FEATURE: Le Mans 24h - Vârful curselor de anduranţă a ajuns la ediţia 80

Publicat vineri, 15.06.2012 17:25 de Dragoș Băltățeanu

Totul a început cu o întrebare simplă. Cine poate conduce mai mulţi kilometri în 24 de ore? Cursa de anduranţă de la Le Mans a încearcat să răspundă la această întrebare de 80 de ori.

 

Prima cursă de 24 de ore a avut loc în 1923 pe drumurile publice din departamentul Sarthe, lângă oraşul francez Le Mans. Erau drumuri neasfaltate, iar majoritatea maşinilor erau de serie. Astăzi, circuit de la Sarthe este compus în mare parte din drumuri publice care se închid în a doua săptămână din iunie. Circuitul are 13.6 km lungime şi este compus din linii drepte unde maşinile de curse ating viteze de peste 320 km/oră, dar şi viraje strânse, şicane şi viraje tehnice. 

O cursă de anduranţă de 24 de ore schimbă multe lucruri în modul de abordare a unei competiţii. Nu este suficient să faci o maşină rapidă. Trebuie să faci o maşină de curse care să fie foarte rapidă, dar care să reziste timp de 24 de ore în regim de cursă. O cursă care se va disputa indiferent de condiţiile meteo, în noapte. 

Maşina trebuie să aibă faruri performante, stopuri de frână, semnalizatoare, ştergătoare şi sisteme de frânare care să reziste la ce este mai rău. Dar mai important, trebuie să aibă un echipaj de trei piloţi care să funcţioneze perfect ca echipă. Un pilot poate sta la volan un maxim de patru ore. Piloţii de curse sunt prin definiţie egoişti, dar aici trebuie să lucreze împreună.

Le Mans este şi un laborator. Multe sisteme de siguranţă pe care astăzi le regăsim pe modelele de serie au fost testate aici. Este o cursă unde am văzut şi multe accidente spectaculoase. Poate cel mai cunoscut este cel suferit de australianul Mark Webber cu Mercedes în cursa din 1999.

NUME DE ISTORIE LA START

Cursa de la Le Mans a atras de-a lungul timpului nume sonore din lumea motorsportului şi nu numai. Paul Newman a concurat aici, iar Steve McQueen a făcut un film despre această cursă. O mulţime de piloţi din Formula 1 au venit să aici să încerce senzaţiile curselor de anduranţă, iar lucrurile continuă pe aceeaşi linie: doar anul acesta sunt la start 22 de piloţi care au trecut prin Formula 1. Oricine vrea să câştige aici. 

Unul dintre numele cunoscute din lumea auto care a trecut prin paddock-ul de la Le Mans ca pilot este Tiff Needell, cunoscut la noi mai ales pentru că este una dintre figurile emblematice ale emisiunii TV britanice Fifth Gear. Într-un interviu pe care ni l-a acordat în exclusivitate acum câteva luni, Tiff descria foarte plastic atmosferă şi modul în care un pilot se simte pe circuitul Le Sarthe.

"Ştii, când se lasă noaptea la Le Mans sau când începe să se lumineze în zori simţi lucruri cu adevărat speciale. Te afli într-o maşină de curse pe circuit în timp ce ziua se schimbă în noapte şi noaptea în zi şi alergi la maximum cu o maşină de curse pe un circuit de modă veche de 13 kilometri şi jumătate. Din punctul de vedere al experienţei, absolut nimic nu e peste Cursa de 24 de ore de la Le Mans." - Tiff Needell


O victorie la Le Mans este un trofeu extrem de important în palmaresul oricărui pilot. Iar cei care câştigă de mai multe ori devin legende. Mister Le Mans este de obicei cel care a câştigat aici de cele mai multe ori. Jackie Ickx a fost primul cu şase victorii, dar a fost detronat de pilotul danez Tom Kristensen. El este cel mai titrat pilot la Le Mans. Mister Le Mans are opt victorii din doar 15 prezenţe în această cursă. Tom Kristensen se află din nou la start în acest an, alături de echipa care l-a consacrat: Audi.

În Cursa de 24 de ore de la Le Mans, maşinile concurente se împart în patru clase:

LMP1

Pot fi recunoscute uşor după farurile albe şi numerele de concurs albe pe fond roşu. Prototipurile înscrise la această clasă trebuie să cântărească minim 900 kg şi să folosească un motor pe benzină (3.4 litri atmosferic sau 2.0 litri turbo) sau diesel (3.7 litri). Rezervoarele au 75 litri daca maşina are motor pe benizină (73 litri pentru hibrizi) sau 60 de litri pentru cele propulsate de motoare diesel (58 litri penru hibrizi).

LMP2

Prototipurile au faruri albe şi numere de concurs albe pe fond albastru. Greutatea minimă este de 900 kg. Capacitatea cilindrică maximă este de 5 litri pentru motoarele cu 8 cilindri atmosferice sau 3.2 litri pentru cele cu 6 cilindri turbo. Rezervoarele de carburant au capacitatea de 75 litri.

GTE PRO

Aici intră automobilele cu forme uşor de recunoscut. Este categoria unde concurează Ferrari 458 Italia, Aston Martin, Corvette şi Porsche 911. Farurile sunt galbene, iar numerele de concurs sunt albe pe fond verde. Greutatea minimă este 1.245 kg, iar rezervoarele au o capacitate de 90 litri. Motoarele atmosferice pot avea o capacitate cilindrică maximă de 5.5 litri, iar cele turbo de 4 litri.

GTE AM

Este clasa amatorilor. Maşinile se pot deosebi după farurile galbene şi numerele de concurs albe pe fond portocaliu. Specificaţile tehnice sunt identice cu cele de la clasa GTE PRO. 

ERA AUDI

Toţi marii constructori au trecut pe la Le Mans la un moment dat: Ferrari, Porsche, Aston Martin, Bentley, Mercedes-Benz, McLaren, BMW au numele înscris pe peretele istoriei cursei franceze de anduranţă. Dar Audi este constructorul care s-a îndrăgostit de această cursă în era modernă.


Audi a venit la Le Mans în 1999 cu modelul R8 Roadster şi s-a clasat pe locul 3. În 2000, germanii au încercat din nou şi au terminat cursa pe primul loc datorită echipajului Frank Biela/Tom Kristensen/Emanuelle Pirro. Începea o eră a dominaţiei Audi. Din 2001 până în 2005, modelul R8 a dominat fără drept de apel. A câştigat în fiecare an, chiar şi în 2003, când a venit deghizat şi s-a prezentat la start sub numele Bentley EXP Speed 8. 


În 2006, Audi a deschis un nou capitol. A adus la Le Mans un automobil cu motor diesel. Noul R10 TDI părea un pariu riscant, dar a câştigat de la prima prezenţă la Le Mans. Pe circuitul din Sarthe începea era diesel. 

RIVALITATEA MOTOARELOR DIESEL

Din 2007, apărea un nou jucător important pe scena cursei de anduranţă de 24h. Mândria naţională a Franţei trebuia apărată cumva împotriva dominaţiei germane. Peugeot a ridicat mânuşa şi a adus la Le Mans modelul 908 HDI FAP. Gigantul din Sochaux avea o singură misiune: să îi învingă pe cei de la Audi. Maşina lor era rapidă, dar la prima prezentare nu a reuşit să-şi atingă scopul. Audi câştiga din nou. În 2008, scenariul s-a repetat. Iar cursa a fost capturată într-un film de excepţie creat de Audi: Truth in 24.

Abia în 2009, Peugeot reuşea să îşi îndeplinească misiunea. Peugeot-urile au fost cele mai rapide maşini de pe circuit şi treceau linia de sosire după 24 de ore pe primul şi al doilea loc. Victoria îi aparţinea echipajului David Brabham/Marc Gene/Alexander Wurz. A fost însă singura victorie a Leului. Deşi au continuat să alerge la Le Mans până anul trecut, Peugeot nu a mai reuşit să câştige. În 2011, Cursa de 24 de ore de la Le Mans a avut un scenariu demn de un film de Hollywood.

A fost o cursă atât de dramatică încât Audi nu a rezistat şi a creat partea a doua a filmului Truth în 24. Anul trecut, Peugeot-urile păreau mai puternice ca niciodată. Audi venea, din nou, cu un model nou: R18.

Motivul era schimbarea de regulament ce îi obliga să aducă la Le Mans un prototip cu cockpit închis. Noul R18 era însă mai lent decât Peugeot-ul 908. Cursa avea să fie o dramă pentru Audi. Mai întâi, maşina lui Allan McNish era atinsă de un concurent mai lent, air scoţianul ieşea violent în decor la doar o oră după începutul cursei. Apoi, târziu în noapte, un accident extrem de violent avea să fie provocat de un alt concurent. De data aceasta a căzut victimă Audi-ul pilotat de Mike Rockenfeller. Cu o singură maşină rămasă în cursă, Audi a reuşit să ţină piept celor trei Peugeot-uri de uzină. La final, linia de sosire a fost trecută la o diferenţă de doar 13.8 secunde, cea mai strânsă din istorie. Pentru Peugeot, a fost înfrângere greu de digerat, iar echipa franceză nu se mai află la start în 2012. Eroii Audi din 2011 au fost piloţii Marcel Fassler, Andre Lotterer şi Benoit Treluyer. Plus inginerul din spatele echipajului Audi cu numărul de concurs 2. Leena Gade a devenit prima femeie inginer care a câştigat la Le Mans.

Automarket a strâns anul trecut într-un material dedicat cele mai interesante detalii legate de Cursa de la Le Mans câştigată in extremis de Audi. De exemplu, la finalul cursei aflam că maşina câştigătoare a parcurs în cele 24 de ore de competiţie o distanţă echivalentă cu distanţa Bucureşti-Le Mans şi retur.

2012: EDIŢIA CU NUMĂRUL 80

În acest weekend Audi va încerca să obţină victoria cu un autombil hibrid. Modelul R18 E-tron foloseşte atât motorul diesel cât şi un propulsor electric. Dar gemeranii vor avea de înfruntat un rival nou: Toyota. Japonezii au revenit la Le Mans, iar propunerea lor este un hibrid cu motor pe benzină şi propulsor electric numit TS030 Hybrid.

Constructorul japonez a mai încercat o dată să cucereasscă Le Mans cu modelul GT-One în 1998 şi 1999. Nu a reuşit. În 2012, Toyota a venit cu două maşini cu propulsie hibridă, dar are de înfruntat armada Audi formată din două modele R18 e-tron quattro cu propulsie hibridă şi două prototipuri R18 Ultra cu motor diesel. În sesiunile de calificări disputate vineri la Le Mans, unul dintre cei doi hibrizi Audi s-a clasat în pole-position datorită echipajului Lotterer/Fässler/Treluyer, acelaşi care a câştigat ediţia de anul trecut. De pe a doua poziţie a grile de start va pleca Audi-ul Ultra cu numărul de concurs 3, pilotat de Gene/Dumas/Duval. Prima Toyota este pe poziţia a treia a grilei cu echipajul Davidson/Buemi/Sarrazin.

 

PROTOTIPUL EXPERIMENTAL NISSAN DELTAWING

O altă apariţie extrem de exotică este prototipul Nissan DeltaWing. A fost invitat să participe la cursă în afara clasamentului, pentru a testa o nouă tehnologie. Forma maşinii propuse de DeltaWing este total atipică pentru o maşină de curse. Puntea faţă este extrem de îngustă, roţile fiind foarte apropiate. Privită de sus, maşina DeltaWing Nissan seamănă cu o săgeată. După sesiunile de calificări, DeltaWing Nissan s-a clasat la jumătatea grilei de start, dovedint că este o soluţie viabilă pentru viitor. Rămâne de văzut cum se va descurca şi în cursa de 24h. 


Cursa începe sâmbătă la ora 16, ora României, şi va fi transmisă în direct, fără întrerupere, de Eurosport şi Eurosport 2.

  • VladyF, vineri, 15.06.2012 18:13

    Puteti posta aceasta imagine la o dimensiune mai mare ? http://static.automarket.ro/img/db/article/045/243/892298l.jpg?ts=1339764594

  • chuck norris, vineri, 15.06.2012 18:56

    in lemans tin cu aston martin si in f1 cu mclaren-mercedes

  • bolovan, vineri, 15.06.2012 23:04

    Va rog corectati...era sa fac stop cardicac cand am vazut...cursa nu incepe duminica...incepe sambata