Touareg Lux Limited, editie speciala la Detroit
Volkswagen aduce la Detroit o editie speciala pentru Touareg, denumita sugestiv "Lux", si le prezinta americanilor motorul diesel V6 de 3.0 litri.
Volkswagen incearca sa faca ceea ce n-au reusit valurile industriei auto mondiale in ultimii 100 de ani: sa le toarne pe gat americanilor motorina in loc de benzina. La Salonul de la Detroit, constructorul german a prezentat astazi versiunea V6 TDI a lui Touareg, care dispune de un motor diesel de 3.0 litri regasit de ceva vreme in dotarea tehnica a modelelor vandute de VW in Europa.
Daca versiunea europeana scoate un maxim de 240 de cai putere, motorul prezentat de VW in SUA vine cu 225 de cai si 550 Nm. Cuplul este identic cu cel regasit pe Touareg pe Batranul Continent, diferenta fiind facuta de consum, care in cazul americanilor este mai ridicat cu 0.5 litri la suta de kilometri.
Daca motorul TDI cu sase cilindri in V este o noutate exclusiv pentru americani, premiera mondiala Touareg de la Detroit este o editie speciala denumita Lux Limited. Aceasta va fi disponibila in doar 1940 de exemplare, urmand sa fie disponibila in doua versiuni pe benzina (V6 si V8 FSI) sau in varianta V6 TDI despre care tocmai am vorbit. Printre caracteristicile care individualizeaza versiunea Lux se numara jantele de 20 de inch si interiorul imbracat in piele in doua nuante.