Noul Mercedes B-Klasse, prefigurat de BlueZero Concept
Mercedes a prezentat conceptele BlueZero la Detroit. Acestea prefigureaza viitorul B-Klasse si prezinta o serie de tehnologii ecologice.
Mercedes a prezentat conceptul BlueZero la Detroit, model care prefigureaza viitorul B-Klasse. Pe platforma BlueZero au fost prezentate trei vehicule, E-CELL, F-CELL si E-CELL PLUS. Acestea au propulsie electrica si sunt alimentate de baterii, de celule de combustibil, sau de un motor cu combustie interna care alimenteaza bateriile vehiculului.
BlueZero E-CELL este un vehicul electric pur care este alimentat doar de baterii si poate parcurge o distanta de 200 kilometri cu o singura incarcare. BlueZero E-CELL PLUS are si el propulsie electrica, dar poate parcurge peste 600 kilometri cu o singura incarcarea a bateriilor datorita faptului ca acesta are si un motor cu combustie interna care functioneaza ca un generator pentru a incarca acumulatorii vehiculului.
BlueZero F-CELL este alimentat cu pile de combustibil si poate parcurge 400 kilometri cu o singura incarcare.Cele trei vehicule BlueZero sunt bazate pe aceeasi arhitectura tehnica pe care Mercedes-Benz a introdus-o acum 10 ani pentru A-Klasse si B-Klasse, care a fost gandita si pentru a introduce sisteme alternative de propulsie.
Printre avantajele acestei constructii putem enumera scaderea centrului de greutate prin pozitionarea mai joasa a componentelor principale, precum si protejarea acestor componente in cadrul sasiului. Toate conceptele BlueZERO ofera cinci locuri si ridica standardul Mercedes in materie de design al caroseriilor usoare, aranjament al interiorului si forma a caroseriei.
“Conceptul flexibil BlueZERO permite mobilitate electrica pentru orice cerinta si subliniaza faptul ca Mercedes-Benz este singurul constructor care are toate elementele cheie pentru a face vehiculele electrice practice pentru folosinta zilnica.”, a declarat Dr.Dieter Zetsche, presedintele consiliului director al Daimler AG.Cele trei vehicule BlueZERO au aceleasi componente cheie din punct de vedere tehnic, iar dimensiunile si design-ul sunt identice.Lungimea acestora este de 4.22 metri, sarcina utila este de circa 450 kilograme, iar volumul portbagajului depaseste 500 litri.
Datorita felului in care acestea sunt construite, cele trei vehicule ofera un nivel exceptional de siguranta in caz de accident, precum si o vizibilitate foarte buna. Bateriile Litiu-Ion au o capacitate de 35kWh si motorul electric poate oferi o putere maxima de 100 kW, dintre care 70 kW putand fi oferiti constant. Cuplul maxim are nivelul de 320 Nm, iar toate modelele pot accelera de la 0 la 100 km/h in mai putin de 11 secunde. Viteza maxima este limitata la 150 km/h pentru a oferi o eficienta optima.Incepand cu acest an, Mercedes va produce la scara mica primele vehicule cu pila de combustibil, vehiculele electrice alimentate de baterii urmand sa fie produse din 2010.
Via | Autoblog
S-au prostit dracu si astia de la Mercedes. Pentru cine nu stie toate modelele auto din lumea asta, si vede liniile alea pe lateral, grila si stopurile....zice ca e mare branza. E un drac. Ce vreau sa zic...parerea mea asta...este ca Mercedes este firma de traditie si serioasa...dar sa scoata si ei masini la fel de serioase care impun respect pe strada....nu chiciuri din astea schitzate de designeri la vrajeala, cu o stelutza pe capota, sa le ia "maul" la cumparatori. Si tot ca fapt divers...parerea mea...cu toate ca tehnica auto in general a evoluat enorm....designul nu prea evolueaza, in afara de liniile astea fluide...practic masinutele de azi nu mai au personalitatea celor din trecut la design...iar diferenta o cam face sigla. In plus...fie ca iti iei "Mertzan" sau "Dacie"....tot 10-15 ani rezista ambele pe sosele, dupa care sunt aruncate rapid la dezmembrari sau la casare.