Consum

4.0

La debutul lui BMW i4 M50, estimările de autonomie ale celor din Bavaria propuneau acest model drept unul care nu te face să te uiți cu îngrijorare pe hartă după o stație de încărcare. Cel puțin, nu pentru 415 kilometri, autonomia minimă estimată. Conform celor de la BMW, ai putea parcurge maxim 520 de kilometri cu un plin de baterie, dacă te-ai abține de la brutalizarea pedalei de accelerație.

Pentru mine, această parte s-a dovedit imposibilă, cuplul instant al modelului electric bavarez fiind de-a dreptul intoxicant. Drept urmare, datele obținute de mine în timpul petrecut cu mașina au fost ceva mai diferite.

Prin oraș, consumul afișat de mașină după parcurgerea a circa 130 de kilometri era de 24.8 kWh/100 kilometri. Având în vedere capacitatea netă a bateriei, de 80.7 kWh, autonomia posibilă în astfel de condiții ajunge pe la 325 de kilometri. În regim de rulare pe DN1, respectând limitele de viteză, acest consum a scăzut până la 18.9 kWh/100 kilometri, în timp ce viteza medie de 130 km/h, pe care am atins-o pe autostradă, a urcat consumul la 23.1 kWh/100 km.

Așadar, autonomii de 427 kilometri pe DN1, respectiv 349 kilometri pe autostradă. Un pic departe de minimul de 415 kilometri pretins de BMW, dar trebuie menționat că mașina a rulat cu anvelope de iarnă și nu am menajat-o în niciun fel.

Cât despre rivalii lui BMW i4 M50, lista nu e foarte lungă și e chiar improvizată, de multe ori. Adevărul gol goluț este că modelul bavarez nu prea are rivali pe măsura sa în acest segment, momentan. Singurii doi care se apropie ar fi Tesla Model 3 Performance și Audi e-Tron GT, ambele cu câte o precizare.

Prețul și anumite performanțe indică Model 3 drept un rival pentru i4, dar mai sunt multe detalii care fac Tesla să rămână mult în urma producătorilor premium consacrați. Pentru această recenzie însă, vom face o excepție.

Cât despre Audi e-Tron GT, prețul este cel care urcă modelul din Ingolstadt în afara sferei destinate lui i4, fiind cu aproape 40.000 de euro mai scump. Chiar și așa, acesta e cel mai apropiat model în ceea ce privește specificațiile.

Astfel, Audi e-Tron GT are la dispoziție un acumulator de 85 kWh (net), care i-ar conferi, teoretic, o autonomie de 487 de kilometri cu un „plin”. În același timp, modelul din Ingolstadt beneficiază de 530 CP și 640 Nm cuplu.

Tesla Model 3 Performance, pe de altă parte, are până la 562 CP și 660 Nm cuplu și o baterie de 75 kWh, care ar trebui să îi ofere o autonomie de 547 de kilometri.

Pentru modelele electrice, un capitol separat trebuie acordat încărcării. Aici ne vom concentra doar pe puterea maximă de încărcare, pentru a avea o comparație cât mai elocventă. BMW i4 M50 se poate „adăpa” cu maxim 200 kW, ceea ce ar duce capacitatea bateriei de la 10 la 80% în doar 30 de minute. Tesla Model 3 Performance urcă puterea maximă de încărcare până la 210 kW, dar asta nu îi aduce un avantaj în ceea ce privește durata de încărcare, tot 30 de minute fiind necesare pentru a atinge 80%.

Audi e-Tron GT, în schimb, poate folosi stații de până la 270 kW putere, mulțumită arhitecturii pe 800V, ceea ce se traduce într-un timp de încărcare de doar 17 minute pentru același interval.

  • ds, vineri, 27.05.2022 11:19

    349 kilometri pe autostradă la 130 km/h, deci fără să dai cu biciul pe de-a-ntregul în toți cei 544 CP și 795 Nm posibil a fi livrați, mă întreb cui folosește o cheltuială de cel puțin 66.000 de euro pentru o autonomie destul modestă. Probabil nu la prea mulți le dă mâna să o folosească mai mult pe post de mașină de oraș.

  • adi_10, vineri, 27.05.2022 16:47

    Masinile electrice sunt in general folosite pentru o utilizare in oras sau pe distante scurte (avand in vedere autonomia deloc incurajatoare). Ori la ce imi trebuie 500+ de cai in oras sau pe distante scurte?!...mai dai si 90k de euro pe ea. concluzia mea este ca aici vorbim de o jucarie, nu de o masina. Ai o masina si pt ca ai prea multi bani iti mai iei si o jucarie. Adaug si faptul ca dupa mult timp au facut si cei de la BMW pasul catre un bord ca pentru anul 2022, ca ne-am saturat de toti de acel bord anost cu tabletica aia cocotata sus.

  • andrei, joi, 02.06.2022 10:11

    la 2.3 tone are o tinuta de drum belea :D nici nu o simti pe viraje. s-au rescris legile fizicii mai nou pt masinile grele, ele au legi proprii. pot face ei si super-mega-obligatorii electricele nu imi voi cumpara EVER o masina de 2 tone. deja la greutatea aia incep sa ma gandesc la dube :)