
BMW Seria 1 Cabriolet facelift
Stimul pentru simţuri
Atunci când îți planifici vacanța de vară, bagajele și planurile pe care ți le faci sunt mai importante decât mașina pe care o știi deja atât de bine și care te-a servit iarna, pe zăpadă, sau toamna și primăvara, pe ploi și în mocirle. De obicei, mașina e acel "ceva" care îți facilitează accesul la orașele sau zonele pe care vrei să le vizitezi. Ei bine, se poate și altfel. Am experimentat prin Alpi un BMW Seria 1 Cabriolet, o mașină pe care trebuie s-o simți ca s-o înțelegi. În plus, sub capotă s-a aflat un motor de 3.0 litri aferent versiunii de top, 135i, un propulsor pe care trebuie să-l înțelegi ca să-l simți.
Citeste si
-
4.6/5Unii îi spun Ferrari Purosangue "de buget", noi îl privim ca fiind cel mai curajos Renault Clio de până acum. O mostră de carismă franțuzească păstrată în sticluțe mici. Acum că l-am condus, îți spunem cum se simte de la volan. Avem pentru tine și un video. Citeste tot -
4.6/5Am călătorit în Spania pentru a conduce noul BMW iX3 Neue Klasse, un model care promite să rescrie regulile din segmentul SUV-urilor premium cu zero emisii. Avem pentru tine și un video. Citeste tot -
4.3/5După ce am făcut cunoștință cu Nissan Qashqai facelift în 2024, pe străzile din Portugalia, acum a venit momentul să vedem cum face față modelul nipon la drumurile din țara noastră. Totodată, v-am pregătit și o prezentare video cu noul Nissan Qashqai facelift. Citeste tot -
4.3/5Francezii de la Peugeot ne-au invitat în Portugalia, acolo unde am avut întâlnire cu noul 308 facelift. Noi am condus varianta 308 SW Plug-in Hybrid, iar mai departe îți spunem ce s-a schimbat, dar și cum se conduce modelul francez. Avem pentru tine și un video. Citeste tot -
4.7/5Porsche 911 Carrera 4 GTS Tribute to Transfăgărășan nu este o simplă ediție limitată la 10 exemplare. Este o declarație de dragoste, din partea constructorului german, pentru România și, în special, pentru "cel mai frumos drum montan din lume,". Noi am condus unul dintre cele 10 exemplare și ți-am pregătit și un video. Citeste tot
-
costos, marţi, 16.08.2011 13:13referitor la consum
Mesterica, la consum am reusit si eu cu un motor de 2500 (6 cilindri in linie) si doar 192 cp sa scot in afara 6.5 dar nu am sarit de 130km/h si nu am dat kickdown. In Bucuresti insa, cand e liber 16-17% iar in zile pline 22. In orasele de provincie ca la carte 14%. Deci 135i-ul asta chiar consuma super bine zic eu. Merita 4 stele. :)
-
dan_grc, marţi, 16.08.2011 13:19
Da, f scump ajunge cu toate dotarile, cine vrea aceasta motorizare poate apela la 335i sau chiar 535i, la preturi apropiate, cu spatiu si confort superioare.Oricum 135i este o bomba pe roti.
-
rzn.ozn, marţi, 16.08.2011 13:29Nu ne-a placut: Bord foarte simplist?
bordul acela "simplist" nu prea il vad in nicio masina, ce vreti? un ipad infipt in climatizare? pana la urma e un seria 1, nu 7.
-
ScorpyonVAG, marţi, 16.08.2011 13:53@
Deci consumul este unul foarte bun. Intre 9-13l /100km. Un prieten, avea acum vreo 5 ani, o Dacia 1310 pe carburator, din 1998, si toate erau reglate corect, iar consumul mediu era de intre 8%(mers economic), si 12% (mers sportiv), adica la 140km/h, viteza unei Dacii :)). Totusi eu sunt de parere, ca este prea scump.
-
Alex, marţi, 16.08.2011 15:37greşeală
... în gama Seria 1 era 335i. ... ????
-
xxx, marţi, 16.08.2011 15:55foto
Felicitari pentru fotografii. Asa ar trebuie sa arate fotografiile de drive-test. Fara filtre graduale si lumina de blitz prost gandita ( la interior ).
-
LLP, marţi, 16.08.2011 21:15Draga Automarket ...
Foarte tare articolul.si bine punctat ! Masinuta asta costa exagerat dar facand abstractie de pret este ceva de vis. Pe mine unul m-ar interesa un test cu / intre audi s4, insignia opc, passat r 36 ,bmw 335 i ,mercedes c350 sport.sau macar primele 3. chiar as dori sa vad cat de apropiate sunt celelalte de "3-ar" . Sau exista deja si nu am vazut eu. Multumesc !
-
LoL, marţi, 16.08.2011 22:21Test?
Am o vaga impresie ca pozele nu sunt facute de voi si ca testul este inventat sau adaptat din alte surse. Oricum, daca printr-o minune este facut de voi, inseamna ca gradul de incompetenta se mentine. Au aparut o gramada de masini noi, care de fapt nici nu mai sunt noi, dar aici n-au fost prezentante. O GRAMADA. Testati ce apucati si voi. Are ATATIA ani acest model si e la CAPAT de drum. Sunt site-uri romanesti care au testat multe modele noi de la Brabus, iar voi n-ati testat nici macar un C-Coupe. Am observat ca Mercedes, care scoate de ceva timp modele impecabile, nu exista pt. voi, dar treaba voastra este sa prezentati modele noi si sa fiti impartiali, incompetentilor. Daca nu, transformati site-ul intr-unul de tip cancan si lasati masinile, ca oricum nu prea aveti legatura cu ele.
-
dudu, miercuri, 17.08.2011 02:2563.578 euro ?
scuze, dar daca n-are vreun volan de diamanate si pedale din aur...nu prea vad cum isi merita masina asta banii...pana la urma e un amarat de seria 1 cu plafonul taiat si cu un motor mai acatarii cu 2 turbine, atat.
-
LauCalin, miercuri, 17.08.2011 03:14calitatea costa
Scump? Pana la urma este un BMW. Si nu orice BMW. BMW nu are "talentul" de a construi masini ieftine, echivalentul sau la VW, adica un Golf Cabrio il iei la jumatate de pret. Insa nu asta e ideea, pentru ca oricum Golf Cabrio nu concureaza cu masina asta. Masina asta probabil a fost contruita sa fie cea mai buna din segment din mai toate punctele de vedere. Iar cand urmatorul pas este M poate ca totul e justificat. Ca idee, de la cat porneste cel mai ieftin Seria 5 si la cat ajunge un M5?
-
unckle, joi, 18.08.2011 13:29
@LoL, Mircea a fost in concediu, iar BMW i-a facut "cadou" masina timp de cateva zile ... una alba parca :)
-
Vasilica, luni, 22.08.2011 10:50
Ce sa le explici romanilor ce e alea masini. Toti carutasii compara BMW cu Dacia ce pretentii de gandire occidentala sa ai la noi.
-
GTS, marţi, 23.08.2011 22:19
atunci hai dai tu 70 de k de euro pe un bmw seria 1 ce spui ? de ce sa nu imi iau la banii aia un m 5 sh aproape nou sau un E-CLASSE CABRIO 2011?
La 63000 de ieuro imi iau la dastari si emceveuri de ma plictisesc si ajung si din A in B ca si beamveu asta.