4.0
de Constantin Ciobanu, FOTO: Mercedes-Benz, miercuri, 28 decembrie

O specie rară

Nu pot spune că am dezvoltat râuri de entuziasm în așteptarea întâlnirii cu noul Mercedes-Benz T Class. Dar eram curios să văd ce poate oferi în plus acest model, comparativ cu un Citan Tourer bine echipat. Încercam să găsesc o justificare acestui model.

În bună parte, toate stările încercate se datorează și faptului că am apucat să mă desenez în alte vremuri. Și, da, poate aș avea nevoie de un upgrade. Am condus mașina, am lăsat impresiile la macerat, și în tot acest răstimp mașina a câștigat sens.

Nu este prima încercare a celor de la Mercedes-Benz de a oferi un MPV compact. Un prim pas a fost făcut acum vreo 20 de ani cu Vaneo, model care s-a produs doar preț de 3 ani. Ce nu a mers? Probabil faptul că era un model cu nume de comercială ușoară, care nu era o comercială, fiind construit pe platforma primei generații A Class. Poate cam multe personalități într-un singur model.

Noul T Class aduce o nouă literă în gama de automobile Mercedes-Benz. De partea sa, de această dată, are rețeta deja confirmată de V Class. Un model din gama LCV-urilor care prin upgrade ajunge în zona civilă. Iar dacă apare cumva întrebarea ”Ce nevoie avea Mercedes-Benz pentru introducerea acestui model în gama sa?” haideți să facem exercițiul de a privi oferta constructorului german de acum 20 ani și pe cea de acum.

În mod cert, pofta germanilor de a experimenta oferte în segmente atât de ciudate se va vedea în toată această perioadă.

PREZENTAREA MAȘINII PE CARE AM TESTAT-O ÎN GERMANIA:

  • DanG, miercuri, 28.12.2022 14:49

    Cred ca masina asta va fi folosita pe post de taxi in cele mai multe situatii.

  • nume, miercuri, 28.12.2022 16:51

    Esti sigur ca "doar Renault Kangoo a făcut o vizită pe la Euro NCAP"?

  • Ovidiu, joi, 29.12.2022 10:00

    Docker pe unde o fi ca preț,cred că se merita gândit încă odată dacă să îl mai cumperi