
Porsche 911
Rasa pură
47 de ani. O viață de om cu destulă experiență în spate. În cazul mașinilor, o jumătate de secol face diferența dintre un model istoric, eventual scos din producție din timpuri pe care nu le știu nici măcar părinții noștri, și unul nou, fără legătură cu cel vechi. De obicei, mărcile auto se laudă cu "moștenirea" pe care o are brandul în sine. Cu valorile la care ține marca și care sunt "transpuse" în toată gama prin noile modele. Asta pentru că foarte puține mărci au un model atât de longeviv încât acesta să fi prins o jumătate de secol fără întrerupere.
Există însă și excepții. Porsche 911 împlinește 47 de ani și primește cadou o nouă generație. Una care păstrează toate atuurile istorice ale modelului german, dar care evoluează evident și care ne arată că vârsta este un avantaj din toate punctele de vedere. Porsche 911 este în sine un purtător de valori, vine cu o moștenire proprie paralelă cu cea a mărcii și ne demonstrează că, la mașini, experiența, înțelepciunea și vârsta merg mână-n mână cu inteligența, tehnologia și spiritul modern. Noul Porsche 911 înseamnă, înainte de toate, o poveste care continuă pe aceleași linii de succes. Și dovada că, dacă n-ai bătrâni, trebuie să-ți cumperi. Sau să-ți produci. Sau să-i admiri pur și simplu.
Citeste si
-
4.4/5Chiar dacă, în gama suedezilor de la Volvo, modelul XC60 este cel mai bine vândut, nu cred că exagerez când spun că cel mai iubit model la ora actuală este XC90. Deci, ce faci atunci când ești Volvo și trebuie să te adaptezi la această tranziție către vehicule electrice, fără a-ți pierde fanii? Simplu: apari pe piață cu un XC90 electric. Dar nu vă lăsați păcăliți, deoarece noul EX90 este un model cu totul nou, realizat pe o platformă dedicată. Citeste tot
-
4.6/5Am testat noul Porsche 911 GTS facelift sau, cu alte cuvinte, primul 911 hibrid din istoria acestui model. Despre cum se conduce și dacă rămâne, în continuare, un etalon pentru mașinile sport, afli din rândurile următoare. Avem pentru tine și un video. Citeste tot
-
4.0/5Am urcat la volanul noii generații Hyundai Kona, de această dată în echiparea de top N Line. Cu un preț mai mare cu 500 euro față de echiparea obișnuită Premium+, SUV-ul sud-coreenilor configurat astfel vrea să demonstreze că este mai mult decât doar un simplu pachet vizual. Va reuși noua Hyundai Kona N Line să impresioneze? Răspunsul îl vei afla în testul nostru, acolo unde ți-am pregătit și un video. Citeste tot
-
4.3/5Recent, BYD, cel mai important producător de vehicule electrice la ora actuală a intrat oficial în România. Iată că, la puțin timp după acest eveniment, producătorul chinez a lansat deja oficial primul model la noi în țară. Este vorba despre Dolphin Surf, cel mai mic și accesibil model din gamă, care reprezintă un atac direct la Dacia Spring. Citeste tot
-
4.2/5Cel puțin pentru moment, dacă vrei o Dacia Duster cu tracțiune integrală, ai la dispoziție o singură motorizare, alăturată unei transmisii manuale. Noi am condus-o, iar în rândurile următoare îți spunem cum se simte de la volan. Ți-am pregătit, desigur, și un video. Citeste tot
-
Gembird, joi, 17.11.2011 11:13
ce imi place e ca baiaetii de la Automarket pun poze de pe net.Si eu pot sa zic ca testez nu stiu ce masina si copiez poze de pe net. hihihi
-
je, joi, 17.11.2011 11:15
ce sa testezi tu bai"frate" ?crezi ca te lasa cineva sa te urci in slapi la volanul unei asemenea capodopere?rezuma-te la nfs si haudi!asta e masina pentru pasionati..
-
catalin, joi, 17.11.2011 12:31cu tot respectul
si eu am pus aceasta intrebare tuturor redactiilor (AM, AMS, PM, AB etc.) nimeni nu a raspuns pana acum - de ce la "testele" facute de ziaristii romani nu-i vezi pe ei la volan, sa faca fotograful lor poza si s-o pui pe net sau in articol. Intrebarea este "ai luat viza de State" sa testezi in California ?
-
Andrei, joi, 17.11.2011 13:01vaaai! ce de hateri!
Bai, daca l-ati cunoaste pe Mircea putin, n-ati mai posta astfel de chestii.
-
lool, joi, 17.11.2011 13:02Romanisme!
@je NU te mai baga in seama!!Am vorbit de rau masina asta , care e treaba sau te plictisesti si vrei sa arati la lume cum esti de ruman adevarat....Rasa pura de roman din varfu dealului'
-
je, joi, 17.11.2011 13:19chiar ca romanisme
la asemenea exprimare de meltean murdar cu shaorma pe la gura,care viseaza sa impresioneze niste pitzi stand la semafor,cum ai fi vrut sa reactionez?nu merita sa stricam pagina asta cu nimicurile noastre care ar putea continua la nesfarsit...bafta!
-
Reader, joi, 17.11.2011 14:15magarie ieftina
Ma baieti, nu mai faceti voi pe grozavii ca nu ati fost in state sa testati masina aia. aceleasi poze sunt si pe netcarshow.com (nu fac reclama site-ului), asa ca ... fi-ti mai rezonabili
-
Eu, joi, 17.11.2011 15:23motorizare
Motorul este un "boxer", dar tehnic vorbind, este vorba tot de un motor cu cilindrii in line, dar "horizontally opposed" (romaneste: opusi, in plan orizontal). Americanii ii mai zic "flat 6". @reader Te iei de altii, dar tu nu prea stii sa scrii corect: se scrie "fiti" nu "fi-ti".
-
CM, joi, 17.11.2011 15:30Audio
As vrea si eu sa adaug ceva: sistemu audio standard e Bose si "Burmester" e optional.
-
unckle, joi, 17.11.2011 20:27
o asemenea opera de arta a ingineriei te-ar lasa fata suflare si cu un 1.4tsi sub capota ;) sunt curios cata vreme v-a mai rezista motorul aspirat la Porsche ... nu demult "diesel" era un subiect tabu la Porsche ... sunt curios cat o sa le ia sa taie un litru din motoare si sa bage turbo pe toata linia
-
Alex Falen, vineri, 18.11.2011 00:29@Gembird si ceilalti
Vorbiti din spatele unor monitoare si va dati eroi. Oamenii astia au testat masina asta la Los Angeles si trebuie sa va suporte fitele. Noroc ca cele cateva mii de oameni care au citit articolul asta nu sunt ca voi trei-patru. Nu credeti? Intrati pe pagina de facebook a siteului automarket si vedeti acolo mai multe poze. Nu ar strica sa deschidem gura doar daca stim despre ce vorbim.
-
george, vineri, 18.11.2011 07:22text
bun text, foarte cursiv si bine scris. se vede ca cel care a scris a fact-o din placere. la mai multe asa.
-
Alin D., vineri, 18.11.2011 22:55
Cam mare nota....tinand cont ca exista un Nissan GT-R. Parca dadeati notele in functie de clasa din care face parte, nu comparandu-l cu un Logan...
-
Un_timid_ascultator, vineri, 18.11.2011 23:15
Porsche carrera S nu face parte din acelasi segment cu Nissan GT-R, dar nu ma asteptam sa stii asta, caci ca toti pusti din spatele monitorului va uitati doar la ce scrie pe hartie, o masina sport purista precum Porsche 911 este cu 10 clase peste GT-R care nu este altceva decat un "tocilar dopat" care te conduce, nu-l conduci tu!!!
-
Lucanu, duminică, 20.11.2011 16:17911
O masina fantastica. SI noul 911 chiar duce mai departe designul atemporal al modelului. Articol scris cu pasiune. Poate cam prea inflacarat, dar pe de alta parte e un model care merita 100%. Cati dintre noi avem ocazia de a conduce noua generatie a lui 911?
-
CSV, duminică, 20.11.2011 20:00@timidul ascultator
Buna seara, Crede-ma, GT-R este o masina deosebita. Pasiunea investita si finetea design-ului este prezenta si aici, chiar daca ea nu are "istoria" Porsche, pe care o respect ''tabu''. Calitatea materialelor este perfecta in GT-R, iar despre faptul ca ''te conduce'', iti recomand sa faci un efort si sa te urci in asa ceva si dupa aia, afirma ce doresti. Cu respect tuturor
-
un_timid _ascultator, luni, 21.11.2011 12:44@CSV
Sunt realist, nu voi avea sansa in viitorul apropiat sa ma urc intr-un Nissan GT-R, era o simpla parere care o mentin, piata este foarte competitiva, ai de unde alege, Nissan a scos un produs bun dar destinat altor clienti decat celor vizati de Porsche, pana la urma cat dai atata face..vezi cat costa un GT-R la mana a doua din vechile generatii si cat costa un Porsche mai vechi si vei intelege de unde diferenta de pret si valoare...pana la urma ""de gustibus non disputandum est:". Bafta
-
luciano79, miercuri, 23.11.2011 22:39GT_R
diferenta nu este in calitate ci in istoria celor doua marci. in romania se stie majoritatea sunt cu germanele si cu greu pot fi convinsi ca mai exista si alte marci de acelasi calibru.GT-R a demonstrat ca e una din cele mai bune masini construite in era noastra de aceea RESPECT.
Hai frate cum ati facut de ati testat un PORSCHE "pur sange"??!!Cum fac sa testez si eu unu???:)