Cum a fost salvat brandul BMW de către familia Quandt și ce legături avea cu regimul nazist

După Al Doilea Război Mondial, BMW a fost în pragul falimentului. Din fericire, afaceristul Herbert Quandt a preluat compania și a dus la debutul modelului 1500, care a salvat compania. Totuși, dacă vom cerceta mai adânc, vom afla că sursele averii familiei Quandt aveau în spate regimul nazist.

De mai bine de un secol, BMW a produs mașini și motoare care au redefinit standarde în propriile lor industrii. Cu toate acestea, ca în povestea oricărei companii cu o istorie atât de lungă, există un capitol întunecat în trecutul BMW. În acest articol ne vom opri asupra celor mai puțin plăcute cotloane ale istoriei automobilului. Știm deja că majoritatea companiilor germane s-au reinventat în timpul celui de-al doilea Război Mondial și n-au făcut-o într-un mode care să le facă cinste. Și BMW, și Daimler, și Audi au fost obligate să se reinventeze în perioada regimului nazist.

Astăzi vom pătrunde într-o poveste mai puțin cunoscută, dar foarte interesantă: povestea familiei Quandt, cei mai importanți acționari ai BMW. Astăzi, familia Quandt se află în topul celor mai bogate familii germane, însă nu e nimic nou aici. Și acum un secol erau printre cei mai influenți industriași ai Germaniei. Rădăcinile averii lor se întind până la Primului Război Mondial și se leagă de un singur om, Günther Quandt.

ORIGINILE AVERII FAMILIEI QUANDT

Născut într-o familie de producători de textile din Brandenburg, Günther Quandt și-a construit averea vânzând uniforme către Imperiul German, în timpul Primului Război Mondial. După război, el și-a folosit averea pentru a achiziționa numeroase afaceri aflate în pragul colapsului, în timpul celebrei hiperinflații.

În decurs de numai un deceniu, Günther a transformat compania sa textilă într-un conglomerat național, extinzându-se în diverse industrii, inclusiv electronică, petrol brut, armament și producția de baterii. Cu toate acestea, în 1918, tragedia a lovit viața acestuia: soția sa a murit de gripa spaniolă, lăsându-l cu un singur fiu, Herbert Quandt. Trei ani mai târziu, Günther s-a recăsătorit, de această dată cu o femeie cu 20 de ani mai tânără decât el, Magda Ritschel.

Chiar dacă a doua căsătorie s-a dovedit a fi de scurtă durată, Günther a știut cum să profite din plin de pe urma ei. Magda l-a părăsit pe Günther pentru a se căsători cu nimeni altul decât Joseph Goebbels, viitorul șef al Ministerului Propagandei din Germania Nazistă. Iar Günther Quandt a fost atât de înțelegător, încât și-a pus chiar propria reședință la dispoziție pentru nunta lor.

LEGĂTURILE CU REGIMUL NAZIST

Magda și Joseph s-au căsătorit la 19 decembrie 1931, iar în calitate de naș, la nuntă, s-a aflat nimeni altul decât Adolf Hitler. Günther a intuit potențialul imens al acestor noi conexiuni. Nu a făcut publică susținerea pentru Partidul Nazist până după alegerile câștigate în martie 1933. În scurt timp, Hitler era la putere, iar remilitarizarea era cuvântul de ordine.

Günther Quandt a devenit unul dintre cei mai importanți aliați ai lui Hitler. Fabricile sale au devenit un element fundamental al mașinăriei de război naziste. Cea mai valoroasă achiziție a sa a fost fabrica de baterii AFA. Bateriile produse aici aveau să alimenteze submarinele și tancurile Germaniei, dar și arma miraculoasă a lui Hitler, racheta V-2.

În 1937, Hitler l-a numit pe Günther lider al economiei de război, cu titlul de Wehrwirtschaftsführer. Pe măsură ce Hitler cucerea noi teritorii, Günther era primul în linie pentru a prelua fabricile confiscate în Europa. Începând din 1941, muncitorii forțați au început să lucreze în fabricile lui Günther, deoarece toți germanii în putere erau trimiși pe Frontul de Est. Deși munca forțată era o practică răspândită în multe afaceri germane de atunci, fabricile lui Günther erau cunoscute în cercurile evreiești pentru condițiile lor deosebit de dure.

Condițiile de muncă în fabricile de baterii AFA erau înfiorătoare. Muncitorilor nu li se acordau protecții, iar majoritatea mureau din cauza otrăvirii cu plumb, în mai puțin de șase luni. La conducerea AFA se afla fiul lui Günther, Herbert Quandt. Herbert s-a implicat în afacerile tatălui său de la o vârstă fragedă. Ca și tatăl lui, era membru al Partidului Nazist.

În 1943, Herbert a colaborat cu SS pentru construirea unui lagăr de concentrare în apropierea fabricii de baterii din Hanovra. Asemenea aranjamente au fost făcute ulterior pentru fabricile AFA din Berlin și Viena.

Desigur, în cele din urmă, mașinăria de război germană s-a prăbușit, iar împreună cu ea, imperiul familiei Quandt. Aliații au preluat conducerea și au început procesele celor implicați. Gunther nu s-a aflat printre ei. Poate vă întrebați cum a scăpat nepedepsit Günther, chiar dacă a fost unul dintre cei mai importanți industriași ai vremii. Când americanii l-au arestat, l-au internat în fostul lagăr Moosburg.

Aici a fost, la un moment dat, cel mai mare lagăr de prizonieri de război ai Germaniei Naziste, însă, după război, americanii îl foloseau pentru a ține în detenție toți germanii suspectați de colaborare cu regimul nazist. După un an și jumătate în acest lagăr, Günther a fost eliberat și a scăpat nepedepsit.

PREDAREA ȘTAFETEI

Conform documentelor de la acea vreme, nu existau suficiente dovezi pentru a-l lega pe Günther de nazism. În plus, era nevoie de oameni de afaceri locali, pentru a reporni industria. Cu alte cuvinte, interesul a primat. În timp ce tatăl său a scăpat neafectat, Herbert a ajuns în zona de ocupație britanică la capitularea naziștilor. Datorită lipsei sale de implicare politică, britanicii i-au acordat rapid un permis de operare.

În ochii britanicilor, principala prioritate a Germaniei era reconstruirea economiei, iar oameni precum Herbert și Günther erau văzuți ca fiind esențiali în acest proces. Să nu credeți că doar familia Quandt a scăpat nepedepsită. Până și industrialiștii acuzați în procesele de la Nürnberg au fost eliberați ulterior, sub același pretext.

Când Günther a murit în 1954, grupul Quandt era un conglomerat format din aproximativ 200 de afaceri.  Deținea aproximativ 10% din compania auto Daimler-Benz și aproximativ 30% din BMW. După moartea lui Günther, conglomeratul a fost împărțit între cei doi fii supraviețuitori: Herbert și Harald Quandt.

BMW era o companie aflată în dificultate, iar în 1959, conducerea sa a sugerat vânzarea întregului concern către Daimler-Benz. Herbert Quandt era aproape de a fi de acord cu o astfel de tranzacție, dar și-a schimbat decizia în ultimul moment din cauza opoziției din partea muncitorilor și sindicatelor. În schimb, el și-a majorat cota sa la BMW la 50%, împotriva sfatului bancherilor săi, riscând o mare parte a averii sale. A avut un rol esențial în redresarea norocului companiei.

RENAȘTEREA BMW

Spre deosebire de imperiul de afaceri al familiei Quandt, BMW a traversat momente dificile după cel de-Al Doilea Război Mondial. Fabricile bavarezilor fuseseră grav afectate de bombardamente, iar cele din Germania de Est fuseseră chiar confiscate de guvernul sovietic.

De fapt, BMW nu a avut permisiunea de a produce mașini până în 1952. Până atunci, pentru a supraviețui, au fost nevoiți să producă echipamente de bucătărie din materiale reciclate, cum ar fi aluminiul folosit în aviație. Cu alte cuvinte, BMW-ul postbelic se lupta să supraviețuiască prin producția de oale. Până în 1959, compania se afla la marginea falimentului și căuta cu disperare un cumpărător dispus să o salveze.

Herbert a fost omul potrivit, la momentul potrivit. Datorită investiției sale, BMW a putut să creeze modelul 1500, care a salvat compania de la faliment. A fost lansat în 1962 și a stabilit un nou segment pe piața auto: sedanul cu o calitate înaltă de producție. Practic, BMW 1500 ocupa o poziție între mașina de volum și cea premium. A fost primul dintre noile modele BMW care au readus marca în lumina reflectoarelor. La pachet cu profituri record. Cu toate acestea, nu se poate nega că banii folosiți pentru reconstruirea BMW au avut la bază profiturile din timpul războiului. 

BMW 1500 avea un motor pe benzină, cu 4 cilindri, ce dezvolta 80 de cai putere. Accelera de la 0 la 100 de km/h în 15 secunde, iar pentru vremea respectivă, mașina era considerată dinamică. Suspensia era mai fermă față de ce erau oamenii obișnuiți pe modelul 501, care era o mașină orientată spre confort.

Jurnaliștii din acea perioadă au lăudat modelul 1500 pentru poziția foarte bună la volan și vizibilitatea exelentă. Totuși, avea o cursă lungă a schimbătorului de viteze, iar din cauza asta, șoferul trebuia să se aplece mult pentru a schimba în treapta întâi și a treia.

Facem un arc peste timp, până în zilele noastre. Până nu demult, familia Quandt a evitat să recunoască această pagină neagră a istoriei. Alte mari companii germane au venit cu scuze și donații la sfârșitul anilor '90, dar familia Quandt a rămas în umbră până în octombrie 2007, când un documentar a dezvăluit această poveste publicului larg. De atunci, membrii familiei Quandt au emis scuze publice și au făcut donații, dar, indiferent de aceste acțiuni, rămân cei mai bogați germani în acest moment, cu o avere impresionantă.