4.1
de Gabriel Nica, Foto: Citroen, miercuri, 25 ianuarie

Pată de culoare

Unic? Așa este descris noul Citroen e-C4 X alături de fratele său, de către compania mamă. Dacă suntem de acord sau nu, vom afla pe parcursul acestui test, care a avut loc în Madrid, în apropiere de locul nașterii noului C4 X. El este produs la o uzină Stellantis de lângă Madrid.

Noul C4 X vine cu un pachet de atribute care, până la un punct, îl pot evidenția în raport cu restul plutonului. De altfel, așa cum ne-am obișnuit deja, segmentul C al modelelor de tip crossover sau SUV (cum vreți să îl definiți), este plin de oferte din ce în ce mai variate. Doar că aici vorbim despre altceva. E mai degrabă un sedan înălțat. Este, dacă vreți, un urmaș emancipat al vechiului Citroen C4 sedan.

E de înțeles. Dacă acum 20 de ani, modelele de segment C precum Golf sau Astra dominau topurile de vânzări fără drept de apel, acum clienții vor o gardă la sol ceva mai înaltă.

Conform celor de la Citroen, acest model se adresează celor care vor un design unic, o alternativă la eternele modele hatchback sau SUV, cu un preț atrăgător. Mai exact, C4 X este un sedan clasic, cu trei volume, spre deosebire de toți rivalii de aceeași dimensiune din segment, care au două volume și un hayon în spate.

PREZENTAREA COMPLETĂ A MAȘINII TESTATE LA MADRID

  • Sak, miercuri, 25.01.2023 14:46

    Pas. Astia nu se uita ce produc altii in aceiasi bani?

  • Seriff, miercuri, 25.01.2023 15:44

    - Masina diesel: 1200 km autonomie, - Masina electrica: 200 km autonomie. O seara frumoasa la toata lumea!

  • pipo, miercuri, 25.01.2023 18:52

    Cred ca ati facut praf caseta tehnica, ati luat dimensiunile de pe la C4 daca nu ma înșel. Dar nu contează, e un talmes- balmes oricum in portofoliul celor de la Citroen. E un experiment continue la ei ! Daca asta e sedanul viitorului in viziunea lor....!

  • Andrei, miercuri, 25.01.2023 19:00

    La banii ăștia iei un Passat full option, TDI cu I-ul roșu, 90.000km max, și ăia făcuți de o bătrânică.

  • DanG, joi, 26.01.2023 11:16

    46000 Euro pentru 200 (hai 250 km) autonomie, peste 9 secunde pana la 100 kmh, un design discutabil si materiale de Logan la interior. Nu mai inteleg nimic din industria asta.

  • Seriff, joi, 26.01.2023 11:48

    @DanG, nu ai ce sa intelegi, e absolut incredibil unde s-a ajuns, in loc sa le faca mai bune, le fac mai proaste, e ca si cum ai da un Nokia 3310 cat dai pe IPHONE.

  • Matei, joi, 26.01.2023 12:02

    Pe site-ul ăsta comentează numai imbecili anti-electrice? Băieți, dacă nu va permiteți, luați Golf 4 din Germanica, și nu va mai dați deștepți.

  • Deputy, joi, 26.01.2023 12:49

    "Desigur, fiind vorba de un model electric, greutatea unui e-C4 X crește cu aproximativ 200 de kilograme..." E adevarat? Banueisc, ca o baterie de 50kW cantareste mult mai mult de 200kg, asa cum a fost scris in articol.

  • @Deputy, joi, 26.01.2023 13:21

    Probabil, dar mai scazi greutatea motorului, cutia etc.

  • Seriff, joi, 26.01.2023 14:36

    @Matei, nu e vorba ca ne permitem sau nu, e vorba ca o masina care costa enorm ofera niste cifre incredibil de penibile, autonomie de 200 km si masina 40.000 euro, la 40.000 euro iti poti lua un diesel sau o benzina care are autonomie de 5 ori mai mare si nici nu te doare capul. Normal ca esti anti electrice cand vezi ce penibili sunt producatorii cu asa ceva, masina e o bataie de joc asupra oricarui potential client. Si da un Golf 4 e chiar superior acestui cazan electric.

  • @Seriff, joi, 26.01.2023 15:05

    In primul rând autorul spune clar că sunt 200km când e condusa la limita. Oamenii normali nu conduc așa și probabil obțin mult mai aproape de autonomia oficiala, poate 300km. Dar desigur, tu te legi de 200 pentru ca ești trollache. In al doilea rand chiar și 200km sunt suficienți pentru mulți. Eu fac MAX 50km pe zi și încarc ieftin la priza din garaj. Nu calc pe la stații de încărcare decât de 2 ori pe an, poate. Nu ma doare capul, e mereu încărcată și are și rezerve, în caz că trebuie sa fac un drum de 4 ori mai lung decât în zilele în care merg mult. Sunt foarte putini care au nevoie de 1000km. Câtă lume parcurge distanta asta în mod regulat?? Dacă ești în categoria asta, ia-ți diesel și nu mai comenta aiurea. Așa cum pentru tine 1000km sunt necesari, pentru alții sunt inutili. Și Ferrari sunt bune pentru unii și inutile pentru alții. Asta nu înseamnă că nu sunt mașini bune, ci doar că nu toată lumea e în publicul țintă. Tu nu ești etalon pentru toată lumea, deși te crezi buricul pământului.

  • Seriff, joi, 26.01.2023 15:17

    Daca faci maxim 50 de km iti iei un Matiz cu 1000 de euro, nu cu 40.000 de euro, problema e ca daca masina e praf de ce costa atat? Sa coste pe masura performantelor, care sunt slabe. Si 300 de km e putin. Plus ca degeaba faci 50 de km pe zi daca in weekend ai chef sa te duci pe Transalpina sambata si sa te intorci in aceeasi zi, sau poate ai drum la Timisoara, sau vrei sa te duci sa bei o cafea la mare si sa te intorci seara, nu e normal sa iti faca masina tie programul, ci invers. Si eu fac 30 de km pe zi, dar e irelevant fiindca am weekend-uri in care fac 700 km, nu am timp si nici chef sa incarc nici o masina. Sa isi ia cine vrea asa ceva, nu zic nu, doar ca aste e clar o INVOLUTIE, doar cine e orb nu vede asta. As fi de acord cu o asa masina daca ar costa maxim 10.000 euro, ca mai mult nu merita. Sa nu mai zic ca e urata cu spume, zici ca a desenat-o EDIKK.

  • @Seriff, joi, 26.01.2023 15:54

    Trollache... Sau poate mai am o masina pe care o iau în weekend pe Transalpina. Hai ca ești plictisitor de limitat.

  • PMC, joi, 26.01.2023 16:08

    @Matei: pai se pare ca sunt unii imbecili pro-electrice care se simt inteligenti ca au masinuta cu baterii care e limitata (ca si creierul lor) si mai costa si 40.000 de eur + le mai trebuie INCA O MASINA termica sa poata iesi in weekend. Hai ca esti inteligent, ficior! Bravo! Problema se pune un pic diferit: DE CE sa iei masina electrica scumpa si proasta cand ai alternativa ieftina si buna? Doar pentru ca sa nu te duci la pompa? Sau? Asa este, sunt putini cei care merg 1000 de km in mod frecvent. Dar daca ai posibilitatea sa O SINGURA masina care face 1000 la nevoie si 50 zi-de-zi, atunci DE CE DRACU sa iti complici viata si sa-ti golesti portmoneul, sau mai rau, sa te bagi in datorii pentru masina cu baterii? Ca ce? Ca salvezi planeta? Sunteti intregi la cap? Mai puneti botul si acum la baliverne de genul asta?

  • @PMC, joi, 26.01.2023 16:18

    Pentru ca unii au o masina mare pentru weekend și vacante, și una mica, electrica, pentru mers la birou. De ce sa ma complic în trafic cu cea mare când e mult mai comod cu cea mica? Cât despre datorii... Revenim la faptul ca de fapt nu îți permiți. Eu îmi permit, nu îmi golesc portmoneul și nici nu fac datorii. Știi zicala aia cu câinele care moare de drum lung și tu de grija finanțelor mele? Și da, noaptea dorm liniștit că nu am otrăvit aerul în oraș, n-a murit niciun copil din cauza mea. Pe tine, in mod evident, te doare în talpă de alții. Poate nu îți permiți nici să ai compasiune, sau poate ești doar un nesimțit individualist. Treaba ta.

  • Banditos, joi, 26.01.2023 16:52

    @Matei Sunt unii care au aceeasi mentalitate regasita acum 15 ani cand erau doua teme mari de discutii: diesel vs benzina si Logan vs SH. Genul asta de oameni intotdeauna vor avea dreptatea lor si argumentele lor sunt acum, ca si atunci, aceleasi: trebuie sa fii prost sa (...), astia de isi cumpara masini (...) ai creierul spalat, daca iti permiti (...) inseamna ca nu muncesti (ca noi), de ce sa iti cumperi o masina mai scumpa cand ai una ieftina, si tot asa Orice dialog este inutil si chiar daca exemplul tau (aici, in favoarea electricelor) este unul personal, baietii astia o vor tine pe'a lor... Si ca idee, mai nou, electricele (acum vreo 2 ani erau sistemele de conducere autonoma) sunt metoda prin care guvernele alea (de preferinta din umbra, cum altfel?) ne vor raul.

  • PMC, joi, 26.01.2023 16:54

    Mda... argumente retarde de genul "Sarakule". Cam la fel ca orice manelist, ca atata iti poate cerebelul auto-suficient de taietor de frunza la caini in multinationala. Si zi, te simti important si inteligent ca ai avut bani de-un Shpring? :))) Si cand trebuie sa faci 100 de km tot cu Passatul TDI canceros te plimbi? Pai nu ti-e rusine sa otravesti aerul in weekend? :))

  • Seriff, joi, 26.01.2023 16:55

    Daca tu crezi ca nu poluezi cu electrica ta, esti spalat grav pe creier, plus ca ai si o termica, tu ai recunoscut, vezi ca la fabricarea masinii electrice s-a poluat la greu si curentul care intra in ea se obtine din surse mega poluante, bine ca iti permiti tu, pai de-aia sunt masinile astea atat de scumpe fiindca se gasesc fraieri ca tine care dau o galagie de bani pe ceva ce nu merita, pe sistemul prost e cine da, adica tu, nu cine cere, adica producatorul. Dar special pentru tine urmatoarea masina o sa fie tot diesel si o sa o iau strict pentru oras, poate asa te poluez suficient pana scapam de toti cretinii pro eco.

  • @Banditos, joi, 26.01.2023 17:11

    Pai da, exemplul e personal. Dacă pentru tine electrica nu e utilă, ca nu are autonomie suficienta, sau e prea scumpa, treci la articolul următor. Dar pe aici, la fiecare articol despre electrice sunt vreo 3 trollache care ne explica ce proaste sunt electrice pentru că nu se potrivesc pe nevoile și posibilitățile lor. Ghici ce? Unii au alte nevoi și alte posibilități. "inseamna ca nu muncești (ca noi)" mentalitate de comunist.

  • @Seriff, joi, 26.01.2023 17:13

    La cât te macină pe tine ura cred că vom scăpa noi de tine destul de repede. Tic-tac-tic-tac.

  • Chevyrolet, joi, 26.01.2023 20:47

    Citroën în ultima vreme riscă puțin din unele puncte de vedere. Electrificarea accelerată (la fel ca Peugeot), designul atipic și prețul cam mare, mai ales la electrice. Se vede că Citroën o marcă puțin peste Dacia, având în vedere calitatea materialelor și tehnologiile folosite. Lucru care este puțin trist, când te gândești la inovațiile Citroën din anii 1930 (cu Traction Avant), până prin 2016 (cu ultimul C5 adevărat. Asta, cel mai probabil din cauza eșecului, numit DS. Nu vând nimic și din cauza acestei mărci nou-înființate, Citroën s-a dus de râpă.

  • Banditos, vineri, 27.01.2023 08:46

    @Matei Pai asta si punctam, fiind pe aceeasi unda ca si tine. Ai observat, indiferent ce ai spune, sunt cativa, extrem de agresivi, ce au pretentia ca optiunea lor nu are contraargumente. Trecand peste nevoile si gusturile personale, pentru ei nu exista alternativa la o masina termica. Si mai ales, diesel. PS1 ca tot vorbeam de agresivitate, vezi nesimtirea la cote maxime a lui @inexorabil. Un element ce concentreaza mentalitatea celor pe care i-am pomenit, un individ care isi varsa antipatiile in texte interminabile atacandu-i personal pe cei ce indraznesc sa gandeasca altfel decat el. PS2 pana la urma fiecare isi cumpara ce poate si isi doreste si fara indoiala ca Citroenul din articol isi va gasi locul in marea de oferta auto. Eu, clar nu am nici banii si nici posibilitatea de a utiliza o full-electrica.

  • Chevyrolet, vineri, 27.01.2023 09:16

    Interesant cum toți anti-electrice de pe aici îi atacă pe toți cei care "au curajul" să nu fie de acord cu aceștia.

  • Seriff, vineri, 27.01.2023 09:22

    Eu nu atac pe nimeni, pur si simplu am spus ca masina este scumpa (40.000 euro) si are o autonomie penibila de 200-300 km, dupa am fost atacat din toate directiile, ca nu imi permit, ca sunt trollache, ca nu stiu ce. E o tara libera, am dreptul sa imi dau cu parerea, ca deranjeaza pe altii e strict problema lor. Pana atunci diesel power!

  • eu, vineri, 27.01.2023 10:55

    @seriff diesel power pentru ca ti se potriveste tie, inteleg ca faci distante ca un t(i)rist si de aia tii cu dinti de motorina, dar nu toti suntem ca tine, realizezi asta? pe foarte multi nu ii intereseaza autonomia, ca trage la deal cu 2 secunde mai repede decat alta cand e incarcata cu 5 persoane si bagaje sau alte balarii din astea. nu ne intereseaza nici cafeaua bauta la mare sau la viena sau pe transalpina, sau alte toparlanii de genul. eu am vandut in urma cu un an un diesel euro 5 pentru ca nu mai fac drumuri extraurbane cum faceam odata, iar in oras, oricat de incredibil ar parea pentru capacitatea unora de a empatiza, nu aveam "tupeul" sa ma misc cu dieselul stiind ce scoate pe teava. dar unii ca tine, ca inexopixu si ca pmc aveti o limitare ca nu puteti intelege asta. voi sunteti din categoria ignorantilor alora sadea care stau cu motorul diesel pornit in fata scolii in timp ce asteapta in masina sa le iasa plodul de la ore si otravesc pe toata lumea din jur care, la fel, isi asteapta copiii, doar doar sa nu cumva sa va inghete degetutele iarna sau sa transpirati sub limba vara. odata unuia priponit chiar in poarta scolii i-am atras atentia si l-am rugat sa opreasca motorul ca efectiv ne asfixia cu gazele pe toti cei circa 25-30 oameni care asteptam acolo. s-a uitat la mine confuz cu o privire de vitel si mi-a raspuns ceva de genul: pai nu puteti si voi sa va dati cativa metri mai incolo?? abia dupa ce am insistat mai multi s-a tras cu sictir pe lateralul cladirii, dar motorul tot nu l-a oprit, ii simteam putoarea si de acolo, de la vreo 40-50 metri. asta asa... ca tot era vorba despre nesimtire la cote maxime, astia sunt o parte dintre romanii nostri dragi, o parte insemnata din pacate, care se comporta cum se comporta fara ca macar sa bage de seama ca obiceiurile lor pe altii chiar ii afecteaza. unii sunt miserupisti si o fac intentionat (seriff: urmatoarea masina o sa fie tot diesel si o sa o iau strict pentru oras, poate asa te poluez suficient pana scapam de toti cretinii pro eco) (si tot seriff: nu s-a imbolnavit nimeni de cancer la plamani de la diesel si placa cu politistul de circulatie care a stat 30 ani in intersectie) iar altii din sfanta ignoranta.

  • Banditos, vineri, 27.01.2023 11:14

    "odata unuia priponit chiar in poarta scolii i-am atras atentia si l-am rugat sa opreasca motorul ca efectiv ne asfixia cu gazele pe toti" acum 2 ani am vazut o faza identica....una dintre mamici si-a facut curaj si i-a atras atentia b.ului, vitel nu, cred ca avea aprox. 50-55 de ani, ca ar putea opri motorul. L-a oprit, cu toate ca era in rutina lui zilnica sa blocheze circulatia si poarta gradinitei asteptand cu motorul pornit.

  • Seriff, vineri, 27.01.2023 12:19

    @eu, daca te deranjeaza atat de tare diesel-ul du-te si protesteaza in fata fabricilor unde se fabrica masini diesel, atata timp cat e legal, eu tot diesel voi conduce, ca te deranjeaza pe tine, de-aia nu mai ninge afara.

  • Banditos, vineri, 27.01.2023 13:46

    D U R E R O S !!! ....se poate sterge

  • @inexorabil, vineri, 27.01.2023 17:26

    Am citit cam un sfert apoi m-a luat o diaree inexorabilă. Promit că citesc și restul laxativului, zilele astea.

  • PMC, vineri, 27.01.2023 23:41

    @eu: omule, daca te simti vinovat pentru ca scoti fum pe esapament sau pentru ca respiri, ia-ti glanda. Tu esti din acea categorie incapabila sa gandeasca cu propriul organ dintre urechi, asa ca inghiti pe nemestecate toate prostiile din presa care asta urmareste: sa te faca sa te simti vinovat pentru ca fierbi sarmale de Craciun (in caz ca nu crezi, cauta stirile de la Craciun de pe Digi24). Planeta e poluata nu de noi, ci de alte natii, mult mai numeroase si mai putin pasatoare fata de mediu. Informatii exista. Trebuie doar sa-ti rupi niste ore sa le cauti. Si sa nu te lasi manipulat in ultimul hal de toata presa de extrema-stanga. Cauta informatii. Din surse reale. Daca simti ca poluezi, sinucide-te. Nu exista nicio metoda mai buna de a reduce poluarea. Aia e masura suprema. Daca ti-e frica, muta-te in padure si traieste in pesteri. Daca iti pasa asa de mult de planeta si asa de putin de tine insuti.

  • Antiprostie, vineri, 27.01.2023 23:46

    Ieri dimineata i-am curatat neveste-mii masina de zapada. Am facut prostia sa pornesc motorul sa-i fac cald in masina si sa incalzesc si parbrizul. In 5 secunde a inceput sa puta a motorina arsa de mi s-a facut rau. Masina ei nu scoate gram de fum. Si totusi, cand motorul e rece PUTE !!! Ceea ce limbricii de aici refuza sa inteleaga. Doar sa se intample nu stiu ce catastrofa mondiala, dar masina urmatoare e ELECTRICA. Din comentariile de mai sus devine tot mai clar cine e ramas in urma si cine are minte in cap.

  • Gigi, sâmbătă, 28.01.2023 16:31

    E practic la același preț de pornire cu Tesla Model 3, care chiar e mașină electrică adevărată, nu surogat că Citroen-ul ăsta.

  • Andrei, duminică, 29.01.2023 22:14

    Pretul este ridicol pentru o masina cu ''valente'' low-cost. Ca e electrica nici nu conteaza, dar e un ''bonus'' cu acea autonomie mediocra. Sa ne bucuram ca are 5 stele la tinuta de drum, ca vreun Porsche GT3.

  • Seriff, luni, 30.01.2023 10:14

    @Antiprostie, pai si tu nu stiai asta cand ai cumparat-o?:)) Adica ai diesel dar te iei de aia care au tot diesel:)) Asta e cea mai tare, de ce nu ti-ai trimis nevasta pe jos sau cu bicicleta daca tot iti pasa de mediu? Cat de ipocrit sa fii?