TOP 10: Producătorii de motoare cu cele mai multe pole position-uri în Formula 1
Renault a devenit sâmbătă producătorul de motoare cu cele mai multe pole position-uri din istoria Formulei 1, depăşind Ferrari în clasamentul general.
Marele Premiu al Japoniei nu a marcat numai a cincea victorie consecutivă obţinută de Sebastian Vettel, ci şi o schimbare la vârf în topul producătorilor de motoare cu cele mai multe pole position-uri.
Astfel, prin obţinerea primei poziţii pe grilă de către Mark Webber, Renault a ajuns la 209 pole position-uri în Formula 1, depăşind Ferrari în clasamentul general. Un singur alt furnizor de motoare a trecut de programul psihologic de 100 de pole-uri, în timp ce doar şapte producători au reuşit să acumuleze mai mult de 20 de pole-uri.
-
Locul 10 - BRM - 11 pole position-uri între 1959-1973
BRM şi-a câştigat reputaţia în Formula 1 prin rezultate obţinute pe parcursul anilor '60. Pe numele său oficial British Racing Motors, echipa britanică fondată în 1945 a concurat în Formula 1 între 1951-1977, iar primul pole position din istorie l-a obţinut în Marele Premiu al Olandei din 1959 prin Jo Bonnier. Ulterior, Graham Hill şi-a pus amprenta la acest capitol prin alte opt pole-uri obţinute între 1962-1965, în primul dintre aceste sezoane reuşind să câştige titlul piloţilor şi să aducă echipei trofeul constructorilor. După 1965, echipa a mai obţinut însă doar două poleposition-uri, prin Jo Siffert în Austria (1971) şi Clay Regazzoni (Argentina 1973).
-
Locul 9 - Maserati - 11 pole position-uri între 1953-1966
Aproximativ în aceeaşi perioadă cu BRM, Maserati a obţinut cele mai bune rezultate în calificări prin intermediul a doi piloţi legendari: Juan Manuel Fangio şi Stirling Moss. Cvintuplul campion mondial şi-a trecut în cont nu mai puţin de opt dintre cele 11 pole-urile realizate de echipa în întreaga sa istorie, printr-o serie începută în Belgia în 1953 şi încheiată în Argentina în 1958. Între timp, Moss şi-a trecut de asemenea numele pe această listă în Marea Britanie 1956 şi Argentina 1957, însă nu a reuşit să convertească niciun pole position în victorie. Ultimul pilot care a obţinut pole position pentru Maserati a fost John Surtees în 1966 în Mexic.
-
Locul 8 - Alfa Romeo - 15 pole position-uri între 1950-1982
Unul dintre constructorii de referinţă ai Formulei 1 din primii ani ai competiţiei a fost, fără îndoială, Alfa Romeo. Italienii au dat Formulei 1 prin pole position şi prima victorie din istorie prin intermediul lui Nino Farina la volanul unui Alfa Romeo 158, însă Juan Manuel Fangio avea să fie cel care urma să domine calificările prin cinci pole position-uri în Monaco, Elveţia, Belgia, Franţa şi Italia. Acelaşi Fangio avea să realizeze alte patru pole-uri în sezonul 1951, înainte de o pauză majoră până spre finalul anilor '70. În intervalul 1977-1978, Alfa Romeo a obţinut trei pole-uri ca furnizor de motoare pentru Brabham, iar de Cesaris avea să realizeze ultima performanţă de acest gen în Marele Premiu al Statelor Unite din 1982 cu un Alfa Romeo 182.
-
Locul 7 - BMW - 33 de pole position-uri între 1982-2008
Cu excepţia unei scurte perioade de timp în care a deţinut echipa Sauber, BMW a participat în Formula 1 exclusiv în calitate de furnizor de motoare. Parteneriatul cu Brabham a adus cele mai multe performanţe în privinţa pole position-urilor (13, între 1982-1985), obţinute în mare parte de Nelson Piquet, în timp ce Teo Fabi şi-a trecut în cont doua pole-uri cu Benetton B186 înainte ca BMW să înceapă o colaborare cu Williams în 2001. Pe parcursul a patru ani, Juan Pablo Montoya şi Ralf Schumacher au înregistrat 17 pole-uri, iar Nick Heidfeld şi-a trecut şi el numele pe această listă în 2005. BMW s-a retras din Formula 1 la sfârşitul sezonului 2009 ca urmare a crizei economice, nu înainte ca Robert Kubica să obţină un pole în Marele Premiu al statului Bahrain din 2008.
-
Locul 6 - Climax - 44 de pole position-uri între 1959-1966
Climax este un nume relativ puţin cunoscut de către fanii tineri ai Formulei 1, însă ocupă un onorabil loc şase în acest clasament prin prisma performanţelor obţinute într-un interval de numai şapte ani. Chiar dacă nu a concurat niciodată cu propria echipă, constructorul britanic s-a bucurat de un succes important în special alături de Cooper şi Lotus. Stirling Moss şi Jack Brabham şi-au trecut în cont nu mai puţin de 15 pole-uri intre 1959-1961. John Surtees a obţinut un alt pole cu un monopost Lola echipat cu motor Climax în 1962, înainte ca regretatul Jim Clark să-şi intre în rol cu o serie impresionantă de 26 de pole position-uri.
-
Locul 5 - Honda - 77 de pole position-uri între 1968-2006
Honda este unul dintre constructorii cu o prezentă activă în Formula 1 pe tot parcursul istoriei. Japonezii, care vor reveni în Marele Circ în 2015, şi-au trecut în cont primul pole chiar cu propriul monopost în Marele Premiu al Italiei din 1968 prin John Surtees, pentru că începând din 1985 să obţină astfel de performanţe pentru Williams şi Lotus. De departe, motoristul a rămas celebru pentru parteneriatul cu McLaren, în urma căruia au realizat 52 de pole position-uri intre 1988-1992 prin Ayrton Senna şi Alain Prost, cu un mic sprijin din partea lui Nigel Mansell. Ulterior, Jenson Button a mai adus trei pole-uri pentru echipa constructorului japonez în 2004, 2005 şi 2006.
-
Locul 4 - Mercedes - 99 de pole position-uri între 1954-2013
Opt pole-uri a obţinut Mercedes în 1954-1955 cu propria sa echipă prin intermediul lui Juan Manuel Fangio (7) şi Stirling Moss (1), înainte ca germanii să revină ca furnizor de motoare în 1997 la McLaren. Parteneriatul va lua sfârşit abia la sfârşitul sezonului 2014 şi este unul dintre cele mai importante din istoria competiţiei prin prisma performanţelor, echipa britanică obţinând cel puţin un pole position pe sezon, cu excepţia anului 2002. Profitând de retragerea Honda, Mercedes a devenit furnizorul de motoare al celor de la Brawn GP în faimosul sezon 2009 înainte de a cumpăra echipa şi de a obţine alte opt pole-uri în acest an prin Lewis Hamilton şi Nico Rosberg.
-
Locul 3 - Ford - 139 de pole position-uri între 1967-1978
Ford este un alt constructor care a făcut performanţă în Formula 1 în primele decenii ale competiţiei. Prin intermediul unei unităţi Cosworth DFV 3.0 branduite cu numele americanilor, Ford a dominat Formula 1 alături de Lotus începând din 1967, reuşind să obţină până în 1994 nu mai puţin de 139 de pole-uri. Totuşi, motorul Cosworth DFV 3.0 avea să fie folosit de o bună parte din echipele de Formula 1, generând inclusiv o situaţie inedită la Marele Premiu al Franţei din 1969. March, Brabham şi Tyrrell sunt câteva dintre echipele care au obţinut de asemenea pole position-uri cu motoare Ford, pe lista făcându-şi apariţia şi cei de la McLaren în 1976 şi 1977 prin James Hunt, dar şi Williams sau Benetton în anii '810 şi, respectiv, '90.
-
Locul 2 - Ferrari - 208 pole position-uri între 1951-2013
Ferrari este singura echipă care a concurat în fiecare sezon al Formulei 1, iar acest lucru este evidetiat şi prin statistica pole position-urilor. Primul a fost obţinut de Jose Froilan Gonzalez la Silverstone în 1951, iar Alberto Ascari avea să scrie o frumoasă pagina de istorie până în 1953. Phil Hill şi-a trecut în cont cinci pole-uri în 1961, înainte ca Jacky Ickx şi Niki Lauda să devină alţi piloţi celebri cu serii de pole position-uri pentru Căluţul Cabrat. Evident, Michael Schumacher ocupă un loc special în acest top. Germanul şi-a trecut în cont primul pole pentru Ferrari în cursă din San Marino din 1996, seria să terminând abia la Marele Premiu al Franţei din 2006. Felipe Massa şi Kimi Raikkonen au avut apoi grijă să continue tradiţia, dar numele surpriză pe listă este cel al lui Sebastian Vettel după pole-ul pentru Toro Rosso de la Monza din 2008. Fernando Alonso a obţinut până acum doar patru pole-uri pentru Ferrari.
-
Locul 1 - Renault - 209 pole position-uri între 1979-2013
Aventura celor de la Renault în clasamentul pole position-urilor din Formula 1 a început la Marele Premiu al Africii de Sud din 1979, când Jean-Pierre Jabouille a plecat de pe prima poziţie a grilei de start. Totuşi, Rene Arnoux şi Alain Prost şi-au pus amprenta pe următoarele performanţe de acest gen obţinute la începutul anilor '80, înainte ca Ayrton Senna să-şi intre în rol la un Lotus echipat cu unităţi franceze. Brazilianul şi-a trecut în cont 15 pole-uri pentru Lotus în 1985 şi 1986, înainte ca Nigel Mansell să obţină 14 pole-uri în sezonul 1992. De altfel, supremaţia celor de la Williams la acest capitol avea să continue într-o formă mai moderată în 1993 şi ulterior şi mai puţin impresionantă în anii care au urmat. Fernando Alonso avea apoi să obţină 15 pole-uri pentru echipa Renault, înainte ca Sebastian Vettel să-şi intre în rol cu 41 de pole position-uri începând de la sosirea la Red Bull Racing în 2009.
-
@automarket, miercuri, 16.10.2013 14:09
stergeti repede articolu ca fac fanii vag apoplexie de la o stire d'asta Cum..."franceji" stie face motoare??
-
yo, miercuri, 16.10.2013 14:45
A batut Renault pe Ferrari desi sunt doar din 79 posesori de pole-uri. Intr-o perioada cu 30 de ani mai mica au strans mai multe pole-uri. Dar acum trebuie mentionat si ca au motorizat mai multe echipe intr-un sezon. Ok, si Ferrari au dat motoare la alte echipe dar nu chiar asa ca Renault
-
Nu mai conteaza, miercuri, 16.10.2013 15:41
In ultimii 4 ani motorul nu a mai contat mult,ultimii ani i-au ridicat datorita gaselnitelor celor de la redbull,nu neaparat ca au motoare iesite din comun !
-
Alpine77, miercuri, 16.10.2013 16:13
@nu mai conteaza- cred ca te grabesti putin. Este adevarat ca in ultimii 5-6 ani aportul motorului a scazut, iar aerodinamica a crescut in importanta totusi sunt o gramada de aspecte care tin de implementarea motorului in caroserie , centrul greutate, consum(posibilitatea de a utiliza un rezervor mai mic ajuta in desenarea aerodinamica mai bine), setarile de regim ale motoarelor au effect in modul in care se uzeaza pneurile, momentele de cuplu ajuta la compensarea lipsei tractiunii controlate, si multe alte "mici "datalii care fac o diferenta enorma. Chiar si acum daca vezi care este motivul dominatiei Red Bull si revenirii Lotus o sa iti schimbi parerea.
-
LauCalin, miercuri, 16.10.2013 17:24
@@automarket, a nu se confunda productia de serie cu motorsportul. Vorbim de doua lucruri foarte diferite. In rest sunt total de acord cu stirea. Si sincer era de asteptat.
-
florin sm, joi, 17.10.2013 05:19
la cate echipe au motorizat de cand sunt in f1 nu ma mira ca sunt pe primul loc.
-
profu, joi, 17.10.2013 10:06
Marile inovatii in domeniul motoarelor f1 au venit de la renault. Sunt de acord ca aceasta statistica, ca multe altele, nu reflecta realitatea, dar RENAULT IN F1 inseamna inovatie , progres si datorita acestora au fost nevoiti sa se retraga. Si actualul motor f1 ,de la toate echipele, este tot creatia renault. Cautati sa vedeti cine sunt autorii .
-
dany, joi, 17.10.2013 18:31
renault au avut si multe esecuri in F1. la inceputul anilor 80 au introdus motorul turbo insa acesta era foarte putin fiabil... de unde si porecla monoposturilor renault de ”ceainicurile galbene” PS imediat dupa bmw au adoptat si ei sistemul turbo castigand titlurile mondiale... se pare ca blocurile motor erau derivate din cele de serie... legenda spune ca aceste blocuri erau asa rezistente deoarece erau ”aruncate” pentru o perioada intr-un dos al uzinei bavareze, in aer liber, unde erau batute de intemperiile vremii si mai ales udate de muncitorii bavarezi care urinau pe ele...:)))
-
Alpine77, joi, 17.10.2013 20:14
@dany-poti explica de ce a fost un esec? Din contra ceea ce au facut atunci a revolutionat nu numai formula 1 ci si modul in care sunt percepute motoarele turbo. Pana atunci nu prea se vorbea aproape deloc de supraalimentarea turbo, iar la scurta vreme o gramada de marci au inceput sa foloseasca motoare turbo pentru masinile de serie. Chiar daca la inceput au fost putin fiabile(lucru foarte-foarte normal tinand cont de faptul ca au fost pionierii erei, iar tehnologia nu era ca si astazi) curand au inceput sa fie cele mai rapide de pe grila, ceea ce a fotat si alti constructori sa foloseasca aceste motoare, ca si BMW cum ai spus tu. Sa nu te astepti ca la anul cand se va reveni la turbo, nu o sa vezi "bubuieli", iar anul de gratie este 2014 si nu 1977. Asa ca departe de a fi un esec , Renault a deschis o mare usa introducand tehnologia turbo in F1
Citeste si
-
F1 TOP | miercuri, 26 noiembrie10 momente esenţiale în lupta pentru titlul mondial în Formula 1 în 2014Lewis Hamilton şi Nico Rosberg au luptat pentru titlul mondial în sezonul 2014 al Formulei 1, iar trofeul a fost decis de stilurile diferite de pilotaj, greşelile comise în timpul duelurilor roată la roată şi defecţiunile tehnice ale monoposturilor. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 19 noiembrieTop 10: Cele mai dramatice curse care au decis titlul mondial în Formula 1Pene de combustibil, accidente produse mai mult sau mai puţin în mod deliberat, abandonuri tehnice sau ploi torenţiale sunt câteva dintre elementele care au influenţat decisiv stabilirea campionilor mondiali în ultima etapă a unui sezon de Formula 1. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 27 augustPoveştile Formulei 1: Tată şi fiu - familii de piloţi în Marele CircPe parcursul istoriei, 11 cupluri tată şi fiu au concurat în Formula 1, cele mai cunoscute fiind familiile Hill, Villeneuve sau Rosberg. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 30 iulieTop 10 circuite de Formula 1 după numărul de curse găzduiteŞase circuite care au debutat în Formula 1 în anii '50 continuă să fie prezente şi astăzi în calendarul competiţional, iar cel mai "proaspăt" a fost construit în 1986. Citeste tot
-
F1 TOP | miercuri, 23 aprilieTOP 10: Echipele cu cele mai multe victorii consecutive în Formula 1McLaren, Ferrari, Red Bull şi Williams domină topul echipelor cu cele mai multe victorii consecutive în istoria Formulei 1, însă Mercedes s-ar putea infiltra în clasament în acest sezon. Citeste tot
Tot respectul pt motoristul francez RENAULT ,de-si sunt fan FERRARI nu pot decat sa scot palaria in fata lor.