
Opel Corsa
Refresh
Avem în faţă a cincea generaţie a modelului Opel Corsa. Nu este o revoluţie la capitolul design, dar Opel ne-a obişnut cu generaţii noi care mai degrabă evoluează estetic şi nu vor să şocheze. Pe de o parte, este un lucru bun. Clienţii vor un automobil cu care să fie familiarizaţi, iar elementele comune dintre generaţii îi ajută pe cei de la Opel să păstreze preţuri atractive. Chiar dacă silueta este similară, noua Corsa are un aer uşor "adamizat", cu câteva elemente inspirate de Adam, fratele său mai mic şi mai exclusivist.
Vedeta noii generaţii Opel Corsa este noua motorizare turbo de un litru disponibilă în două versiuni de putere. Exemplarul primit de noi era echipat cu acest motor în varianta sa de 115 CP, cel mai puternic motor pe benzină din actuala gamă. Dotată cu acest motor, Corsa devine un automobil atractiv în condiţiile actuale, când aproape toţi constructorii propun motoare de cilindree mică supraalimentate. Inginerii Opel spun că au investit mult timp şi multă cercetare pentru a face acest propulsor unul dintre cele mai silenţioase şi rafinate motoare de pe piaţă.
Opel a suferit până de curând de lipsa unor motoare moderne şi competitive. Lucrurile au început să se îndrepte la acest capitol prin introducerea unei noi familii de motorizări diesel CDTi, precum şi prin acest nou propulsor turbo pe benzină care poate fi regăsit pe modele ca Adam şi Corsa, dar şi pe viitorul Karl, citadina mai mică decât Corsa şi mai ieftină decât Adam pregătită pentru a doua jumătate a acestui an.





Acum ceva timp la 15.-16 k euro luai o compacta echipata mai mult decat decent nu un super mini Probabil din 2020 o sa trebuiasca sa platim tot atat pt clasa mini(nu ca nu s-ar intamplat deja- vezi Smart,fiat 500 etc) Mi se pare aberant! Nu am nimic cu masina asta si nici cu alte marci, dar un pret corect ar fi trebuit sa fie undeva la maxim 12000 euro in echipare cosmo si motor turbo pt clasa asta.