Soluție de compromis: statele europene au decis reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 15% până în 2025 și cu 35% până în 2030

Publicat miercuri, 10.10.2018 11:54 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Statele Uniunii Europene au stabilit ca producătorii auto să reducă emisiile de dioxid de carbon cu 15% până în 2025 și cu 35% până în 2030, după negocieri dure care au durat peste 13 ore.

Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o lege care prevede reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 20% până în 2025 și cu 40% până în 2030, comparativ cu limitele stabilite pentru 2021.

Modificările au avut însă nevoie și de un vot majoritar al celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, iar aici au apărut conflictele.

Franța, Olanda și Irlanda au susținut proiectul în forma adoptată de Parlamentul European, în timp ce Germania a solicitat reducerea emisiilor cu 30% și a fost susținută în special de țările est-europene.

În acest context, țările membre au ajuns în cele din urmă la o soluție de compromis care prevede reducerea emisiilor cu 15% până în 2025 și cu 35% până în 2030, comparativ cu limitele stabilite deja pentru anul 2021. În plus, statele membre au decis să păstreze în legislație prevederea prin care constructorii de nișă care produc cel mult 300.000 de unități pe an nu trebuie să respecte noile reguli. Principalul beneficiar este Jaguar Land Rover.

Decizia finală a fost luată cu 20 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 4 abțineri după negocieri care au durat circa 13 ore, iar compromisul a fost acceptat doar după apariția unei propuneri care vizează un sistem de credite prin care constructorii auto vor fi încurajați să crească vânzările de mașini electrice.

Soluția acestor credite va fi adoptată în țările în care cota de piață a mașinilor electrice și hibride este mai mică de 60% din media Uniunii Europene, adică inclusiv în România. Detaliile concrete ale acestui sistem de credite urmează însă să fie stabilite ulterior.

Via Automotive News 

  • Snow, miercuri, 10.10.2018 13:26

    Un nou glont in piciorul UE, tras din apropiere. Producatorii au fost oare intrebati daca pot livra la promisiunile politicienilor ? Si consumatorii isi vor permite aceste masini cu 35% mai putin poluante dar poate cu 50% mai scumpe ? Sau ne indreptam spre un dieselgate 2.0 ? Ambitii mari de reduceri de noxe dar fara solutii tehnice ieftine si usor de implementat ... Si haideti sa nu vorbim de electrice, ok ? eu nu-mi permit masina de 40.000 Euro care face aceeasi treaba cu una de 15.000 dar are autonomie de 270 km (fata de 1200 km).

  • Kirotractor, miercuri, 10.10.2018 13:28

    ...Compromis?! - Nici vorbă; doar dacă s-ar fi stabilit 35% poate. Procentul de 30% e doar o nouă dovadă a *imperialismului* german exercitat în UE fără probleme - și fără tancuri mai nou. :-)

  • LR, miercuri, 10.10.2018 14:22

    Eu cred că cineva a gândit țintele inițiale ( 30% și 40%) tocmai pentru a avea o rezervă pentru negocieri.

  • Kirotractor, miercuri, 10.10.2018 14:34

    P.S. Așa mai merge, AM, cu 35% în titlu ca procent FINAL pt 2030 - și nu 30% cum apărea inițial. Altfel credeam că-s ori chior, ori sclerozat. Sau amîndouă. :-)))

  • inexorabil, miercuri, 10.10.2018 15:04

    Axiomă confirmată de sute de ani: în sublimul Vest european, flatulenţele nu sunt miasme, ci miresme. Chiar şi dacă acestea ar fi opera azilanţilor, imigranţilor şi turiştilor est-europeni.

  • daniel.popescu, miercuri, 10.10.2018 15:24

    @Kirotractor: Da, a fost o mica eroare. Procentul corect este 35%.

  • vianu, miercuri, 10.10.2018 15:24

    @snow...producatorii nu au fost intrebati, pentru ca toti fac apel la lobby, politicienii avand agenda plina cu memo si postituri .....si apoi au dat la pace, ceva de genul scuipi in palma si dai noroc.

  • inexorabil, miercuri, 10.10.2018 15:31

    Tranziţia de la prăjituri savuroase la fiertură de cartof dulce, morcov şi sfeclă roşie, doar de dragul de a evita diabetul, nu va fi uşor de suportat nici măcar pentru cei care gustă ocazional prăjituri.

  • mircea badea, joi, 11.10.2018 06:54

    dar noxele in trafic real nu le eliminam?