EuroNCAP a testat 12 modele noi: Ford Ranger - primul pick-up cu 5 stele
EuroNCAP a oferit 5 stele modelelor Ford Ranger, Audi Q3, BMW Seria 1, Mercedes ML, Chevrolet Captiva, Hyundai Veloster, Opel Astra GTC şi Zafira Tourer, Toyota Yaris, Fiat Freemont şi Lancia Thema. Dezamăgirea a fost Lancia Voyager, cu doar 4 stele.
EuroNCAP, autoritatea supremă de siguranţă rutieră în Europa, a publicat astăzi rezultatele unei noi serii de teste de impact pentru un număr impresionant de modele vândute pe Bătrânul Continent. De această dată au fost supuse testelor de siguranţă nu mai puţin de 12 modele, care au oferit surprize mai mult sau mai puţin plăcute.
Ford Ranger, cel mai sigur pick-up din istoria EuroNCAP
Un rezultat remarcabil poate fi trecut în dreptul pick-up-ului Ford Ranger, care a reuşit să impresioneze şi să primească cinci stele pentru protecţia pasagerilor la toate tipurile de impact. Ranger devine astfel primul pick-up care primeşte distincţia supremă din partea EuroNCAP. A treia generaţie a modelului american a fost creată şi dezvoltată de divizia australiană Ford, care a reuşit să îmbunătăţească radical performanţele de protecţie, comparativ cu generaţia din 2008, care a primit din partea organismului european doar două stele pentru protecţia adulţilor.
Ranger reuşeşte să impresioneze şi la capitolul protecţia pietonilor, acolo unde, în general, astfel de modele clacau lamentabil. Punctajul lui Ranger 81%, este cel mai mare înregistrat vreodată de un pick-up. Modelul stabileşte astfel noi standarde în segment, graţie părţii frontale elaborate, care atenuează foarte bine impactul cu pietonii şi îi protejează.
Michiel van Ratingen, secretar general EuroNCAP, a declarat: "Cu un asemenea nivel de protecţie al pietonilor, Ranger ridică fără îndoială ştacheta în categoria pick-up-urilor, care până acum s-a dovedit una extrem de nesigură."
BMW Seria 1, Toyota Yaris şi Mercedes ML au grijă de pietoni
Alte modele care au obţinut un scor bun pentru protecţia pietonilor sunt: BMW Seria 1, Mercedes ML şi Toyota Yaris, toate trei cu peste 60% din totalul punctelor. Pe viitor, începând cu 2012, această limită va fi cea minimă pentru atingerea unui rating de cinci stele. Lancia Thema şi Voyager, Mercedes ML şi Fiat Freemont vin echipate cu o capotă activă, care protejează pietonii în cazul unui impact. "Deşi eforturile sunt admirabile, este încă loc pentru mai bine", susţine EuroNCAP.
Printre modelele care s-au remarcat în această sesiune de teste se numără mezinul BMW, care vine echipat cu un sistem Assist Advanced eCall, responsabil pentru apelarea automată a organelor de intervenţie în cazul unui accident. Sistemul a fost extrem de apreciat de EuroNCAP.
Lancia Voyager, dezamăgirea alianţei Fiat-Chrysler
Lancia Thema, Voyager şi Fiat Freemont sunt primele modele Chrysler vândute de Fiat sub umbrela sa în Europa. Deşi Thema şi Freemont au primit cinci stele, Voyager a dezamăgit, fiind clasat cu doar patru stele. Se pare totuşi că modelul american şi-a îmbunătăţit uşor performanţa comparativ cu vechiul Chrysler Voyager, care a primit tot patru stele EuroNCAP în 2007. Versiunea Lancia protejează mai bine adulţii, însă nu suficient, şi face eforturi pentru a spori siguranţa la impactul cu pietonii. În urmă cu patru ani, Chrysler Voyager nu primea nici măcar un punct la acest capitol.
Celelalte modele testate de EuroNCAP şi premiate cu cinci stele au fost: Audi Q3, Chevrolet Captiva, Hyundai Veloster, Opel Zafira şi Astra GTC.
Desi au 5 stele , sunt masini intre cele de mai sus cu mari carente in anumite sectoare, La impactul lateral cu stalpul , protectie marginala numai la -Yaris, Fiat Freemont, Seria 1, Captiva, Thema, Zafira. La fel la impactul din spate avem masini care sufera -Captiva, Seria1, Yaris, Voyager, rating numai marginal. Si cel mai surprinzator masini care nu protejeaza suficient la impact frontal desi au 5 stele - Voyager, Thema, Deci 5 stele dar tot sunt vulnerabile in anumite situatii,