REPORTAJ: Am condus noul Volkswagen ID.Polo timp de 4 zile. Care este autonomia reală?
De la prima generație Polo, lansată în 1975, și până la noul ID.Polo, unul dintre cele mai cunoscute modele Volkswagen a trecut prin cinci decenii de transformări. Acum, numele Polo intră în era electrică. Am petrecut 4 zile alături de noul ID.Polo pentru a vedea cum se schimbă povestea unui model devenit reper al clasei mici atunci când motorul termic este înlocuit de baterie și electricitate.
La finalul lunii aprilie, germanii de la Volkswagen au prezentat lumii întregi noul ID.Polo. Cu alte cuvinte, prima generație electrică din istoria acestui model.
Între timp, electrica producătorului din Wolfsburg a ajuns în România, iar noi ne-am gândit să o supunem la mai multe teste de-a lungul a patru zile. Am decis să o conducem în oraș, pe autostradă, în afara traficului de zi cu zi și să vedem dacă o putem utiliza ca pe o mașină convențională.

În rândurile următoare îți spunem cum au arătat cele 4 zile alături de noul Volkswagen ID.Polo. Înainte de toate, să începem cu o scurtă lecție de istorie.
VOLKSWAGEN POLO. CINCI DECENII DE ISTORIE
Puține modele au crescut odată cu mai multe generații de șoferi. Volkswagen Polo este unul dintre ele. A apărut în 1975, într-o perioadă în care automobilul de dimensiuni compacte începea să devină tot mai important pentru europeni, iar Volkswagen avea deja în Golf un model care avea să schimbe regulile jocului.

Polo a venit puțin mai târziu și puțin mai mic, dar cu aceeași rețetă care avea să-i definească întreaga carieră: dimensiuni compacte, utilizare simplă și suficientă versatilitate pentru a deveni singura mașină a familiei. O mașină de zi cu zi, dacă vrei.
Prima generație Polo nu a fost un model de sine stătător Volkswagen, având în vedere că a fost, de fapt, un Audi 50 rebrand-uit. Diferențele dintre cele două modele erau minore, însă Polo se bucura de faptul că era mai accesibil.

Până în 1979, Volkswagen a produs 500.000 de exemplare Polo, semn că publicul aprecia produsul mărcii din Wolfsburg.
Au urmat apoi alte cinci iterații, fiecare adaptată la o altă epocă. Polo a crescut, s-a maturizat și a primit tehnologii care, la începutul poveștii sale, păreau rezervate modelelor din clasele superioare. De la primele versiuni cu motoare mici și dotări esențiale, până la sisteme moderne de asistență, conectivitate și motorizări tot mai eficiente, Polo a urmărit îndeaproape transformarea automobilului european.

În tot acest timp, lumea din jurul lui s-a schimbat. Orașele au devenit mai aglomerate, mașinile mai tehnologizate, iar discuția despre consum și emisii a trecut din zona de nișă în centrul industriei auto. Iar când regulile jocului se schimbă, chiar și numele care par imposibil de separat de o anumită rețetă trebuie să se adapteze.
PRIMUL POLO ELECTRIC ESTE AICI
Așa ajungem în prezent, când Volkswagen deschide un nou capitol pentru unul dintre cele mai cunoscute nume din gama sa. ID.Polo, căci el este vedeta acestui material, păstrează numele care a traversat cinci decenii de industrie auto, dar schimbă fundamental ceea ce se află sub el.

Motorul termic lasă locul propulsiei electrice, iar Polo intră într-o epocă în care bateria, software-ul și infrastructura de încărcare devin la fel de importante precum motorul și rezervorul de combustibil de altădată.
Poate cea mai interesantă întrebare nu este ce s-a schimbat, ci ce a rămas. Pentru că, după 50 de ani, Polo trebuie să facă din nou același lucru pe care l-a făcut dintotdeauna: să se adapteze unei lumi care se schimbă într-un ritm mai alert decât înainte.

Tocmai de aceea am luat noul Volkswagen ID.Polo și am plecat la drum pentru a vedea cum arată această nouă etapă atunci când o scoți din broșura Volkswagen și o așezi în mijlocul vieții reale.
Ce spune broșura? Pe scurt, că noul ID.Polo are un singur lucru în comun cu omologul său termic, iar aici ne referim la nume. Tot din broșură mai aflăm că este desenat conform limbajului de design Pure Positive și că a fost anunțat de conceptul ID.2all în urmă cu 3 ani.
Mai aflăm că are o lungime de 4.053 milimetri, o lățime de 1.816 milimetri, o înălțime de 1.530 milimetri și un ampatament care măsoară 2.600 milimetri.

Broșura ne mai spune că noul ID.Polo are la bază platforma MEB+, astfel că adoptă o configurație cu un singur motor electric și roți motrice față. Clienții au la dispoziție trei versiuni: 116 CP, 135 CP și 211 cai putere.
Primele două vin în standard alături de o baterie LFP cu o capacitate de 37 kWh, suficient pentru o autonomie de până la 330 de kilometri. Cea mai puternică versiune, adică cea de 211 CP, primește bateria mare, cu tehnologie NMC, de 52 kWh. Cu această baterie, ID.Polo poate parcurge până la 452 de kilometri.
PREZENTAREA VIDEO A NOULUI VOLKSWAGEN ID.POLO.
4 ZILE ALĂTURI DE PRIMUL POLO ELECTRIC
Aventura noastră cu noul Volkswagen ID.Polo a început, desigur, cu preluarea mașinii. Ne aștepta un exemplar în cea mai puternică versiune, adică 211 CP și bateria mare, finisat în nuanța exterioară Albastru Celestial Metallic și echipat cu jante de 19 inch, cele mai mari pe care le poți bifa.

Dar asupra altui aspect voiam să mă opresc, înainte de toate, și anume asupra designului. Pentru că acesta este primul lucru pe care îl vezi.
În timp ce alți producători au jucat cartea emoției, pentru modele similare, iar cel mai bun exemplu este Renault cu noile 4 și 5, Volkswagen a mers în direcția pragmatismului, în cazul noului ID.Polo. Puteau și germanii să atingă coarda sensibilă a nostalgicilor, la fel cum s-a întâmplat cu ID.Buzz, dar nu au făcut-o.

Noul ID.Polo mizează pe un design modern, cu linii clare și multă seriozitate. Poate prea multă, dacă mă întrebi pe mine. L-aș asemănă cu cei care își calcă blugii.
Mă gândesc că noile generații de tineri apreciază acest tip de design, cu multe suprafețe iluminate. Pe lângă semnătura de zi a farurilor, mai avem o bandă LED deloc discretă, logo-ul integrat în grilă este și el iluminat, la fel și logo-ul din spate.

Dacă tot am ajuns în partea din spate, stopurile au o semnătură luminoasă dreptunghiulară și, desigur, sunt unite de o bandă LED care integrează și emblema la care făceam referire mai sus.
INTERIOR ERGONOMIC ȘI MULTE BUTOANE FIZICE. VOLKSWAGEN ȘI-A ASCULTAT CLIENȚII
Apoi deschizi portiera, te instalezi confortabil la volan și constați, cu bucurie, că germanii de la Volkswagen chiar și-au ascultat clienții. Vezi tu, germanii au fost printre primii care au redus la minim numărul butoanelor fizice din habitaclul modelelor și au îmbrățișat zonele tactile și display-urile.
Clienții nu au apreciat această direcție, iar Volkswagen a înțeles asta și a remediat problema.

Interiorul noului ID.Polo pune accentul pe ergonomie și integrează foarte multe butoane fizice. Ai butoane pe volan, butoane pentru sistemul de climatizare și 4 butoane pentru acționarea geamurilor electrice.
Exemplarul pe care l-am condus noi în cele 4 zile a fost în nivelul de echipare de top, adică Style. Așa se explică scaunele față reglabile electric pe 12 direcții, cu funcție de încălzire și masaj, memorie pentru scaunul șoferului și volanul cu funcție de încălzire.
Să nu uităm de sistemul de iluminare ambientală cu 30 de culori, pedalele din oțel inoxidabil cu simbolurile Play/Pause și tapițeria din material textil în nuanțele Negru Soul și Gri Crystal.

Sunt de apreciat și materialele de la nivelul bordului și al portierelor. Plasticul mai dur îl regăsești în zonele inferioare, deloc neobișnuit pentru acest segment, iar în rest ai foarte multe zone acoperite cu materiale provenite din surse sustenabile.
Partea superioară a bordului este acoperită cu un material textil, tot un material textil regăsești și în partea mediană a bordului, iar acesta se extinde și pe portierele față și spate. Tot în față ai și cusături contrastante cu fir gros.
Să nu uit de mânerele de deschidere a portierelor, integrate elegant în cotierele ușilor.
Tot de apreciat este și antifonarea habitaclului, care este foarte bună.

Pentru că selectorul transmisiei a fost montat pe coloana de direcție, tunelul central este aerisit și integrează multe spații de depozitare. Și buzunarele portierelor sunt suficient de încăpătoare.
Cât spațiu ai pe banchetă? Depinde. Eu am o înălțime de 1.92 metri, astfel că în spate am stat cam înghesuit. Spațiul la cap este afectat și de plafonul panoramic care inundă habitaclul cu lumină naturală. Ai de ales: vrei spațiu la cap sau lumină naturală?
Partea bună este că, atunci când pornești mașina, scaunul șoferului culisează câțiva centimetri în față, până la atingerea poziției de condus setate deja. Deci, să spunem că spațiul la nivelul genunchilor este decent.

Spațiul din portbagaj este unul dintre atuurile noului ID.Polo. Cu toate scaunele în poziție normală ai la dispoziție 441 de litri, iar dacă rabatezi bancheta obții 1.240 de litri. În traducere liberă, ai destul spațiu pentru cumpărăturile zilnice, dar și pentru bagajele aferente unei escapade din weekend. Pe încercate.
Apropo, portbagajul noului ID.Polo îl face invidios chiar și pe fratele mai mare Golf (381-1.237 litri).
SISTEM MULTIMEDIA BAZAT PE ANDROID ȘI TEMĂ RETRO
Spre deosebire de celelalte modele din familia ID, noul Polo electric vine cu un sistem multimedia bazat pe Android, ușor de folosit, personalizabil și care integrează conexiune Apple CarPlay și Android Auto fără fir. Asta în cazul în care nu vrei să utilizezi sistemul nativ al mașinii.

Poți interacționa cu sistemul multimedia și prin intermediul asistentului virtual cu inteligență artificială. Și dacă tot veni vorba de interacțiune, la baza parbrizului vei observa o bandă LED care se întinde pe toată lățimea bordului, prin intermediul căreia mașina interacționează cu tine.
Dacă îți intră o mașină în unghiul mort, banda respectivă iluminează în galben pe partea corespunzătoare. Un alt exemplu, dacă asistentul pentru evitarea unei coliziuni frontale detectează un posibil pericol, banda va ilumina în culoarea roșie.

O funcție pe care am căutat-o imediat ce m-am așezat la volan și am pornit mașina (apropo, poți face asta fie de la butonul dedicat, fie apeși pe frână, pui selectorul transmisiei în Drive și îți vezi de drum) este tema Retro.
Trebuie să recunosc, inițial nu am găsit-o în meniul sistemului multimedia, așa că am fost nevoit să apelez la Sfântul Google pentru a economisi timp. Pentru a o accesa, trebuie să glisezi în jos pe ecranul central, iar acolo vei găsi o iconiță denumită Retro. O apeși, iar nostalgicul din tine se va bucura cu siguranță.

De ce? Odată activată, grafica instrumentarului de bord se schimbă și ia forma ceasurilor de bord prezente pe prima generație Volkswagen Golf. Cu tot cu font-ul aferent. Singurul dezavantaj pe care l-am observat, dacă îl pot numi așa, este că tema Retro nu indică și consumul.
Așa că, dacă vrei să vezi consumul, trebuie să schimbi "pagina" instrumentarului de bord cu ajutorul butoanelor de pe volan.
Revenind la tema Retro, nu doar grafica instrumentarului de bord se schimbă, ci și prima pagină a sistemului multimedia.
CUM SE CONDUCE NOUL VOLKSWAGEN ID.POLO?
Pe scurt, ca un Golf. Adică foarte plăcut, exact ce ai nevoie de la o mașină pe care o utilizezi zi de zi.
În cele patru zile l-am condus în oraș, în trafic bară la bară, pe autostradă, dar și pe drumuri naționale. Și nu am avut nicio emoție în ceea ce privește autonomia. Dar despre acest detaliu, îți spun puțin mai încolo.

Dimensiunile generale transformă noul ID.Polo într-o mașină care se conduce foarte ușor în oraș. Te strecori rapid cu ea prin traficul sufocant, o parchezi fără stres, ai și o cameră video pentru mersul cu spatele, iar cei 211 cai putere, livrați instant, de care am dispus au fost mai mult decât suficienți pentru orice manevră am avut de realizat.
Volkswagen susține că, în această configurație, ID.Polo ajunge la 100 de km/h în 7.4 secunde. Am vrut să măsurăm această repriză, iar cronometrul s-a oprit la fix 7 secunde. Cu 3 persoane în mașină. Deloc rău pentru o mașină care cântărește 1.6 tone. Electrică, ce-i drept.

Suspensia este bine echilibrată, în sensul că nici nu vei simți prea tare denivelările din asfalt, dar nici nu te va penaliza atunci când vei dori să iei virajele cu mai mult avânt. Direcția opune fix rezistența de care ai nevoie pentru a ști în ce direcție sunt îndreptate roțile.
Așa cum spuneam, noul ID.Polo se conduce foarte plăcut, dar de acest aspect te poți convinge numai dacă urci la volan.

Din nou revin la cei 211 cai putere, care îți permit să depășești fără stres pe drumurile naționale și, tot fără stres, să ajungi la viteze de autostradă.
CÂT CONSUMĂ? CE AUTONOMIE REALĂ ARE?
Sunt două întrebări la care, sunt sigur, că de-abia așteptai să afli răspunsul. Așa cum spuneam, versiunea de 211 de cai putere este echipată cu bateria mare, de 52 kWh, astfel că autonomia teoretică ajunge la 452 de kilometri.

Noi am preluat mașina cu bateria încărcată la 98%, iar bordul indica o autonomie de 458 kilometri. Primii 30 de kilometri i-am făcut în oraș, scenariu în care am experimentat din plin frânarea regenerativă inteligentă, dar și modul B al transmisiei și funcția One Pedal. Tocmai de aceea, consumul de energie înregistrat de computer a fost de 10.8 kWh/100 de km.
Cu destulă energie rămasă în baterie am lăsat Bucureștiul în spate și ne-am îndreptat către Drumul Vinului din Prahova, via Autostrada A3. Aici am ajuns cu 62% rămași în baterie și 248 kilometri autonomie, după ce pe autostradă am circulat cu viteza legală, iar sistemul de aer condiționat a fost pornit intermitent. Numai activarea lui reduce autonomia afișată în bord cu circa 30 de kilometri.

Consumul pe autostradă/drum național? 14.7 kWh/100 de km, respectiv 11.6 kWh/100 de km.
Pe drumul de întoarcere mi-am propus să descarc cât pot de mult bateria în aceeași zi, așa că ziua s-a prelungit și am făcut un drum dus-întors până la Oltenița. Numai pe DN.
Seara se instalase deja de câteva ore bune, iar oboseala îmi era alungată numai de autonomia care începea să scadă sub 20%. Mașina mă sfătuia deja să caut o stație de încărcare, dar am decis să o ignor și să nu las anxietatea să preia controlul.

Am ajuns înapoi la București și am oprit la o stație de încărcare rapidă, la limită aș putea spune. Bateria mai avea 3% energie, iar autonomia era de 16 kilometri. Astfel, potrivit computerului de bord, cu un plin de energie am acoperit 362 de kilometri. Deci oraș, drum național și autostradă.
Acumulatorul de 52 kWh poate fi încărcat rapid cu maxim 105 kW, caz în care repriza 10-80% durează 24 de minute. Odată conectată mașina, curba de încărcare a urcat până la maxim 113 kW și am avut o medie de 102 kW. Am încărcat până la puțin peste 80%, adică 43.8 kWh, în 28 de minute, la un cost total de 66 de lei.
CÂT COSTĂ NOUL VOLKSWAGEN ID.POLO ÎN ROMÂNIA?
Ai la dispoziție 3 niveluri de echipare, adică Trend, Life și Style, iar prețurile pornesc de la 25.294 de euro cu TVA inclus pentru Trend. Dacă vrei nivelul de echipare Life, nota de plată începe de la 28.695 euro cu TVA inclus, iar pentru Style trebuie să scoți din buzunare cel puțin 38.591 euro.

La finalul celor 4 zile, ID.Polo nu mai pare doar următorul pas din istoria unui model lansat acum mai bine de cinci decenii. Este, dacă vrei, dovada că un nume poate rămâne același chiar și atunci când lumea din jurul lui se schimbă radical.
După cinci decenii, ID.Polo continuă povestea modelului original cu o rețetă diferită: mai puțin despre motor și mai mult despre baterie, autonomie, încărcare și software.

Drumurile pe care le-am parcurs cu modelul german ne-au arătat că trecerea la electric nu înseamnă, neapărat, renunțarea la lucrurile care au făcut Polo atât de popular. Rămân dimensiunile potrivite pentru oraș, caracterul practic și ideea unei mașini pe care o poți folosi în fiecare zi, doar că peste toate acestea se suprapune acum o nouă formă de mobilitate.
Noul ID.Polo nu trebuie să demonstreze că un Polo poate deveni electric, ci că electrificarea poate deveni, pentru un model cu o asemenea istorie, următorul pas firesc. Deci povestea nu se încheie, ci doar își schimbă din nou direcția.






chistesenta acestui articol fluviu este daca vreti sa aratati ca unii posesori de masina electrica au cumparat o ca sa le arate celorlati ca sunt mai destepti, apai daca iei acest polo neaparat le arati si ca esti mai bogat deci cum s ar zice impusti 2 rate dintr un foc. Asadar scurt este o masina de fashion as zice, adica merge de minune cu blugii de la Guess si poseta de la Armani , ultimul model de iphone si inelul cu diamant