Mult mai masculin
Noul RAV 4 schimba standardele in clasa SUV-urilor compacte si reuseste sa puna in umbra modele care pareau imbatabile
Lansata in 1994, prima generatie RAV 4 parea la acea vreme un model care nu-si va gasi locul pe piata. In scurt timp lumea a inceput sa indrageasca ideea de masina versatila care reuseste sa inspire siguranta si incredere. Concurenta nu s-a lasat mai prejos si a inceput sa profite de aceasta noua bresa in piata, insa Toyata nu s-a lasat coplesita si a lansat o a doua generatie RAV 4 pentru a proteja exact conceptul promovat de ei. Cu totii cunoastem modelul lansat in anul 2000 si vedem destul de frecvent cate o domnisoara eleganta la volanul unui RAV 4. Cu toate ca modelul s-a dovedit a fi destul de rigid din punct de vedere al suspensiei, succesul sau a fost fantastic, avand lipici mai ales la clientela feminina.
Dupa cum era de asteptat dupa 6 ani de succes, a venit vremea aparitiei unui nou model care sa duca mai departe mostenirea Toyota. Noul model reprezinta doar e evolutie subtila a unei retete de succes. Este dispnibil doar in varianta cu 5 usi, Toyota renuntand la versiunea in 3 usi datorita vanzarilor slabe ale vechiului model in aceasta configuratie. Pentru adeptii motoarelor pe bezina exista un singur propulsor disponibil de 2.0 litri si 152 CP, dar cei care merg pe diesel nu vor fi dezamagiti. Exista doua diesel-uri senzationale de 136 si respectiv 177 CP, care ofera cupluri senzationale. Pentru piata romaneasca sunt disponibile motorul pe benzina si propulsorul de 2.2 litri D-4D de 136 CP, cu care a fost echipat si modelul testat. Sunt disponibile trei nivele de echipare: Comfort, Executive si VIP.
Design mai ferm
Noua forma a lui RAV 4 este putin schimbata, existand totusi multe elemente mostenite de la versiunea anterioara. Este mult mai mare ca dimensiuni si inspira mai mult dinamism. De fapt asta e si noua tendinta in lumea auto. O sa ajunga masinile normale sa concureze “agabariticele” americane. In schimb, se pare ca aceasta crestere a dimensiunilor are si un mare avantaj : siguranta pasagerilor. Liniile exterioare s-au pastrat in mare parte de la vechiul RAV, exceptie facand partea din spate, unde s-au facut modificari la forma blocurilor optice si la cel de-al treilea geam lateral. Interiorul este extrem de rafinat, bine conturat si conceput, pentru a deveni un spatiu familiar pentru ocupanti. Are acel aspect unitar intalnit la toate modelele Toyota. Nu putem spune ca s-au folosit doar materiale de cea mai buna calitate, dar cu siguranta s-au folosit aspecte care pacalesc ochiul. Un bun exemplu il constituie plasticul ieftin de pe consola centrala, care de la distanta imita cu fidelitate aluminiul slefuit. Este o politica de reducere a costurilor pe care Toyota inceara sa o aplice din ce in ce mai mult pe modelele oferite. Etajarea pe doua plane a comenzilor consolei centrale nu reprezinta nimic spectaculos, dar in schimb ofera ceva diferit fata de ce era pana acum. Multitudinea formelor a dus in schimb la crearea unor spatii de depozitare generoase, care constituie un atuu important pentru noul RAV 4.
Te simti excelent!
Pozitia la volan este foarte buna, existand multiple reglaje atat pentru scaunul soferului, cat si pentru coloana de directie. Volanul pare subdimensionat, in comparatie cu dimensiunile interiorului spatios. Vizibilitatea este excelenta, un factor decisiv fiind si pozitia inalta de condus. Exista insa si unghiuri moarte generate de montantii masivi ai parbrizului. Scaunele pasagerilor din spate sunt modulare, putand fi regalte atat logitudinal, cat si pe inclinare, iar la nevoie, cu ajutorul unor manete plasate pe lateralele portbagajului, se pot plia la podea oferind astfel un spatiu de incarcare de 586 litri. Motorul diesel de 2.2 litri se simte destul de zgomotos la pornire, dar dupa ce ajunge la regimul normal de functionare devine destul de linistit avand o functionare liniara (ca o caracteristica generala, motoarele diesel se incalzesc in regim de functionare in sarcina). Pedala ambreiajului este destul de tare, iar debraierea se face destul de sus, de aceea plecarea de pe loc poate fi problematica la inceput. Dar nu dureaza mult timp pana reusesti sa te obisnuiesti cu imensul cuplu de 310 Nm oferit de motor. Acest parametru a fost cel care a hotarat catalogarea noului RAV 4 drept o masina barbateasca. Stau si ma intreb, daca cel mai mic propulsor din gama se comporta asa, atunci nu vad cum o firava domnisoara ar putea stapani monstrul de 177 CP (bine ca nu e disponibil in Romania!). La drum noul RAV 4 se comporta excelent, aducand mai mult cu un hatchback, decat cu un monstrulet de SUV. Stabilitatea in curbe este excelenta, iar acceleratia este fantastica. Pentru o masina care cantareste aproape 1,7 tone, un sprint de la 0 la 100 km/h realizat in 10,5 secunde este destul de bine. Aici, un rol important il joaca si tractiunea integrala permanenta care contribuie mult la imbunatatirea aderentei.
Acceleratia in primele doua trepte de viteza este surprinzatoare, dupa care, de la treapta a treia in sus, monstruletul se mai calmeaza. Cu toate acestea, viteza de croaziera este atinsa foarte repede, ceea ce constituie un avantaj atunci cand esti in mare graba. Cu toate ca ne-am straduit din rasputeri sa scoatem tot ce se poate de la motor si ca am chinuit masina prin aglomeratia capitalei, indicatorul consumului mediu nu a depasit cifra de 8,1 litri/100 km. Daca e sa luam in calcul masa masinii si performantele deosebite, aceasta cifra este de-a dreptul fantastica, care vine sa demonstreze maiestria inginerilor de la Toyota. Franarea este buna, existand o tendinta de balansare in lateral datorita masei mari a masinii, dar este repede anulata de EBD. In plus ABS-ul, impreuna cu asistenta la franare, BA, asigura o oprire eficienta si in cele mai rele conditii. Pentru rulajul in teren accidentat, RAV 4 dispune de un diferential central blocabil ce distribuie momentul motor in mod egal intre cele doua punti, iar pentru pante si rampe abrupte exista sistemul de asistare la plecarea din rampa si la coborarea in panta, HAC si DAC. Servodirectia asistata electric EPS, impreuna cu sistemul de control al stabilitatii VSC, asigura un control precis in conditii de aderenta scazuta. Cu toate acestea performantele off-road ale modelului sunt limitate. Multi considera ca un SUV cu tractiune integrala este candidatul perfect pentru off-road. RAV 4 are intr-adevar o serie de sisteme care imbunatatesc tractiunea pe teren accidentat, dar asta nu inseamna neaparat ca putem merge la Carpat Trophy cu el.
Siguranta de top
La acest capitol noul RAV 4 primeste punctajul maxim, fiind blindat, practic, cu sisteme de siguranta. Pentru a spori rezistenta la impact sasiul a fost reproiectat, fiind dotat cu zone ranforsate la parte din fata si in lateral, si cu o zona deformabila pentru absorbtia energiei de impact la partea din spate. Protectia pietonilor este asigurata prin realizarea unei capote deformabile care asigura un impact mai putin violent. Exista in dotarea standard 9 airbag-uri SRS pentru toate versiunile si in premiera in segmentul sau, un airbag pentru genunchii soferului. Scaunele din fata sunt prevazute cu a doua generatie a sistemului WIL, pentru a oferi o protectie suplimentara in cazul leziunilor la nivelul gatului. Pentru prinderea scaunului pentru copil, sistemul ISOFIX a fost imbunatatit, oferind puncte de ancorare special pozitionate pentru a preveni alunecarea scaunului. Siguranta activa este asigurata de ABS, EBD si BA, iar sistemul Integrated Active Drive, care inglobeaza VSC-ul, EPS-ul si tractiunea integrala controlata electonic, asigura un nivel ridicat de stabilitate si control in conditii limita.
Pret - Toyota RAV 4 D-4D 2.2 (136CP) Executive
CIP: 24.490 euro
DDP: 36.549 euro