
Chevrolet Orlando
Celălalt Disneyland
Primul monovolum din gama europeană a celor de la Chevrolet vine cu o platformă de Cruze modificată şi un preţ extrem de atractiv. În plus faţă de cele două calităţi de mai sus, modelul oferă şapte locuri în standard. Ca element excepțional, toate pot fi utilizate de adulţi, ceea ce transformă modelul constructorului de origine americană într-un parc de distracții pe roți pentru o familie numeroasă. Avem deja un pachet competitiv, căruia i-a fost adăugată puţină atitudine americană adaptată la realităţile din Europa. Pentru a contracara SUV-urile care atrag din ce în ce mai mulţi familişti, Chevrolet i-a aplicat lui Orlando un aspect de SUV şi au înlăturat deficienţele acestui tip de autovehicul.Citeste si
-
4.4/5Audi a anunțat că, în 2026, producția modelului Q2 va ajunge la final. Asta înseamnă că Q3 va deveni cel mai mic și accesibil SUV pe care clienții și-l pot comanda de la producătorul german. Și pentru că se află într-un segment atât de disputat, Audi a adus niște schimbări importante pentru a treia generație Q3. Citeste tot -
4.4/5Lynk & Co 02 este, pentru moment, singurul model complet electric din portofoliul producătorului chinez. Mai mult, la începutul acestui an, 02 a câștigat și titlul de cea mai bună mașină electrică. Așadar, am vrut și noi să aflăm despre ce este vorba, mai ales că 02 împarte aceeași platformă cu Volvo EX30. Pe lângă impresiile de condus, ți-am pregătit și o prezentare video. Citeste tot -
4.2/5După ce Geely Starray și-a făcut debutul pe piața din România la începutul anului 2025, deja avem de-a face cu un nou Starray. Pe lângă modificările estetice de la exterior și alte câteva îmbunătățiri la interior, noul Starray a venit la pachet cu un motor mai mare, dar și sistem de tracțiune integrală. Apropo, ți-am pregătit și o prezentare video. Citeste tot -
4.5/5După ce am condus BYD Seal, în nivelul de echipare Excellence, putem spune că modelul cu zero emisii venit din China este o surpriză plăcută. Avem pentru tine și un video cuprinzător. Citeste tot -
4.5/5Am condus noua Kia Sportage facelift, un SUV bun la toate care, în urma operației estetice pe care a suferit-o, arată mai bine ca oricând. Ți-am pregătit și un video cuprinzător. Citeste tot
-
Thor, vineri, 10.12.2010 12:48
"Modelul este oferit alături de patru opţiuni de motorizare, una pe benzină şi trei diesel-uri" Una pe benzina si doua diesel-uri !
-
slv83, vineri, 10.12.2010 13:06fali
Chevrolet=GM=faliment=plastic ieftin=masinele pt. naivi! Doar Camarro si Corvette e de ei!
-
aky, vineri, 10.12.2010 13:14
slv83 Stiai ca Chevrolet separat de alte marci GM e numarul 4 in lume ca vanzari? Stiai ca GM a fost scoasa din nou la tranzactie la bursa americana cu sume record? Si tu vorbesti de faliment? Au venit cu niste produse interesante in ultima perioada.
-
NewsFlash, vineri, 10.12.2010 14:31versiunea testata de voi ajunge aproape de 20.000 euro
De ce nu dati oamenilor o imagine corecta? nu cred eu ca masina testata de voi, un 2.0 diesel de 163 CP costa 14.500 euro... pretul asta e mai degraba pt motorul de 1.8 pe benzina, normal aspirat. Un Orlando DIESEL de 131 CP costa minim 17.500 euro in versiune DE BAZA ! In conditiile astea un Renault Grand Scenic diesel 130 cp, e 21.850 euro, dar e FULL-OPTIONS frate, nu saracie ca la Chevrolet... Scenic ramane totusi "taticul" tuturor monovolumelor compacte
-
ar85dan, vineri, 10.12.2010 14:42pret
Potrivit primelor informaţii de la oficialii Chevrolet, Orlando 1.8 LS Plus (nivelul de echipare standard) va pleca de la 14.790 de euro cu TVA inclus... nu au spus niciunde ca asta e pretul pentru diesel
-
Sebastian Toma, vineri, 10.12.2010 14:56@ar85dan
Şi unde am scris că diesel-ul pleacă de la 14.790? Versiunea entry-level diesel cu transmisie manuală pleacă de la 17.494 euro cu TVA inclus în România.
-
Sebastian Toma, vineri, 10.12.2010 14:57@Thor
Avem aşa: 1.Un motor pe benzina 2. Două motoare diesel, în (3) două versiuni de putere cu tranmisii manuale şi o (4)versiune diesel cu transmisie automată. O versiune = o opţiune. Get it?
-
Cosmin @ S Toma, vineri, 10.12.2010 19:47
"Pentru a contracara SUV-urile care atrag din ce în ce mai mulţi familişti, Chevrolet i-a aplicat lui Orlando un aspect de SUV şi au înlăturat deficienţele acestui tip de autovehicul.." Daca ai fi putin interesat de targetul fiecaruia segment poate ai afla ca intre cumparatorii de SUV-uri si cei de MPV-C e o diferenta mare ca si categorie sociala, venituri si medie varsta si nu doar aspectul este factorul care face diferenta, asa cum cu mare convingere spui tu. Orlando arata ca un calup pentru ca initial trebuia sa fie fabricat in SUA, dar ulterior au hotarat sa nu il mai ofere americanilor si sa il arunce in curtea europenilor. Ceea ce este o mare prostie, pentru ca MPV-urile europene fac legea ca si calitate si vanzari in Europa. Deci succesul acestui model va fi la fel de incert ca si acordul in fraza pe care am dat-o mai sus exemplu. P.S. Mai mult nu am mai citit, mi-a ajuns atata intelegere a fenomenului auto...
-
kretzoooo, vineri, 10.12.2010 20:20Orlando
Chevrolet nu a auzit de faruri cu xenon ?
-
Dragos, vineri, 10.12.2010 20:27borlando
e urata cu spume !
-
Thor, vineri, 10.12.2010 20:28
"Două motoare diesel, în (3) două versiuni de putere cu tranmisii manuale şi o (4)versiune diesel cu transmisie automată." Motorizarea nu are legatura cu transmisia. Buna incercare, multa vointa.
-
sd, sâmbătă, 11.12.2010 10:56design american = esec european
ce bot de camion american are... total disproportionata ! oglinzile alea grosolane si forma caroseriei tip conserva nu au cum sa placa... sunt de-a dreptul dizgratioase !
-
Lsd, sâmbătă, 11.12.2010 15:13orlando...
Arata bine masina,interiorul e chiar reusit pentru un monovolum!
-
George, sâmbătă, 11.12.2010 20:26o porcarie
Interiorul nu aduce nimic nou in lume monovolumelor, iar exteriorul e urat de-a dreptul ! E o masina facuta in doru` lelii, ca sa nu zica lumea ca n-au si ei un monovolum compact ca orice constructor respectabil.
-
Semtex82, sâmbătă, 11.12.2010 21:36chiar asa
parca-i porcul de craciun
-
Alexa, miercuri, 23.11.2011 22:50
Masina asta rade si cu c_uru de renou cazan ' scenic sau alte masini cu greierasi apartinand celei mai slabe marci auto cel putin la nivel european - reno. chevrolet orlando este probabil cea mai buna alegere din segment dupa referinta clasei opel zafira care de altfel are si cel mai mare punctaj si dupa ford focus c-max. GG GM ! Arata superb !
Masina arata foarte bine, cu un pret de achizitie exceptional. Familistii au o misiune grea, destule modele in segmentul asta.