4.4
de Bogdan Mirică, joi, 20 iulie

Spirit alpin

Testul de astăzi încearcă să redea atmosfera pe care am trăit-o alături de BMW M235i xDrive de-a lungul a patru țări europene: Germania, Austria, Elveția și Italia. Aș putea plus și cu Lichtenstein, dar totul s-a întâmplat fulgerător. Am pornit în zorii zilei din Munchen și chiar am beneficiat de câteva porțiuni bune de autostradă fără limită de viteză.

Era doar încălzirea pentru ce avea să urmeze: o traversare a Alpilor, la mare altitudine, luând în piept o sumedenie de viraje solicitante către drumul spre Saint Moritz. Am finalizat traseul pe malurile Lacului Como, acolo unde Seria 2 Gran Coupe s-a simțit un adevărat Gulliver, printre atâtea exemplare de Fiat Panda și 500.

Chiar și așa, dimensiunile sale au fost excelente pentru drumurile înguste, din care mai mușcau uneori și casele cu ziduri de piatră. Dincolo de peisaj, haideți să vedem cum se simte un model pe care e important să-l bifezi, dacă te gândești să treci la un M veritabil. 

  • nume, joi, 20.07.2023 10:24

    "Anul trecut, EuroNCAP a testat varianta coupe a lui Seria 2. Prin urmare, putem considera relevant punctajul și pentru fratele său cu ceva mai mult portbagaj, pe care l-am testat eu." Ba da' va pricepeti la masini, nu gluma. Ce treaba are Seria 2 Gran Coupe cu Seria 2 Coupe cand primul e construit pe aceeasi platforma precum Seria 1, iar al doilea pe arhitectura al lui Seria 3? PS: Daca ati fi intrat pe site-ul Euro NCAP in loc sa faceti pe desteptii, ati fi vazut ca Seria 2 Gran Coupe a preluat rezultatul lui Seria 1, respectiv 5 stele.

  • M, joi, 20.07.2023 10:34

    @Mirica Vezi ca ai incurcat performantele cu consumul.

  • DanG, joi, 20.07.2023 11:00

    Excelente performante, insa m-am tot uitat la poze si nu gasesc nici un unghi bun la masina asta. E cumva turtita si latita, arata ca o bucata de aluat pus la dospit si cu alte bucati lipite pe ea. Usa din fata mult mai mare decat cea din spate, muchii si taieturi anapoda.

  • dan_grc, joi, 20.07.2023 11:17

    Pentru mine nu are sens acest model, un serial 1 sedan adică, ori seria 1, ori mai pui ceva și te duci la seria 3 .

  • scamel, joi, 20.07.2023 13:52

    @ AM, BM scrii consum si bagi performante, si viceversa. iar ai umblat prin praf?

  • Alin, vineri, 21.07.2023 08:38

    Deja e o gluma proasta. De banii aia iti iei tesla 3 performance. Masina mai mare si mai smechera. Si la handling ne uitam la canalul km77 si observam, ca masinuta cu M nu prea are nimic in plus, chiar in minus, chiar si fata de un model 3 non performance. Oops. Deci la niciun capitol nu mai exceleaza masinuta pe combustie. Pret necompetitiv, performante necompetitive, fiabilitate necompetitiva, cost de rulare si cost total de ownership necompetitiv, feeling necompetitiv. Doar niste taranoi iesiti din pesteri care zic ca vor sunet mai oracaie pe internet, in rest oricine se urca si merge cu o electrica construita cu cap,nu se mai intoarce la tigaia cu cilindri (sau se intoarce cu greu si tanjeste sa schimbe cat de repede isi permite). Nu vorbim de cosciuge pe roti precum dongfend nanobox (ahem, dacia spring)

  • nucred, vineri, 21.07.2023 10:55

    Eu nu stiu cum ati scos 8.4 consum care include autobahn si "trafic infernal". Am M135 cu acelasi motor si pe autostrada consuma sub 9 l/100km numai sub 120 km/h iar in "trafic infernal" nu exista consum sub 20 l/100km. 8.4 este consum de mers semi-batranesc pe drumuri nationale, exclus bara la bara si autostrada. Consumul real overall este peste 12-13 l/100 km. Sa fim un pic realisti, nu se asteapta nimeni ca un motor pe benzina de peste 300 de cai sa consume in medie 8l/100km.

  • Seriff, vineri, 21.07.2023 11:33

    @Alin, eu sunt curios de un test pe circuit intre o Tesla si o termica de genul, un pasionat de masini nu isi cumpara Tesla, care exceleaza doar la acceleratie si atat, care iti va manca timpul si banii, legat de fiabilitate, intra pe grupurile de Tesla sa vezi acolo fiabiliate si cum multi posesori revin la termice dupa ce si-au luat teapa vietii lor.

  • Mana-rece-suflet-cald, vineri, 21.07.2023 11:56

    Timpanele pot fi mângâiate plăcut doar de muzică, nu de urletul motorului sau de pocniturile evacuării. Dar ce scriu eu aici, nimic nu mă MIRă, având în vedere unele posturi din fotografii...

  • Banditos, vineri, 21.07.2023 14:21

    Seria 2 e pentru pasionati, daca ii bifezi motorizarea pe masura. Dar in esenta NU E PENTRU PASIONATI. E un model care se vrea de masa, pentru fanii BMW si care trebuie sa raspunda si concurentului de la Mercedes. Tesla bifeaza bine la performante brute, iar gasca de nemultumiti de pe forumuri nu e intotdeauna relevanta pentru ca: 1. intodeauna nemultumitii vor cei mai vocali si "vor da tonul" 2. Teslarii sunt oricum dintr-un alt aluat fiind extrem de prezenti on-line avand si pretentiile pe masura. Asta nu pot intelege pubertarii de scoala primara care se viseaza oficiali, eroii dreptatii, serifii inchipuiti adicatelea. Sunt doua marci aflate la poli opusi fiecare avand propriul segment de cumparatori. Pe de alta parte trebuie sa fii chiar tampit (brusc m-am gandit iarasi la serif) incat sa nu apreziezi linistea unei electrice si serenitatea cu care se conduce o masina electrica. In acelasi timp un Serie 2 cu motorizarea pe masura te va incanta mai mult decat o va face o Tesla la ora actuala. Sunt convins ca doar cei cu ceva experienta la volan si cu mintea deschisa sunt capabili sa accepte diversele tehnologiii cu punctele lor tari si cele slabe. Fanatizatii si cei care viseaza cu ochii deschisi vor oracai si vor face zgomot inutil.

  • Seriff, vineri, 21.07.2023 14:25

    @Bandtitos, o masina noua pe benzina e super silentioasa, linistea aia din Tesla e pentru bosorogi obositi ca tine, care sunt deranjati de orice zgomot, oricum ai zgomot in Tesla fiindca antifoanarea ei e un pic mai buna decat la Dacia Solenza, daca tie iti place, sa fii sanatos, oricum nu ai bani de asa ceva fiindca esti frustrat si sarac, plin de ura fata de tot ce te inconjoara, apropo, cand suni la ambulanta sau la pompieri, vezi ca tot un diesel iti salveaza viata, dar ce sa intelegi tu, vai de capul tau, ma mir ca ai acces la net.

  • nume, vineri, 21.07.2023 19:15

    A plecat la somn Mirica? Intreaga redactie doarme? Chiar asa, nu corecteaza nimeni tampeniile insirate (si) in acest articol?

  • paunescu, vineri, 21.07.2023 21:57

    chiar daca sunt tot mai paralel cu automobilismul, totusi e bine ca redactorii se pricep la sters comentariile. skillsul vietii.

  • StM, marţi, 25.07.2023 16:16

    O masina pentru pasionati, nu e pentru oricine si de aici si pretul. Consumul ala a fost probabil la vale, ca la urcare sau pe drum drept e cam greu sa obtii atata. Insa nu despre asta e vorba. Aici e vorba de condus, de masina gandita pentru placerea de a conduce, nu pentru acceleratie in linie dreapta. Nu o mai comparati cu Tesla, sunt din filme diferite. Pentru Tesla ai nevoie sa intelegi tehnologia, sa nu te grabesti, sa te bucuri de liniste. Masina asta e pentru aia mai rai, unde adrenalina conteaza. Masina asta are emotie, Tesla nu va avea in veci asa ceva. Nu neg, probabil electricele vor fi viitorul, insa ar trebui sa ne bucuram de termice cat inca le avem. Va veni si vremea full electricelor, insa mai e pana acolo. Probabil Toyota cu noua baterie va schimba piata si atunci va fi diversitate la un pret decent si autonomii comparabile plus perioade de incarcare decente. E bine sa evitam fanatismul, mai ales intr-o lume in care sunt bagate pe gat electricele chipurile nepoluante in timp ce se taie paduri la greu pentru a se construi blocuri. Adaugati la asta si forarea dupa minerale rare si campurile de fotovoltaice si veti avea o imagine numai buna a progresului. Hai sa gandim obiectiv. E loc pentru toti sub soare!

  • Andrei, duminică, 30.07.2023 22:27

    Nu stiu de ce va certati atat. Si Tesla Model 3 si Serie 2 Gran Coupe sunt urate. Cu spume.