Renault Megane Sedan

1.5 Diesel Turbo (dCi) 110CP Aut7 Intens
4.2
de Mircea Meşter, Foto: Ciprian Mihai, joi, 22 decembrie

Din nou pe scenă

După o generație lovită de o strategie eronată - modificarea numelui din Megane Sedan în Fluence și ruperea oricăror elemente estetice comune între berlină și hatchback - reprezentantul Renault în segmentul sedanurilor compacte revine în forță în prim plan. 

Francezii au renunțat la experimente și, ajutați de o gamă de modele complet nouă și foarte atrăgătoare estetic, au dezvoltat un Megane Sedan care preia elemente estetice atât de la versiunea hatch, cât și de la fratele mai mare Talisman, model de segment mediu care între timp a apărut în gama francezilor pentru a se lua de guler cu "granzii" Passat și Mondeo.

De fapt, nu ne-am dat la o parte să numim noul model un "Mini-Talisman" atunci când am văzut primele imagini oficiale cu Megane Sedan. Pentru că Renault a apelat la "feeling-ul de familie" atunci când a desenat mașina, transformând-o într-o alternativă mai accesibilă la Talisman.

Până să-i blamați pe cei de la Renault pentru că folosesc tehnica Matrioșka - una care începe să se generalizeze la nivel de industrie, de altfel - aruncați un ochi pe liniile mașinii ăsteia și pe cele ale lui Fluence. Și imaginați-vă că ar fi putut fi o continuare nefericită a acestui accident al istoriei.

Nu-i așa că peisajul se înseninează brusc? 

  • Calin, joi, 22.12.2016 11:37

    O masina decenta la un pret imbatabil.

  • Kirotractor, joi, 22.12.2016 11:48

    Sa-ncep cu hibele: 1. Cine poate deosebi un Talisman d-un Megane Sedan din fatza (sau din spate, egal) merita un mare premiu. Asta nu inseamna totusi ca BMW, Audi sau Mercedes ar fi mai breze la capitolul "copy-paste". In fine, toti sint macar "virusati chinezeste" doar in propriile game. 2. Performantele-s realmente slabutze vs. concurentii directi, chiar daca suficiente in traficul actual aglomerat, restrictiv si haotic. Nu doar acceleratiile, ci si Vmax dezamagesc, Cx-ul sedanului fiind la fel de putin studiat ca al hatch-ului, in ciuda unor linii mai fluide "ochiometric". 3. Bordul e si el un "soldat universal" din gama suvo-compacto-medie Renault. Designul interior e totusi OK, desi personal nu ma incinta, chiar daca e-n progres calitatea finisarii. Calitati - ca are si d-astea: 1. Consumul rezonabil - pentru greutatea masinii mai ales. 2. Fiabilitatea remarcabila, in primul rind a motorului (da-da, Daimler-Benz n-a selectat chiar aiurea dCi-ul Renault de 1,5 l pentru versiunile de baza A-Klasse, dupa destule teste drastice de andurantza.) Ce-i drept, pe la noi mai cad injectoarele, dar numai pseudo-calitatea motorinei livrate de unele statii pare sa fie de vina. 3. Pretul acceptabil (mai ales cu traditionalele discount-uri rombice. :-)) Concluzie: desi eu n-as cumpara masina asta EVER, multi altii o vor face si or sa fie sigur multumiti.

  • Adi, joi, 22.12.2016 11:55

    Au rezolvat problema la cutia cu dublu ambreiaj EDC? Am inteles ca sunt probleme mari, se face update de soft si se pierde 20% din cuplu si vreo 20 de caluti la versiunea GT (vezi formurile din Germania si cazurile deja aparute in Romania la masini care nu au mai mult de 15.000 km).

  • tavone, joi, 22.12.2016 12:13

    "Pe autostradă, la 130 km/h, consumul va crește spre 6.5-7.0 litri/100 km" Cred ca e o eroare, nu?

  • Kirotractor, joi, 22.12.2016 12:52

    @Adi: Problema EDC citata de tine e reala, desi a aparut sporadic - si exclusiv la versiunea 1.6 GT de 205 CP, la care s-a aprins uneori avertizarea de supra-incalzire a cutiei (si nemtii astia le forjeaza pe autobahnuri in draci - ca au voie, deh.) ...Cazuri in care s-a reprogramat softul CUTIEI ca sa "rimeze" cu al motorului, care nu pierde oricum vreun calut sau Nm de cuplu... dar nu intotdeauna cu succes (au mai existat recidive.) Asta-i deci viata cu atita burduseala electronica. Conform anuntului oficial Renault insa, "Le problème serait résolu avec une nouvelle mise à jour depuis le 16/12/2016." Nicio grija deci (deocamdata ;-)) apropo de versiunea asta dCi de "doar" 110 CP.

  • mircea, joi, 22.12.2016 13:19

    @Kirotractor Merci de completări și răspunsuri. Băgăm o juma' de normă pe aici? :) @tavone Nu e o eroare. Ar trebui să fie?

  • tavone, joi, 22.12.2016 14:03

    @mircea Nu neaparat eroare, insa daca in realitate este chiar asa mi se pare multisor. Comparand mere cu pere, pe 1.8 tsi in regim de autostrada 130km/h obtin constant 6.2-6.4 L/100

  • Moldovean, joi, 22.12.2016 14:31

    @Tavone Și eu mă gândeam că e mult. Eu am Mondeo mk4, mașina are aproape 1600 kg și la 130-140 km/h consumul e 5,7 - uneori chiar și spre 5,5. 6-7 e mult ținând cont că mașina e mult mai ușoară ca al meu Mondeo.

  • Pana, joi, 22.12.2016 15:21

    @kirotractor: a ales Daimler motorul de 1.5 DCI, dar mai spune ca nu e chiar un copy/paste cu ce este pe Renault. Si injectoarele alea nu stiu cum de ce nu pica la Toyota, Mazda, Volvo etc. ca doar motorina e aceiasi. Masina asta inainte de toate este un fel de produs global, care trebuie sa prinda si in Coreea (si in speta Asia), acolo unde Renault si Samsung Motors sunt "mana in mana". De aici i se pot trage unele chestii care ridica niste mici semne de intrebare.

  • Kirotractor, joi, 22.12.2016 15:53

    @mircea: a) You're welcome! b) Lasati datele de contact - va sunam noi (la sfantu asteapta.:-)) Serios acu', inclin sa cred ca as fi de acord in principiu, daca oricum "activez" cumva p-aici (cred asta dupa o lunga indecizie... nu de ore, ci ani), asa ca astept calea de comunicare - ca-s destule detalii implicate si-n jumatatile de norma.

  • hazard, joi, 22.12.2016 17:51

    vai de capul ei de masina!! Asta e super limuizina care se bate cu Pasat-ul? !

  • io, joi, 22.12.2016 19:31

    @hazard, esti degeaba @all, problema injectoarelor a fost din cauza delphi, care o prostit pe renault, dacia, mercedes ( - da, motorul de 2.2 ) , vw si multi altii. Acum nimeni mai important nu foloseste sistem de injectie de la ei. Asta a fost de mult, insa cum romanii ca natie folosesc numai masini sh, suntem in urma cu ce contine un motor de generatie mai noua.

  • Scorpionul.negru, joi, 22.12.2016 23:36

    Slab....merita efortul sa pui diferenta sa cumperi o masina de la o marca mai buna. De si la pretul de 20 de mii se pot lua masini mai ok gen Kia. Iar cu 21 de mii iei Talisman. Seamana dar nu rasar !

  • LR, vineri, 23.12.2016 09:39

    Dacă ar scoate o variantă dci 1.6 cu EDC și șasiu GT, s-ar vinde și cu 25.000€.

  • @io, vineri, 23.12.2016 11:36

    Nu o mai da de gard, ca pute. Asa incapabili sa fi fost inginerii Renault incat sa nu-si fi dat seama ca injectoarele Delphi sunt praf? Si oare doar romanii folosesc masini de 10-12 ani, din perioada in care Renault avea probleme cu DCI-urile? Asta referitor la natiile sh. Si apropo, 19000 de euro chestia asta? Nu zic ca nu e dotata bine. Dar motorul e slab (pentru acest pret). Plus ca este un buget la care te poti uita la un Avensis de exemplu.

  • oli, vineri, 23.12.2016 12:56

    nu pare cine stie ce, dar cand te duci si vezi o elantra, octavia, jetta si vezi cat costa iti dai seama ca e destul de ok masina, singura varianta cat de cat echivalenta fiind opel astra sedan care are si ea un pret decent.

  • blabla, sâmbătă, 24.12.2016 15:58

    romania-germania si inapoi, 5.2 la suta cu mers 140 pe autostrada

  • hazard, miercuri, 28.12.2016 10:25

    @io sunt degeaba? he he :)) N-ai argumente sa ma contrazici si ai dat-o de gard. Cu cat dai kilu' de rosii?

  • io, luni, 02.01.2017 17:15

    Ce treaba are meganeul cu passatul ? Ai dat votul la psd, pari genul, asta daca ai peste 18 ani.