Ziua 2 în Pick-up Maraton Moldova: un buncăr secret al URSS, cetatea lui Ștefan cel Mare și hotarul de la Nistru

Și ieri a fost o zi plină în #pickupmaraton2017. Am vizitat un buncăr secret ridicat de URSS în 1985 și am ajuns la cetatea lui Ștefan cel Mare.

Dacă seara zilei anterioare s-a terminat cu degustarea unei duzini de rachiuri dintre cele mai ciudate (cu mălin, porumbele, gălbenele, zmeură și multe altele), dimineața ne-a întâmpinat cu vreo cinci gemuri lascive, dornice să fie întinse pe o serie de clătite mici și calde. De la masa din lemn a oaspeților noștri, soarele a mângâiat maiestuos Nistrul. O imagine pe care nu o voi uita pentru multă vreme.

Gazda noastră, adică nea Sergiu Hanganu, vinovat pentru isprava din beciul său plin cu licori magice, s-a oferit să ne ducă într-un loc secret, așa că am urcat în pick-up-urile stropite de rouă și am început urcarea. Un drum de piatră, destul de greu, străjuit de un perete de calcar. La un moment dat ne-am oprit. Am înțeles motivul abia atunci când am privit în dreapta noastră: un hău de zeci de metri, probabil un vechi defileu al Nistrului.

Deasupra Nistrului

Nea Sergiu ține să ne lămurească: „drumul anevoios pe care urcă pick-up-urile noastre era în trecut o cale comercială între orașele Balta (acum în Ucraina) și Orhei”.

Am continuat ascensiunea și am ajuns pe un platou verde care veghea de sus asupra Nistrului și a malurilor sale decorate cu stuf. Soarele din zori dispăruse în spatele unei perdele de nori negre, iar vântul începea să muște. Un peisaj apocaliptic, în care Navara, Hilux și Ranger, cu aspectul lor impunător, erau cei trei cavaleri.

Tot de la nea Sergiu Hanganu aflăm că pe fundul Nistrului zac rămășițele vechiului sat Lalova (cel în care înoptasem), strămutat odată cu ridicarea hidrocentralei din aval.

După ce i-am mulțumit gazdei noastre pentru informațiile prețioase și pentru că a mai încordat puțin mușchii mașinilor, am luat-o pe drumul pietruit care duce către Olișcani. Dan, unul dintre colegii noștri de maraton, pasionat al motocicletelor clasice, omul cu cea mai mare colecție din Republica Moldova, a fost ghidul nostru. A promis că ne arată ceva nemaivăzut. Și nemaivăzut a fost.

Buncărul secret al URSS

Un drum din plăci de beton, năpădit de boscheți înțepători, ne-a afundat într-o pădure. N-a fost un drum ușor, pentru că cineva a smuls o parte din plăci pentru a îngreuna accesul. Dacă întorceai capul la stânga sau la dreapta, observai că pădurea era brăzdată de poteci perfect liniare. La capătul drumului am descoperit două buncăre construite de sovietici pentru un scenariu sumbru: al Treilea Război Mondial.

Pe vremea în care URSS-ul lui Gorbaciov își trimitea săgeți otrăvitoare cu Statele Unite, rușii au decis să fie precauți. Așa că a construite trei baze secrete, fiecare cu câte două astfel de buncăre. Niciuna dintre bazele secrete nu era pe teritoriul Rusiei actuale. Una era în Belarus, alta în Kazahstan și cea pe care o vedeam noi în Republica Moldova.

Un cilindru de oțel cu diametrul de 30 de metri și adâncime de 60 de metri. Adică cam cât un bloc de patru, cinci etaje, ascuns sub pământ și înconjurat de doi pereți de beton cu o armătură cât mâna mea. Deasupra unuia dintre buncăre, un capac de beton de trei metri care să apere "blocul" subteran de un eventual bombardament. Am sărit peste hăul de 60 de metri fix deasupra buncărului și am intrat la primul etaj din cele 11.

Odăile, cum le spun moldovenii, aveau o înălțime de cinci metri și erau compartimentate tot cu pereți de oțel de cel puțin 10 centimetri grosime. Sisteme impresionante de țevi brăzdau totul și ar fi urmat să alimenteze buncărul cu cele necesare. Și mai jos, la etajul cinci, exista o cameră de comandă, desfășurată pe tot diametrul cilindrului. Etajele inferioare, cele de la baza cilindrului, erau organizate sub forma unor camere de hotel. Acolo ar fi trebuit să stea cei 200. Oamenii care ar fi condus în secret ofensiva împotriva forțelor asupritoare. Sau, mai bine zis, cei care ar fi avut șansa de a supraviețui unui atac nuclear.

Cetatea lui Ștefan cel Mare

După lecția de istorie relativ recentă am luat o gustare rapidă chiar în bena lui Toyota Hilux: plăcinte moldovenești cu varză sau mere. Următoarea oprire a fost Soroca. Pe drum însă, au început să apară efectele discuțiilor de ieri cu presa din Republica Moldova. Toată seara trecută, televizoarele moldovenilor au fost invadate cu știri despre expediția noastră. Așa că primeam des saluturi din celelalte mașini cu care ne întâlneam pe șosea. Unii chiar s-au oprit să facă poze cu noi.

La fel și la Soroca, în fața micii cetăți de apărare ridicată de Ștefan cel Mare. Din păcate, cetatea își ferecase porțile. Și nu pentru că în ziua de 9 mai nimeni nu muncește în Moldova. Lunea și marțea nu se muncește oricum, așa că nu vă programați vizite.

Am părăsit Soroca după încă o "zamă" cu tăiței de casă și pui alergat prin curte de țăranii locului. Am ajuns apoi pe malul unui râu, unde în urmă cu câțiva ani s-a descoperit una dintre cele mai vechi dovezi ale existenței omului. Este vorba despre o așezare a civilizației Noa Cucuteni.

Am trecut apoi rapid prin Pocrovca, un sat care dă 90% din producția de zmeură a Republicii Moldova. Practic, în Pocrovca toată lumea cultivă zmeură și face bani frumoși din asta. Dovadă și casele impunătoare. Ziceam că am trecut repede prin sat pentru că nu am apucat să vedem vreun starover, numele dat locuitorilor. Aceștia mai sunt numiți de români "cațapi". Explicația e cât se poate de simplă: poartă barbă lungă, ca țapii. Sunt oameni care au decis să respingă religia modernă și respectă vechile obiceiuri creștine. Colegii noștri din Moldova ne-au spus că staroverii se găsesc și la noi în țară, prin Delta Dunării.

Ford Ranger, Lamborghini-ul expediției

A doua zi de maraton s-a încheiat cu o vizită în Cojeuți, satul cu case noi și fățoase, asemănătoare celor din Franța. Asta pentru că majoritatea locuitorilor sunt plecați în Paris. Sunt câte două curse de autocar pe săptămână din acest cătun către capitala Franței.

Fermecat de peisajul pe care Moldova ni l-a așternut azi la picioare, am uitat să vă spun ce mașină ne-a revenit în a doua zi a expediției. Dar cred că v-ați dat seama din poze: Ford Ranger. Cu tot cu nuanța lui de caroserie pe care unul dintre colegi a asemănat-o cu cea a unui Lamborghini. Prin urmare, așa cum Hilux este Invincibilul expediției, Ranger este Lamborghini-ul proiectului #pickupmaraton2017.

În fond, vorbim despre cea mai puternică mașină dintre cele trei: 200 de cai putere și un motor de 3.2 litri. Cutia este o adevărată plăcere în comparație cu cea a lui Hilux. Direcția este și ea asistată și utilă atunci când trebuie să faci multe manevre pe arii restrânse. Suspensia este însă la fel de rigidă ca a modelului japonez. Din fericire, durerile mele de spate au fost atenuate de scaune ceva mai confortabile, cu o susținere laterală mai bună.

Drumul de azi nu a mai fost atât de solicitant ca cel de ieri și am rulat mai mult pe asfalt. Bine, dacă putem numi asfalt gropile adânci pe care le-am primit la picioare. Prin urmare, și valorile consumului au fost ceva mai bune. Ranger-ul meu s-a descurcat cu 12 litri/100 de kilometri, Navara cu 9.8 litri, iar Hilux cu 10.7.

Traseul de azi a adunat în total 300 de kilometri, nouă ore petrecute în mașină, două baterii pentru stațiile cu care am comunicat între noi și două sticle de apă de om.

Încheiem relatarea de azi din Edenița, un orășel care ne-a primit cu focurile de artificii dedicate zilei de 9 mai, amplasat la numai câțiva kilometri de granița cu România și Ucraina. Practic, acesta este cuiul de care se agață harta Moldovei. Mâine ne așteaptă un drum de aproape 400 de kilometri. Practic, aproape că vom traversa Moldova de la nord la sud. Nu uitați să ne urmăriți aventura pe Facebook și să dublați impresiile la colegii noștrii de la PiațaAuto.md.