Ford Mondeo

2.0 Diesel Turbo (TDCI) 180CP Man6 Titanium
4.4
de Dragoș Băltățeanu, joi, 30 octombrie

Aşteptarea

Dacă ai intenţionat să îţi cumperi un Mondeo şi ai aşteptat ca generaţia a patra să fie lansată, ai luat cea mai bună decizie. Ford a întârziat mult lansarea noului Mondeo în Europa, dar aşteptarea a meritat. Pentru că noul model este mai bun din toate punctele de vedere faţă de generaţia anterioară, iar noile tehnologii introduse sunt atât de multe şi interesante încât o să ia ceva timp să va povestim despre toate.

L-am aşteptat cu interes, iar primul contact cu Mondeo a avut loc pe drumurile virajate din sudul Spaniei. Ca de obicei, Ford ştie că unul dintre principalele atuuri ale modelelor sale este ţinuta de drum dinamică şi are grijă să sublinieze acest lucru la fiecare lansare de model nou. Nu întâmplător pentru noul Mondeo a fost ales acelaşi traseu folosit şi pentru lansarea europeană a modelului Ford Focus facelift, descris de colegul meu Bogdan într-un test drive amănunţit

Am coborât din avion cu un amestec de gânduri. Oare au reuşit să păstreze acel feeling special al precedentelor generaţii? Cunosc modelul Mondeo de la generaţia a doua. Am parcurs mulţi kilometri la bordul unui Mondeo 2 cu motor pe benzină de 1.8 litri atunci când era nou şi apoi m-am reîntâlnit cu un Mondeo TDCI din aceeaşi generaţie cu aproape 200.000 kilometri parcurşi. Lăsând la o parte semnele de bătrâneţe, suspensia se simţea la fel. Aceeaşi siguranţă şi plăcere în a ataca virajele şi un reglaj excelent între confort şi sportivitate. A treia generaţie a păstrat acest feeling, deşi maşina crescuse mult în dimensiuni. Cu gândul la acel prim Mondeo albastru m-am apropiat de şirul de modele noi aliniate în parcarea aeroportului de la Malaga. 

Un lucru este sigur de la prima privire. Este cel mai frumos Mondeo creat vreodată. Cu un look ferm şi agresiv când este privit din faţă, o siluetă puternică şi un spate masculin. Indiferent dacă vorbim de modelul hatachback sau de cel break, prima impresie este una extrem de pozitivă. Urmau două zile şi 160 kilometri în care aveam să-l cunoaştem pe noul Mondeo. 

  • world reject, joi, 30.10.2014 11:55

    @AM Chiar nu v-a placut consumul sa-i puteti da un like? 5L/100km extraurban la 180hp.............si 1584kg....

  • gigi_frana, joi, 30.10.2014 12:01

    tare asta cu "Levierul cutiei de viteze manuală este identic cu cel al generaţiei anterioare" :)) pe la altii, nu prea sesizati astefel de "asemanari"

  • eee, joi, 30.10.2014 12:05

    este absolut superba masina... poate mai frumoasa decat mazda 6? sau tot pe acolo

  • eee, joi, 30.10.2014 12:08

    @giggi-frana: foarte bine punctat. La Passat spre exemplu trebuie sa fii atent ca sa iti dai seama ca e un model nou pe dinauntru, e aproape identic!

  • paulie, joi, 30.10.2014 12:40

    Superba partea frontala, da mult caracter masinii. In rest profilul si partea din spate asemenator cu al vechii generatii desi mult retusate, pare mai mult un facelift major al vechii generatii, zic asta pt ca si dimensiunile exterioare sunt aproape la fel ( cu al vechiului Mondeo ). Nu-i rau mai ales ca interiorul a evoluat mult, arata hi-tech si se rupe de clasicul nemtesc. In rest masina pare bine inchegata, cu upgrade-uri tehnice oarecum normale, suspensia bine reglata si motoare potente mai ales diesel sunt acum obligatorii. Totul asezonat cu niste tehnologii mai mult fancy decat folositoare cu care dealerii sa poata aburi viitorii clienti. Nu cred ca va fura prea multi clienti ai altor marci.

  • Brembo, joi, 30.10.2014 12:53

    Cu 3 clase peste passat

  • Mihai, joi, 30.10.2014 13:01

    Masina este expusa la SAB. Arata foarte bine. E chiar o masina frumoasa. Mi se pare mult mai frumoasa decat noul Passat. Sunt curios sa merg cu ea.

  • ShelbyV8, joi, 30.10.2014 13:32

    Nu vad de ce nu dati punctajul maxim pentru siguranta unei masini care are airbag-uri in centuri (singurul model non-premium) si alte sisteme de care unii concurenti nici nu au auzit. Ford Fusion din SUA, care e aceeasi masina, a obtinut 5 stele la un test al americanilor, dar, in schimb, voi mentionati rezultatul generatiei din 1997... Din pacate, nu cred ca aceasta masina se va vinde la fel de bine ca generatiile precedente, iar acest lucru este valabil si pentru alte modele din clasa (Passat, Insignia, Mazda 6, etc). Din pacate, oamenii au inceput sa prefere SUV-urile. L-am intrebat mai demult pe un cunoscut care si-a cumprat un Chevrolet Captiva cu peste 30000 euro ce i-a placut la masina, iar argumentul principal a fost: "ca e gip"...

  • mishazaitev, joi, 30.10.2014 14:30

    Foarte frumoasa. Insa oricat de carcotas m-ar cataloga unii, mie mi se para ca au luat toate butoanele care la vechea generatie se gaseau in exces pe plansa de bord si le-au pus pe volan. @Shelby Extraordinar de bine punctat! Eu cunosc oameni care au SUV-uri dar care refuza sa mearga cu ele pe drumuri neasfaltate sa nu le strice.

  • mishazaitev, joi, 30.10.2014 14:32

    pare Chiar e atat de greu de introdus butonul ala de edit ?

  • scamel, joi, 30.10.2014 15:03

    din text reiese ca are un spate masculin ?? iar din poze pare sa fie cu cinci usi. cum e cu patru? @ pentru carcotasi SUV ul este ca asigurarea. s-ar putea sa fie necesar candva .

  • LUCCI, joi, 30.10.2014 16:59

    N-a aparut bine ca i-ati si dat in cap, Automarket! Povestea cu noul/vechi schimbator nu o mai discut pt. ca ar trebui sa depunctati toate VW din 1998 pana acum care au acelasi buton rotativ pt. lumini.Ce ma frapeaza este ca -i dati punctaje mici, doar pe subpozitii. Nu stiti pretul dar o ardeti cu o stea jumate, nu are crashtestul facut dar o babarditi iar, totul pentru un puncataj nemeritat de mic si pentru a ne sublinia ca Laguna are cel mai mic pret dintre concurenti! Iar spalati creiere?

  • Suleyman Cunoscatoru, joi, 30.10.2014 19:28

    Cel mai frumos Mondeo. In legatura cu motorizarea, vedeti si voi ca oricati cp ar avea (1.5ecoboost), greutatea masinii conteaza mult. La fel ar fi si in cazul lui Corsa 1.0 de 115cp comparativ cu 1.4 de 100cp cu 30nm in plus. Conteaza mult cilindreea. Cum ziceti ca e elastic motrul diesel cand are puterea maxima la 3500 si cuplul de la 2000 ? Are o plaja mica de turatii in care functioneaza bine. La alte dieseluri moderne cuplul incepe de la 1000 si ceva si puterea este pe la +4000.

  • rares, joi, 30.10.2014 19:52

    mai este targul sab in bucuresti

  • rares, joi, 30.10.2014 19:54

    Pentru automarket - nu am inteles cum ati dat lui passat 4.5 si mondeo 4.4 . Sunteti constienti ca este complet schimbata fata de passat care este la fel asa cum ati spus si voi. deci - replica este ..........

  • paulie, joi, 30.10.2014 21:06

    @suleyman. E foarte OK ca puterea maxima incepe la 3500ture, spre deosebire de cele de +4000. Inseamna ca poti folosi intreaga putere a masini mai usor si mai devreme, nu trebuie asteptat atat ca sa ajungi la puterea maxima, lucru benefic pt depasiri dar si pentru consum, unde consumul e direct proportional cu turatia. Ceea ce nu se mentioneaza de obicei, este unde se plafoneaza motorul, pana la ce turatie dezvolta puterea maxima. Puterea maxima poate fi in intervalul 3500-4000ture sau 3500-4300ture sau 4000-4200ture. Alt aspect important este usurinta cu care motorul urca in ture ( de fapt elasticitatea de care se vb), astfel sa poti exploata lejer intreaga plaja de turatii. Legat de cuplu, motorul in cauza are 400nm. Poate ca vazind curba cuplu/putere am vedea ca la 1700ture are deja 350nm disponibili, ceea ce ar fi foarte bine. Sunt multe aspecte legate de motoare la fel de importante ca valorile absolute de putere si cuplu, si ar face un motor cu aceleasi valori de putere si cuplu ca a altuia sa fie mai dinamic, mai economic si mai placut de condus.

  • Victor, joi, 30.10.2014 21:56

    Mie nu imi place masina. Tot balena a ramas, cu fata putin schimbata. Iar interiorul...e de masina din anii 2000. Ma pregatesc sa-mi schimb masina si Mondeo e taiat de pe lista din ce vad aici. Mai raman Mazda 6 si Passat in cursa.

  • Azazel, joi, 30.10.2014 22:40

    In acest moment exista 3 masini de top in clasa medie de volum: Mazda 6, Ford Mondeo si VW Passat. Dupa un drive test si o analiza in detaliu a masinilor (confort, ergonomie, tinuta de drum, insonorizare, materiale, finisaje, spatiu sau imbinari) oricare ar fi alegerea nu poate fi una gresita. Atentie, nu am spus ca celelalte sunt niste masini proaste.

  • Suleyman Cunoscatoru, joi, 30.10.2014 22:44

    @paulie: Sa fim seriosi. Nu conducem tiruri sa obtinem puterea maxima la 3500. E bine asta pentru consum si ce ai mai enumerat, ai dreptate. Dar daca atinge puterea maxima la 3500, dupa 3500 puterea va scadea.

  • Alex, vineri, 31.10.2014 09:24

    Automarket, sigur lățimea e 2,12 m? Eu am generația precedentă și lățimea mașinii e de 1,88 m. Mi-e greu să cred că a crescut așa de mult lățimea încât a depășit-o și pe cea a unui Lamborghini.

  • stefan, vineri, 31.10.2014 10:41

    2004: Ford Mondeo 3, ST 2.2 TDCi, 155 CP, 0-100 in 8.6 sec, v. max. 223 km/h, 1.550 kg dupa 10 ani s-au schimbat atat de putine lucruri...

  • dumbravaandrei, vineri, 31.10.2014 10:47

    @Alex Oglinda-Oglinda al meu are 2.08. (5 usi) Faina... de acum sa astept si ofertele de la dealer. Ce mai astept de la ford (care o sa ma limiteze in alegere la vara) este un sistem de harti care sa includa si romania in detaliu iar hartile pe Europa de vest sa fie updated (ce am acum nu vede autostrada de la Mateszalka / Nyireghyaza desi are ceva ani autostrada aia (ca sa fiu mai sincer, actualele harti sunt la nivelul anului 2007). Si nici ca am gasit la dealeri un card cu harti updated (ce e drept, am si modelul NX pentru navigatie). In rest, totul suna bine. P.S: ma astept de la noul mondeo sa nu aiba preturi pe optionale cum a cam avut inainte (unde pentru IVDC trebuia sa dai 2000 Eur, Jante pe 17 - 800 Eur etc) . Nu de alta, dar daca te apropii de 40k, acolo sunt alte masini care zic eu ca merita mai mult decat Mondeo.

  • sandu, vineri, 31.10.2014 10:53

    masina o sa fie cumparata doar de firme. daca o sa fie 10% din vanzari catre pf o sa fie bine. tot vw o sa se vanda si din cauza service-ului mai ieftin etc

  • dumbravaandrei, vineri, 31.10.2014 12:05

    @sandu Este o idiotenie asta cu service-ul si piesele mai scumpe. Pe 40.000 km costurile sunt IDENTICE pentru toate masinile din clasa... Poate o fi 750 lei o revizie la Mondeo (Casa Auto Iasi - ca acolo ii fac revizia), dar o fac la 15000 km. Cand aveam Laguna, ii faceam revizia la Bras (tot Iasi), ma costa aproximativ 600 lei, dar o faceam la 10.000 km. Cat despre piese, ce am schimbat pana acum, au preturi similare (+-10% in functie de reper, dar media coincide). Prietenii cu passat / superb au costuri similare. Dar na... astea sunt preturi bazate pe bon fiscal, nu la nea gica la coltul strazii. Conteaza cum mai si intretii masina aia.... :) Ca altfel si un logan iti poate genera costuri neasteptat de mari...

  • Alex, vineri, 31.10.2014 13:13

    @dumbravaandrei Am înțeles. Nu știam că ei așa măsoară lățimea. De obicei, când se măsura, se scoteau oglinzile din ecuație.

  • _steli, vineri, 31.10.2014 14:31

    @AM Exceptand fapul ca este total deplasat sa prezinti/lansezi o masina in lume si sa vinzi numai dupa 3-4 ani cu e cazul acestui model, cred totusi ca sunteti rautaciosi cand depuctati schimbatorul de viteze si atmosfera sobra. Daca la Mondeo, atmosfera e sobra, sau mai sobra decat la Passat, atunci inseamna ca la Polo atmosfera este cel putin sinistra fata de Fiesta. Sunt dezamagit de acest articol si consider ca nu este deloc obiectiv!

  • LR, vineri, 31.10.2014 14:54

    Chestia cu măsuratul lățimii ar trebui clarificată. Am mai văzut și la alte redacții problema asta. Nu poți să dai niște lățimi, măsurate o dată cu oglinzi, altă dată fără ele, fără să clarifici modul de măsurare. Și incă ceva, AM: e chiar atât de greu să completați corect un tabel?! În caseta cu date tehnice, coloana A, rândul 2, aveți "Motor tip / cilindri...... Linie". Câți cilindri?! Nu e prima dată când menționez acest lucru, dar e mai simplu să ascunzi praful sub preș. Fiți profesioniști, ce mama naibii!

  • sandu, vineri, 31.10.2014 15:29

    @dumbravaandrei: pana in 40.000, da, corect. costurile sunt relativ egale. dar de la 100.000km in sus incepe distractia. vorbim de service-uri autorizate.

  • nubster, sâmbătă, 01.11.2014 16:53

    Nici-o data la nivelul Passat-ului ,punct !

  • radu, sâmbătă, 01.11.2014 17:39

    profil gen Audi A5 Sportback sau.. A7,. Panamera

  • Rares, duminică, 02.11.2014 14:02

    Deci concluzia este clara: ti-a fost bagata o masina pe gat cand erai mic - cu ea moare romanul. Nu inteleg ce poate sa va placa la VW - cel putin Passat-ul este la fel de anost. Iar Mazda 6 - pe cat de frumoasa este afara - pe atat de urata este in interior. Japoneza japoneza - dar cu un receiver de la Sony sau Pioneer - nu se compara ca simplitate. Un interior frumos si care imi place este de la Volvo sau noul Mondeo. Un alt interior frumos este cel de la Mercedes. In rest sunt cam extentrice (iar mie unul imi plac) sau prea invechite Passat - BMW etc - si imi fac greata. Cat despre revizie - daca ai ford si urmaresti programele lor din fiecare luna ai vedea la ca orice dealer fors iti faci revizia cu 310 de ron cu tva. ce parere ai ? Eu am avut destule - dar mondeo m-a fascinat, in schimb nu vreau sa vad nici un german in viata mea. Numai bine

  • ADRIAN FLORARU, duminică, 16.11.2014 01:35

    SSSUPER MASINUTA BRAVO FORD