BMW M6 Coupe

4.4 M6 coupe

Interior

4.0

Când intri într-un interior de maşină care costă cât o casă sănătoasă lângă Bucureşti, nu te aştepţi să găseşti plastic de tastatură ieftină pe uşi sau materiale vecine cu plictiseala pe bord, volan, leviere şi aşa mai departe. Evident că, şi în acest caz, BMW s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Bine, dacă m-ai fi pus pe mine să aleg tuşa de culoare de la interior, aş fi pus mâna pe un lemn texturat natural sau pe aluminiu care să înlocuiască fibra de carbon lăcuită, dar aici vorbim deja de gusturi personale.

Designul interioarelor BMW nu mai este de ceva vreme un secret pentru nimeni, astfel că ştim deja pe de rost cum funcţionează controller-ul iDrive sau cât de plăcută este grafica display-ului care tronează deasupra bordului. Trebuie să subliniez însă din nou faptul că liniile consolei centrale par magic de organice, amintindu-mi de tentaculele musculoase ale vreunui monstru din filmele SF. 

Pe cât de bine stai în faţă, însă, pe atât de aglomerat devine totul în spate. Pentru că, în ciuda lungimii de aproape cinci metri a maşinii şi în pofida ampatamentului aparent generos, liniile de coupe îţi vor opri elanul spaţial dacă ai nenorocul de a fi crescut peste medie. E adevărat că scaunele din piele care seamănă mai degrabă cu fotoliile de masaj acoperă aceste neajunsuri, cei care stau în faţă fiind trataţi ca nişte regi. Sau regine, depinde de context.

Apropo de aspectul familiar al poveştii interioarelor modelelor BMW, în M6 găsim butoane rezervate doar modelelor sport de vârf de gamă bavareză. De exemplu, unul care lungeşte sau scurtează treptele în funcţie de nevoie sau cele care adaptează suspensia, răspunsul motorului şi feedback-ul direcţiei la ritmul cardiac al şoferului. 

  • Ruben, vineri, 13.12.2013 18:25

    Decilitri sau decalitri? Un decilitru e 0.1 litru. Un decalitru îs 10 litri.

  • Scorpionul.negru, vineri, 13.12.2013 20:32

    Bijuterie tehnica si estetica....dar la 140 de mii prefer 911.

  • Scorpionul.negru, vineri, 13.12.2013 20:33

    150 de fapt :)))

  • Andi, vineri, 13.12.2013 20:41

    Ai lui 440 CP? ... dar restul unde erau? ... :)

  • GhostDriver, vineri, 13.12.2013 21:24

    @Andi : Dacă nu ești în modul ”M” mașina nu va pune la lucru toți cei 560 CP. Felicitări fotografului! Pozele sunt superbe!

  • sapphire, vineri, 13.12.2013 21:59

    care-i treaba cu ''pentru că'' ăsta fiindcă e utilizat de mulți ... Genială invenție germană.

  • unckle, vineri, 13.12.2013 22:02

    fenomenal titlu :)

  • bmw m6, vineri, 13.12.2013 22:22

    Like pentru ca BMW si pentru ca din seria M !:)

  • Gelu, vineri, 13.12.2013 23:01

    De banii astia imi iau o masina sport in adevaratul sens al cuvantului. Pretul mi se pare exagerat de mare pentru ce ofera. Pur si simplu nu-si merita banii la ce alternative (chiar mai ieftine) sunt pe piata. Desigur, e o masina foarte buna dar 911 turbo , de exemplu, e intr-o cu totul si cu totul alta liga.

  • Mihael, sâmbătă, 14.12.2013 02:30

    Daca ti se pare ca pretul este prea mare pentru ceea ce ofera,esti liber sa alegi ceea ce vrei dar tine cont ca masinuta asta nu e pentru oricine. Ce alternative viabile ai avea tu la banii astia? In gama asta de putere te incadrezi cu 911 Turbo S si din cate stiu modelul respectiv depaseste valoarea lui M6.

  • vianu, sâmbătă, 14.12.2013 09:58

    uite ca nu sunt deacord cu tine @Gelu decat intr-o singura privinta: 911 este intr-o alta liga. Dar as corecta: intr-o alta CLASA. Serie 6 e un touring pe cand 911 nu. M6 il poti compara cu un CL63, Bentley GT sau un KX de exemplu. Si in legat de pret, modelul din articol e un M, la "normale" vad ca 911 e mai scump decat un Serie6 http://www.automobilemag.com/am/99/2013/bmw/6_series/640i_coupe/3484/compare.html

  • Laurentiu 29, sâmbătă, 14.12.2013 10:32

    Seria 6 este un GT - grand tourer / gran turismo - si evident, nu este in clasa cu 911......porsche nu are reprezentant in clasa asta, ar fi un fel de panamera cu doua usi......e bine sa comparam mere cu mere.......despre masina: nu ma deranjeaza pretul, consumul (asta-i ipocrizie la o masina din clasa asta), dar sint sigur la manevrabilitatea sufera sub impactul masei masinii.....

  • @vianu, sâmbătă, 14.12.2013 12:53

    Corect, sunt din clase diferite, dar in aceasi marja de pret. Eu, personal, daca as avea 150.000 de euro sa cheltui pe o masina cu siguranta nu ar fi pe M6, pentru ca nu merita. E o masina deosebita, dar pretul e de-a dreptul exorbitant. De 150.000 mi-as lua http://www.automarket.ro/masini-noi/porsche/911-38-475cp-pdk7-gt3-110281/specificatii.html , deoarece: nu vezi Porsche la fiecare colt de strada, e o masina sport pur sange, se devalorizeaza mult mai greu etc.

  • @gelu, sâmbătă, 14.12.2013 13:07

    Ficare cu gusturile lui, Porsche e Porsche, dar sa stii ca nici M6 nu vezi la fiecare colt de strada, asta daca nu-l confunzi cu Bmw-urile obisnuite, de fapt Porsche vinde mai multe exemplare de 911 anual decat vinde Bmw cu M6:).

  • mircea, sâmbătă, 14.12.2013 13:16

    @Ruben: Corect, evident :) @Sapphire: Caută titlul pe youtube.

  • Scorpionul.negru, sâmbătă, 14.12.2013 13:20

    @Laurentiu 29 Sigur....e un GT. O masina sport orientata spre confort (cat de cat). 911 e sport si atat. Ideea era la 150 de mii ce alternative mai sunt pe piata cu 2 usi sport :)

  • dany, sâmbătă, 14.12.2013 13:53

    1. Frumos articol... scris cu tact, umor si o usoara ironie acolo unde trebuie! Felicitari! 2. ”Urmărind firul Dunării înspre cetatea de la Adamclisi, am tras cu ochiul pe computerul de bord şi am văzut că e mai uşor să măsurăm fiecare sută de kilometri în decalitri decât în litri. Vreo doi.” ... Superba fraza. Imi aduce de aminte de expresia ” e BMW! consuma 10 litri si o cantă (găleată)”! 3. La testul cu M5 spuneati ca e zgomotoasa... ca boxele emit continuu un sunet de motor artificial... la M6 spuneti ca e silentioasa... curios lucru! 4. La M5 de asemenea se punea ca e salbatica si greu de controlat... daca sunt scoase sistemele de asistenta electronica... la M6 spuneti ca e relativ domestica... ce reper ati avut? M5 sau ceva de genul Dodge Viper!?

  • dany, sâmbătă, 14.12.2013 14:01

    daca ar fi sa puneti banii ce ati prefera? BMW M6 coupe/ cabrio sauMaserati GranTurismo Sport/ GranCabrio Sport?

  • lorinczi.thomas, sâmbătă, 14.12.2013 14:07

    Reporter: Tu, din punctul tau de vedere, de ce esti pan Faul... fan Paul Walker? Intervievat: Pentru ca din seria filmelor si pentru ca automobile. :))))))))))))))))))))))) http://www.youtube.com/watch?v=ylYpFh2IBLE