Un nou proiect eco: E.ON și Mol vor instala 40 de stații de încărcare pentru vehiculele "verzi"

Publicat luni, 10.07.2017 11:33 de Cornel Șocariciu, Foto: Dreamstime

Companiile E.ON și Mol au demarat un proiect prin care, la nivel național, vor fi instalate 40 de stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Termenul de finalizare este în 2020.

Companiile E.ON și Mol vor dezvolta, la nivel național, o rețea de 40 de stații pentru încărcarea mașinilor electrice. Proiectul demarează în acest an, iar termenul de finalizare a fost stabilit pentru 2020.

Investiția este susținută cu finanțare nerambursabilă din fonduri europene și face parte din proiectul NEXT-E, proiect care vizează instalarea a 222 de stații cu încărcare rapidă și a altor 30 de stații cu încărcare ultrarapidă în Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croația și România.

Dintre cele 40 de stații dedicate țării noastre, 19 vor fi instalate de cei de la E.On Energie România, iar restul vor fi instalate de Mol România. Punctele de încărcare vor fi amplasate în perimetrele unităților din rețeaua de distribuție Mol și vor acoperi puncte importante pe traseele Arad - București - Constanța, Suceava - București - Giurgiu și Sebeș - Târgu Mureș - Iași.

În plus, E.ON România a demarat un program complementar și a instalat până acum 7 stații de încărcare. Trei dintre acestea sunt funcționale și pot fi accesate în cadrul sediilor E.ON din Iași, Târgu Mureș și București.

În același timp, OMV Petrom și Electrica au demarat un proiect care vizează instalarea stațiilor de încărcare în perimetrul benzinăriilor. Cinci astfel de stații ar urma să fie dotate cu prize dedicate mașinilor electrice. 

Via | Economica

  • dragnea ftw, marţi, 11.07.2017 19:03

    in craiova nimic? alo