Audi RS Q3 facelift

2.5 TFSI 340CP 4x4 Aut
4.6
de Mircea Meșter, Foto: Audi, miercuri, 26 noiembrie

Nuclear

Undeva, într-o lume ideală, maşinile ar avea 1000 de cai putere, ar merge la fel de bine pe şosea sau prin noroi până la genunchi, ar consuma aer şi atât, ar arăta ca Miura, dar ar avea un portbagaj de 700 de litri. Şi ar fi gratuite. Cum nici măcar două dintre aceste caracteristici nu se pot regăsi în acelaşi timp pe modelele pe care le vedeţi astăzi în showorom-uri, fiecare constructor se chinuie să gândească maşini care să se apropie de ideal în cât mai multe dintre aceste zone. Aşa se nasc segmentele, tipurile de caroserie şi diversele motorizări care "îmbracă" toate tipurile de clienţi de pe piaţă.

În tot acest tablou pestriţ, în care fiecare trage pentru el şi din care la final scapă cine poate, există câteva excepţii de la regula "caracter pentru caracter". Iar Audi RS Q3 este una dintre acestea. Până la apariţia SUV-urilor, maşinile înalte, cu garda la sol mare şi scuturi serioase erau rezervate pentru off-road. Între timp, adaptarea la şosea a fost finalizată cu succes, iar specia avansează şi-şi îmbunătăţeşte caracteristicile, ocupând locuri noi şi lăsând în urmă rădăcinile originale. 

RS Q3 este un hot hatch rezultat dintr-un accident de laborator, un Frankenstein pozitiv care îţi arată că limitele pe care unii le credeau prea ridicate pentru o sportivă reală pot fi depăşite dacă există dorinţă în acest sens. Audi a creat ceea ce ar trebui denumit "SV" în loc de SUV. Pentru că partea utilitară a maşinii dispare, în locul ei rămânând accentuat aspectul sportiv al maşinii.

Partea bună este că RS Q3 profită de un motor ultraperformant, de suspensii gândite ca pentru o maşină sport reală şi de integrala quattro pentru a se transforma dintr-un SUV compact simplu într-un model care ajunge la 100 km/h în sub 5 secunde, stă pe viraje mai bine decât o face orice compactă sportivă şi reuşeşte să facă toate astea în condiţiile în care îşi păstrează o gardă la sol decentă şi o poziţie la volan relativ înaltă. E o jucărie care teoretic nu ar trebui să existe, dar care uneşte două lumi aparent incompatibile, SUV-urile compacte şi hot hatch-urile, într-un amestec de care te îndrăgosteşti imediat ce apeşi pedala de acceleraţie.

  • initialState, miercuri, 26.11.2014 12:01

    referitor la introducere... motoarele cu ardere interna consuma si aer, mult aer...

  • boldfrank, miercuri, 26.11.2014 14:01

    Exista preturi pt GLA45 AMG pe site la Mercedes, am vazut si o masina inmatriculata in Bucuresti, si a avut si Importatorul o masina pentru presa care a aparut in doar citeva publicatii....

  • Iulian, miercuri, 26.11.2014 14:31

    Astept sa vad si test cu GLA AMG. Pana atunci, din ce inteleg e cam cel mai bun suv compact de pe piata. Cam scump totusi.

  • redalert, miercuri, 26.11.2014 15:52

    Nu înţeleg dacă sunt diferenţe estetice faţă de Q3 normal. Măcar o ţeavă în plus să-i fi pus la eşapament sau o culoare dedicată . Totuşi cred că este de două ori mai scump ca Subaru Forester WRX la aceleaşi dotări. În rest are superperformanţe bune de ofticat pe oricine.

  • edi80, joi, 27.11.2014 15:20

    e ca si pun ai pune un motor de ferrari pe un tractor!! total neadegvat! q3 nu e o masina de viteza cu multi cai putere...in rest no comment!

  • MDA, vineri, 28.11.2014 22:20

    60 de k de euro si 340 de cai si totusi din spate pare o versiune 2.0 tdi de 110 cai cu tipsul ala penibil intr o singura parte. Macar puteau incerca ceva chiar de hot hatch si sa l puna pe mijloc ca la focus st. Nu inteleg de ce nu are evacuare dubla , arata jalnic asa ii strica mult din sportivitate la nivel de design si interiorul este extrem de spartan pentru o asemenea suma, parca e inspirat de la renault fluence. pacat

  • vabis, duminică, 30.11.2014 15:40

    Arata ca dracu din fata.Mult mai calumea versiunea pre-facelift.Iar spatele trebuia stilizat mai mult.Insa e prima masina la care îmi plac butoanele "de aragaz" pt reglarea climei.Audi chiar face interioare, nu gluma