48 de ore de liniște: road trip de relaxare în Dobrogea, o incredibilă terapie de culoare

Un Citroen C5 Aircross, un road trip de 48 de ore și un loc care-ți va rămâne mereu în inimă. Aceasta este rețeta unei povești care a răsărit dintr-o invitație neașteptată adresată fotografului Automarket: "Ciprian, ia-ți aparatul și hai să dormim în seara asta în Dobrogea".

Există multe momente în timpul unui an în care singurul lucru pe care ți-l dorești este să închizi laptopul și telefonul, să blochezi orice cale de comunicare cu cei din jur și să încerci să ajungi într-un loc în care să-ți limpezești ochii și creierul. Dacă stai într-un oraș la marginea căruia există un aeroport, treaba se rezolvă repede: urci în primul avion și ajungi în maximum 3 ore oriunde în Europa, făcând o cură de "altfel" pentru câteva zile. Iar cu prețurile din ce în ce mai accesibile ale biletelor, asta devine o soluție simplă pentru toată lumea.

Dar există și variante mult mai accesibile și la îndemână pentru cei care iubesc să ajungă în locuri foarte ușor accesibile, dar prea puțin călcate de turiști. În cazul meu, binemeritata pauză de la nebunia de la birou este "stinsă" mai mereu de o vizită intempestivă în Dobrogea. Uitați de Valea Prahovei și de interminabilele cozi pe DN1, ignorați celelalte zone turistice din jurul Bucureștiul și luați-o pe autostrada A2 spre Constanța până la Cernavodă, de acolo virați stânga pentru nordul Dobrogei sau dreapta pentru sudul Dobrogei și lăsați-vă pierduți în imensitatea întinsă și în frumusețea inegalabilă a acestui colț superb de țară.

Acum câteva zile, am simțit din nou "chemarea" asta. În mijlocul unor proiecte masive la care lucrăm la Automarket, am simțit nevoia de două zile de pauză totală și relaxată. Așa că am pus mâna pe un Citroen C5 Aircross, mașina care se afla în garajul Automarket pentru un test detaliat care vine în scurt timp pe site, l-am sunat pe Ciprian, fotograful nostru, și într-o dimineață de joi eram gata să ne "prăvălim" peste Autostrada Soarelui. Noi și mulți alți turiști pentru care punctul terminus era litoralul: fie pentru sejururile de vară, fie pentru festivalul de muzivă Neversea, care avea loc exact în acele zile.

După primii 25 de kilometri de autostradă formați din plăci din beton recent "cârpite" cu asfalt, m-am trezit fără cafea și am mulțumit momentului în care inginerii Citroen au decis să folosească setări cât se poate de confortabile pe C5 Aircross. Construit pe o platformă comună cu Peugeot 3008 și Opel Grandland X, modelul celor de la Citroen excelează la capitolul confort oferit pasagerilor. Iar faptul că suspensiile hidraulice botezate Citroen Advanced Comfort au filtrat excepțional craterele unei secțiuni de șosea pe care Tiguan tremura serios acum câteva luni m-a făcut să văd încă de la primele ore ale dimineții că mașina e perfectă pentru familiile cu copii. O primă bulină verde pentru o mașină pe care aveam să o descopăr în detaliu în următoarele 48 de ore.

Din fericire, chinul suspensiilor se termină după vreo 20 de minute și autostrada continuă pe un covor de asfalt acceptabil. Moment în care am încercat să mă adaptez la satelitul de sub volan prin care poți comanda sistemul Cruise Control pe C5 Aircross. Sunt ceva butoane pe acolo, așa că mai bine opriți mașina în siguranță dacă nu v-ați familiarizat anterior cu acestea. După ce te prinzi cum lucrează fiecare buton, îți dai însă seama că lucrurile sunt probabil mai inspirate așa: un șofer normal nu va schimba mașinile cum o facem noi, jurnaliștii auto, așa că expulzarea butoanelor de cruise control de pe volan sau consola centrală într-o zonă mai ferită nu poate fi decât una logică în contextul unui interior "curat" la capitolul design. 

Aveam să ne despărțim de "coloană" fix la Cernavodă, unde ieșirea de pe autostradă ne-a aruncat imediat pe șoselele șerpuite și limpezi ale Dobrogei.

Mai fusesem în Dobrogea în aceeași formație de visători cu "apucături" stranii. Acum câțiva ani am luat la roată partea sudică a regiunii pentru o singură zi. De data asta, am încercat varianta nordică a acestei părți fabuloase de țară. Așa că după ce am traversat Cernavodă și străzile sale vălurite care-ți aduc aminte de un nano-San Francisco mioritic, ne-am așezat relaxați pe scaunele mașinii și am încercat să ne bucurăm cât am putut de mult de soarele liniștit, de peisajul superb și de șoselele întinse ale regiunii.

Primul segment de "evadare" te lovește din plin în moalele creierului, mai ales dacă nu ai mai încercat niciodată să "fentezi" auostrada și consideri că Dobrogea e exclusiv partea aia de țară pe care o traversezi ca să ajungi la mare. Asta pentru că șoseaua superbă care șerpuiește spre Capidava pe lângă Dunăre îți face cunoștință la fiecare kilometru cu peisaje care te fac să oprești din 5 în 5 minute ca să admiri priveliștea. Iar dealurile pe care e construită șoseaua te pun în fața unor instantanee imediate: uneori ai impresia că te afunzi în câmpie doar pentru ca la 200 de metri depărtare, pe coama dealului, să ai în față o pădure de luncă și un braț al fluviului. De acolo, din vârf, îți dai seama că ceea ce vezi pe hartă poate fi ușor derutant: firul albastru care urcă spre Deltă este dublat în realitate de multe bălți, de porțiuni de vegetație specifică și de mlaștini, dar și de zone în care apa a inundat păduri pe care le-a transformat în lacuri inedite. Toate astea te fac să fii aproape și departe de Dunăre cu fiecare kilometru pe care-l parcurgi pe segmentul de drum județean 223 dintre Seimeni și Tichilești. Șoseaua e superbă, iar dacă prinzi o vreme excelentă e posibil să pierzi o jumătate de zi admirând peisajele.

Ciprian mi-a făcut semn să opresc când în fața noastră au început să apară primele eoliene, unul dintre laitmotivele Dobrogei de nord. Palele imense și albe ale "morilor de vânt" moderne te vor însoți pe aproape întreg drumul din acel moment. Șoseaua întinsă și culorile diferite ale culturilor de cereale dobrogene transformă aici fiecare imagine într-o operă de artă.

Am nimerit în Dobrogea în plin sezon de muncă a pământului. Din viteza mașinii pare că nicio bucată de pământ de aici nu e lăsată la voia întâmplării și că se lucrează fără oprire. N-are cum să fie rău. Și tot din fericire pentru noi, pe șoselele lucrurile sunt diametral opuse: la un moment dat am numărat 6 kilometri parcurși fără să ne intersectăm cu vreo altă mașină. Și asta pe o porțiune perfectă de șosea străjuită de lanuri infinite de floarea soarelui pe care am putut pune la treabă motorul lui C5 Aicross: un 1.6 Turbo de 181 CP și 250 Nm cuplat la o transmisie automată cu 8 trepte. Virtuos și bine construit, motorul reușește să-i imprime mașinii un caracter dinamic interesant, chit că există momente virajate în care resimți un contrast evident între resursele puse la dispoziție de sistemul de propulsie și caracterul "familist" imprimat de suspensii. Citoren C5 Aircross în configurația asta e ca un premiant la chimie care are finala campionatului național de rugby în același timp cu faza națională a Olimpiadei la Chimie Organică și trebuie să se hotărască ce să aleagă. E foarte bun în ambele direcții luate individual, dar e nevoie de strategie și planificare la milimetru și la secundă ca să le-mpace pe ambele.

Părăsim drumul județean și intrăm pe drumul european E60, luând-o spre Sud-Est. Aici, lucrurile devin ceva mai aglomerate. E șoseaua care traversează centrul Dobrogei între Hârșova și Constanța și e folosită de localnici și de companiile care lucrează pământul din zonă. Rulăm relaxați până la ieșirea spre localitatea Pantelimon, unde o luăm pe un al drum județean: 226B, îndreptându-ne spre Cheile Dobrogei. 

Aici facem cunoștință cu primul drum de calitate îndoielnică. Asta pentru că aveam să aflăm până la finalul "expediției" noastre că șoselele din Dobrogea sunt de două feluri: impecabile sau impracticabile. Nu prea există cale de mijloc.

Am încetinit și am rulat cu grijă: indiferent de ce suspensii ai pe mașină, gropile create probabil de mașinile de mare tonaj care transportă cereale sunt gata să te înghită dacă nu ești atent. Am oprit însă din nou pentru o serie de fotografii superbe. Culorile astea nu au nimic de-a face cu șoseaua și era păcat să nu profităm de ele.

După comuna Pantelimon am virat dreapta pe DJ 225. De calitate bună, acesta ne-a făcut cunoștință cu ceea ce părea o fostă carieră de piatră de care am profitat pentru câteva cadre care par rupte de la aselenizare. Dacă în loc de Moon Rover s-ar fi ajuns pe Lună cu un Citroen, astea erau imaginile pe care Neil Armstrong și Buzz Aldrin le trimiteau acasă. 

După vreo jumătate de oră de liniște perfectă într-o porțiune a Dobrogei în care totul pare împietrit în timp și mașinile nu există, am intrat pe DJ 222, șoseaua care ne-a aruncat după doar câțiva kilometri în mijlocul "pieptenilor" din calcar care formează astăzi Cheile Dobrogei. Este un loc absolut fascinant care "răsare" în fața ta de nicăieri, în mijlocul nimicului. Aici oprești din instinct, pentru că nu știi cu ce să începi: fotografierea stâncilor, fotografierea mașinii pe șoseaua care despică stâncile, o escaladă ad-hoc? Toate variantele sunt la fel de ispititoare. În plus, locul are suflet și o istorie fascinantă. Pentru că în Cheile Dobrogei nu a circulat un râu care a săpat stâncile, ci... marea. Stâncile pe care urcă foarte ușor vizitatorii sunt de fapt foste colonii de corali (atoli) aflate sub apă care s-au pietrificat în timp și au rămas martorele din timpuri îndepărtate ale unor fenomene naturale impresionante odată cu retragerea apelor.

De altfel, întreaga poveste a Dobrogei e strâns legată de faptul că această regiune a fost la un moment dat acoperită de apă. Relieful și atmosfera de aici sunt speciale tocmai pentru că nu sunt unele "obișnuite": dacă am putea circula cu mașina pe fundul Mării Negre, am putea vedea probabil o "Dobrogea" în varianta sa de acum câteva milioane de ani. Superb și incitant în același timp. 

Din Cheile Dobrogei plecăm pe unde am venit, pentru că șoseaua care continuă spre nord le poate cauza probleme nervoase celor mai calmi dintre șoferi. Continuăm pe E60 către Năvodari, unde luăm prânzul, și după o pauză de o oră și jumătate suntem deja pe drumul spre Tulcea, o minune de șosea care în stânga are toată Dobrogea, iar în dreapta, undeva departe, Lacul Tașaul și Marea Neagră. DN 22 este o șosea care putea fi foarte bine înlocuită de o autostradă, pentru că spațiu există pentru sensuri cu câte 5 benzi. Dar mă arunc în gura localnicilor și confirm că șoseaua este o variantă net superioară pentru un vizitator care vrea să admire priveliștea. 

Adunăm kilometri după kilometri fără să simțim niciun gram de oboseală, deși ne-am trezit amândoi la 6 dimineața și soarele, culorile și șoseaua lină ar putea fi ingrediente care rezonează cu o după-amiază de moțăială. 

După vreo 40 de minute de relaxare și rulare relaxată pe colinele Dobrogei, facem brusc dreapta spre Ceamurlia și Jurilovca pe DJ 222, o "buclă" care înconjoară Rezervația Naturală Pădurea Babadag și care cotește în funcție de formele Lacului Razim. Aici ne apropiem pentru prima dată de apă în Dobrogea. Șoseaua este pustie și perfectă în același timp, contextul perfect pentru câteva ședințe foto și câteva instantanee venite de nicăieri. Oprim mașina la fiecare kilometru, pentru că drumul perfect și copacii seculari care străjuiesc șoseaua sunt desprinse parcă din jocurile video cu care am crescut cu toții. Dacă am fi realizat această "evadare" din cotidian pe vremea în care fotografii foloseau film clasic, probabil că ăsta era momentul în care Ciprian ar fi sunat la prietenii din zonă pentru a face rost de role noi. Din fericire, lumea digitală în care trăim ne oferă acces mai ușor la aceste imagini superbe și la o călătorie de acest tip fără prea multe "probleme" de genul ăsta.

Pe șoselele întinse care merg spre Jurilovca și, mai apoi, spre Enisala, am învățat și că C5 Aicross 1.6 Turbo poate fi sportiv și rapid, pentru că motorul este mai mult decât suficient pentru masa de sub 1.5 tone a mașinii și pentru că transmisia își face treaba corect. Cu prețul unui consum relativ ridicat - 8.9 litri - care urma să se stabilizeze și să mai coboare puțin spre finalul celor 700 de kilometri pe care îi vom fi parcurs la revenirea în București.  

După o oprire la Cetatea Medievală Enisala, unul dintre locurile care te lasă cu gura căscată indiferent a câta oară te afli acolo, am ajuns spre apus la Sarichioi, un sat aflat pe malul lacului Razim în care urma să descoperim două locuri fabuloase, desprinse din povești. În portul pescarilor, Citroen-ul nostru prinde lumina caldă și roșiatică a apusului, iar Ciprian se transformă. Aparatul foto trage cadre în ritm amețitor în locul ăsta care-mi amintește de atmosfera liniștită și caldă din satele medievale de pe malul Lacului Geneva. Am parcurs vreo 380 de kilometri de la plecarea din București, iar locul ăsta pare la mii de kilometri depărtare. E un colț de Românie în care pătrunzi și devii brusc un alt om. Este "terapia" perfectă de relaxare, momentele pe care le așteptam încă de la plecarea din oraș.

După 30 de minute de pauză pe malul Lacului Razim, mal la care altădată te aflai la marginea mării, oprim pentru cină la Casa Filip, o reverență arhitecturală locală pe care doi tineri au ales s-o facă Dobrogei. Un loc excepțional care respectă cu strictețe regulile construcțiilor locale și care va deveni probabil un reper nord-dobrogean al restaurărilor caselor tradiționale vechi. Un crap pe varză mai târziu, urcăm în mașină și oprim la Rasvet, o pensiune locală, luăm cele două ghiozdane care se simt cam stinghere în portbagajul de 580 de litri a Citroen-ului și ne îndreptăm spre camere. Am dormit ca-n vremurile bune, într-o liniște perfectă.

După un mic dejun produs din ingrediente locale, am pornit Citroen-ul nostru și am luat-o cap compas spre vest, pentru a ajunge la Brăila. urma să trecem Dunărea din nou, de această dată cu bacul, nu inainte de a admira Munții Măcin, cea mai veche formațiune geologică de pe teritoriul actual al României. Pentru că asta este Dobrogea: la o aruncătură de băț conține atât roci care încă de acum câteva sute de milioane de ani au fost martore la istoria acestei zone, cât și Delta Dunării, loc în care fiecare fir de nisip adus prin aluviuni de Dunăre conturează o porțiune nouă de pământ românesc. 

Șoseaua care duce spre Brăila (DN 22D) este superbă: asfaltul e foarte bun, aceiași copaci masivi stau la stânga și drapta șoselei construiesc "tuneluri" naturale de o frumusețe incredibilă, iar Munții Măcinului, erodați de vremuri și care astăzi ajung abia la câteva sute de metri înălțime, te conduc spre marginea Dunării. Traficul e modest și în această parte a Dobrogei, deși suntem obișnuiți ca vinerea după prânz să fim prinși în trafic ca-ntre zăbrele. În schimb, suntem la mai puțin de 24 de ore de la plecarea din București, iar mașina asta confortabilă, aerul, mâncarea și lumina din jur ne-au încărcat din nou bateriile.

Ajungem la bacul care ne trece peste Dunăre fără să fim nevoiți să stăm la vreo coadă. Totul e simplu, iar traversarea durează mai puțin de 15 minute, deși platforma care face asta pare o relicvă de prin 1900. Îmi dă curaj faptul că localnicii par foarte relaxați. Așa că "ancorăm" C5 Aircross pe mijlocul platformei și ne rezervăm timpul ăsta ca să-i admirăm liniile inedite. C5 Aircross e un SUV compact care arată diferit de orice alt SUV compact de pe piață. Cu detalii care-l înrudesc evident cu SUV-urile și crossover-urile mai mici din gama francezilor, mașina e o pată de culoare chiar și vopsită în alb, așa cum e exemplarul care ne-a fost alături nouă în această călătorie. Mi-a plăcut mai ales interiorul, curat și luminos, cu elemente practice ușor de utilizat și de înțeles. Mi-ar fi plăcut însă ca sistemul de climatizare să nu fie parte a "ecosistemului" digital, soluția integrării sale în display fiind enervantă din simplul motiv că orice comandă necesită schimbarea ecranului activ (radio, multimedia, navigație). Dar soluția e din ce în ce mai îmbrățișată de întreaga industrie, deci e mai degrabă un trend global decât o problemă a acestei mașini. 

De la Brăila la București, timpul a trecut foarte repede. O șosea întinsă și limpede care curge spre Slobozia se înfundă doar în apropierea intersecției cu autostrada, unde lucrările în curs ne opresc din elan timp de 20 de minute. Înviem însă timpii morți discutând despre experiența ultimelor zeci de ore și despre cât de ușor este să-ți permiți o evadare din praf și o cură de lumină și de relaxare în doar 48 de ore. Computerul de bord ne indică fix 700 de kilometri de la plecare în momentul în care intrăm în București. Consumul s-a stabilizat la 8.5 litri/100 km.

Asta e Dobrogea noastră. E o lume diferită, o zonă năucitoare în simplitatea și culoarea sa. O oază de terapie cu imagini. O țară într-o țară pe care nu ai voie s-o ratezi măcar o dată în viață, indiferent dacă trăiești în Constanța, în Oradea sau dacă ai plecat din țară și revii doar în vacanțe. Programează-ți una pe șoselele din Dobrogea și o să faci cunoștință cu o poveste fascinantă.