Premieră istorică pentru Volvo: Primul convoi rutier automatizat a rulat în circulaţie deschisă

Publicat luni, 28.05.2012 10:50 de Sebastian Toma

Volvo şi Proiectul SARTRE marchează o premieră istorică - primul convoi rutier automatizat care a fost introdus în circulaţia deschisă. Cele trei vehicule conduse automat au circulat în Spania, pe un traseu de 200 de kilometri.

Volvo a testat cu succes primul convoi rutier automatizat în circulaţie deschisă. Convoiul face parte din Proiectul SARTRE şi a fost format dintr-un camion, un Volvo XC60, un Volvo V60 şi un Volvo S60. Primul convoi automatizat din lume a fost condus pe un traseu de 200 de kilometri în Spania, pe autostrăzi. Convoiul rutier al celor de la Volvo a fost condus de un vehicul manevrat de un şofer profesionist, urmat de o serie de vehicule ghidate cu ajutorul senzorilor. Toate vehiculele din convoi au replicat manevrele efectuate de primul vehicul folosind sistemul Ricardo de control autonom, o tehnologie dezvoltată de unul dintre membrii cheie ai proiectului SARTRE.

Convoiul a rulat cu viteza de 85 km/h, iar distanţa dintre vehicule a fost setată la şase metri. Toate vehiculele au păstrat distanţa constantă pe întregul traseu. După testul din Spania, Proiectul SARTRE intră într-o nouă fază, care se concentrează pe reducerea consumului de carburant. Până acum, vehiculele de test implicate în Proiectul SARTRE au parcurs 10.000 de kilometri, iar participanţii s-au declarat încântaţi de performanţele sistemului. Scopul principal al realizatorilor proiectului SARTRE a fost dezvoltarea unui sistem funcţional care să schimbe cât mai puţin vehiculele standard şi să nu modifice infrastructura în niciun fel. Cu excepţia unui software dedicat şi a unei reţele wireless interne, vehiculele utilizate în proiectul SARTRE nu sunt diferite faţă de cele găsite într-un showroom Volvo.

SARTRE este acronimul de la "Safe Road Trains for the Environment" şi este un proiect fondat de Comisia Europeană în cadrul programului Framework 7. SARTRE este direcţionat de englezii de la Ricardo şi include o colaborare cu organisme precum Idiada, Volvo, Institutul Tehnic de Cercetare din Suedia, Volvo Technology şi Institutul IKA din Germania. Într-o situaţie ideală, până la opt vehicule vor forma un "tren-auto" pe autostradă pentru reducerea consumului de carburant, a emisiilor de CO2, a oboselii suferite de şoferi şi, nu în ultimul rând, a accidentelor care au loc din cauza oboselii sau neatenţiei.

CLICK AICI pentru a citi mai multe despre proiectul SARTRE de la Volvo.

Via | Volvo

  • gelu, luni, 28.05.2012 12:21

    cum s-ar zice m-ai avem putin si coboram si noi romanii din copaci

  • MRC, luni, 28.05.2012 21:17
    Riscuri prea mari

    Desi mai este mult de munca pentru perfectionarea acestui proiect.....nu prea vad sa aiba si finalitate. Spun asta pentru ca sistemul ar trebui sa permita soferilor din coloana sa faca altceva decat sa conduca. Asa cum scria si in articolul din 19.11.2011, soferii din coloana ar putea sa citeasca o carte, sa vada un film sau sa vorbeasca la telefon fara sa fie atenti la drum...sau mai bine zis, fara sa conduca. Avand in vedere ca in fruntea convoiului, "locomotiva" este condusa de un om, riscurile pentru cei din spate sunt imense; prea mari in comparatie cu economia de carburant care ar putea fi facuta; sunt mult prea multe variabile in cazul factorului uman. Eu zic asa: daca te-ai urcat in masina, urca-te odihnit si fii atent la drum; condu preventiv (lasa-i pe prosti sa-si faca depasirile riscante decat sa faci pe viteazul si sa te trezesti in mijlocul unui eveniment nedorit); daca vrei sa te uiti la film atunci ia-ti sofer; si cel mai important: respecta-i pe cei de langa tine! Mereu vor exista nesimtiti; nu fii unul dintre ei! Verifica-ti masina si nu-i incerca limitele pe drumurile publice! Cat despre Volvo, ii admir pentru ce fac. Dar proiectul asta mi se pare cam inutil; sunt bune toate acele dotari de pe masinile lor - gen City Safety, ESP, pilot adaptiv s.a.m.d. - dar ar trebui sa ne folosim de ele in situatii de urgenta (limita) si nu in mod regulat si la orice drum.

  • LauCalin, luni, 28.05.2012 23:37

    MRC, pai atunci hai sa nu mai mergem cu autocarul, cu trenul si nici cu avionul. Ca ne lasam pe mana altcuiva care nu sti in ce stare fizica, psihica sau cat de odihnit este. Pe bune, nu cred ca asta ar fi problema. Un astfel de "tren" inseamna, cel putin teorectic, ca toti paticipantii sunt strict legati de "locomotiva". Sa mergi cu masina inseamna si sa opresti cand vrei si cat timp vrei. Este unul din cofortul pe are ti-l ofera automobilul. Ce a facut Volvo acum nu pot spune decat ca e interesant, nu-i prea vad insa viitorul. Americanii au avut o asemenea tentativa acum vreo 15-20 de ani. si au lasat-o balta.

  • Octavian, marţi, 29.05.2012 09:47

    MRC, nu e chiar asa. Daca se combina sistemul cu lane assist si adaptive cruise control si se mai adauga si ceva senzori, masina poate sesiza cand este un risc iminent sau ba. Plus ca introduci in navigatie destinatia ta, iar cand camionul o ia in alta directia incepe sa te avertizeze masina si eventual chiar se decupleaza din tren si continua cateva sute de metri cu lane assist on si adaptive cruise control, timp in care iti suna alarma in masina si iti tremura scaunul.....daca nu reactionezi, pune avariile si trage pe banda de urgenta. Asta e doar o idee despre cum s-ar putea proceda.

  • Guest, vineri, 01.06.2012 13:20
    Cateva observatii

    Nu vreau sa fie Gica contra dar: 1. Economia de carburant a masinilor din coloana va fi anulata de consumul "locomotivei". 2. Aceste coloane de masini vor incurca traficul pe autostrada fiind greu de depasit. 3.Ce se intampla daca o alta masina va intra intre masinile din coloana, sau va lovi din lateral o masina din coloana. Soferii nu vor putea prelua controlul suficiente de repede pentru a redresa masina si a putea evita un accident grav. 4. Dupa ce ca sunt multi soferi slab pregatiti daca vor conduce si mai putin va fi jale in momentele in care nu sunt in astfel de coloane.

  • cristy09, luni, 11.06.2012 15:48

    -Alo. -Da -Cand pleaca coloana spre Bucuresti?