BMW X7

X7 xDrive40i 340 CP Aut8
4.5
de Cornel Șocariciu, Foto: Bogdan Paraschiv, Adrian Cobzașu, vineri, 5 iulie

În ape tulburi

SUV-urile domină fără drept de apel piața auto din Europa, iar producătorii încearcă să vină cu oferte pentru toate gusturile. Așa se face că în ultimii ani, gama de SUV-uri a producătorilor a crescut, iar astăzi, majoritatea dintre aceștia vin cu produse care să statisfacă din ce în ce mai multe gusturi: de la micile SUV-uri de oraș gândite exclusiv pentru rularea în mediul urban, până la SUV-urile mari capabile să transporte 7 persoane.

BMW nu este străin de acest segment, în condițiile în care gama X (SUV-urile din portofoliu), reșesc anual să obțină performanțe din ce în ce mai bune. Deși gama de SUV-uri a producătorului bavarez este una bine dezvoltată și atent reprezentată în aproape toate segmentele, BMW împinge limita se sus a portofoliului și lansează X7, cel mai mare SUV din gama bavarezilor de până acum.

Modelul a fost prezentat publicului la finalul anului trecut, iar în urmă cu câteva săptămâni ne-am bucurat de serviciile lui X7 pe un traseu care a pornit din Târgu Mureș și s-a încheiat în Budapesta, Ungaria. Pe parcursul celor 550 de kilometri ne-am delectat cu tehnologiile și confortul oferit de versiunea X7 xDrive40i.

  • pipo, vineri, 05.07.2019 12:53

    Asa ceva !!?? Sa ma scuze fanii ,dar rar mi-a fost dat sa vad un SUV mai urat din zona asta mai premium. De la BMW sigur niciodata. Iar interiorul imi pare de-a dreptul dizgratios ! Nu sunt fanul clasei asteia oricum si nici nu cred ca o sa conduc asa ceva vreodata si drept urmare nu ar trebui sa-mi dau cu parerea dar nu ma pot abtine sa spun un mare ...BLEAHHH!.

  • Sorin, vineri, 05.07.2019 14:26

    12,5 l/100 km consuma un motor pe benzina de 1,4....poate doar cu viteze de pana la 100 km/h...pariez pe 20 l/100 km....:)

  • dan_grc, vineri, 05.07.2019 14:42

    X7 este mai mare decât unele tancuri și cântărește aproape la fel, dar în SUA a fost bine primit, primele luni de vânzare au însemnat câteva mii de unități, în Europa cred că ca fi o raritate totuși. @ pipo La exterior aș fi înțeles această părere, dar interiorul este departe de a fi dizgrațios, în mare preluat de la X5, consider că este peste seria 7 ca stil, de altfel interiorul a primit cele mai multe laude.

  • someone, vineri, 05.07.2019 15:20

    cine plateste acesti bani, cumpara de fapt grila, si primeste optional masina din spatele ei. interesant la motorul acestui X7 e cuplul mic: 450 nm are si motorul de 2.0 din camara bmw, motor montat pe X2 35 M . totusi e vorba de 2 cilindri diferenta si 1L cilindree.

  • Corocsenie Adrian, vineri, 05.07.2019 19:46

    Masina numai buna de USA. Pt UE e suficient un crossover premium. Si daca se poate un Porsche Macan Exclusive. E peste orice BMW.

  • Andrei, vineri, 05.07.2019 22:24

    Cred ca 3.0i misca bine masina asta doar pe autostrada. In rest vei trage mult de el, iar consumul real la BMW este fix dublul celui din carte. 12.5 doar in EcoPro/Comfort si rulat constant pe autostrada la 110 km/h. Ridicola masina, venita prea tarziu pe piata, GLS are imaginea net mai buna. Intretinerea va fi exorbitanta.

  • Megale, sâmbătă, 06.07.2019 00:27

    Hai sa fim seriosi ! Nu ne comparam cu cei din State , mai ales la sistemul lor d a cumpara masini noi -ptr cine stie cum e pe la ei . Mult mai ieftin -in dolari, iar benzinosu costa mai cipatone . Sa tot a-ti iei motoare mari. Eu tot cu cele 2006-2009 sunt , mai vechi dar mai legate mecanic si tehnic.

  • Scrooge, sâmbătă, 06.07.2019 12:37

    @someone.....si cine cumpara o Skoda (exemplu aleatoriu) nu primeste nici o grila ci primeste masina din spatele unei potentiale grile. E o marca premium, e mare cat o zi de post, cine face comparatii intre marci premium si non-premium nu ar trebui sa scrie pe forumuri de genul asta pentru ca e total pe langa, masinile la general vorbind s-au scumpit mult in utimii ani, avand in vedere ca si un XC 90 ajunge lejer la 100 de mii de euro nu stiu la cat ai vedea tu si cei ca tine autobuzul asta la pret. 60.000 de euro cam cat un Touareg e ok ?

  • Aha, sâmbătă, 06.07.2019 13:56

    Sa ai optiunea eco pro la utilajul asta... pare o gluma proasta. In rest acelasi calorifer pe post de grila, linii curbe zero barat, cred ca designerii au lipsit la lectia asta, dar in general nemtii nu stiu notiunea de linie curba care se invata in clasa a lll-a. Acelasi design din topor, adica linii drepte, (rog fanii bmw sa se abtina, nu ma intereseaza opinia lor), consumul anuntat, o gogorita... Concluzia? Bun pentru piata USA si imbogatitii urmariti de DNA.

  • someone, sâmbătă, 06.07.2019 18:55

    @scrooge: cred ca nu la mine te refereai cu premium-non premium ,pt ca eu nu am atins aceasta coarda deloc in comentariul meu, nu am zis nimic despre pret sau valoarea masinii, asa-i? dar daca e asa, atunci nu am inteles nimic din ce ai zis, dar am inteles ca nici tu nu ai inteles ce am scris eu .

  • Mihai, luni, 08.07.2019 08:34

    Si daca nu sant manajeryy nu o pot cumpara ? :)))

  • Scrooge, luni, 08.07.2019 11:46

    "cine plateste acesti bani, cumpara de fapt grila, si primeste optional masina din spatele ei" - cu aceasta fraza ai atins subtil tot ce zici ca nu ai atins. Dar daca tu scrii ceva si nu-ti dai seama ce scrii imi pare rau pentru tine.

  • alex, marţi, 09.07.2019 16:09

    La masinile pe benzina de genul asta consumul nu e o problema pentru primul proprietar. Dar dupa 5-7 ani cand, va merge inevitabil pe piata de SH, consumul devine o mare problema. De ce? Simplu, pentru ca de la un proprietar pentru care 100k euro nu-s o problema si-si permite sa piarda prin devalorizare 80k si sa mai dea 20 k pe benzina masina va trebui sa treaca la un proprietar pentru care 15-20k euro sunt multi bani care vor trebui sa cumpere o multa masina care trebuie sa consume si putin pe deasupra. Ori un vehicul pe benzina de 2.5 tone nu a fost si nu va fi niciodata economic. De aceea multi se indreapta spre diesel ca e mai temperat cu consumul si are mai multe sanse la revanzare. Eu unul etichetez cumparatorul de masina premium/lux diesel drept pragmatic.

  • MMe, marţi, 16.07.2019 15:48

    Nu e o masina pentru piata din Romania. Se adreseaza oamenilor cu multi bani, la noi sunt doar comentatori cu tuciuri si cazane rupte in doua cu km de zici ca au castigat concursuri care are cei mai multi km.

  • MMe, marţi, 16.07.2019 15:51

    Intreb si eu redactia Automarket.....nu e bine sa va mutati si pe youtube? Sunt multi care nu au habar fac niste review-uri execrabile si primesc vizualizari ca na e cerere nu ar trebui sa faceti si voi asta pe langa articolele care sunt chiar bune? THX

  • FAD, joi, 08.08.2019 21:44

    Cand ma uit la acest model imi vine in minte un cuvant. Bocanci de iarna grea :)). Sunt foarte curios sa vad aici cate un test pentru celelalte modele pe care eu le as pune in fata X7 ului nu ca motoare ci ca design si atmosfera pe care o creeaza tot ansamblul in anumte nunate pe care la bmw nu cred ca le as vedea . Range Rover Vogue sau Vogue L / noul GLS si mai ales Lincoln Aviator care sper sa ajunga si in Europa pe aceeasi filiera ca si Mustangul .