Top 10: Cele mai dramatice curse care au decis titlul mondial în Formula 1

Pene de combustibil, accidente produse mai mult sau mai puţin în mod deliberat, abandonuri tehnice sau ploi torenţiale sunt câteva dintre elementele care au influenţat decisiv stabilirea campionilor mondiali în ultima etapă a unui sezon de Formula 1.

Marele Premiu din Abu Dhabi din 23 noiembrie va decide numele noului campion mondial între cei doi piloţi ai echipei Mercedes, Lewis Hamilton şi Nico Rosberg.

De la debutul competiţiei în 1950 şi până în prezent, titlul mondial în Formula 1 s-a decis în ultima cursă în 27 de sezoane.

De-a lungul anilor, multe dintre aceste curse decisive au oferit momente cu adevărat dramatice, prin prisma evenimentelor petrecute pe circuit. Nu au lipsit penele de combustibil, accidentele produse în mod deliberat sau interferenţele vremii, iar aceste elemente au contribuit la generarea spectacolului.

Iată 10 dintre cele mai spectaculoase curse care au încheiat un sezon de Formula 1 prin stabilirea unui nou campion.

• 

  1950 - Marele Premiu al Italiei (Monza)

  Primul sezon în care titlul s-a decis în ultima cursă a fost chiar cel de debut din 1950. Juan Manuel Fangio avea nevoie de o clasare pe unul dintre primele două locuri pentru a câştiga titlul indiferent de rezultatelor celor doi coechipieri ai săi de la Alfa Romeo, Luigi Fagioli şi Nino Farina. Argentinianul a obţinut pole positionul, însă a abandonat în urma unor probleme la cutia de viteze şi, mai târziu, la motor, iar Farina a câştigat cursa şi, implicit, titlul mondial, cu un avans de numai trei puncte în faţa lui Fangio. 

• 

  1959 - Marele Premiu al Statelor Unite (Sebring)

  Jack Brabham (Cooper) era favorit la titlu înaintea cursei de la Sebring în faţa lui Stirling Moss (Cooper) şi Tony Brooks (Ferrari), însă Moss a obţinut pole position-ul şi a fost lider până în turul 5, când a abandonat cu o defecţiune la cutia de viteze. Brabham a preluat conducerea cursei şi avea de îndeplinit o simplă formalitate, însă cu 400 de metri înainte să treacă linia de sosire a rămas fără combustibil. Greşeala i-a aparţinut în totalitate, întrucât a refuzat să concureze cu rezervorul gol pentru a fi mai rapid, însă tot el a reparat-o: deşi a fost depăşit de coechipierii Bruce McLaren şi Maurice Trintignant, dar şi de Brooks, Brabham şi-a împins monopostul de la spate pentru a ocupa în final locul 4, întrucât ceilalţi piloţi erau la câteva tururi în spate. Astfel, el a devenit primul australian care a câştigat titlul în Formula 1, în timp ce McLaren obţinea la rândul său prima victorie din carieră. 

• 

  1964 - Marele Premiu al Mexicului (Herman Rodriguez)

  Deşi ocupa doar locul trei în clasamentul înaintea cursei decisive din Mexic, Jim Clark (Lotus) se îndrepta spre titlul mondial în 1964, însă în penultimul tur a suferit o defecţiune tehnică la motor şi a fost nevoit să abandoneze din postura de lider. Titlul urma să ajungă în posesia lui Graham Hill (BRM), ale cărui speranţe fuseseră năruite în urma unui acroşaj cu Lorenzo Bandini (Ferrari), ocupantul locului doi. Acelaşi Bandini avea însă din nou să încurce planurile pilotului Lotus: italianul i-a cedat poziţia coechipierului său John Surtees, care avea nevoie doar de un loc doi pentru a cuceri titlul mondial. Cu această ocazie, Surtees a devenit primul pilot care a câştigat titlul atât în motociclism, cât şi în cursele de monoposturi. 

• 

  1976 - Marele Premiu al Japoniei (Fuji)

  În ciuda unui accident tragic suferit la Nurburgring, Niki Lauda (Ferrari) a revenit miraculos pe finalul sezonului şi a abordat ultima cursa de la Fuji din postura de lider al campionatului cu un avans de trei puncte în faţa lui James Hunt (McLaren). O ploaie torenţială l-a determinat însă pe Luada să se retragă la boxe după numai două tururi din considerente de securitate, iar ceea ce a urmat a fost o cursă contra-cronometru pentru Hunt. Britanicul a coborât la un moment dat până pe locul cinci, însă cu două tururi înainte de final i-a depăşit decisiv pe Alan Jones şi Clay Regazzoni. Dramele sezonului 1976 au fost imortalizate recent în celebrul film Rush, care a fost apreciat la nivel internaţional.

• 

  1984 - Marele Premiu al Portugaliei (Estoril)

  Într-o situaţie asemănătoare cu cea din acest an, Niki Lauda (McLaren) avea nevoie doar de un loc doi pentru a câştiga titlul în detrimentul coechipierului său, Alain Prost. Austriacul a plecat doar de pe locul al 11-lea al grilei de start, însă a progresat constant în pluton şi a ajuns până pe locul trei, iar cu 18 tururi înainte de final a urcat pe doi în urma unei greşeli de pilotaj a lui Nigel Mansell. Prost a câştigat cursa, însă acest lucru a fost insuficient: Lauda a devenit campion cu o jumătate de punct în faţa lui Prost (72 la 71.5 puncte, situaţie generată după ce la Monaco se acordase doar jumătate din punctaj).

• 

  1986 - Marele Premiu al Australiei (Adelaide)

  Nigel Mansell era principalul favorit la titlul mondial în 1986, iar pilotul Williams era lider în cursa de la Adelaide, fiind astfel aproape de trofeu. O pană suferită cu numai 19 tururi înainte de final a răsturnat însă complet calculele hârtiei şi i-au aruncat în lupta pe coechipierul său Nelson Piquet şi pe Alain Prost (McLaren). De teama unei noi pene, Williams a decis să-i schimbe cauciucurile lui Piquet, iar acesta a revenit pe circuit la 15 secunde în spatele lui Prost. Datorită cauciucurilor mai proaspete, brazilianul a redus diferenţa la puţin peste 4 secunde, însă a fost insuficient: Prost a câştigat cursa şi, implicit, titlul mondial. 

• 

  1994 - Marele Premiu al Australiei (Adelaide)

  Michael Schumacher (Benetton) avea un singur punct avans în faţa lui Damon Hill (Hill) şi era lider în cursa de la Adelaide, însă rivalul său se apropia ameninţător. Aflat sub presiune, germanul a comis o eroare în urma căreia Hill a încercat o manevră de depăşire, însă Schumacher i-a blocat calea şi cei doi s-au acroşat. Pilotul echipei Benetton a abandonat pe loc, urmat la scurt timp de Hill, astfel că Schumacher a obţinut primul său titlu mondial într-o manieră controversată. El nu a recunoscut niciodată că l-a acroşat în mod intenţionat pe Hill. Citeşte povestea completă a primului titlu câştigat de Schumacher în Formula 1.

• 

  1997 - Marele Premiu al Europei (Jerez)

  Trei ani mai târziu, Schumacher a fost implicat într-o controversă asemănătoare, de data aceasta când concura pentru Ferrari. Rivalul său Jaques Villeneuve a plecat din pole position, însă a fost depăşit la start de Schumacher. Pe parcursul cursei, canadianul a început să reducă treptat diferenţa şi a iniţiat o depăşire pe interior în virajul Dry Sac. În acest moment, Schumacher a virat spre monopostul Williams, cei doi s-au acroşat, iar germanul a fost nevoit să abandoneze. Spre deosebire de controversa de la Adelaide, Villeneuve a fost capabil să continue cursa şi să termine pe locul trei pentru a deveni campion. Ulterior, Schumacher a fost descalificat din campionat pentru producerea incidentului şi a pierdut astfel şi locul doi în clasamentul general. 

• 

  2008 - Marele Premiu al Braziliei (Interlagos)

  Felipe Massa a avut parte de o cursă perfectă în Marele Premiu al Braziliei: a plecat din pole position şi a obţinut victoria cu un avans consistent în faţa lui Fernando Alonso (Renault). Nu a fost însă suficient pentru a-şi adjudeca titlul mondial, întrucât Lewis Hamilton avea nevoie doar de un loc cinci pentru a deveni campion. Pilotul echipei McLaren concura pe locul patru în momentul în care a intrat la boxe pentru pneuri intermediare din cauza apariţiei ploii. Timo Glock (Toyota) a fost unul dintre curajoşii care a rămas pe circuit cu pneuri slick, astfel că Hamilton a coborât pe cinci şi, în urma unei greşeli în turul 69, a fost depăşit de Sebastian Vettel. Britanicul avea astfel nevoie să recupereze o poziţie în ultimele două tururi, iar acest lucru s-a întâmplat chiar în ultimul viraj. Din cauza intensificării ploii, Glock a avut dificultăţi să menţină monopostul Toyota în ritm de cursă şi a fost depăşit de Hamilton, care şi-a adjudecat astfel titlul. 

• 

  2010 - Marele Premiu din Abu Dhabi (Yas Marina)

  2010 este singurul sezon în care patru piloţi au avut şanse matematice la titlul mondial înaintea ultimei curse a sezonului: Fernando Alonso (Ferrari), Mark Webber, Sebastian Vettel (ambii Red Bull) şi Lewis Hamilton (McLaren). Vettel a obţinut pole positionul şi a câştigat cursa fără mari emoţii în faţa celor doi piloţi de la McLaren, însă adevăratul său rival la titlu era Alonso. Ferrari a comis o gravă eroare de strategie la prima intrare la boxe, când l-a chemat prematur pe Alonso, astfel că acesta a rămas blocat pe locul şapte în spatele lui Vitaly Petrov (Renault) pe tot parcursul cursei, întrucât rusul efectuase schimbarea de cauciucuri mai devreme. Spaniolul avea nevoie de un loc cinci pentru a deveni campion mondial.