Motor / Transmisie

5.0

De la început trebuie să stabilim un lucru cât se poate de clar: acesta nu este un model M pursânge. În viitor, nici nu se știe dacă vom mai putea folosi această titulatură, dar pentru moment, e important de notat faptul că BMW i4 M50 nu este un model M ci unul M Performance.

Practic, rolul său este să acopere un eventual gol de performanță între un model „normal” BMW i4 (respectiv versiunea eDrive40) și un eventual model de top, i4 M. BMW nu are planuri pentru lansarea celui din urmă, dar până la acest moment diferențierea în gamă a fost destul de clară din partea producătorului german, cel puțin în privința modelelor cu motoare termice.

Gândiți-vă la M440i și M4, de exemplu. Rolul lui M440i este de a umple golul de performanță uriaș din gamă, dintre 430i (cu 255 CP) și M4 (cu 480 CP). Cam aceeași teorie ar trebui să se aplice și în cazul lui i4 M50, deși, cel mai probabil, un i4 M nici nu va exista. Cert este că dezvoltarea acestui model s-a făcut cu ajutorul diviziei M, iar asta ar trebui să se vadă, mai ales în ținuta de drum. Despre asta mai târziu. Momentan trebuie să disecăm motoarele și transmisia acestui Gran Coupe electric.

Pentru modelul de top, BMW a ales implementarea unei soluții cu două motoare electrice, unul pentru fiecare axă. Împreună oferă mașinii tracțiune integrală și aderență superioară.

Pe puntea față avem un motor de 255 cai putere, în timp ce puntea spate are „doar” 313 cai putere la dispoziție. Nu vă grăbiți să adunați numerele pentru că cele două unități nu pot livra maximul de putere în același timp. În mod normal, i4 se poate baza pe aproximativ 476 de cai putere, dar acest nivel de resurse poate urca până la 544 CP și 795 Nm cuplu cu ajutorul funcției „Boost”, pentru aproximativ 10 secunde.

Acest nivel de putere, urcă BMW i4 M50 în topul celor mai puternice modele puse la vânzare vreodată de producătorul bavarez, depășind modele termice precum BMW M4 Competition sau BMW M550i, de exemplu.

Transmisia e asigurată de o cutie de viteze cu o singură treaptă, în timp ce sistemul de tracțiune integrală este unul special, care variază puterea și distribuția resurselor în funcție de necesitățile șoferului. De exemplu, în modul Eco Pro, BMW i4 M50 va folosi doar motorul de pe puntea spate pentru deplasare, pentru a economisi energie. Chiar și în modul Normal, resursele sunt aproape exclusiv trimise către asfalt prin intermediul axei spate.

Livrarea resurselor se va face, indiferent de modul de rulare selectat, instantaneu și ultra-liniar, dacă mi se poate permite un astfel de giumbușluc gramatical. Mai mult, nu am simțit niciodată nevoia de mai multă putere, indiferent dacă vorbim de modul Eco Pro sau, mai ales, Sport. Chiar și în folosirea celui dintâi, dacă apeși pedala de accelerație până la fund, toate resursele mașinii sunt teleportate către asfalt în cea mai mare grabă.

Apasă cu nesaț pe pedala de accelerație și te vei trezi vreo câteva sute de metri mai în față, fără să îți dai seama exact când ai ajuns acolo. Mai ales în modul Sport Boost, unde mașina livrează toți cei 544 CP către roți. Interesant este că, în celelalte moduri de condus, mașina folosește primordial doar motorul de pe puntea spate. Cu toate acestea, dacă apeși până la fund pedala de accelerație, indiferent de modul de condus ales, se trezește la viață și motorul spate. Și simți totul asemeni unui schimb de rapoarte brutal, deși transmisia nu are decât o treaptă.

 

  • ds, vineri, 27.05.2022 11:19

    349 kilometri pe autostradă la 130 km/h, deci fără să dai cu biciul pe de-a-ntregul în toți cei 544 CP și 795 Nm posibil a fi livrați, mă întreb cui folosește o cheltuială de cel puțin 66.000 de euro pentru o autonomie destul modestă. Probabil nu la prea mulți le dă mâna să o folosească mai mult pe post de mașină de oraș.

  • adi_10, vineri, 27.05.2022 16:47

    Masinile electrice sunt in general folosite pentru o utilizare in oras sau pe distante scurte (avand in vedere autonomia deloc incurajatoare). Ori la ce imi trebuie 500+ de cai in oras sau pe distante scurte?!...mai dai si 90k de euro pe ea. concluzia mea este ca aici vorbim de o jucarie, nu de o masina. Ai o masina si pt ca ai prea multi bani iti mai iei si o jucarie. Adaug si faptul ca dupa mult timp au facut si cei de la BMW pasul catre un bord ca pentru anul 2022, ca ne-am saturat de toti de acel bord anost cu tabletica aia cocotata sus.

  • andrei, joi, 02.06.2022 10:11

    la 2.3 tone are o tinuta de drum belea :D nici nu o simti pe viraje. s-au rescris legile fizicii mai nou pt masinile grele, ele au legi proprii. pot face ei si super-mega-obligatorii electricele nu imi voi cumpara EVER o masina de 2 tone. deja la greutatea aia incep sa ma gandesc la dube :)