Volvo S60

4.2
de Mircea Meșter, Foto: Volvo, duminică, 13 iunie

Ieşit din tipare

10 ani. Atât a trecut de la lansarea generației anterioare a lui Volvo S60. Sau cinci ani de la ultimul facelift. După tiparele "erelor" auto, o perioadă de zece ani este imensă având în vedere faptul că de obicei vorbim de șase până la opt ani între două generaţii distincte ale aceluiaşi model. Pentru a se "scuza" însă în faţa fanilor, Volvo a scos pe piaţă o a doua generaţie S60 care nu doar că duce mai departe caracteristicile principale pozitive ale vechiului model, ci aduce un plus evident prin adăugarea unor elemente noi pentru model și pentru marcă în general. Dacă până acum vorbeam de S60 ca despre un model sigur şi mai ales confortabil, adăugăm de acum în ecuaţie şi sportivitate. Nu la nivelul nemţilor, însă rezultatul nu-i deloc rău pentru o primă încercare de a ieşi din tiparele clasice ale mărcii. Dacă adăugăm însă și designul exterior de excepţie, bătălia din segment se anunţă interesantă.

  • LauCalin, duminică, 13.06.2010 10:32
    S60

    In opinia mea, alaturi de S80, S60 este singurul Volvo care se poate "bate" de la egal la egal cu BMW, Mercedes si Audi. Imi place foarte mult masina asta si abea astept sa ma duc la un showroom sa o vad in detaliu si poate sa fac si un drive test, ca de cumparat, mai greu :)))

  • you_hooo, duminică, 13.06.2010 12:04
    masina pentru individualisti

    din fericire are un pret foarte competitiv_este plasat intre doua clase_premium si semi-premium; culmea, va fi o laternativa foarte interesanta la semi-premium (marcile generaliste). dar din pacate cultura auto la romanashi e cam scazuta... nu vad masina cumparata decat de cunoscatori; in plus in romania reteaua de distributie e ff slaba, cu un service scump. oricum cine isi cumpara o astfel de frumusete iese din marea masa si durabilitatea e foarte buna. succes volvo s60!!!

  • kretzoooo, duminică, 13.06.2010 12:19

    bun articol si masina e misto.

  • ............, duminică, 13.06.2010 13:41
    ...........

    prea tare masina asta

  • AgentSmith, duminică, 13.06.2010 13:57
    @Automarket

    Pentru o imagine completa a modelului testat ar trebui sa adaugati o sectiune in care sa detaliati costurile legate de intretinerea automobilului: asigurari, service, consumabile, combustibil - in primii 3-4 ani si/sau 60-100000Km. Ati putea eventual extinde acest calcul cu valoarea de revanzare dupa 3-4 ani, ajungand la "total cost of ownership". Acest lucru este destul de important pentru ca cel putin in urma cu cativa ani, Volvo avea preturi foarte mari la reviziile din perioada de garantie. Despre masina, aparent este o alternativa reala la producatorii germani care domina soselele patriei cu autoritate. Sper ca vina si Alfa Romeo cu un model reusit ca inlocuitor pentru 159, si sa creasca putin concurenta in zona entry-level premium. Noi, consumatorii, nu vom avea decat de castigat.

  • fny.ro, luni, 14.06.2010 14:29
    Comparatie intre clase

    Avand in vedere ca Volvo are in portofoliu, printre altele, S40 si S60, iar BMW, printre altele, Seria 3 si Seria 5, mie mi se pare ca un concurent direct la S60 ar fi seria 5 si nu seria 3. De ce ati ales in discutie sa o comparati cu seria 3?!

  • mircea, luni, 14.06.2010 14:36
    @fny.ro

    Pentru că S60 este în segmentul lui Seria 3. S40 e ceva mai jos ca dimensiuni.

  • ironR, luni, 14.06.2010 15:24
    sofisticat

    Asta da masina! Imi place! nici nu mi-a trecut prin cap ca poate avea atatea. Mai bine se apuca sa scoata un pachet pt cei care nu stiu sa conduca deloc, iar scoala de soferi o vor face direct pe un volvo versiunea "instructor auto" si eventual sa dea si carnetul de sofer.

  • Dukat, luni, 14.06.2010 15:25

    Automarket, frumos test, multumim. Un singur ma intristeaza putin: atat la S60 cat si la Mazda 6 ati testat numai varianta pe benzina. Ar fi posibil ca sa vedem candva si o descriere ca variantei diesel? Mai ales ca in acest test intr-un moment pomeniti si versiunea D. Merci mult.

  • mircea, luni, 14.06.2010 15:43
    @Dukat

    Vor veni şi teste cu versiunile diesel. Probabil după lansarea modelului în România.

  • Octavian, luni, 14.06.2010 15:50

    @Laucalin - nu uita de c70 mai ales cel cabrio. Se bate cot la cot cu seria 3 cabrio. De cand asteptam review-ul acesta. Sunt curios daca la noile motorizari diesel au rezolvat problema consumului ridicat care l-a avut generatia D5 anii 2005-2010. Generatia 2001-2005, model care intamplarea il face sa il am si eu, are un consum foarte bun. O data cu introducerea motoarelor euro4 din 2005 cu DPF, consumul din pacate a crescut cu 30%. Motorul diesel nu mai avea nici un rost, avand un consum foarte apropiat de motorul T5 care se stie ca pentru cei 250cp are un consum foarte bun. Sa speram ca au rezolvat aceasta problema. Nu vreau sa fiu inteles gresit, cand zici ca ai volvo teoretic nu ai de ce sa te framanti cu consumul. Dar cand dai un ban in plus ca sa ai un diesel, te astepti la un consum pe masura. Din pacate observ ca au scumpit noul s60. Cand vrianta care o am eu(s60 d5 full) a fost 30 000 euro si era sub concurenta cu un minim 5000, acum sta mult mai aproape. Avand in vedere ca noul a4 are un design care bate la fund orice bmw sau mercedes, as cam sta pe ganduri daca mai merg pe volvo, doar pentru exclusivitate si fiabilitate (al meu are 350 000km si nu am avut de schimbat nici macar o bucsa la ea. Sunt socat in continuare de cat de fiabil a putut sa fie. Ca sa nu zic ca nu sunt deloc Captain Slow)

  • Victor, luni, 14.06.2010 18:21
    Date gresite

    "BMW şi Audi se bat sub graniţa celor 6 secunde." Intradevar BMW 335i xdrive are 5.4secunde pana la suta, dar Audi e undeva departe, 6,2 sec manual sau 6,4 tiptronic. Deci BMW nu se bate cu nimeni sub granita celor 6 secunde...sta singur linistit.

  • benzinaru', luni, 14.06.2010 18:36
    ....

    fantastica masina

  • flavius, luni, 14.06.2010 21:50
    Bella

    Dupa mult timp,si sub dominatie chineza ,un Volvo frumos.Felicitari Automarket pentru testul corect.

  • page, marţi, 15.06.2010 01:21
    mda

    botul e urat :| se vede care e diferenta intre un european si un chinez nota mea pt design e 5/10

  • clau, marţi, 15.06.2010 07:42
    respect volvo!

    super tare masina! ce nu imi place e volanul, too sporty 4 me! probabil este si varianta cu 4"spite" pentru clientii mai "in varsta".. am un v40 din 2001, de 4 ani e la mine si la ce drumuri avem ma mir ca nu se strica ceva pe dedesupt..fiabilitatea isi spune cuvantul, caci e totusi VOLVO-4life!

  • je, marţi, 15.06.2010 07:47
    ...

    masina e misto, insa cand spui volvo, eu ma gandesc la combi, familie, bagaje, etc. sunt curios cum va arata varianta combi, dupa cat de sport e fata mi-e teama sa nu iasa ceva ciudat per total la varianta combi. v70 e destul de nou, deci nu stiu ce vor face, mai baga un v60 intre ele?

  • LauCalin, miercuri, 16.06.2010 14:04
    @Octavian

    Nu m-am exprimat tocmai bine. Cand am spus ca S80 si S60 se pot bate fara probleme cu nemtii, m-am referit inclusiv la capitolul sportivitate. C30-ul este o masina foarte buna, cu o calitate foarte buna a fabricatiei (materialele mi se par foarte bune si finisarile la fel), insa nu este o masina care sa fie prea sportiva, precum un Seria 3 Cabrio. De fapt sportivitatea nu prea a caracteristica niciodata la Volvo (exceptie S60 R, V70R si versiunile turbo de peste 200CP-insa nici ele nu erau foarte sportive :) Off topic: Automarket, pe cand un test cu noul SAAB 9-5? :)

  • mircea, miercuri, 16.06.2010 14:06
    @LauCalin

    Când marca asta va avea un importator în România :)

  • Jasminne, miercuri, 16.06.2010 17:45
    @page

    Se vede ca esti in afara total cu brandul si nu numai !!

  • Octavian, joi, 17.06.2010 19:17

    Clau@ Incerc sa gasesc o masina mai fiabila ca volvo, dar inca nu am gasit. LauCalin@ Am avut ocazia sa stau in amandoua(c70 cabrio si 325i cabrio amandoua 2008). La capitolul calitate a constructiei stau amandoua cot la cot. Volvo este clar facut totusi pentru cei care nu sunt adeptii curselor zi de zi, dar in acelasi timp nu te lasa la greu cand ai chef sa te joci. Sincer as merge pe BMW daca ar fi sa le aleg, dar asta pentru ca am 26 ani. Cand o sa am peste 40 tot bmw o sa imi iau :)) daca vine vorba de cabrio. On topic - Jasminne@ sincer nici mie nu imi place cum au desenat botul masinii, exact ca si la modelul precedent.

  • Mihai, miercuri, 28.07.2010 21:55
    Nu exista.

    Nu este disponibil sistemul 4x4 pe 335i, numai pe 330i. Mai dati si voi o tura pe la dealer.

  • Dumitras23, joi, 18.08.2011 15:18
    Volvo S60

    Cine doreste un Volvo , ii pot face un pret bun daca vine la Volvo Premium Cars din Cluj-Napoca.http://www.premiumcars.ro/ La drive-test detinem S60 D3-AT6,XC60-D3-AWD,S40 D2 115Cp. tel:0744-355-733