Astăzi există inclusiv geci moto cu airbag, un producător de top fiind Helite. Aceste geci detectează când motociclistul şi-a pierdut echilibrul şi un impact cu asfaltul este iminent şi umflă o pernă protectoare aflată în geacă pentru a proteja spatele.
Scaun cu suport anti-submarinaj. Suntem in Romania. PS: bun articol