FEATURE: 10 invenţii auto care au debutat în IndyCar

Oglinda retrovizoare, centura de siguranţă, supraalimentarea, tracţiunea faţă şi integrală sunt doar câteva elemente familiare tuturor, care şi-au făcut ucenicia în celebra cursă de 500 de mile de la Indianapolis.

În fiecare dimineaţă ne urcăm în maşină, ne fixăm centura de siguranţă, cercetăm cu coada ochiului oglinda retrovizoare şi răsucim cheia în contact. Nu ne gândim niciodată de unde vin invenţiile auto banale, cu care interacţionăm zi de zi.

Locul oglinzii retrovizoare, în care ne aruncăm ochii de cel puţin câteva zeci de ori pe zi, era ţinut, la începutul secolului trecut, de pasagerul din dreapta. Puţini ştiu asta, însă şi mai puţini ştiu că elemente banale regăsite pe maşinile noastre au fost testate şi experimentate mai întâi pe circuit.

Astăzi vorbim despre cele mai importante 10 invenţii auto care şi-au făcut ucenicia pe asfaltul încins al cursei de la Indianapolis. Circuitul a fost construit în 1906 pentru a fi utilizat de producători ca pistă de testare. Cinci ani mai târziu, în 1911, aici are loc prima cursă de 500 de mile, echivalentul a 804 kilometri. De-a lungul anilor ce au urmat, circuitul de la Indianapolis este martorul aplicării unor invenţii ce au schimbat radical lumea automobilelor de stradă.

1. Oglinda retrovizoare

În 1911, automobilele care alergau la Indianapolis aveau structura unui bi-post, oferind spaţiu pentru pilot şi pentru pasager, cunoscut sub titulatura de "mecanic mobil". Deşi mulţi ar fi tentaţi să creadă asta, personajul din dreapta nu se afla acolo pentru a repara maşina în mers. Rolul său era acela de a-l avertiza pe şofer atunci când cineva încerca să-l depăşească.

Primul câştigător al cursei de la Indianapolis, Ray Harroun, a jucat însă inteligent. A renunţat la pasagerul din dreapta şi a folosit ceea ce se crede a fi prima oglindă retrovizoare din lume. Ceilalţi concurenţi au contestat rezultatul, susţinând că Ray a trişat printr-o metodă complet nesigură. Mai târziu însă, au adoptat şi ei aceeaşi soluţie.

2. Elementele aerodinamice

Primele elemente aerodinamice menite să sporească aderenţa şi să îmbunătăţească frânarea au luat naştere tot pe pista de la Indianapolis. Inginerii şi mecanicii au pus un accent deosebit pe elementele de caroserie ale maşinilor de curse. Un exemplu viu rămâne maşina aceluiaşi Ray Harroun, botezată Marmon Wasp, care păstrează dovada unor prime eforturi aerodinamice.

3. Frânarea hidraulică pe patru roţi

Dacă în prezent luăm ca pe ceva normal ABS-ul, frânele pe disc şi asistenţa la frânarea de urgenţă, trebuie să ştim că în primii ani ai automobilismului oprirea se făcea mult mai rudimentar. Chiar şi în cazul maşinilor de curse care alergau la Indianapolis. Pe atunci piloţii aveau o misiune foarte grea: frânele erau acţionate mecanic doar pe două roţi, acţiune extrem de solicitantă în cadrul unei curse de peste 800 de kilometri.

În condiţiile în care presiunea asupra frânelor era mult mai mare decât în cazul modelelor de stradă, compania Duesenberg Motor a introdus în 1921 prima maşină de curse echipată cu frâne hidraulice pe toate cele patru roţi. Succesul acestei soluţii a făcut ca ea să fie rapid adoptată şi de maşinile de serie.

4. Tracţiunea faţă

Puţini ştiu că cei de la Miller Racing câştigau cursa Indy 500 în 1924 cu un model echipat cu tracţiune faţă.

Spre deosebire de maşinile care concurează astăzi în cursa americană, modelul celor de la Miller beneficia de un motor frontal şi de o tracţiune faţă. Transmiterea resurselor către axa faţă oferea mai multă aderenţă în condiţii alunecoase, într-o vreme în care pneurile erau foarte rigide. Mai mult decât atât, această soluţie îi permite pilotului să adopte o poziţie la volan ceva mai joasă, reducând astfel rezistenţa la înaintare şi ajutând la creşterea vitezei.

5. Tracţiunea integrală

La începutul secolului trecut, pneurile erau destul de înguste, iar tracţiunea integrală a ajutat echipele să livreze mult mai bine puterea pe pistă. Mai mult decât atât, acest tip de tracţiune a uniformizat uzura cauciucurilor, ceea ce se poate dovedi un avantaj important în tururile finale. Totodată, numărul opririlor la boxă s-a redus considerabil, economisind astfel şi mai mult timp.

În prezent, constructori premium cum sunt Audi, BMW şi Subaru oferă tracţiune integrală pentru modelele de stradă, folosindu-se de progresul tehnologic atins mai întâi de monoposturi.

6. Supraalimentarea

Folosirea un compresor pentru a pompa mai mult aer în interiorul motorului este o practică foarte populară în rândul constructorilor care vor să ofere publicului ceva mai multă putere, fără a încălca normele de poluare. Piloţii au fost conştienţi de aceste resurse şi le-au folosit cu mult timp în urmă.

Prima maşină supraalimentată din Indy 500 a fost Cummins Diesel Special, al pilotului Freddie Agabashian. Modelul a concurat cu succes în 1952.

7. Centurile de siguranţă

Piloţii erau reticenţi la ideea de a fi legaţi fizic de maşina cu care concurau. Motivul era simplu: pe atunci, modelele de curse dispuneau de rezervoare uriaşe cu combustibil, care făceau din ele adevărate bombe pe patru roţi. Nu puţine au fost cazurile în care accidentele uşoare sau mai grave au dus la incendierea rapidă a maşinii şi chiar la moartea pilotului.

Cu toate acestea, piloţii au realizat că şansele de supravieţuire cresc atunci când se foloseşte o centură de siguranţă, iar numărul incendiilor nu este mai mare decât cel al accidentelor comune. Încrederea a crescut şi odată cu apariţia combinezoanelor ignifuge, derivate din industria militară.

În 1956, Ray Crawford a fost primul pilot care a decis să folosească centura de siguranţă în cadrul cursei de la Indianapolis. Decizia a fost, se pare, destul de inspirată, Ray suferind atunci un accident frontal uşor.

8. Turbina

În cadrul ultimelor saloane auto, constructori precum Audi sau Jaguar au dovedit eficienţa motoarelor turbină atunci când sunt folosite pe post de generator pentru modelele electrice. Propulsoarele sunt simple, uşoare, rafinate şi eficiente, capabile să funcţioneze pe orice tip de combustibil lichid.

Aceste atribute au atras şi atenţia piloţilor, care le-au folosit pentru prima dată în cursa Indy 500 din 1967. Promotorul a fost Parnelli Jones, care a utilizat un motor de elicopter pentru maşina sa cu tracţiune integrală.

9. Cutia de stocare a datelor

În prezent, atunci când există dubii privind cauza unui accident, anchetatorii apelează la indiciile stocate de camera de la bord. În Statele Unite, o astfel de cutie de stocare a făcut lumină în cazul unui poliţist implicat într-un grav accident de circulaţie, după blocarea pedalei de acceleraţie.

În 1993, organizatorii cursei Indy 500 au introdus obligativitatea folosirii camerelor video la bordul maşinilor participante, folosind tehnologia pusă la dispoziţie de Delhi. Folosirea acesor medii de stocare a dus la studierea în amănunt a accidentelor produse la Indianapolis şi îmbunătăţirea regulilor de siguranţă.

10. Etanolul

Deşi poate părea surprinzător, etanolul a fost folosit pe post de combustibil în cursele de la Indianapolis încă din 1927. Atunci Leon Duray a apelat la combustibilul alternativ cu cifră octanică mare, pentru a creşte puterea maşinii sale. A fost însă o excepţie, concurenţii preferând în continuare benzina.

Până în 1964, când un incident catastrofal a dus la un incendiu de proporţii. Un an mai târziu, organizatorii au recurs la alcool pentru alimentarea maşinilor, măsură ce urma  să uşureze stingerea unui incendiu de proporţii. În 2006, la aproape 40 de ani de la folosirea alcoolului, în Indy 500 se aleargă cu etanol provenit din porumb. Anul acesta s-a făcut însă trecerea către E85 pentru a dechide drumul către maşinile de serie.