Ziua 4 din Pick-up Maraton Moldova: acces interzis în Transnistria, cramele moldovenești și autostrada populată cu vaci

Ziua de astăzi ne-a adus contactul cu Transnistria și prima dezamăgire majoră. Ne-am înecat însă amarul în cramele moldovenești.

Dacă în seara de dinainte ai amestecat rusa cu turca și cu zaibărul, „fantasticul” vin din Găgăuzia, dimineața ta începe greu. Dacă treci peste aceste momente dificile, expediția poate să înceapă, iar percepția ta asupra vieții din zonă se limpezește. Vizavi de parcarea hotelului de cinci stele găgăuzene, echivalentul a trei stele românești, descoperi o școală care are viziuni diferite despre ora de educație civică.

Un profesor îmbrăcat într-un costum scrobit coordonează o duzină de elevi care nu au mai mult de 14 ani. Înarmați cu cazmale, scuipă în palme și se apucă să răscolească pământul uscat din grădina școlii. Unul dintre ei filmează. Când te văd că le faci poze, înfig și mai adânc lopata în țărână.

Lăsăm orașul Comrat în spate, cu tot cu găgăuzii lui, și căutăm câteva drumuri dificile dincolo de această autonomie teritorială. Nu durează mult până când ne coborâm pe o pășune întinsă, unde urmele de tractor au creat un climat propice pentru dezvoltarea unor șleauri adânci. Joc și joacă pentru cei opt membri ai expediției și cei trei dinozauri. Au urmat câteva zeci de minute în care Nissan Navara, Toyota Hilux și Ford Ranger au mâncat noroi cu o poftă nebună. Fix ca niște purcei care se bucură de tăvăleala în glodul proaspăt.

Nemții din Moldova

Ne-am tras apoi sufletul tolăniți pe pământul reavăn, în vreme ce mașinile noastre s-au adunat lângă o veche fântână născută de gospodarii locurilor, fix în câmpul acesta fertil. 160 de cai de la Navara, 150 de la Hilux și alți 200 de la Ranger. În total, 510 cai putere s-au adăpat de la fântâna cu scripete. Am apucat din nou pe celebrele drumuri pietruite și prăfuite ale Moldovei. Mult mai plăcute decât cele asfaltate, care sunt în multe locuri pline de gropi sau au fost peticite parcă de orbi.

Drumul către controversata Transnistrie ne poartă printr-un sat ciudat, care ne atrage atenția pentru că poartă un nume diferit de cel al localităților cu nume rusești sau turcești. Se numește Marienfeld, pentru că a fost colonizat în trecut de germani. Și aici, ca și în restul Moldovei, există povești fantastice despre oameni care și-au revăzut familia după 50 de ani.

Facem un popas în curtea unei vechi benzinării. E un decor demn de Vestul Sălbatic, cu pompe ruginite, înghețate în timp. Culmea, una dintre ele încă funcționa. Trăgea benzină dintr-un tanc uriaș cocoțat pe niște suporți din oțel. Am făcut câteva poze, am făcut cunoștință cu tușa Violeta și am povestit despre expediția noastră. Ne-a urat drum bun, iar noi am încălecat pe cei 510 cai putere și am căutat drumul către Transnistria.

Autostrada moldovenească: de inspirație americană, dar populată cu vaci

Am apucat pe singura autostradă din Moldova. Un drum construit după modelul american, adică din plăci de beton, care se sfârșește, destul de riscant, în câmp. Autostrada a fost construită după un plan ambițios de fluidizare a traficului la sfârșitul anilor '80, dar abandonat odată cu destrămarea URSS.

Astăzi am găsit-o nu foarte aglomerată, dar populată cu vaci. Cornutele gustau impasibile din iarba răsărită în zona de delimitare a benzilor. Din fericire, mașinilor noastre nu le place autostrada, așa că am apucat rapid pe primul drum accidentat și am lăsat vacile în pace. Am mers de-a lungul unei căi ferate, iar asta ne-a plăcut maxim.

Transnistria, hotarul către Rusia

Ne-am înființat la punctul de frontieră Bender și am intrat repede în vorbă cu ofițerul de la vamă. Am vorbit despre un Hilux al unui prieten și apoi am crezut că am scăpat. La al doilea punct, ascuns după niște bariere de beton și mitralierele unor soldați cu steagul Rusiei pe umăr, stau vameșii din Transnistria. Ne cer toate actele și ne pun să așteptăm. Trei povești mai târziu despre separatiștii ruși, aflăm că Transnistria urma să rămână un mister pentru noi. Facem cale întoarsă sub privirile acide ale vameșilor, ascunse sub o caschetă comunistă.

Lăsăm în urmă un petec de pământ condamnat la comunism, un mister pe care nu-l vom dezlega, probabil, prea curând, o mână de oameni care încă iubesc Rusia și se simt parte din trupul vechiului URSS. În 2017.

Și, cum orice rău e spre bine, timpul câștigat ne permite să includem în traseul nostru și una dintre cele mai populare crame din Moldova: Purcari. Ionuț, ghidul care ne poartă prin toate procesele de producție, are darul vorbirii. Are în buzunar un mănunchi de chei care deschid toate cele patru porți din cramă. Mii de sticle prăfuite. Cea mai veche datează din 1951, cele mai multe sunt din anul 1986, când toți s-au ferit să consume un vin care ar fi putut fi afectat de accidentul de la Cernobâl. Mirosul mucegaiului cățărat pe pereții din piatră este tras afară de o ventilație care trage totul printr-o gaură uriașă din tavan. Este asemeni unui aspirator puternic.

Surprinzătorul colț de rai de la granița cu Ucraina

Lăsăm în urmă Purcari, nu înainte de a lăsa acolo câteva sute de lei moldovenești pe sticle cu soiuri care nu ajung în România. Ieșim în drumul național. Pustiu. Mai sunt 8 kilometri până la vama cu Ucraina, iar telefonul se conectează deja la rețeaua mobilă a vecinilor. 9 euro pentru un singur MB. Alimentăm pentru ultima dată în #Pickupmaraton2017 și apoi înnoptăm într-un colț de rai.

O altă podgorie, ceva mai tânără decât Purcari. Se numește Et Cetera și pare a fi un colț de Franța, transplantat chiar la granița Moldovei cu Ucraina. O decorație care valorează mai mult decât toate celelalte medalii atârnate în pieptul țării soră când vine vorba de vinuri.

Doi frați care au prins gustul vinului în Statele Unite s-au întors în Moldova și au pus pe picioare o podgorie care dă vinuri extrem de apreciate. Atât de apreciate, că unii clienți vin și cu avionul la Et Cetera. Da, există un aerodrom pentru asta.

Încă o zi cu Nissan Navara

Mașina pe care am avut-o astăzi? Nissan Navara. Pick-up-ul din ADN-ul căruia care se vor naște Renault Alaskan și Mercedes Clasa X este cel mai aproape de confortul pe care ți-l oferă o mașină de zi cu zi. Iar pentru cei cu dureri de spate este fix ce a recomandat doctorul. Suspensia absorbe decent orice provocare a infrastructurii moldovenești, iar cei 160 de cai putere sunt suficienți pentru a te bucura de potențialul mașinii. Cu transmisia manuală trebuie să te obișnuiești, însă dacă ești genul căruia îi place să pună osul la treabă în fiecare zi, atunci cutia lui Navara chiar îți va plăcea.

Regimul de rulare abordat astăzi a inclus multe porțiuni de drum express, așa că valoarea consumului a crescut față de ziua de ieri. A urcat la 9.1 litri/100 de kilometri. Ceilalți parteneri au înregistrat 11.4 litri (Ranger), respectiv 10.6 litri (Hilux).

Toate mașinile implicate în expediția noastră prin Moldova au venit cu o benă acoperită, ceea ce ne-a făcut să sperăm că bagajele noastre vor fi protejate și că nu vom fi nevoiți să le înghesuim în habitaclu. Aiurea. După patru zile pe drumurile prăfuite ale Moldovei, au adunat un strat de loess mai gros decât cel din Bărăganul nostru.

Mâine urmează ultima zi a maratonului nostru prin Moldova. o zi scurtă, care ne aduce înapoi la Chișinău, nu înainte de a vizita o altă cramă importantă a fraților de peste Prut. Povestea zilelor încărcate din #pickupmaraton2017 poate fi urmărită și în articolele colegilor noștri de la PiațaAuto.md.