Ferrari va împrumuta elemente de design de la Sauber

Publicat miercuri, 04.04.2012 15:50 de Daniel Popescu

Ferrari va copia sistemul de evacuare şi configuraţia plăcilor exterioare de la Sauber pentru update-ul planificat pentru Spania, potrivit publicaţiei italiene Autosprint.

Ferrari lucrează la un update major pentru monopostul F2012 care va fi disponibil cu ocazia Marelui Premiu al Spaniei sau chiar în China la finalul săptămânii viitoare.

Presa internaţională a speculat că va fi vorba despre un monopost complet nou, care vizează inclusiv modificarea şasiului, însă publicaţia italiană Autosprint susţine în ediţia de miercuri că Ferrari va copia sistemul de evacuare al celor de la Sauber.

Echipa patronată de Peter Sauber beneficiază de un sistem de evacuare considerat printre cele mai eficiente din actuala generaţie de monoposturi, fiind implementată în ultima sesiune de teste din iarnă trecută inclusiv de campioană mondială Red Bull Racing. Pentru Ferrari,  copierea sistemului de evacuare de la Sauber este chiar mai eficientă, întrucât echipa elveţiană utilizează motoare şi cutii de viteze furnizate de Scuderia. 

La începutul sezonului, configuraţia sistemului de evacuare de la Sauber a atras atenţia prin faptul că este la limita regulamentului tehnic, însă FIA a explicat la vremea respectivă că nu vede nimic în neregulă la monopostul elveţian.

"Nu suntem în măsură să spunem ce influenţă aerodinamică are fiecare sistem individual. Prin urmare, este imposibil să spunem că 'asta este prea mult' sau 'asta este ok'. Obiectivul noului regulament este să ne asigurăm că nu trebuie să facem asta", a explicat Charlie Whiting, directorul de curse al FIA.

Pe de altă parte, se anticipează că Ferrari va copia inclusiv configuraţia plăcilor exterioare ale caroseriei utilizate de Sauber.

Via | Autosprint

  • mihaistoian, miercuri, 04.04.2012 19:30
    Unde sunt inginerii de la Ferrari?

    Oare Scuderia nu mai are proiectanti si ingineri de top pentru a nu mai copia dupa alte masini?

  • mobius, miercuri, 04.04.2012 19:48
    Sauber da lectii

    Nu mai au desigur, au luat unul de la RBR, unul de la Mercedes, poate si de la altii, dar oamenii lucreaza pentru echipele de la care au venit. Pacat, continui sa cred si sa spun ca cel care trebuie schimbat la Ferrari este Domenicali. El l-a pastrat pe Massa si a renuntat la Raikonen, cand trebuia sa fie invers si tot el i-a adus pe noii tehnicieni.

  • mad79, joi, 05.04.2012 15:15
    buna

    Ferrari se lauda cu recrutarea lui Pat Fry,de la Mclaren,precum si a altor ingineri de acolo!Se pare ca au fost mere expirate,pentru Mclaren si le-au luat cei de la Ferrari de noi!!!

  • cosmin, joi, 05.04.2012 20:19

    chiar nu inteleg de ce au refezat pe ross brawn amu 4 sau 5 ani cand a vrut sa revina a ferrari dupa o perioada de pauza