Skoda Octavia Scout, imagini şi informaţii oficiale
Skoda a prezentat primele fotografii oficiale ale lui Octavia Scout. În raport cu versiunea standard, garda la sol a crescut cu 33 de milimetri, iar capacităţile de tractare au crescut cu 25%. Debutul are loc la Geneva.
Skoda Octavia Scout, crossoverul bazat pe versiunea Combi a lui Octavia, a primit o nouă generaţie. Noua versiune a lui Octavia va debuta la Salonul Auto de la Geneva, programat la începutul lunii martie, şi se mândreşte cu un sistem de tracţiune integrală cu cuplaj Haldex (a cincea generaţie), o gardă la sol mărită cu 33 de milimetri faţă de standard şi alte îmbunătăţiri. Ca de obicei, modelul Scout se diferenţiază de standard prin ornamentele din plastic de culoare neagră aplicate pe barele de protecţie, aripi şi pe pragurile laterale. În plus, avem un set de inserţii argintii şi o protecţie suplimentară pentru proiectoarele de ceaţă. Nu putem să nu remarcăm jantele din aliaj de 17 inch, cu un design diferit, incluse în dotarea standard.
Noul Octavia Scout este capabil să tracteze cu 25% mai mult decât predecesorul său, masa maximă remorcabilă fiind de două tone. Skoda oferă noul Octavia Scout cu două diesel-uri sau un motor pe benzină, toate trei fiind, în medie, cu 20% mai economice decât predecesoarele lor. La interior, modelul are un volan multifuncţional cu trei spiţe, proiectat special pentru această versiune şi îmbrăcat în piele, tot în standard.
Via Skoda
-
mog, marţi, 11.02.2014 16:48
mai multe inforamtii unde gasim, despre sistemul de tractiune mai ales. haldex generatia a 5 a nu e destul pt mine. oare aia in showroom or sti cu ce se mananca?
-
Inexo-cuantic, marţi, 11.02.2014 23:06
Pur si simplu incep sa cred ca Octavia Scout este o masina care reuseste sa faca bine la toate capitolele insa fara a excela. Aceasta politica este clasica masinilor germane care reusesc sa ofere un pachet complet clientilor. Succes si sa auzim numai de bine !
-
@redactie, miercuri, 12.02.2014 09:00
Legat de motorizari, vechea generatie avea doar un diesel si unul pe benzina. In articol spuneti ca toate cele trei motorizari ale noii generatii vor fi ma economice decat predecesoarele lor! Puteti detalia va rog?
-
ovidescu, miercuri, 12.02.2014 10:04
E cam urata sau mi se pare mie?
-
Misha, miercuri, 12.02.2014 10:16
@mog E aceeasi Marie cu denumire noua.Adica se cupleaza automat spatele cand senzorii simt pierdere de aderenta pe puntea fata, dupa care se revine la tractiunea pe puntea fata. Ce credeai ca-i swd? -::::)))))))
-
Dacia Plant, miercuri, 12.02.2014 10:53
@@redactie: Pe generatia anterioara era 2.0tdi de 140, 2.0fsi 150, 1.8tfsi 160cp. Pe aceasta va fi sigur 2.0TDI. Poate si 1.8TSI. Ma indoiesc ca ar pune cineva pe o masina 4x4 destul de grea 1.4tsi sau 1.6tdi.
-
mog, miercuri, 12.02.2014 11:12
Misha: haldexul avea pana acum 97% fata 3% spate permanent si se ducea pana in 50-50 in conditii de aderenta scazuta. poate au mai schimbat ceva specificatii aici. nu stiu sa fi avut diferentialul blocabil... in fine, cam putine detalii, poate pe site la skoda sa gasim mai multe.
-
@Dacia Plant, miercuri, 12.02.2014 11:37
De 2.0 Fsi pe Octavia Scout nu am auzit, o fi fost dar nu la noi. Cel 1.6 Tdi exista deja pe actuala Octravia 4x4 si ma indoiesc ca varianta Scout este mult mai grea. Nu e un motor indicat, dar pentru diversitate merge, asta daca nu baga 2.0 Tdi in varianta de 170 Cp care ar fi de preferat
-
Misha, miercuri, 12.02.2014 11:41
@mog Ai dreptate. Voiam sa spun doar ca tu conduci o masina al carei sistem de tractiune integrala nu va putea fi niciodata egalatat de un 4Motion, oricat de performant ar fi el. Am vazut Impreze cu motoare de 1.5 benzina iesind din zapada pana la faruri, ceea ce nu se poate spune despre niciun haldex.
-
mog, miercuri, 12.02.2014 13:50
in afara de audi quattro (de la a4 in sus), range si land rover, subaru, mitsu (doar unele modele) cam toti au haldex cu mici exceptii pe cate un model mai caraus, gen ford ranger, wrangler, land cruiser...
-
Crystyann, miercuri, 12.02.2014 13:56
Ca motorizari mai mult ca sigur vor fi 2.0TDI / 150 si 184 de pe RS + 1,8TSI / 180 CP . Haldex-ul poate in acest moment sa varieze distributia puterii intre punti si peste 50-50 ( de la generatia a4-a chiar ) - de exemplu fata/ spate 95-5 sau 5-95, in functie de necesitati si de info de la senzori. La generatia 5 in schimb sunt cateva setari mai noi : - la plecare de pe loc va impinge spatele si ulterior se va trimite putere catre fata ( s-a vazut ca este mai econimic si mai usor asa ). - este mai usor cu 1,5kg decat predecesorul Haldex si mai compact - au schimbat ceva la ungere ( ma interesez si revin). Oricum niciun Haldex nu este facut pentru OFFROAD, ci pentru o siguranta si o stabilitate mai buna pe sosea. Nu este normal sa il compari cu 4x4 de la Subaru / Suzuki / land Rover. Totul este electronic, nimic mecanic.
-
Misha, miercuri, 12.02.2014 15:08
Crystyann Nici swd-ul de la Subaru nu este facut special pentru offroad. Arata Impreza ca sau Legay-ul ca niste masini de off road? De altfel Subaru nici nu fabrica masini off-road! Este un sistem 4x4 permanent foarte bun care te scoate din foarte multe belele. Cum sa nu-l compari cu Haldex-ul de la VAG cand, la fel ca si VAG, Subaru il foloseste pe gama extinsa de modele, de la limuzine, la SUV-uri si pana la modele de clasa mini?!!! Sau masinile VAG nu trebuie comparate cu masini care stau mai bine la anumite capitole, nu cumva sa li se duca din aura?
-
dudu, miercuri, 12.02.2014 15:52
Oare va fi si cu sistem 4x2 sau doar cu 4x4? Puteti sa-mi spuneti daca pe modelul anterior au avut si 4x2? Personal as fi tentat sa cumpar aceasta masina dar nu neaparat cu sistem 4x4 pentru ca ma intereseaza mai mult garda la sol marita si aspectul de masina pentru activitati outdoor. Merci!
-
Crystyann, miercuri, 12.02.2014 16:23
@Misha - Imi place marca Subaru si consider ca este printre putinele companii care inca mai fac masini ( dpdv tehnologic, nu a calitatii interiorului :) ). Dar sistemul AWD de pe Subaru este mai complex decat un Haldex, din cate stiu eu se bazeaza mai mult pe un 50-50 constant - este un sistem care a fost perfectionat in WRC, deci nu le putem compara . Deci laud AWD, nu intelege gresit :). @dud : Scout nu a fost niciodata 4x2 - pentru asta ai Octavia combi cu drumuri grele ;)
-
Dudu, miercuri, 12.02.2014 16:45
Crystyann - Merci pentru raspuns. Pachetul pentru drumuri grele in ce consta? Inalta Octavia combi si astfel se ajunge la o garda la sol multumitoare? Daca nu gresesc Octavia combi are deja o garda la sol destul de buna de 150 mm.
-
@Dudu, miercuri, 12.02.2014 17:04
Generatia anterioara a fost doar 4X4, dar daca ne uitam in curtea VW la Passat Alltrack care are si o versiune 4X2 nu ar fi o surpriza mare sa apara si la Octavia Scout asa ceva.
-
Crystyann, joi, 13.02.2014 08:35
@Dudu : Octavia Combi are garda la sol de 14 cm - cu drumuri grele creste garda la sol cu 1,5-2 cm, amortizoare si arcuri mai tari ( masina e mai rigida ) si o serie de protectii dintr-un plastic mai tare pe sub masina ( motor, cutie de viteze, protectii pentru conducte si alte piese ). Intr-adevar, nu e imposibil sa apara si o varianta 4x2 la Scout ( pt pret, pentru un volum mai mare de vanzari ). Momentan nu exista info.
-
Misha, joi, 13.02.2014 09:26
@Dudu&Crystann Intr-adevar, e ilogic sa nu apara si o varianta 4x2 din moment ce fratele mai mare, Yeti se vinde si in varianta de echipare 4x2... Din punctul meu de vedere Octavia Combi 4x4 cu pachet de drumuri grele este o alegere mai potrivita si mai rentabila decat Scout...
-
Misha, joi, 13.02.2014 09:31
@Dudu&Crystann Intr-adevar, e ilogic sa nu apara si o varianta 4x2 din moment ce fratele mai mare, Yeti se vinde si in varianta de echipare 4x2... Din punctul meu de vedere Octavia Combi 4x4 cu pachet de drumuri grele este o alegere mai potrivita si mai rentabila decat Scout...
-
mog, joi, 13.02.2014 11:51
eu am vazut vechea generatie, scout vs combi cu pachetul de drumul grele. in afara de niste inscriptii cu scout la interior, bosaje mai generoase din plastic, altceva nu mi`a sarit in ochi ca ar fi diferit...poate era mai inalt scout`ul, avea altfel de jante (mai mari si design diferit) asa ca sustin afirmatia ca mai rentabil ar fi octavia combi 4x4 si pachet drumuri grele.
-
Mecanicul', joi, 13.02.2014 20:06
@mog Octavia Scout la fel ca si VW Alltrack , Audi Allroad au alte suspensii si alte reglaje la trenul de rulare, respectiv punte fata/spate, ABS/ESP, tractiune 4x4 altfel reglata fata de versiunile combi. De aici si pretul cu aprox 4000 euro mai mare decat la combi si distanta de lansare de 1 an de la lansarea modelului sedan. Deja o diferenta fata de combi - capacitate de tractare mai mare Skoda Octavia Scout va avea o garda la sol de 17,5 cm - prin comparatie un BMW X5 are o garda la sol de 21 cm Este o masina mai solida decat combi-ul, potrivita pentru Romanica si o buna alternativa la SUV-urile mari si grele cu consum si costuri mai mari. Oricum SUV-urile nu sunt pentru off-road ci pentru soft-road adica drumuri de tara, neasfltate si teren de dificultate medie. Asa ca stati linistiti face aproape acceasi treaba ca un SUV. de fapt Octavia Scout este un SUV compact. In 2007 a obtinut titlul de cel mai bun SUV compact Pentru off- road avem: VW Amarok, Ford Ranger, Toyota Hilux, Mercedes clasa G, Land Rover Defender, Jeep Wrangler Unlimited si Jeep Rubicon. Deci sa nu amestecam borcanele...
-
Mecanicu', joi, 13.02.2014 20:31
Cat despre tractiunea 4x4 Haldex de generatia a 5-a este una din cele mai performante de pe piata, poate transmite pe o singura roata care are aderenta aproape 100% din putere. Acest principu se gaseste in acest moment pe BMW si Porsche care au tractiunea dezvoltata "in haus". Diferenta o va face diferentialul blocabil care la Octavia Scout cel mai probabil va fi un XDS.
-
Crystyann, vineri, 14.02.2014 08:47
@Mecanicu' : intr-adevar raposatul Scout era dpdv tehnologic mai "teapan" ca un combi 4x4- dar asta se vedea preponderent pe offroad ( era mai teapana si ca un Yeti / Tiguan ) . referitor la XDS, deja se pune pe Octavia ( optional cu sasiul sport la cele normale si standard pe RS). E un jucarie tare draguta, un diferential electronic , dar care la Octavia actioneaza doar pe puntea fata .
-
Mecanicu', joi, 27.02.2014 19:19
Inca un aspect pentru cei ce sustin ca nu exista diferente intre varianta combi si varianta scout . "Caroseria maşinilor moderne este autoportantă – nu există un cadru separat, ca la camioane sau maşinile offroad mai vechi, pe care să fie montate motorul, suspensia şi celelalte subsisteme. Deci toate vibraţiile motorului şi şocurile de la suspensie sunt transmise caroseriei. Scăderea în timp a rigidităţii caroseriei duce la apariţia zgomotelor în zonele de prindere a uşilor şi capotelor, iar deformarea geometriei suspensiei intervine mai des. O caroserie reparată în urma unui accident are o rigiditate mult mai slabă şi poate fi mult mai prost izolată acustic şi, mai ales, la apă " Rigiditatea caroseriei masinilor prevazute din fabrica pentru drumuri neasfaltate este mai mare decat a masinilor prevazute pentru asfalt. Deasemenea nici suspensiile nu pot fi aceleasi pentru ca altfel s-ar face coada la service-uri...
Citeste si
-
GENEVA 2014 | vineri, 7 martieDunlop a prezentat conceptul unei anvelope cu microchip integratGoodyear-Dunlop a prezentat la Salonul Auto de la Geneva conceptul unei anvelope echipată cu un microchip integrat, capabil să transmită informaţii către vehiculul cu care este echipată. Citeste tot
-
GENEVA 2014 | vineri, 7 martieŞeful Nissan: „Vom oferi versiuni autonome pentru fiecare model din gama noastră”Andy Palmer, şeful Nissan, a reiterat planurile companiei de a lansa un model care se va putea conduce singur până în 2020. Astfel de versiuni autonome vor fi introduse pentru fiecare model existent în gamă. Citeste tot
-
GENEVA 2014 | joi, 6 martieAlfa Romeo MiTo şi Giulietta primesc tratamentul Quadrifoglio VerdeAlfa Romeo a adus la Geneva, pe lângă noul 4C Spider, şi versiunile Quadrifoglio Verde ale modelelor MiTo şi Giulietta. Ambele vin cu motoare mai puternice şi multe detalii estetice noi. Citeste tot
-
GENEVA 2014 | joi, 6 martieBrabus ForTwo Xclusive Red Edition - roşu pasional şi mulţi cai putereBrabus a modificat substanţial actualul Smart ForTwo cu un pachet de caroserie vopsit în culoarea exclusivistă Jupiter Red. Modelul a fost expus la începutul săptămânii la Salonul de la Geneva. Citeste tot
-
GENEVA 2014 | joi, 6 martieHonda Civic Black Edition - pachet estetic disponibil pentru clienţii europeniHonda a adus la Geneva, pe lângă conceptul viitorului Civic Type R, şi un pachet de personalizare pentru modelul său compact. Se numeşte Civic Black Edition şi, după cum o spune şi numele, se axează pe culoarea neagră. Citeste tot
Boring ...