Liber la SUV-uri compacte cu 7 locuri: după apariția Skoda Kodiaq, Peugeot 5008 se transformă din monovolum în SUV dedicat familiei
Dacă până acum bătaia din segmentul SUV-urilor compacte părea a fi cea dintre modelele cu cinci locuri, constructorii au prins gustul variantelor cu șapte locuri, adică ceva mai lungi și mai prietenoase cu familiile numeroase. Noul Peugeot 5008 este exemplul perfect al dezvoltării unui segment de piață foarte popular.
La doar câteva zile de la momentul în care am văzut pentru prima dată în carne și oase noul Skoda Kodiaq, un SUV compact cu șapte locuri construit pe platforma lui Tiguan, francezii de la Peugeot aruncă în joc un rival direct pentru noul model ceh. Este vorba de noul Peugeot 5008, model care se transformă radical odată cu noua generație: din monovolum devine SUV compact care poate găzdui, la rândul său, șapte pasageri pe trei rânduri de scaune.
Vizual, noul 5008 se desparte evident de anteriorul model, Peugeot încercând să atragă cât mai mulți dintre clienții care lasă în urmă caroseriile de tip monovolum și se orientează spre SUV-uri. La fel ca în cazul lui Kodiaq în gama Skoda, 5008 devine cel mai mare SUV al mărcii Peugeot și preia linii estetice de pe modelele mai mici pentru a se integra ca design în gama de epocă recentă a brandului francez. Recunoaștem, astfel, o înrudire apropiată cu noul 3008, prezentat de asemenea în acest an, iar partea frontală bazată pe linii verticale și masive este punctul de start al unui profil impozant, a cărui linie laterală orizontală "de cutie" este salvată de ornamentul cromat plonjat al geamurilor laterale.
Totul pentru interior, interiorul pentru toți
La nivel de dimensiuni, noul Peugeot 5008 este mai lung cu 19 centimetri față de fratele mai mic 3008, cu care are o relație de înrudire și de poziționare de tipul Nissan X-Trail - Nissan Qashqai. Per total, Peugeot 5008 vine cu 4.640 de milimetri în lungime, dimensiune pe care francezii au încercat să o "traducă" printr-un interior spațios dedicat familiilor numeroase. Pasagerii de pe rândul al doilea de scaune vor fi fericiți să afle că Peugeot le oferă 6 centimetri în plus la nivelul genunchilor și că nu vorbim de o banchetă clasică, ci de locuri individuale independente, identice și complet rabatabile, care la nevoie se ascund în podea. În plus, scaunele de pe rândul al treilea pot fi eliminate în cazul în care familia nu are nevoie de locuri în plus, ci de cei 780 de litri care se deschid în portbagaj atunci când mașina se află în configurație cu cinci locuri. Pentru statistică, aflați că această valoare este cu nu mai puțin de 200 de litri mai mare decât cea a vechiului 5008.
Pe lângă modificările structurale, interiorul nu a scăpat nici de schimbările tehnologice care aduc 5008 în linie cu noua gamă de modele ale francezilor. Cunoscutul i-Cockpit, care a debutat acum trei ani pe noua generație 308, este punctul central al mașinii: volan compact, display central touch care elimină majoritatea butoanelor fizice din habitaclu și un ecran de 12.3 inch care înlocuiește ceasurile analog de bord.
Motorizări: patru diesel, două pe benzină
În lista de motorizări, clienții Peugeot vor găsi patru diesel-uri și două "benzine". Iubitorii motorinei se vor putea baza pe 1.6 BlueHDI de 100 CP (cutie manuală cu cinci trepte), 1.6 BlueHDI de 120 CP (cutie manuală sau automată, ambele cu șase rapoarte), 2.0 BlueHDI de 150 CP (manuală cu șase trepte) sau pe versiunea de top GT, sub care va fi cunoscut motorul 2.0 BlueHDI de 180 CP cuplat la o transmisie automată cu 6 rapoarte.
La nivelul gamei pe benzină ne bazăm pe 1.2 Turbo de 130 CP (manuală sau automată cu 6 trepte) sau pe un 1.6 THP de 165 CP care poate fi cuplat la o automată cu 6 rapoarte.
Debutul oficial al noului Peugeot 5008 va avea loc la finalul lunii septembrie 2016 la Salonul de la Paris, următoarele luni deschizându-i noului SUV francez porțile showroom-urilor europene Peugeot.
...si cred ca si noul Duster va avea optiune cu 7 scaune.