Din nou la școală: cât costă și ce presupune un curs de conducere defensivă Smart Driving
Automarket s-a înscris la cursurile școlii Smart Driving pe circuitul Motorpark din Adâncata cu BMW 228i. Vă spunem de ce ar trebui ca fiecare șofer să treacă prin aceste cursuri și ce poți să înveți în cadrul acestora.
România este o țară în care se conduce prost. Asta se vede atât atunci când ești în trafic, cât și dacă ești la Bruxelles și te uiți pe statisticile anuale cu accidentele rutiere din țările membre UE. Stăm foarte prost la acest capitol și nu e doar din vina lipsei autostrăzilor și a drumurilor proaste. De fapt vina e împărțită. De la legislație, până la școlile de șoferi care intruiesc cursanții cu jumătate de mână și în grabă maximă. Nu uităm nici de polițiștii care-i lasă pe șoferii neatenți să treacă mai departe fără să-i umple de amenzi. Iar când asemenea factori de risc se adună, este doar o problemă de timp până când un șofer face un accident și devine statistică.
Dar există soluții, iar acelea nu sunt achiziția unui tanc sau izolarea în munți, cât mai departe de șosele. Pentru conducătorii auto care sunt conștienți că ar putea deveni șoferi mai buni, există școlile de conducere defensivă și de pilotaj. În România există mai multe instituții de acest gen, iar noi am acceptat invitația Omniasig la cursul Defensive Driving Pro al celor de la Smart Driving România pentru a vă spune la ce să vă așteptați de la acest tip de curs.
Ce sunt cursurile de conducere defensivă și ce rost au?
La fel cum au fost cursurile de conducere defensivă a motocicletei la care am participat în luna mai a anului curent, echivalentul automobilistic are același scop: să-l transforme pe fiecare cursant într-un șofer mai sigur. Asta înseamnă să-i analizeze mișcările la volan, să-i încerce reflexele și reacțiile în situații limită și să-i corecteze greșelile de pe parcurs. Pentru că fiecare participant la cursul la care am fost și noi prezenți a avut greșelile lui. La finalul zilei, noi spunem că niciun participant la aceste cursuri nu pleacă neschimbat.
Cui i se adreseaza un curs de conducere defensivă?
Orice conducător auto poate să urmeze un curs de conducere defensivă. Nu contează că are încă cerneala proaspătă pe plasticul pe care este imprimat permisul său de conducere sau dacă are ani de zile în spatele volanului. Mereu există loc de îmbunătățire și de perfecționare. Până și piloții de raliuri și de Formula 1 mers la cursuri de perfecționare, dar numai lor nu li se adresează cursurile de conducere defensivă. La fel ca la școala de șoferi, nu este necesar ca participantul să aibă mașină, pentru că va exersa pe cele din dotarea școlii.
Ce este Smart Driving România?
Smart Driving este o școală de conducere defensivă și sportivă care are rădicinile în Guidare Pilotare, o instituție cu tradiție de peste 30 de ani în Italia. Înființați la finalul lui 2013, cei de la Smart Driving au intrat pe piață cu o flotă de mașini noi și cu o echipă mare, ceea ce a atras peste 500 de cursanți în primul an complet de activitate. Tot proiectul este sprijinit de Apan Motors, dealer BMW.
Ce poate orice șofer să învețe de aici?
Primul lucru care se discută la această școală de conducere defensivă este poziția la volan, corectată (dacă este necesar) atunci când elevul urcă în mașină. Apoi, în urma unui tur de evaluare a circuitului Motorpark din Adâncata, cursantului i se întocmește o fișă și îi sunt notate greșelile pentru cuantificarea mai ușoară a progresului acestuia. Evoluția este vizibilă și e percepută de la un exercițiu la altul.
Exercițiile puse la punct de cei de la Smart Driving vizează frânarea de la viteze cuprinse între 60 și 90 km/h, cu și fără evitarea unui obstacol, probe de îndemânare între jaloane la o viteză apropriată de 50 km/h, probe de frânare și apoi evitare a unui obstacol surpriză și, nu în ultimul rând, o probă de conducere pe circuit.
Aceasta din urmă este o premieră în rândul școlilor de conducere defensivă din România. Și ar putea rămâne așa până când Titi Aur introduce un serviciu similar la școala omonimă. Între aceste exerciții, cursanții primesc informații suplimentare de la Andrea Fogliazza, antreprenorul responsabil de Smart Driving România, dar și de la piloții titrați care formează echipa de instructori.
Ideea principală este că majoritatea șoferilor care conduc în România fac greșeli la volan. Acestea sunt vizibile și pe pistă, și pe stradă. O bună parte din acele greșeli sunt făcute fără intenție de șoferi care acționează din instinct sau comoditate. Multe dintre erori pot fi corectate, dar unii dintre ei nu mai apucă niciodată să-și îmbunătățească tehnica de conducere din cauza unor accidente fatale.
Statisticile pot fi evitate prin prudență, instruire și exercițiu. Iar conducerea pe stradă și parcurgerea de zeci de mii de kilometri nu este suficientă, pentru că degeaba exersezi ceva atunci când faci greșit un pas al acelei activități. Imaginați-vă că încercați să gătiți cu aragazul oprit sau că folosiți oțet în loc de ulei: la sfârșitul zilei, veți avea ceva alimente în farfurie, dar nu vor fi comestibile.
Cât costă cursul și ce implică?
Cursul Defensive Driving Pro, urmat de noi, costă 690 de lei de persoană în timpul săptămânii și 890 de lei de persoană dacă este făcut sâmbăta sau duminica. Cei care se înscriu la curs au de ales între datele disponibile și primesc apoi o factură proformă pe care trebuie să o achite în vederea participării. Odată achitată contravaloarea cursului, cursantul trebuie doar să se prezinte la data și ora stabilită la circuitul Motorpark, din Adâncata, singurul loc în care cei de la Smart Driving efectuează în momentul de față cursuri.
Mașinile folosite pentru cursurile de conducere defensivă și sportivă ale celor de la Smart Driving sunt modele BMW 228i cu transmisie automată, fără alte modificări față de standard. Reprezentanții școlii au specificat că au ales transmisia automată pentru modelele folosite de ei pentru ca fiecare cursant să se poată concentra mai bine pe volan, frână și accelerație la toate manevrele, fără a mai avea grija schimbătorului de viteze și a ambreiajului. Asta le permite începătorilor să înțeleagă mai rapid anumite exerciții și simplifică multe etape ale conducerii. Din acest punct de vedere, cursul de conducere defensivă al celor de la Smart Driving este unic și vine și cu cele mai puternice mașini (245 CP) folosite pentru un curs defensiv derulat în România.
Cursul durează cinci ore în total, iar participantul primește și un stick USB cu înregistrarea parcursului său. Grupa minimă este de 12 persoane. Pentru cele 12 persoane vor fi repartizați șase instructori. Aceleași criterii se aplică și la cursul de conducere sportivă al aceleiași școli.
Care sunt celelate școli de conducere defensivă din România?
În România mai există câteva școli de conducere defensivă și de pilotaj dedicate automobiliștilor, pe lângă recent-înființata Smart Driving. Dintre cele existente, cele mai cunoscute sunt Napoca Rally Academy, Școala Titi Aur și Vali Porcișteanu Driving School. Fiecare dintre ele oferă atât cursuri de conducere defensivă, cât și cursuri de conducere sportivă. Clienții cu dare de mână și dorințe speciale pot plăti în plus pentru diferite experiențe, cum ar fi antrenamentele unu la unu într-o mașină de raliu.
REPORTAJ: Condusul defensiv - o lecţie de supravieţuire la volan
Toate școlile de mai sus oferă servicii și pentru firmele care au flote de mașini și vor să se asigure că vor avea șoferi mai siguri. Iar șoferii mai siguri sunt garanția unui număr redus de accidente cu mașinile de serviciu și cu cele personale, iar prin asta firma își reduce costurile și își păstrează angajații în viață și întregi după ce îi trimite pe drumurile din România.
Ce mai oferă Smart Driving?
Pe lângă cursul urmat de noi, numit Defensive Driving Pro, cei de la Smart Driving mai au două pachete: cursul Sport Driving și pachetul Experience. Dintre cele două, primul este un curs axat pe conducerea sportivă, care trece în revistă și noțiunile conducerii defensive, dar aduce în plus concentrarea pe viraje și abordarea corectă a acestora din punctul de vedere al pilotajului și completează pachetul cu noțiuni precum frânarea în viraj și controlul derapajului. Pachetul Experience le oferă doritorilor posibilitatea conducerii unui BMW pe circuit în condiții de siguranță, în compania unui instructor. Indiferent de pachetul ales, participantul se angajează să asculte cu strictețe instrucțiunile instructorului, în caz contrar fiind penalizat cu excluderea din curs. Nu de alta, dar avarierea unei mașini de aproape 40.000 de euro și periclitarea siguranței altora sunt consecințe serioase, care nu sunt compensate de achitarea unui tarif modic în raport cu dotarea tehnică a școlii.
Smart Driving Series: la curse cu BMW-uri pe circuit pentru 900 de euro
Cei de la Smart Driving nu mizează doar pe cartea instructajului, ci au lansat în România propriul campionat monomarcă, disponibil exclusiv piloților amatori. Există două grupe: Gentleman Drivers și juniori. Dacă primii plătesc 900 de euro pentru un weekend de curse "la cheie", juniorii concurează gratuit. Juniorii din campionatul Smart Driving sunt aleși în urma unui proces de selecție riguros, tot gratuit, și au între 16 și 21 de ani. Între timp, gentleman driverii trebuie să treacă o probă de îndemânare înainte de a avea dreptul de a concura, pentru ca organizatorii să nu pună pe circuit într-o mașină de 245 CP niște afoni ai condusului care să îi pună pe ceilalți în pericol.
Cursele se derulează pe două circuite și pe două secțiuni stradale închise circulației, iar acestea sunt organizate în regim de time attack. Termenul din motorsport al sistemului este Superlap și implică tura de ieșire pe circuit, mai multe ture rapide și o tură de cooldown, în care sunt răcite frânele, motorul și transmisia. În timpul cursei, Gentleman Driverii sunt singuri în mașină, în timp ce juniorii sunt însoțiți de instructori pentru a evita situațiile nefericite cauzate de vârsta concurenților. Indiferent că sunt juniori sau șoferi plătitori, concurenții nu au voie să decupleze sistemele de siguranță ale mașinii, fiind monitorizați în timp real prin camere video pentru a asigura respectarea acestei reguli. În caz contrar, pilotul este exclus pe loc din competiție. Motivația din acest punct de vedere este evitarea cu orice preț a accidentelor, de unde și interdicția depășirilor în timpul cursei.
În cazul cursei, piloții pleacă la un interval de timp prestabilit, în funcție de timpii obținuți în calificări, iar cel mai bun timp pe tur câștigă. Având în vedere costurile ridicate ale motorsportului, în special al curselor pe circuit, tariful de 900 de euro de persoană (se formează echipaje a câte doi gentleman driveri pe fiecare mașină) este unul mai degrabă modic. Există și posibilitatea ca un Gentleman Driver să fie singur pe o mașină și să concureze în ambele curse ale weekend-ului, caz în care are de plată 1.800 de euro per etapă.
Spre comparație, participarea la o etapă de viteză în coastă cu o Dacia Logan de competiție costă în jur de 1.000 de euro, iar participantul trebuie să aibă licență de pilot și să achite costul carburantului, taxele de înscriere și alte costuri de acest tip. Aici, cu 900 de euro, doar te prezinți și intri într-o cursă pe circuit cu un BMW de generație nouă, cu anvelope noi și cu totul în stare perfectă de funcționare.
Pe viitor, mașinile de competiție din Smart Driving Series vor fi echipate cu cuști de siguranță regulamentat de FIA, scaune de competiție și cu celelalte echipamente de siguranță specifice motorsportului. În prezent, piloții sunt echipați doar cu combinezoane de competiție și cu căști de protecție și mânuși. Având în vedere rularea în modul Sport, cu sistemele de siguranță activate, pe un circuit organizat, participanții nu sunt puși în pericol precum în competițiile standard, derulate cu mașini fără niciun fel de sistem de asistență. Asta nu înseamnă că sunt 100% în siguranță, dar e cea mai sigură cale de mijloc pentru un amator în motorsport. Campionatul Smart Driving Series are patru etape în care pot concura până la opt mașini BMW 228i. În primele două etape, desfășurate în acest an, au concurat șase mașini.
Esential: Cand circuli cu 72km/h parcurgi 20m/s.