#batelpedavid: Am încercat (şi, parţial, am reuşit) să batem recordul de consum al lui Claudiu David cu BMW 520d xDrive
Claudiu David a reuşit să traverseze România de două ori cu un singur plin folosind un BMW 520d xDrive pe care am pus mâna şi noi. Am încercat un test de consum până la Braşov şi înapoi pentru a bate cifrele lui David.
4.0 litri/100 km pe un traseu care a vizat dubla traversare a României este o cifră pe care oricine şi-o doreşte. Cu orice maşină. În plus, ştim cu toţii că traseul Bucureşti-Constanţa-Bucureşti-Arad-Bucureşti este o provocare în sine. În aceste condiţii, faptul că cineva şi-a pus în cap să-l facă în limitele aproape ştiinţifico-fantastice ale unui test de consum este deja un fenomen. Şi totuşi, Claudiu David şi Mihaela Beldie, colegi de maşină în CNR, trecuţi pentru câteva etape şi prin WRC şi actuali instructori BMW, au reuşit să o facă lată. Dubla traversare a României fără oprire cu un consum de 4.0 litri. Şi cu o autonomie rămasă de peste 160 de kilometri după cei 1550 de kilometri parcurşi.
Să-l batem pe David!
Pentru că ne plac provocările, am decis să luăm în test exact aceeaşi maşină. În plus, profitând că avem între noi în redacţie un eco-jurnalist dovedit într-un concurs de acest tip, am trasat un drum pe ruta Bucureşti-Braşov-Bucureşti, cu plecare şi sosire la Rompetrolul deschis recent pe DN1 în apropierea aerportului Otopeni. Scopul oficial părea inuman: depăşirea consumului afişat la finalul testului lui Claudiu David. Încercare acoperită live pe Facebook de hashtag-ul #batelpedavid. Totul pe un traseu mult mai scurt - 322 de kilometri în total - şi ceva mai dificil: cel puţin trei zone de urcare abruptă. Implicit zona Braşov-Predeal, una dintre cele mai lungi şi dificile căţărări de pe şoselele româneşti.
L-am înarmat deci pe Bogdan cu un plan clar şi cu o maşină de 1800 de kilograme cu tracţiune integrală, iar el a venit cu răbdarea specifică unui om căruia-i place să bată recorduri de consum. Un experiment care şi-a propus să vadă limitele unei maşini de acest tip şi - se va vedea ulterior - limitele unui conducător auto care încearcă aşa ceva în România. Scopul: 4.0 litri/100 km la finalul traseului. Consum de scuter.
Relatează - din maşina testului de consum - Bogdan Mirică.
***
Nu mă aşteptam să dau biroul meu portocaliu pe un platou de filmare chiar în mijlocul săptămânii. În mijlocul unei săptămâni însorite de noiembrie care avea să se transforme în prima ploaie rece de dinaintea iernii. Platoul de filmare, ziceam. E puţin diferit, încropit între două pompe de alimentare ale unei bezinării Rompetrol. O echipă de filmare, câteva trepiede, un braţ mobil şi câteva panouri.
Între un „stop”, „acţiune” şi „reluăm”, platoul de filmare se mută în spatele unui volan inscripţionat cu logo-ul BMW, în faţa unui ecran de 10 inch pe care distingi chiar şi pista de aterizare a Aeroportului Otopeni, în scaunele albe în care vei amorţi pentru restul zilei. Decorul se derulează încet, extrem de încet.
Maşinile curg pe lângă mine ca într-un film. Un film pe fundal albastru. Albastrul în care este colorat ceasul mare, rotund, din spatele volanului. Şi un indicator. Un indicator mai sensibil decât mâna care se trage atunci când simte ceva fierbinte. Piciorul apasă încet pedala de acceleraţie. Tocmai pentru a nu trezi prea tare acul care oscilează între Charge şi Power. E nevoie de echilibru şi de multă răbdare. Şi de un picior fin. Mai fin decât penseta elveţianului care montează bariletul pentru cel mai nou Tourbillon în atelierul unui orologier din Geneva.
Ce mărime are Claudiu David la picior?
DN1 nu s-a scurs niciodată aşa de greu. Acul vitezometrului sare cu greu de 70 de km/h. Încerc să văd dacă indicatorul de consum instant creşte. Şi creşte. Dar nu cu mult. Mă tot întreb ce mărime de pantofi poartă Claudiu David. Şi cât de fin a mângâiat el acceleraţia. El, un pilot la origine, obişnuit cu violarea acceleraţiei, nu cu mângâierea ei. Ulterior am aflat că el a condus desculţ. Există oare vreo dovadă mai bună a faptului căfiecare milimetru al trasei pedalei contează când e vorba de consum?
De fiecare dată când îmi iau ochii de la consumul instant, piciorul meu îşi face de cap. Deşi este insesizabil, el se relaxează şi consumul o ia razna. Pe drum, media indica 3.6 litri/100 de km. Mă apropii de vechea performanţă cu Opel Insignia Ecoflex. Visele erotice cu valori mai mici decât ale lui David se năruiesc însă la Ploieşti, când revin la 3.9 litri/100 de km. Urmează o porţiune de drum în urcare.
Până la Comarnic mă îndrăgostesc iremediabil de prima bandă a drumului, de care nu mă despart indiferent de provocările celorlalţi. Mulţi se uită insistenţi, după ce citesc numele David şi Beldie inscripţionate pe geam. Eu nu sunt David, iar Ciprian, fotograful, nu e Beldie. Îl trădează barba.
Bucureşti - Predeal: aproape 5 litri/100 de km
Dincolo de Comarnic, lucrurile se strică. În spatele volanului, bordul rămâne tot albastru, însă pe cer se creionează deja o ploaie. Măruntă şi rece, aruncată pe şosea la doar 5 grade Celsius. Consumul a urcat dincolo de 4 litri/100 de km. E mult şi descurajant. Speranţa se agaţă de o coborâre salvatoare. Speranţă în van, pentru că la Predeal sedanul cu xDrive indică aproape de 5 litri/100 de km. Urmează însă apoi o coborâre mântuitoare către Braşov şi consumul scade. Dar mă gândesc deja cu groază la drumul de întoarcere.
Indicatorul care marchează intrarea în Braşov ne-a găsit uzi până la piele, dar încrezători în cei 4.6 litri indicaţi de computerul de bord. Ne aştepta însă o revenire pe platoul de filmare, în cadrul aceluiaşi decor. Un decor albastru, un ac extrem de sensibil şi un consum instant săltăreţ. Deşi nu există camere video, ochii rămân pironiţi pe cifrele care se învârt într-un haos controlat doar de atingerile fine ale piciorului. Urcarea către Predeal, pe serpentine, este un chin. Un 4.8 pe care trebuia să îl micşorăm până la Bucureşti.
Trenul care intersectează DN1
O coborâre lentă şi o coloană nesfârşită de faruri se adună încet, încet în oglinda lui 520d. Un cor de înjurături imaginare par să se contureze cu fiecare kilometru scurs între Predeal şi Sinaia. Aproape de Comarnic, câţiva curajoşi cedează nervos şi depăşesc. Curajos şi autocarul echipei de fotbal Gaz Metan Mediaş, care - după un set de faruri aruncate cu năduf în ceafa noastră - reuşeşte să depăşească în ţipătul exasperant al unui claxon. Sorry, băieţi...
0.1. Atât reuşim să lepădăm din consumul mediu la fiecare 20 de kilometri. Matematica mea, îngheţată la nivelul manualului de clasa a 8-a, îmi spune că David e din ce în ce mai aproape. Platoul de filmare rescrie duelul biblic dintre David şi Goliat. Mental, încercăm să-l facem pe Goliat mai mic decât David.
Şi când credeam că totul curge fericit la vale, 520d se opreşte brusc. De ce? Pentru lumina roşie a barierei de pe DN1. E pentru prima dată când văd un tren folosind şina peste care săream de obicei cu măcar 70 de km/h. Am aşteptat răbdători.
Lăcomia şi "Autostrada blestemată"
Ploaia se opreşte la Ploieşti, iar consumul afişat pe fundal albastru este roz. Totul devine roz. Mai sunt 60 de kilometri şi consumul lui David e ca şi bătut.
Lăcomia trage de volan şi ne aruncăm pe autostrada Ploieşti-Bucureşti, din dorinţa de a mai câştiga câţiva kilometri care să dilueze consumul şi mai mult. În lumina crepusculului, norii încep să toarne, iar înclinaţia şoselei creşte spre Bucureşti, acolo unde aveam impresia până acum că era câmpie plată. Şi creşte. Piciorul apasă uşor şi temător. În zadar. Nici o vale. Nici o alunecare uşoară a autostrăzii. Nimic. Urcăm. Urcăm parcă drumul Golgotei, scrâşnind din dinţi şi nutrind parcă la aglomeraţia de pe DN1. Întunericul şi ploaia apasă puternic asupra psihicului. O forţă nevăzută ţine parcă în frâu piciorul drept, decis să apese cu putere pedala de acceleraţie.
În pragul cedării psihice, mă întreb cum a reuşit David să rămână în toate minţile până la Arad. De ce? Pentru că platoul de filmare în care mi-am scurs ultimele ore pare să respecte scenariul unui thriller. E tensiunea care îţi strecoară o urmă de nebunie atunci când consumul pare să crească. Luminile Bucureştiului risipesc însă decorul bacovian.
Dorinţa de a călca acceleraţia până la fund
Centura Bucureştiului ne aruncă înapoi pe DN1, pentru ca 520d xDrive să ne sfârşească experienţa pe platoul de filmare încropit în benzinăria Rompetrol, adică acolo unde a început totul. Nervi, picioare ude, un hanorac mustind, încruntare şi o poză de final. Un zâmbet timid, câteva înjurături suspinate printre dinţi şi un sentiment de uşurare. Dorinţa de a călca nenorocita de acceleraţie la fund, până acasă, pentru a răzbuna concentrarea din ultimele ore. Admiraţie amestecată cu înveninare şi amărăciune stropită cu resemnare.
Consumul final? Un fantastic, dar frustrant 4.1 litri/100 de kilometri. Cu 0.1 mai mult decât consumul înregistrat de Cladiu David în dubla traversare a României.
La o aruncătură de băţ
Noi am încercat să refacem recordul pilotului român şi ne-am apropiat la maximum de Claudiu David pe un traseu cât se poate de românesc. Poate dacă nu ar fi fost blestemata de autostradă. Poate dacă am fi mângâiat mai uşor acceleraţia. Poate dacă în maşină era un singur om, fotograful nostru ţinându-mi de urât la întoarcere. Poate dacă temperatura nu scădea atât de mult. Poate... Cert e că se poate. Se poate ca o maşină de aproape două tone să consume mai puţin decât o subcompactă. E nevoie de multă răbdare şi puţină nebunie.
Frumos consum. La Honda EcoChallange am scos 4 pe traseul A1-Pitesti-Craiova si retur cu 4 oameni in masina motorul de 2.2 de pe Accord. Greutatea asemanatoare dar fara tractiune integrala.