Tehnologie
Să începem cu sistemul M Drive Professional. Un sistem dezvoltat special pentru a-l ajuta pe proprietar să fie ”tătic” pe circuit. Este echipare standard pe versiunile Competition. Una dintre opțiuni permite gradul de asistare la capitolul supravirare.
Se decuplează asistența DSC-ului, apoi, din meniul sistemului poți alege una din cele 10 trepte, unde 10 înseamnă asistență totală, iar la 0 ești în categoria ”ai grijă să nu te depășească talentul”.
Același sistem are o funcție care îți poate da note pentru drifturile executate, câte ai efectuat și ce distanță totală ai parcurs de-a latul.
Funcția M Laptimer, a aceluiași sistem, poate fi acel profesor care să îți fie alături virtual și să te ajute să evoluezi, să scoți timpi mai buni. El poate înregistra cel mai bun timp pe tur, îți poate afișa pe head-up display ecartul față de timpul de referință (fie că este cu plus sau cu minus). Apoi, prin aplicația BMW M Laptimer (disponibilă doar pentru dispozitive cu iOS) ai acces la o vizualizare bird's eye a hărţii circuitului, o comparație a timpului pe tur, date de la senzorii mașinii. Factori precum viteza, turația motorului și poziția acceleratorului și grafice care arată valorile de accelerație laterale şi longitudinale atinse.
Chiar dacă nu este tehnologie onboard, faptul că miezul chiulasei este realizat prin imprimare 3D, cred că este un detaliu ce merită menționat. S-au putut obține, astfel, forme care nu erau posibile prin metodele actuale de turnare a metalelor.
Ah, și era să uit: Apple CarPlay, Android Auto și alți factori de distragere a atenției de la esența condusului.
Nu că ar conta, de fapt la cât scoți din cont pentru mașină nu prea te interesează ce bani dai pe benzină dar, cu un consum de 50% pe circuit, depășește consumul unui monopost F1. Îmi place punctul patru de la "Ne-a plăcut" - Faptul că poate fi utilizat zilnic. Și... să nu uit, culoarea tapițeriei: oribilă!