Între două luntri
Impactul unui brand ca Jeep pe plan global ar fi fost imposibil de estimat atunci când legendarul Willys lua cu asalt plajele din Normandia în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Cu toate acestea, compania a devenit atât de populară și s-a dovedit a avea un spirit inovator atât de puternic, încât numele ei a devenit sinonim cu un anumit tip de vehicul. Cel puțin în România. Să nu-mi spuneți că există cineva care nu a folosit măcar o dată cuvântul „jeep” ca să se refere la o mașină 4x4.
Exact ca în cazul altor produse foarte populare (vezi Xerox sau Adidas), numele Jeep este folosit cu mai mult de un înțeles. Asta pune presiune enormă pe absolut orice produs aleg să lanseze cei de la Jeep.
Iar dacă în SUA lucrurile sunt mult mai simple, pentru piața europeană eforturile trebuie cel puțin dublate. Conservatorul client european preferă mașinile mai economice, mai mici, mai prietenoase cu contul său bancar, mai ales dacă e să ne uităm la dimensiunile uriașe ale lui Gladiator.
Are vreo șansă modelul american în fața rivalilor pick-up mult mai vechi din Europa? Dacă da, cum este el diferit și cum se pune în valoare comparativ cu ei? Asta am vrut să aflu pe parcursul celor câteva zile petrecute în compania sa.
Mare lucru nu e de adaugat fata de ce scrie in articol, acest jeep e de aproape doua ori mai scump decat o toyota, cred ca modelul din poze va fi unicat in romania. In incheiere, am o gluma de facut cu numele modelului, pe langa clasicele titluri de filme gen In Diana Jones, One Night in Paris sau Inspect Her Gadget, era si un film cu numele Glad He Ate Her :-))