Nissan Juke

1.0 benzină 117 CP Aut7
4.1
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai, luni, 20 aprilie

Iconic

Nissan Juke este modelul reprezentativ al segmentului SUV-urilor mici. Este icoana la care toți marii producători s-au închinat după ce au văzut că publicul își face chip cioplit după chipul și asemănarea micului model japonez.

E drept, unii au ales să joace o carte ceva mai sigură și nu au riscat cu un design atât de polarizant ca al lui Juke. Dar Nissan nu s-a lăsat intimidat și a crezut în continuare în personalitatea puternică a pionierului său. Drept urmare, noua generație nu se abate foarte mult de la filosofia de design cu care mașina a debutat.

Dacă din punct de vedere estetic s-a ales conservatorismul (o blasfemie să spui asta uitându-te la cât de special e Juke în segment), din orice alt punct de vedere s-a ales progresul, pentru că noul Juke, așa cum scriam și în cadrul testului meu desfășurat la Barcelona, a fost îmbunătățit considerabil.

Și, dacă rămâneți alături de mine de-a lungul celor 10 capitole, o să aflați ce s-a schimbat în bine, dar și pe unde mai trebuie insistat.

  • fan skoda, luni, 20.04.2020 11:52

    pret de pornire 17000 pret model testat inca jumate nu e afacere portbagaj preancapator motorul vibreaza sistemul multimedia lasa de dorit un altul suspensia zgomotoasa

  • Octavian, luni, 20.04.2020 12:16

    "Un Juke cu transmisie automată ajunge la 100 de km/h în doar 11.1 secunde." Banuiesc ca ati introdus din greseala acel "doar"

  • zen, luni, 20.04.2020 12:18

    @AM V-as fi recunoscator daca ne-ati impartasi criteriile dupa care atribuiti stelele la rubrica CONSUM. Multumesc!

  • fan skoda, luni, 20.04.2020 12:32

    Frumusica masina ! Iar portbagajul chiar este mare pentru acest segment. Pretul ? Cam mare. Motorul ? Cam mortales (mort) O optiune, poate chiar mai buna, in segment, ca pret, este Skoda Kamiq Skoda Kamiq Monte Carlo, culoare Crystal Black si jante negre (arata foarte agresiv), cu motorul 1.5 150 cp si cateva optionale, este fix pretul acestei masini testate. Iar motorul este mai potent. Pentru oras, masina asta este destul de buna. Este facuta pentru oras si poate cateva plimbari inafara. Dar motorul este cam, mort. Adica, la aceiasi bani, ai o optiune mai buna cu un motor de 1.5 150 cp. Bine ca macar portbajaul este bun, maricel. Este interesanta aceasta masinuta. Este frumusica. Este ok. Dar, la aceiasi bani primesti o optiune mai buna. Adica, peste 10 secunde 0-100 km/h ? La aceiasi bani, primesti o optiune cu motor 1.5 si 150 de cai, intr-o versiune mai sportiva. Parca, la acesti bani, nu prea merita. Dar are totusi personalitate, iar design-ul este frumusel, este ok. Dar 11.1 secunde 0-100 km/h si 180 km/h v-max ? E totusi, cam lenta. Exista optiuni. "doar" Este o greseala. Daca era 8-9 secunde, era ok. Dar...

  • Tatraurs, luni, 20.04.2020 13:36

    La consum sta mai prost ca un Mini de 2.0 de 300 de cai,care in testul de data trecuta baga benzina in rezervor cand o frigeai. Cutia cu dublu ambreiaj cum e,uscata sau umeda? Daca e uscata,nu tine la traficul bara la bara dun Bucuresti,se supraincalzeste si uzeaza discurile,o bucurie de multe mii de euroi dupa ceteva zeci de mii de km,daca e umeda,cu ambreiajele imersate in ulei,trebuie schimbat uleiul la max6000,alta bucurie de cateva zeci de mii de lei si trebuie facute fix ca la carte.Asta pentru aia confortabili care s-au plictisit sa mestece-n ciorba cu manuala.De design nu ma leg,depinde de gusturi,mie minse pare horror in continuare. .Pretulne ok,mai ieftin ca un Audi a1 chel de 90 de ponei.Doar 46 de l are rezervorul,tinand cont ca niciodata nuntrebuie sa mergi pe rosu si sa pastrezi cam 10l in rezervor sa nubstrici pompa sau sa tragi toate gunoaiele care pot trece chiar de diltru si strica injectoarele,mai ramai cu 36 de l,eu as fi la fiecare doua zile cu ea la benzinarie.Jantele de 19 n-au ce cauta in oras.

  • Netam-Nissan, luni, 20.04.2020 15:53

    Băieților de la AM le-a plăcut designul. Cică are personalitate. Vai de capul vostru!

  • fanel, luni, 20.04.2020 17:15

    @fan skoda Juke portbagaj mai mare decat la Kamiq Juke pret de pornire mai mic decat Kamiq Juke cu motor de 1L mai potent cu 2CP fata de Kamiq despre design nu discutam....daca ai mort in casa de Covid il duci la groapa cu Kamiq, E cea mai potrivita alegere. Nu atragi privirile nici pe vremea "normala". Stai jos, 4! @Tatraurs...nu toata lumea isi transporta hoitul prin Bucuresti, orasul de referinta pentru opinca romaneasca ca altceva nu stie.

  • nume, luni, 20.04.2020 17:56

    Are personalitate ca parcarea mall-ului in care au fost facute pozele. Sunt totusi surprins ca de data asta nu le-au mai placut cele 5 stele Euro NCAP.

  • dany, luni, 20.04.2020 18:55

    @ Bogdan Mirica de ce nu spuneti clar, la tinuta de drum care este sistemul de suspensii... mai ales pe spate: multilink, punte rigida etc. (asta asa, pt noi cichiriciosii, care consideram ca la preturi din astea altceba decat multilink e un semn al lipsei de respect pe care producatorul o are fata de cleienti... chiar daca ei habar n au ce e aia)

  • PMC, luni, 20.04.2020 22:01

    Iconic FAIL. Daca asta e iconic, io-s balerina la Balsoi!

  • ..., marţi, 21.04.2020 00:04

    După primele rânduri în care am aflat că publicul și-a făcut „chip cioplit după chipul și asemănarea micului model japonez” și că Juke „este icoana la care toți marii producători s-au închinat”, am considerat că e mai bine să nu mai citesc și restul articolului pentru că mi s-a părut că cineva încearcă să mă convertească la o nouă religie. Am văzut că Mirică s-a convertit. Eu nu pot face asta. P.S. Mirică, noua ta poreclă este Giuc.

  • Kirotractor, marţi, 21.04.2020 09:50

    Ref. la istoricul preluat (și) de stimabilul Bogdan Mirică, vecinul @netam-nissan e și el convins de primatul lui Juke pe felia suv-urilor urbane, chiar dacă Toyota susține altceva cu RAV4 (MY 1994)... iar Koreenii îi contrazice pe ambii japi (Kia Sportage 1993 !!!) În fine, mi-a mai spus că prima Sportage era de fapt o Mazda Bongo recarosată și oricum în clasa compactă, ca și RAV4 de altfel. Hmm, discutabil, dacă măsurăm varianta cu două uși (3,74 m lungime...) Revenind însă la Giucu de-acu, io zic că-i un Captur o țâră mai altfel p-afară/înăuntru și cam atât. Nici urâțel nu mai e, ba chiar inspiră ochiometric dinamism -- deloc susținut de performanțe, dar vine sigur și un Nismo. Sper doar să nu *pompeze* pe suspensii la fel de pericolozo ca fostul Juke la testul elanului.

  • fan skoda, marţi, 21.04.2020 10:42

    @faina (fanel) 2 cai putere diferenta ? :))) 2 caluti amarati diferenta... Iar Kamiq 1.0 TSI 115 cp prinde 0-100 km/h in 9.9 secunde cu manuala si 10 secunde 0-100 km/h cu DSG Juke cu 2 cai in plus, face 0-100 km/h in 11.1 secunde Si Kamiq prinde 193 km/h cu automata sau 194 km/h cu manuala Nu ma crezi ? Uite aici datele complete: auto-data.net/ro/skoda-kamiq-1.0-tsi-115hp-36956 Si o comparatie intre Skoda Kamiq si Nissan Juke (ambele cu automata): auto-data.net/ro/compare?carId1=36957&carId2=37584&carId3= Deci Skoda Kamiq, cu 2 cai putere mai putin, face 0-100 km/h cu 1.1 secunde mai putin. Skoda Kamiq, cu 2 cai putere mai putin, este mai rapid cu 13 km/h decat Juke. Deci ? Portbagajul este cam la fel. Sunt cativa litri diferenta. Si ce zici tu acolo cu "Juke cu motor de 1L mai potent cu 2CP fata de Kamiq" Nu este adevarat. Adica, da este cu 2 cai putere mai potent decat Kamiq, dar de fapt reprizele, viteza maxima, etc., sunt ca si cum, motorul lui Juke, ar avea cu 10-15 cai putere mai putin decat Kamiq. Iar la greutate, nu este mare diferenta. Kamiq este mai bun. Are o personalitate aparte si personalizata, multe dotari, motoare bune si potente, cu reprize si v-max, excelente, este frumos, si... este Skoda ! Deci cum poti sa spui ca Kamiq (scuza-ti cacofonia), este mai lent decat Juke. Asta arata faptul ca nu te-ai documentat. He He He... Te-am prins cu mata in sac ! Azi ai 2 ! Deci, Juke cu 2 cai in plus fata de Kamiq, este mai lent, de parca ar avea 10-15 cai in minus fata de Kamiq. Kamiq este mai rapid, mai bun. Si are un interior cu personalitate, cu o tableta pusa foarte frumos in interior. Iar la pretul modelului testat, se gaseste Skoda Kamiq Monte Carlo cu dotari optionale.

  • Bolivar, marţi, 21.04.2020 23:05

    indiferent de performantele sau avantajele oferite de kamiq, majoritatea celor care aleg juke nu știu dacă iau în calcul și opțiunea kamiq, cred ca se adresează unui alt sector. Ca sunt în aceeași clasa de suvuri mici e adevărat, dar cu personalitati și design total opus. De exemplu primul juke criticat ca design de foarte mulți, a fost totuși un succes la vremea lui, având clientela lui. Nu totul se reduce la câțiva căluți în plus, o secunda mai rapid sau mărimea portbagajului, etc.

  • LUCCI LUCIANO, miercuri, 22.04.2020 02:46

    Zgomotoasa, scumpa, motor naspa, consuma de rupe si nota 4.1!!!!! De la Automarket, sa traiasca!!!! 9-10 % in oras si voi ii dati 4,5 stele? De curiozitate, cat trebuie sa consume un motor de 1 litru ca sa primeasca o stea, la voi?

  • ironR, vineri, 24.04.2020 16:16

    Am senzatia ca la aceste SUV-uri de oras, care capata niste dimensiuni din ce in ce mai mari si sunt de luat in seama pt o familie, aceste motoare de 1.0 L sunt o mare greseala. Masina e mare, sa nu creada careva ca cifrele alea de performanta au vreo relevanta in viata de zi cu zi. Suna bine 10.4s pana la suta, dar ce ne facem dupa ce trecem de suta, mai avem unde sa urcam? Intr-un concediu nu vreau sa-mi imaginez cum merge, AC, bagaje peste bagaje - ca d-asta au marit portbagajul, copiii, tablete la incarcat, consumatori, garda la sol MARE ca sa aiba aerul pe unde trece si va opune rezistenta, iar peste toate astea jantele de 19" lipseau, probabil au minim 225 latime. Probabil ca viteza maxima se atinge la vale si cu vantul din spate. De obicei pe autostrazi vantul mai bate de toamna pana primavara, iar daca nimeresti sa iti bata din fata...te-ai scos cu un consum de 12-13% ba poate chiar mai bine la 130km/h. Masina arata foarte bine, bine de tot, imi place! Au lucrat atat de mult la design incat au uitat de motor.

  • Octavian, vineri, 24.04.2020 16:38

    Automarket are o obsesie cu jantele. Asa eram si eu ... dar prin liceu. Masinile astea mai trebuie sa fie si placute la condus. Nu doar sa arate bine in parcare. Nu le cumpara mai nimeni ca sa mearga cu ele pe Nurburgring.