4.0
de Gabriel Nica, Foto: Ciprian Mihai, miercuri, 22 februarie

Se poartă vintage

Acum 100 de ani, automobilele erau produse cu totul altfel față de procesul aproape complet robotizat pe care îl folosim astăzi. La începutul secolului 20, existau companii specializate pe realizarea de caroserii, după specificațiile clientului. Iar clientul, nu era o companie, ci chiar persoana care avea să se bucure de acel model.

Carosierii aveau o viață bună, iar printre ei se regăseau adevărați artiști, care au creat forme fascinante. Sigur, precizia nu era neapărat un criteriu sine qua non, iar acele mașini, cu caroserii făcute artizanal, erau incredibil de greu de reparat în caz de accident. Însă, puteai spune cu adevărat că ai o mașină unică parcată în fața casei.

Ei bine, deși acest procedeu de a fabrica o mașină nu mai este folosit pe scară largă (de fapt nu mai este folosit aproape deloc), dacă vrei cu adevărat, încă mai poți găsi nebuni frumoși care fac asta. Printre ei se numără carosierul italian Caselani, care, împreună cu Citroen, a decis să readucă la viață un model uitat de mulți, foarte mulți ani.

Aventura celor două companii a început în 2017, când Caselani a adus la viață legendarul Citroen Type H, o mașină care nu mai are nevoie de nicio prezentare. Produs între 1947 și 1981, Type H a fost adorat pentru formele sale ciudate, ieșite din tipar, dar și pentru caracterul său practic, ieșit din comun. Iar versiunea produsă de Caselani în 2017, a fost un tribut binemeritat, realizat în doar 70 de unități, bazat pe „oasele” lui Citroen Jumper.

Trei ani mai târziu, carosierul italian avea să recidiveze, aducând pe piață încă un concept, de data aceasta inspirat de experimentul numit Citroen Type G, care nu e nici mai mult nici mai puțin decât o versiune mai compactă. Practic, dacă vrei formele specifice lui Type H, dar nu si dimensiunile unui Jumper, acum puteai să îți cumperi un Type HG, bazat pe Jumpy sau SpaceTourer.

De data aceasta s-a mărit și capacitatea de producție, aceasta urcând până la 200 de unități. Așadar, pe scurt, ce vedeți aici este o mașină foarte rară, construită pe platforma lui Citroen SpaceTourer, dar cu o caroserie unică, realizată artizanal, în sediul celor de la Caselani, în Italia.

Dar cum se comportă și ce presupune un astfel de model în exploatarea zilnică? Asta ne-am propus să aflăm pe parcursul celor 3 zile petrecute în compania ei.

PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE ESTE AICI:

 
  • Banditos, miercuri, 22.02.2023 12:17

    Nu mi se pare deloc scump, un Diesel de 140CP pe o platforma de utilitara/transport >5 pasageri in conditii lejere si bagaje Poate interiorul anost si complet nepotrivit cu exteriorul sa fie un punct slab, dar in rest isi merita fiecare banut.

  • DanG, miercuri, 22.02.2023 13:16

    Just because you can, doesn’t mean you should :) Mașina asta îmi amintește de faptul că italienii au făcut unele dintre cele mai frumoase mașini din istorie, dar și Fiat Multipla sau Alfa Romeo Zagato. Mie unul îmi pare un coșmar pe 4 roți.

  • Seriff, joi, 23.02.2023 06:51

    Consum declarat 5,6 si real 7,6 incep sa cred ca eram un prost cand ziceam de electrice ca consuma mai mult decat ce declara fabrica vad ca la toate e asa . Asta e mai gresesc si eu ca doar nu sunt perfect