Germania se opune reducerii emisiilor cu 40% până în 2030: cea mai mare piață auto cere o soluție de compromis

Publicat marţi, 09.10.2018 11:45 de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com

Germania propune reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 30% până în 2030, deși Parlamentul European a aprobat o scădere de 40%. Sursele spun că Germania are sprijinul țărilor est-europene pentru a obține un compromis.

Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o lege care prevede reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 20% până în 2025 și cu 40% până în 2030, comparativ cu limitele stabilite pentru 2021. Totuși, pentru a intra în vigoare, legea trebuie adoptată de toate statele membre ale Uniunii Europene.

Conform tuturor așteptărilor, Germania se opune însă acestor propuneri și încearcă să ajungă la un compromis care vizează o reducere cu 30% a emisiilor.

Decizia este una previzibilă în contextul în care Germania este cea mai mare piață auto europeană și găzduiește numeroși constructori auto, printre care Grupul Volkswagen, Daimler sau Grupul BMW.

Potrivit unor surse neoficiale, Germania a reușit deja să atragă de partea sa țările est-europene și va obține o majoritate pentru a-și impune voința, în ciuda faptului că țări precum Franța și Olanda fac presiuni pentru respectarea legii în forma adoptată de Parlamentul European.

În schimb, Austria a propus un compromis pentru reducerea emisiilor cu 35%, în speranța că acesta va fi acceptat de cele două tabere principale.

Miniștrii de mediu din statele Uniunii Europene vor vota marți nivelul reducerii de emisii pe care îl doresc. În cazul unui acord, vor urma negocieri în cadrul Parlamentului European și a Comisiei Europene pentru stabilirea formei finale a legii.

Via Automotive News

  • vianu, marţi, 09.10.2018 12:23

    reactia DE e explicabila dar nu normala si, luandu-si ca aliati vasalii din est, va pune greutate pe vot si va trage de balanta in interesul propriei economii. Propunerea Austriei, in schimb, e de bun simt iar pe Franta (+aliatii) mai degraba o vad acceptand un +5% decat pe Germania un -5%. Pana la urma toata lumea va fi multumita si se va deschide si o sampanie.

  • SIMPLE MINDS, marţi, 09.10.2018 12:26

    Au ajuns in impasul privind inevitabilele scaderi ale procentelor de CO2 similar celui lui Clarkson intr-un M5 E60 privind intervalul *home lights*:) Beneficiind de aliati de *nadejde* ,sper ca Germania sa-si impuna in cele din urma punctul de vedere.:))

  • Rahatenstein, marţi, 09.10.2018 12:54

    haideti mai nemtzucilor, ne cramponam la 10%? un softuletz mic si pac,inchideti gura fraierilor Si daca va (mai) prinde cineva cu fofarlica in Europa, oricum nu patiti nimic,mamuca Mierchel va spala de toate pacatele Francezii astia produc cumva masini,ca sa va dicteze voua regulile? Iar noi, est-uropenii va sustinem neconditionat, si in caz de ceva, ne multumim si c-un Bemveu 714i, da' shaptar sa fie

  • vw s-a apucat de facut carnati, marţi, 09.10.2018 13:45

    Cum, cele mai bune marci auto din lume nu pot ?

  • Alpine77, marţi, 09.10.2018 15:48

    Sunt curios care ar fi raspunsul daca solicitarea ar fi fost din partea Romaniei sau Poloniei. Cred ca mai toti stim raspunsul. La o scara mica asa arata zonele de influenta in UE. Cred inca faptul ca UE este o idee foarte buna, dar mai intai tarile cu mentalitate de oaie ar trebui sa dezvolte o pereche de ...coaste. Nimic impotriva marcilor nemtesti. Ele doar incearca sa isi mentina profitul cat mai sus si sa cheltuie cat mai putin pentru plamanii nostri.

  • Octavian, marţi, 09.10.2018 16:01

    Nu e vorba de braduri dar nemtii (ma refer la populatie, nu la producatori) s-au obisnuit sa aiba motoare mari si puternice pe care sa le "omoare" pe autobahn la viteze pe care le cunoasteti. E greu sa treci de la 200CP la 100CP dupa ce ai simtit "gustul" celor 200CP.

  • Gabriel, marţi, 09.10.2018 16:21

    E doar o simpla recunoastere a faptului ca 'marile' firme auto germane nu sunt in stare sa fabrice masini electrice sau hibride competitive

  • Edikkk, miercuri, 10.10.2018 05:32

    Germanii vor pierde FOARTE DUR cota de piaţă a maşinilor tocmai LIPSEI electrificarii. Aţi văzut cum arată Hyundai electrică? Superbă. Scumpă, dar şi o doresc foarte mulţi. Dar odată cumpărată ai scăpat de motorină / benzină, de ceva taxe, şi de... service -uri !!!! O tona de timp se pierde prin service-uri iar apoi la ce calitate, mai ales în România.

  • Rudolf D., miercuri, 10.10.2018 07:51

    Nu vei sta in service-uri (da' cine sta?!), dar nici nu vei parasi orasul sa nu ramai cu caruta-n drum, ca nimeni nu-ti da o galeata de curent.