Volkswagen Golf 7 facelift

2.0 Diesel Turbo (TDI) 150CP Aut7 Highline
4.3
de Mircea Meşter, Foto: Ciprian Mihai, vineri, 11 august

Remake

Puțin fotbal înainte de un test n-a omorât pe nimeni. 

Real Madrid a câștigat UEFA Champions League în ultimele două sezoane și a devenit prima echipă din era modernă care reușește această performanță în cea mai mare competiție intercluburi din Europa. Practic, de doi încoace, spaniolii au reușit să dovedească că sunt cei mai buni de pe continent, în ciuda "amenințărilor" venite dinspre celelalte echipe rivale care-și promit la începutul fiecărui sezon că se vor ridica la nivelul provocării.

Paralela e perfectă pentru a înțelege situația de pe "terenul" industriei auto. Doar că, în acest caz, germanii au sceptrul: Volkswagen Golf a fost cea mai vândută mașină din Europa în fiecare dintre ultimii 8 ani, în ciuda faptului că în fiecare an apar noi amenințări, în special dinspre zona SUV-urilor sau a modelelor de segment subcompact, clasa inferioară. E atât de normal faptul că Golf îi bate pe toți, încât dacă se întâmplă ca în vreo lună să avem un alt model campion la vânzări pe Europa, evenimentul face turul presei de specialitate din întreaga lume. 

Practic, e ca atunci când Real Madrid pierde strâns câte un meci, fără ca asta să-i pună probleme la calificarea mai departe.

Paranteză închisă.

Golf se vinde atât de bine la nivel european, încât designerii și inginerii germani nu au absolut niciun motiv să schimbe radical mașina asta. Nici măcar unul. De fapt, singurul challenge vine din zona scandalului Dieselgate, care a făcut ca motoarele TDI să fie crucificate la nivel mondial. Cu toate astea, Golf 7 a revenit în versiune facelift cu atât de mult elan, încât TDI-urile rămân fără probleme în gamă, chit că inginerii germanilor s-au pus pe treabă și le-au scăzut ușor emisiile.

Așa că iată noul 2.0 TDI pe Golf facelift. Într-o nouă prezentare.

  • M_Frank, vineri, 11.08.2017 11:01

    Stiti gifurile alea cu John Travolta care circula pe net?! Se uita in stanga-dreapt si ridica din mana mirat. Fix asa sunt si eu cand vad un Golf. Nu stiu daca e nou sau vechi.

  • dan_grc, vineri, 11.08.2017 11:06

    De menționat faptul că Real a câștigat și campionatul după o pauză de 4 ani. Deci Golf este mai constant pe termen lung :).

  • Octavian, vineri, 11.08.2017 11:21

    Masina o stiu si imi place (multa lume o stie), e foarte ok asamblata, parca ar fi turnata dintr-o singura piesa; nimic nu scartaie, e capitonata inclusiv in buzunarele usilor si in torpedou etc... As fi vrut sa vad insa un test cu 1.5 TSI DSG, nu vesnicul 2.0 TDI DSG. Este totusi o masina mai degraba de oras, nu mi-as lua 2.0 TDI.

  • doncarlo, vineri, 11.08.2017 11:36

    Ultimele 6 teste cu golf toate au fost facute cu 2.0 tdi. Nu ne referim la golf r sau gti

  • eu, vineri, 11.08.2017 11:37

    Un TDI cu functie eco... paradox, frate! :))

  • octav71, vineri, 11.08.2017 12:29

    @Mircea: poti sa imi detaliezi afirmatia asta? "... însă germanii oferă aceleași cifre în regim mediu mixt: 4.4 litri/100 km. Asta deși consumul urban și cel extraurban au coborât, fiecare, cu câte 0.1 litri/100 km." Daca aduni "ceva" cu "altceva" iti da 4,4. Daca aduni "mai putin de ceva" cu "mai putin de altceva", consider ca rezultatul va fi mai mic de 4,4! In rest, good job! E foarte greu sa faci o analiza a unui VW Golf si sa il mai si citeasca cineva.

  • mircea, vineri, 11.08.2017 12:50

    @octav71 Nu știu motivul. Cred că inginerii ar trebui să răspundă la întrebarea asta. Probabil e o chestiune de zecimi sau sutimi la urban si extraurban, iar calculul iese tot pe-acolo. Nu c-ar conta prea tare ce face testul NEDC, stim toti cata relevanta au pe sosea. Din pacate, pentru noi ramane singurul reper direct comparabil intre modele.

  • PMC, vineri, 11.08.2017 13:42

    Asteptam cu interes injuraturile la adresa VW si mai ales Golf, daca tot e cea mai buna masina din segment. :) Si inca ceva, ca sa moara de ciuda indragostitii de japoneze, in toate testele de pe iutub, Golful asta, model de 5 ani, bate Honda Civic aia noua si ciudata. :D

  • VAG, vineri, 11.08.2017 14:09

    @Octavian Asa e! Nimic nu scartaie dar papa ulei...aaa si mai scoate si fum :))

  • mircea, vineri, 11.08.2017 15:45

    @Octavian, @doncarlo Sper că nu vă imaginați că avem o listă din care alegem versiunile pe care le testăm. Nu e o țară tocmai fabuloasă pentru jurnalismul auto, ca să fiu elegant :) Deci facem tot ce se poate.

  • Ckd, vineri, 11.08.2017 16:12

    Hai sa radem Testul elanului Honda Civic, 84km/h, Mentine traiectoria ireprosabil. https://www.youtube.com/watch?v=T69yPK2CbV8 Golf 7 Gti 76km/h ,danseaza, supravireaza si in final derapeaza spatele https://www.youtube.com/watch?v=gnaWZaQ7QqM&t=55s Golf 7 facelift 76km/h subvirare https://www.youtube.com/watch?v=xSgfvwqXpm8 Seat Leon ST 79km/h supravireaza https://www.youtube.com/watch?v=Qyxq9-J_NAw Skoda nu am gasit, dar tind sa cred ca e mai slaba ca toate.

  • nume, vineri, 11.08.2017 20:35

    Tare rau asta: Ne-a placut - Istoria modelului Despre hartia folosita la manualul de utilizare nu aveti nimic de spus?

  • @Ckd, sâmbătă, 12.08.2017 10:41

    EuroNcap: Golf-5 stele, Civic- 4 stele.

  • dany, sâmbătă, 12.08.2017 20:17

    1. puntea spate e multilink sau rigida? (vad ca va legati doar de cat de moale sau tare e) 2. interiorul ala ”fad” mie imi place foarte tare (deci... gusturi si gusturi) 3. prin toate comparativele Golful iese in frunte (desi vad ca pt cititorii Automarket e cea mai nasparlie masina) 4. sunt posesor de Logan II... am comparat masina cu un Golf IV pe care l-am condus recent si spun ca diferenta e uriasa... mai ales la directie care comunica aproape organic cu soferul (in favoarea Golfului desigur) 5. dicolo de dieselgate, de distributii rupte la nu stiu cati km etc. masinile VW, in cazul de fata Golfurile sunt masini reusite... si au ceva ce masinilor din grupul Renault le cam lipseste - placerea de a conduce!

  • joe, duminică, 13.08.2017 14:52

    Apropo de "proba" la ITP cu emisiile.Am fost in Elvetia cu un TDI euro 3,,si nu mi-au ambalat motorul sa iasa pistoanele prin capota,cum se petrece in Romania,,si asta pe semnatura ta daca iti crapa..

  • demin2609, duminică, 13.08.2017 22:26

    @dany loganul este facut pentru alt tip de utilizator! hai sa comparam spre exemplu, spatiul interior!? iar legat e placerea de a conduce un vw... hahahahahhaaha in multe tari spre exemplu nu trebuie omologat gpl-ul, la noi este obligatoriu si nu.ti ofera nici un avantaj ca nu poluezi, asa ca rar.ul si cine au facut legile sunt niscaiva CIOFLENGARI!

  • cipst, joi, 17.08.2017 16:20

    Imi place ca cei de la VW o tin cu cauciucuri de iarna in toiul verii. Bravo baieti!

  • Mioveni, sâmbătă, 26.08.2017 13:49

    Prin alte parti am citit ca DSG-urile de la grupul VW sunt foarte proaste si se recomanda achizitia modelelor cu transmisie manuala. Cele cat de cat acceptabile sunt cele ''wet clutch'' pe care le gasim doar la motorele mari, probabil si la acest 2.0 tdi. Eu daca as dori o transmisie automata as evita cutiile dual clutch.

  • andrei, luni, 28.08.2017 21:21

    e plin de legende cu dsg-ul; realitatea e ca la cate milioane sunt vandute e imposibil sa nu fie probleme. din ce am vazut eu citind ici-colo nu sunt nici pe departe o majoritate, ci niste exceptii cele cu probleme, si multe sunt din cele luate cu multi km si neingrijite adica...de asteptat. dual clutch sunt toate. iar wet clutch nu sunt neaparat la alea mari. la mine urmatoarea masina orice o fi, dar cutie automata clar. confortul e total.

  • texan, miercuri, 30.08.2017 18:16

    Primesti destule bindoane de ulei cand cumperi masina incat sa iti ajunga pana la urmatoarea revizie ? sau trebuie sa mai scoti bani din buzunar =))) multumim pentru gunoaiele astea de motoare volkswagen :)))

  • Civic_rupe_Golful, sâmbătă, 01.09.2018 22:02

    @ @gkd Ai pus si tu botu la faza cu 4 stele. Acolo era o treaba de airbag, te asigur ca o repara imediat. Cu totii stim ca EuroNCAP nu se compara cu IIHS-ul american, in special cu testul Small Overlap Front, unde anumite masini germane "premium" noi au ramas corijenti mai rau decat o masina chineza (dau link daca nu credeti)

  • Civic_rupe_Golful, sâmbătă, 01.09.2018 22:04

    @ @gkd de fapt au si reparat faza cu 4 stele: https://www.euroncap.com/en/results/honda/civic/29192

  • Andrei, duminică, 14.04.2019 16:54

    Voiam sa vad un test pe Automarket cu un Golf 7 pe benzina. Dar mare mi a fost mirarea, ultimele 5 (5!!!) drive teste cu Golf 7 sunt cu aceeasi motorizare, 2.0 tdi. Serios? Numai asta se cumpara? Care e rostul sa ai publicate 5 teste cu acelasi motor, 3 cu variante pre facelift si 2 cu cea facelift? Dezamagitor.