4.5
de Gabriel Nica, Foto: Ciprian Mihai, miercuri, 31 mai

Alternativa

Schimbarea doar de dragul schimbării va fi întotdeauna întâmpinată cu reticență. De înțeles, de altfel, pentru că schimbarea presupune efort. Iar dacă acesta este în van, ce rost are să ne punem în mișcare, în primul rând?

Uneori, însă, schimbarea poate fi interpretată greșit. Porsche, ca brand, a trecut prin mai multe astfel de momente, toate fiind interpretate drept pumnale reci înfipte în spatele entuziaștilor. De la motoare diesel, la SUV-uri și sedan-uri, toate au ridicat sprâncene curioase și înfuriate.

Și totuși, fără ele, nu am mai fi avut nici frumoase exagerări precum Porsche 911 GT3 sau versiunile RS. Așadar, clienții dictează, nu doar fanii, iar atunci când vine vorba de vânzări și trenduri, cei din conducere trebuie să fie foarte bine ancorați în concret. Fix pe același raționament a mers Porsche și atunci când a creat Panamera Sport Turismo.

Ce este? O versiune mai practică a popularului Panamera, o versiune țintită direct către cei care urăsc SUV-urile, dar vor să își poată căra bagajele în vacanță fără a-și sufoca pasagerii din spate. Panamera Sport Turismo a primit și un facelift, la pachet cu ceva mai multă preocupare pentru mediul înconjurător. Astfel, ajungem la modelul nostru de test, adică Panamera 4 e-Hybrid Sport Turismo. Lung nume, nu-i așa? Ei bine, o să vedeți că și-l merită pe deplin.

PREZENTAREA MAȘINII TESTATE ESTE AICI: 

  • Porșe, miercuri, 31.05.2023 16:29

    cand numele masinii nu incape pe 2 randuri iti dai seama ca bullshit.ul e cat casa, la fel ca pretul

  • Trilu, vineri, 02.06.2023 07:17

    Portbagaj "generos de 418 litri"?! Funcția țigări expirate. Ce-i generos la 418l?