Săptămâna 1.0 Ecoboost: test de consum cu cel mai în vogă motor Ford

Publicat luni, 21.10.2013 12:39 de Dragoș Băltățeanu

Automarket a pus la treabă de-a lungul unei săptămâni celebrul motor turbo de un litru produs de Ford în linia modernă Ecoboost. Iar la final am avut parte de o surpriză.

Downsize. Cuvântul de ordine pentru majoritatea constructorilor auto de astzi. Motoare din ce în ce mai mici, care înlocuiesc cilindreele mari de ieri. Iar pentru a furniza puteri satisfăcătoare recurg la supraalimentare. În cazul celor de la Ford, acest noul tip de motor poartă denumirea Ecoboost . Producătorul americano-european a dezvoltat deja o familie nouă de propulsoare, iar două dintre ele sunt produse la noi în ţară la uzina Ford de la Craiova. Cel mai cunoscut dintre ele este motorul de 1.0 litru Ecoboost cu trei cilindri. Este deja în dotarea modelelor B-Max, Fiesta şi Focus şi îl vom mai vedea în viitor şi pe alte modele Ford. Am avut ocazia să îl punem la încercare de câteva ori în cadrul testelor cu modelele respective, iar textele pot fi citite AICI, AICI şi AICI

Pentru că discuţiile iscate între userii noştri în textele de mai sus s-au axat în mare parte pe consumul unui astfel de motor, am decis să confruntăm motorul Ecoboost de un litru cu traficul bucureştean de toamnă pentru o săptămână. Am vrut să vedem cum se comportă acest motor în viaţa de zi cu zi a unui redactor Automarket. Am folosit maşina zi de zi pentru a ajunge la muncă şi pentru a face alte drumuri normale, punându-ne pentru şapte zile în pielea unui şofer normal. Am folosit maşina aproape exclusiv în oraş, locul principal de desfăşurare a unui Fiesta folosit normal, dar am făcut şi câteva excursii pe autostradă. Am vrut să vedem cât consumă cu adevărat acest motor de 1.0 litru turbo în condiţiile de trafic românesc.

Luni

Ford Fiesta Ecoboost Candy Blue

Am început ziua cu un drum la Colina Motors Băneasa, locul de unde am preluat un Ford Fiesta facelift 1.0 Ecoboost Titanium. A venit în nuanţa Candy Blue, un albastru foarte atrăgător. Împreună cu cromul aferent nivelului de echipare Titanium şi cu noua grilă de radiator în stil Aston Martin, Fiesta facelift se transformă într-unul dintre cele mai plăcute modele din clasa mică.

Actuala generaţie Fiesta (a şasea) a fost încă de la lansare un automobil capabil. Suspensia şi ţinuta de drum au fost reglate de inginerii Ford extrem de bine, ceea ce face ca orice drum virajat să devină o plăcere. Personal, am apreciat mereu modelul mai mare, Focus, tocmai pentru că oferă cea mai bună ţinută de drum din clasa sa. Fiesta a reuşit să facă aproape acelaşi lucru în clasa mică, dar concurenţa este mai aprigă în acest segment. Fiesta a primit acum un an de zile un facelift amplu care a modificat total partea frontală a maşinii, iar una din marile noutăţi de sub capotă este introducerea motorului cu trei cilindri Ecoboost produs la Craiova. Motorul de un litru este la această oră singurul propulsor pe benzină disponibil în gamă. Poate fi achiziţionat atât în variantă aspirată de 65 sau 80 CP sau Turbo de 100 sau 125 CP. Varianta de 125 CP este rezervată doar variantei de echipare Sport cu trei portiere.

Modelul testat de noi de-a lungul unei săptămâni este identic cu cel pus la încercare de Bogdan AICI. Pentru el, motorul Ecoboost de 1.0 litru s-a dovedit a fi mai gurmand faţă de cifrele oficiale.

Încă de la primele mele contacte cu acest motor am observat că cifrele de consum variază enorm de mult în funcţie de stilul de condus şi de condiţiile de trafic. Mult mai mult faţă de alte propulsoare, mai ales faţă de cele aspirate. 

Pentru început, să ne reamintim cifrele de consum oficiale Ford pentru acest model: 4.3 consum mediu, 5.3 uz urban şi 3.7 consum extraurban. Cifre mici şi drăguţe. Dar ştim cu toţii că cifrele raportate de constructori sunt obţinute în condiţii ideale. Aşa că să vedem ce ne rezervă realitatea.

Fiesta a înfruntat timp de săptămână traficul de Bucureşti.

Am plecat de la Colina Motors Băneasa şi imediat cum am ieşit din curte am resetat computerul de bord. Traficul pâna la redacţie a fost chiar lejer, iar sistemul Start-Stop s-a dovedit a fi bun, aşa că l-am lăsat pornit. Seara am plecat spre casă şi din nou am prins un trafic destul de rarefiat, chiar anormal pentru Bucureşti. Media la finalul primei zile: un încurajator 7.5 litri/100 km. 

Marţi


Marţi am reluat rutina zilnică alături de Fiesta. Deja mă obişnuiam cu această maşină, iar motorul cu trei cilindri se arăta suficient de vioi încă de la turaţii mici. Sunetul este interesant, însă cei obişnuiţi cu motoarele în patru cilindri vor trebui să se adapteze la noile cerinţe: un mârâit înfundat ce aduce cumva aminte de sunetul motoarele boxer. Apoi, avem o transmisie manuală cu cinci trepte al cărei levier este precis şi plăcut la utilizare, dar treptele sunt etajate extrem de lung. De exemplu, poţi atinge fără probleme 120 km/oră doar în treapta a treia. Marţi am dat de trafic dens pe traseul meu către redacţie. Consumul de carburant a crescut instant, iar apoi seara a trebuit să traversez oraşul în condiţii de ploaie şi trafic dificil pentru o ieşire la film. La finalul zilei, consumul mediu înregistrat de computerul de bord era de 9 litri/100 km.

Miercuri

Miercuri am decis să facem o mică excursie la prânz. Patru colegi au luat loc în Fiesta şi am parcurs un traseu până în nordul oraşului. Cu această ocazie am constatat că Fiesta nu are mânere la interior, nici în faţă, nici în spate, ceea ce nu a fost pe placul colegilor mei. În locul mânerelor interioare avem doar un cuier de unde se poate agăţa o haină. Mai trebuie spus că, deşi avem de-a face cu nivelul de echipare de top, lipseau şi senzorii de parcare sau cameră pentru mersul cu spatele. Lipsesc, de asemenea, geamurile electrice spate. Modelul testat de noi a venit în echiparea de top Titanium. Preţul de listă pentru acest model este de 15.150 euro (TVA inclus)

Traficul intens şi opririle dese nu fac bine consumului.

Utilizarea intensivă din cadrul zilei de miercuri cu încărcare la maxim şi apoi câteva drumuri în grabă mai pe seară au dus consumul la maximul de 9.7 litri/100 km, cel mai mare consum pe care l-am înregistrat în timpul acestei săptămâni.

Joi/Vineri

Sfârşitul de săptămână a fost unul normal, rutina drumurilor cu Fiesta Ecoboost fiind casă-birou-supermarket. Traficul bucureştean plus ploile ocazionale care dau şi mai rău peste cap rutina şoferului de Bucureşti au menţinut consumul în jurul cifrei de 8.7 litri/100 km. Urma însă să părăsim oraşul pentru câteva drumuri mai lungi.

Weekend

În weekend am lăsat Bucureştiul în spate şi am scos Fiesta la drum lung pentru ca subcompacta Ford să-şi dezmorţească roţiile. Motorul de 100 CP cu trei cilindri face faţă oricărei solicitări, depăşirile fiind o plăcere acompaniate de mârâitul specific al micului motor. Am ales drumuri naţionale, dar şi autostradă, iar la finalul zilei consumul afişat pe computerul de bord era de 5.7 litri/100 km

Partea frontală a Fiestei cu facelift atrage toate priviriile.

Surpriza din ziua a opta

La fix o săptămână după ce ne-am suit pentru prima dată la volanul acestui exemplar Ford Fiesta Ecoboost, am primit invitaţia de a merge la Craiova, la uzina Ford, pentru o experienţă specială. Am purces la drum însoţiti tot de motorul cu trei cilindri Ecoboost, dar de data acesta aflat sub capota unui Focus. Motorul made in Craiova furnizează în acest caz 125 CP, ceea ce face experienţa şi mai plăcută. Pentru Focus, inginerii Ford au ales altă transmisie, una manuală cu şase trepte, mult mai potrivită cu caracterul acestui motor. Dacă Fiesta Ecoboost 100 CP este o experienţă plăcută, Focus Ecoboost 125 CP este una excelentă. Este una din maşinile cu care m-am înţeles cel mai bine în ultima vreme şi nu afost nici o problemă să parcurg drumul Bucureşti-Craiova şi retur în aceeaşi zi. Consumul mediu a fost de 6.8 litri/100 km, iar la întoarcea în Bucureşti un sfert de rezervor era încă plin. Dacă e să tragem linie după o săptămână de uz intens, Fiesta noastră cu motor Ecoboost de Craiova a consumat în medie 7.9 litri/100 km, în condiţiile în care a petrecut 80% din timp în traficul urban din Bucureşti.

De ce am bătut drumul Olteniei? Pentru a pune la încercare încă un motor Ecoboost. Unul mai special însă. Are 140 CP şi a fost montat de către Ford pe un şasiu Caterham Seven, un roadster pur, extrem de popular în Marea Britanie.

A fost o experienţă mai mult decât interesantă, mai ales că acest tip de automobil este rare la noi în ţară. Englezii le apreciază pe post de track cars şi le folosesc în weekend pe unul dintre numeroasele circuite din Regat sau la cursele de îndemânare. A fost o revenire la automobilul simplu, fără prea multe sisteme de asistare. Un interior spartan şi un bord minimal dominat de un volan Momo detaşabil pentru a face accesul mai facil în interiorul roadsterului. 

Caterham Seven: interior simplu şi fără artificii de design.

Poziţia la volan pare ciudată la o primă luare de contact. Poţi regla doar scaunul sport cu spătar fix, dar acesta culisează extrem de puţin. Volanul îţi vine în poală oricum ai sta şi este nevoie de un pic de acomodare. Mai mult, majoritatea Caterham-urilor au volan pe partea dreaptă, iar exemplarul nostru nu a făcut excepţie. Asta înseamnă şi acomodarea la schimbarea treptelor cu mâna stângă. Nu este greu, dar din nou, ai nevoie de o scurtă perioadă de acomodare. Cutia îşi păstrează layout-ul clasic, astfel că treapta întâi este în stânga sus.Pentru că suntem obişnuiţi să aducem levierul în jos lângă noi când schimbăm a doua, vom fi tentaţi să schimbăm în treapta a patra imediat după plecarea de pe loc la o maşină cu volan pe dreapta. Un pic de antrenament şi greşelile dispar.

Pe circuitul improvizat lângă uzina Ford de la Craiova nu era nevoie oricum de mai mult de treapta a doua, aşa că problema schimbării de trepte a trecut pe planul doi. Motorul Ecoboost produs la Craiova a fost modificat de specialiştii Ford pentru a furniza 140 CP şi aceştia se dovedesc mai mult decât suficienţi pentru a propulsa roadsterul-ul care cântăreşte doar 600 kg. 

O jucărie perfectă pentru circuit sau curse de îndemânare.

Caterham-ul te îndeamnă la joacă. Este extrem de uşor şi pleacă viguros de pe loc. Dacă forţăm nota, începe să subvireze puternic atunci când încercăm să abordăm un viraj mai în forţă. Pentru o doză şi mai mare de plăcere şi adrenalină, Caterham Seven este maşina ideală pentru drift. O frânare puternică pentru a muta greutatea pe roţile din faţă şi apoi doze de acceleraţie puternice pentru a face spatele să rupă aderenţa şi să plece în direcţia opusă. Prea multă acceleraţie şi te vei răsuci. Prea puţină şi spatele nu va rupe aderenţa. Este un echilibru fin care se atinge prin antrenament. Bineînţeles, nu pe drumurile publice.

Caterham-ul este o maşină perfect legală pentru şosea, dar nu vei dori să faci sute de kilometri la volanul ei. Este spartană şi inconfortabilă. Mică şi atât de joasă încât nu îşi vei dori să stai la stop fix la înălţimea unei ţevi de eşapament de camion. Este o jucărie de weekend pentru circuit. Perfectă pentru o ţară civilizată. Noi mai trebuie să aşteptăm.

Sub capota Caterhamului se află un motor Ecoboost produs la Craiova.

Şi pentru că eram la Craiova, nu puteam rata o vizită în uzină. Am trecut prin secţiile de montaj general şi prin uzina de motoare, acolo unde se naşte motorul Ecoboost pe care l-am pus la încercare în trei declinări diferite de-a lungul acestui material.

Am fost martorii unui contrast ciudat. Secţia de montaj general era oprită, fiind una din săptămânile în care Ford Craiova opreşte producţia modelului B-Max pentru a-şi ajusta stocurile conform cererii. Este pentru prima dată când intru într-o uzină auto unde maşinile sunt pe conveyer, dar aşteaptă cuminţi fiecare la locul unde s-a oprit banda. Nici un muncitor: o linişte stranie, întreruptă doar de pufăitul unui robot sau de zumzetul anumitor sisteme încă pornite.

Pistoanele pentru motorul Ecoboost 1.0 aşteaptă cuminţi asamblarea.

Spre deosebire de atmosfera de planetă părăsită din hala de montaj, în uzina de motoare era un adevărat furnicar. Am ajuns acolo la ora 16.30 şi deja lucra al doilea schimb. Pentru că cererea de motoare Ecoboost este mare, Craiova lucrează cu două schimburi de muncitori pentru a face faţă. Aceştia produc şi asamblează deja cunoscutul motor Ecoboost de 1.0 litru, botezat intern Fox, şi foarte recentul motor Ecoboost de 1.5 litri turbo cu patru cilindri, cu numele de cod Sigma. Acesta dezvoltă 180 CP şi echipează momentan doar modelul Ford Fusion de pe piaţa americană, acelaşi model ce va sosi şi în Europa sub numele de Mondeo. Acum, la Craiova se produc 1.000 de motoare pe zi, iar proporţia este de 70% pentru 1.5 litri şi 30% pentru 1.0 litri. 

Linia de asamblare era oprită în săptămâna în care am vizitat uzina Ford.
  • Stan Patitul, luni, 21.10.2013 12:44

    Eu NU mi-as cumpara un Ford.

  • Vasilica, luni, 21.10.2013 12:58

    Eu nu mi-as mai cumpara FORD din cauza sserviceurilor extrem de proaste si scumpe. In schimb masina foarte ok, in cazul meu Focus 2009.

  • vianu, luni, 21.10.2013 13:01

    @Stan Patitul......motivele? consumurile sunt relativ mari. Ma asteptam ca la Fiesta si 100CP sa fie ceva mai rezonabile. La fel si la focus....7,8? Buc-Craiaova si retur? hmm.....sa zicem ca l-ati forjat si ca ati considerat si consumul urban dar tot mare e....

  • RAS, luni, 21.10.2013 13:20

    "conditii ideale" cum se face ca nu se reglementeaza corect conditiile de testare pentru consum? de ce mint in continu? de ce li se perimte sa minta? poate ca ei influenteaza deciziile guvernelor?

  • flo, luni, 21.10.2013 14:05

    Cati KM avea masina testata ?

  • mihneaR, luni, 21.10.2013 14:13

    Am facut un experiment similar cu 0.9 TCe pe Logan, 8,9 cosum in Bucuresti la mers normal. La drum lung, insa, am reusit un 4,6 pe o distanta de peste 300 km (Roman-Bucuresti), dupa un 4,8 la dus (incarcat). Dar atunci am exagerat, incercand sa vad pana unde poate cobori consumul (viteza de 90 km/h in afara localitatilor in 99% din timp si 60-80 in localitati). Probabil ca sunt motoare mai mari aspirate care obtin consumuri similare sau poate mai bune urban, extra cred ca e aproape imposibil

  • Dacia Plant, luni, 21.10.2013 14:49

    Foarte interesant testul. Ar fi bine daca ati face un test si cu un Sandero 0.9Tce, deoarece este un model nou si nu se stiu prea multe despre el. Chiar si 1.5dci de 90cp, despre care am auzit ca se scot niste consumuri extrem de mici. Succes!

  • Mda, luni, 21.10.2013 14:55

    Mda, surpriza ar fi fost ca un Ford benzinar sa consume putin, si o spun din experienta personala. Dar diferentele de consum fata de datele oficiale sunt duble, ceea ce inseamna deja inselarea consumatorului!

  • Andi, luni, 21.10.2013 15:01

    Mai bun consum scot eu cu 1.4-le meu de pe Polo 6N :)

  • Sebastian, luni, 21.10.2013 15:09

    @DaciaPlant http://www.automarket.ro/test-drive/dacia-sandero-09-tce-90-48886.html

  • Dacia Plant, luni, 21.10.2013 16:17

    @Sebastian: Ma refeream la un test mai indelungat, asemanator cu testul de o saptamana cu ecoboost. Sau un test de anduranta, un tur al Romaniei, etc. Sunt tare curios cum este motorul 0.9TCe sau 1.5dci de 90cp. Si acest consum este unul normal pentru un benzinar. Motoarele astea mici consuma putin in oras, dar la drum lung daca trecem de 120km/h consuma cat un V6.

  • XXXL, luni, 21.10.2013 16:22

    Noul Fiesta facelift e absolut oribil cu calandrul / grila radiatorului disproportionat de mare. Parca-i un rechin balena intr-o frenezie a consumului de plancton...gura larg deschisa...aoleu, pe cine mai inghite? Sa fi consumat substante interzise designerii si cei care au aprobat asemenea tampenie?!!! Sau poate-i un Aston Martin wannabe...cu motor de 1 litru. Mda, posibil sa fie o epatare a patriotismului englezesc, doar UK e prima tara unde Ford e tare pe felie in Europa.

  • Mircea, luni, 21.10.2013 16:51

    Pentru un motor, generatie noua, 2013, mi se pare exagerat de mare consumul. Valoarea de 10 l/100 km, in regim urban este un consum de 1.6 l benzina, cu tehnologia anilor 2001-2004.

  • vianu, luni, 21.10.2013 17:06

    @XXXL apetitul englezilor pentru piticul cu "motor de rasnita" porneste poate din chibzuinta unui popor care are o istorie auto mai mare decat toata istoria moderna a romaniei. Bine, in romania "motorul de rasnita" e o adevarata jignire la adresa consumatorului roman corect. :). El vrea motoare de la 1,5 in sus si pentru ca nivelul sau de salarizare ii permite si are drumuri ca in palma ce se pierd in zare apoi mai cred ca epatarea patriotimului british are aceeasi explicatie ca si al succesului lui renault in franta, al vw in germania sau al fiatului in italia ori a skodei in cehia. Deci, nimic de mirare hic, parerea mea!

  • neaCutare, luni, 21.10.2013 17:24

    @XXXL Mie nu mi se pare oribil deloc,din potriva,il gasesc cel mai frumos model din segment.Am vazut vanzarile de automobile noi in Europa pe luna septembrie,Fiesta este pe primul loc in clasa lui si pe locul doi la general dupa VW Golf.Nu e rau deloc..

  • constantin, luni, 21.10.2013 17:33

    Sunt din Constanta si detin un opel corsa d facelift 2011 ,lantz 1,4 101 cp benzina si in orasi imi ia in jur de 8 adica 7.8 8.2 si la drum intins Ex Sinaia - Sibiu mers normal pana la 100km am reusit un record 5\l Si nu am start stop, greutate 1200kg ,generatie veche deci mi se pare consum enorm

  • EC, luni, 21.10.2013 17:40

    Nu e pe locul doi Fiesta, Renault Clio ocupa pozitia asta.

  • vianu, luni, 21.10.2013 18:32

    exista un sofer de 1.0L si 125CP Focus ori Fiesta sa ne spuna parerea lui?

  • somebody to love, luni, 21.10.2013 18:55

    @vianu Sa-ti amintesc ca Ford e in esenta o marca americana ? Eu stiu ca au fabrici, centre de design si proiectare etc. de multi ani in Europa si sunt bine ancorati in Anglia si Germania, dar totusi...Eu inca imi aduc aminte de a 3-a generatie, un model din 1990 care era foarte american in toate aspectele. A se intelege PROST. Ok, acum discutam de un Ford europenizat... (si nu prea... priveste noua directie deschisa de noul Focus, care a trecut de la o gandire cu orientare strict europeana, la una mai globala, care vrea sa-i impace si pe americani...o idiotenie pt ca sunt culturi diferite), dar sa revenim cu picioarele pe pamant ! Directorul Ford in Europa are intr-adevar destul de multa mana libera, insa pana la urma totul se rezuma la cat ii lasa "latul", chiar daca-i unul lejer, americanul Alan Mulally (CEO Ford la nivel global). De aceea nu cred ca e potrivita comparatia "Ford in Anglia acelasi lucru cu Renault in Franta sau Vw in Germania". E ca si cum ai spune ca LEXUS e marca a AMERICANA pt ca are centre R&D si vinde mai bine decat Cadillac sau Lincon. E absurd! Sa evitam confuzia, ok?

  • neaCutare, luni, 21.10.2013 19:09

    @EC Mai documenteaza-te. Vânzările de maşini noi în Europa - septembrie 2013 1. Volkswagen Golf: 45.212 (+17,5%) 2. Ford Fiesta: 33.561 (+6,2%) 3.Opel/Vauxhall Corsa: 28.347 (-7,4%) 4.Renault Clio: 25.851 (+28,8%) 5. Ford Focus: 24.872 (+3,2%) 6. Peugeot 208: 22.398 (-3,7%) 7. BMW Seria 3: 22.054 (+23,4%) 8. Volkswagen Polo: 21.625 (4,8%) 9. Opel/Vauxhall Astra: 21.055 (-4,9%) 10. Nissan Qashqai: 18.993 (+0,8%)

  • mihai, luni, 21.10.2013 19:41

    Cine a avut vreodata vreo masina noua stie ca pana ajungi la vreo 3000-4000 km masina consuma cu vreo 20% mai mult. Nu cred ca e relevant testul de consum. Mai contteaza sincum conduci masina .. daca schimbi vitezele la 6000 de ture e normal ca consume mult, mai ales la un motor mic. Faceti un test de 10000 km si mai vorbim...

  • vianu, luni, 21.10.2013 19:47

    @someboy to love sunt deacord cu tine in mare masura. Dar mai cred ca Ford este cel mai aproape de englezi decat orice alta marca europeana sau nu. Imi poti da un exemplu care sa subtituie ford din ecuatie? Raman la confuzia mea. Sau parere. Cum vrei. Si iti voi da un exemplu: Ford Capri, un model super iubit (la vremea lui) de catre englezi si considerat o masina "de-a lor" dar produs si in europa si vandut mai peste tot in lume. @nea cutare cred ca aici apare o confuzie. Ce se discuta? Vanzari lunare, anuale (pana in septembrie?). Linkul asta http://bestsellingcarsblog.com/2013/10/21/europe-september-2013-vw-golf-shines-in-market-up-6/ cred ca impaca pe toata lumea :)

  • neaCutare, luni, 21.10.2013 19:59

    Ce nu intelegi? Scrie clar,sunt vanzarile pe luna trecuta(septembrie). Nu inteleg de ce ai postat link-ul,e acelasi top.

  • vianu, luni, 21.10.2013 20:06

    imi cer scuze ca m-am bagat in dicutie :| ma gandeam ca un link e mai sugestiv si il lamureste mai clar pe EC. In rest...chill down. Nu suntem la coada vacii :)

  • Mihai, luni, 21.10.2013 20:07

    Uitati aici niste info de consumuri reale: http://www.spritmonitor.de/en/overview/17-Ford/147-Fiesta.html?vehicletype=1&constyear_s=2013&power_s=100&power_e=101&minkm=3000&powerunit=2

  • ics, luni, 21.10.2013 20:36

    Nu vreau sa va critic dar un test de cosum profesionist se face nu dupa consumul afisat de comuterul de bord ci intre 2 plinuri impartit la kilometrii. La masina mea, din 2011, exista o diferenta de 0,5 litri la 100 km intre ce afiseaza si ce consuma, in sensul negativ.

  • unul, luni, 21.10.2013 20:38

    Sunteti sigur cu acest clasament? Pai cum, vechitura de Corsa s-a vandut mai bine decat Clio? La Fiesta ma asteptam, dar la Corsa chiar deloc, rusinica Renault, sa nu mai zic ca nu mai au alt model in top 10.

  • antonny, luni, 21.10.2013 21:36

    Automarket nu stiu cum scoate-ti consumurile alea ....... eu va spun ca la logan ph2 0.9 TCE la orice ora si cu aproape 200 km /zilnic consumul se inregistreaza intre 7.2 -7.8 %......Sa va mai spun ca ,consumul e pe GPL ......la un calcul cu 22 ron /100km @vianu .......da avem un coleg pe aici @Andrei care are un focus 1.0 ecoboost

  • @unul, luni, 21.10.2013 22:10

    Daca te chiorasti mai bine, Corsa e in picaj, pe cand Clio are cea mai mare crestere din clasa mica: +28,8%. In fine, ar trebui sa realizezi ca vanzarile pe o luna nu sunt prea relevante si sa nu trebuiasa sa-ti spun eu asta. Sau poate discut cu un copil de 18 ani entuziasmat , cine stie...

  • @@unul, luni, 21.10.2013 22:26

    Esti nebun, Corsa e in picaj pt ca e pe piata din 2005-2006?? Clio are un an de la lansare si face un an de cand se vinde in cateva luni, cum naiba sa se vanda mai slab decat Corsa? Nu avea voie, il va depasi pana la urma, dar wtf? Nici Fiesta nu e o mare noutate, inteleg ca este la inceput de cariera, dar daca nu zburda acum in vanzari, cand o va face? Cand se invechesc toate competitoarele? In fine, n-are importanta, ziceam si eu.

  • ythu, luni, 21.10.2013 22:48

    mda ...ce motor tare...cilindree mica si consum de camion...daca asta a luat n premiii imi e si frica sa-ntreb de celelalte motoare...sau si astia si-au cumparat premiul..in sfirsit mie marca ford nu mi-a spus niciodata nimic(exceptind preturileȘmari)deci nu prea ma intereseaza

  • unckle, luni, 21.10.2013 23:39

    hi-hi-hi ... wtf did I tell you ? :) Serios vorbind acum, un consum de 7,9 este destul de bun pentru un benzinar ... doar ca, in oras nu a consumat 7,9 ... 7,9 ati obtinut adaugand si o autostrada. Daca suntem mai "ghinionisti" si nu avem iesiri de WE pe autostrazi si sute de km de drumuri nationale cred ca minunatul computer de bord ar arata un ,la fel de minunat, 9l/100km ... iar asta este crudul adevar. Auzi tu, 5,3% ... mai mare bullshit de marketing nici ca s-ar putea gasi. ... stai - se poate gasi un bullshit de marketing mai mare - EcoBoost 1.0 125CP, care are consum urban de ... surle si trambiteeeee.... de doar 5,3% !!! .. in your dreams baby !! dar directivele sunt sa micsoram emisiile de codoi la nivel de gama, si, daca reusim sa pacalim directiva cu un motor care numai in laborator estecapabil de niste treburi ... pai o pacalim si ne vedem de viata pana cand se prind aia si schimba legile (ceea ce or sa si faca, prin 2020 se vrea introducerea unei noi modalitati de testare a motoarelor)

  • vianu, marţi, 22.10.2013 00:20

    @unckle motorul de 1L si 125Cp poate scoate sub 4,5L/100 extraurban si in jur de 5,5 mediu intreb totusi....toate aceste opinii au la baza o experienta personala sau injuram ca asa ne e felul? Pentru ca acest "test de consum" facut de AM nu valoreaza nici cat o ceapa degerata. Dimpotriva. L-as numi dezinformare. Si de aici "v-am zis io"....

  • marius, marţi, 22.10.2013 05:08

    Supraalimentarea nu creste randamentul motorului, singurul avantaj fiind puterea litrica. Economia o obtii ori folosind un ciclu motor cu randament mai bun (ex. ciclul Atkinson de la prius si mai nou mazda skyactiv - asta-i motivul pt. care acele motoare au litraj mare) ori scazand masa masinii, in rest vrajeli impuse de legislatii idioate facute de indivizi care n-au nimic in comun cu ingineria. Apropo, oare de ce s-au scos turbinele din F1?

  • flavius, marţi, 22.10.2013 10:13

    @marius.Corect Marius.Turbo,3 cilindri si downsizingul sunt niste smekerii de marketing.Daca nu sa convins lumea din pdv tehnic,timpul o va demonstra practic.

  • somebody, marţi, 22.10.2013 10:55

    se vede treaba ca acrii sunt strugurii pentru unii!

  • unckle, marţi, 22.10.2013 16:38

    Dl. Vianu, problema nu este ce poate scoate motorul daca te straduiesti - problema este ce scoate motorul intr-un regim de exploatare normala. 1.0Ecoboost consuma exagerat de mult peste cifrele producatorului. Cata vreme baietii astia au luat masina si au plimbat-o o saptamana in treburi zilnice (deci nu un testdrive in care-i dai ca sa vezi ce poate...) iar consumul se apropie de 9% in oras ... eu cred ca-i cam mult fata de 5% promisi de producator. Este adevarat ca poti sa scoti si consumuri bune, daca te straduiesti... dar daca te plimbi prin oras in mod curent si ai consumuri cu 80% mai mari decat ce spune producatorul este un pic penibil, in nici un caz o dezinformare.

  • vianu, marţi, 22.10.2013 17:01

    @unckle ti-o spun priteneste: esti dezinformat. Ceea ce am scris mai sus despre consumuri sunt cifre reale. in primii 6000km, consumul mediu a fost de 6l/100km. Incluzand aici aproape 4000km intr-un "raid" prin tara cu masina supra incarcata cu catel si purcel; un raid ce a cuprins Transfagarasan, Transalpina, Cheile Bicazului, Cheile Turzii, autostrada, drumuri nationale, judetene, de tara si desfundate si opriri din 5 in 5 minute ca aveam un cal sa-l pozez, un copac arata ca un monstru si merita oprirea sau urcat transfagarasanu cu "pit-stopuri" din 200 in 200m pentru ca ceata aia ce mustea in zona merita simtita prin piele si nu mers prin ea ca magaru din poveste Tot in acet "raid": strict pe autostrada la o medie de 95km/h consumul a fost de 5,9. Am retinut numarul din motive lesne de inteles. Iar Cluj-Suceava media orara 72km/h consum mediu 4,7l/100km. Cel mai mic consum? Tg. Neamt-Iasi - 4,3l/100km: 2 +1/2 persoane ceva bagaje si AC off. Media in ultimii 2000 km: 5,4l/100km. (cred ca 70% extraurban si 30% urban) Stiu ca e greu de crezut. Sunt destui firfirici prin zona care nu vor crede. I DON'T CARE. Dar ma deranjeaza cand vad ca ignoranta e ridicata la rang de virtute si aruncarea cu rahat sport national. Cine are de urechi de auzit si minte de inteles...

  • LUCCI, marţi, 22.10.2013 17:37

    Oficial ei dau 5,7 la oras dar consuma de fapt......aproape 10????????????? Unde e progresul???? Unde e tehnologia?Pt. ce i-au pus turbina? 15150 de euro pt. o masina echipata top dar fara manere de sustinere a pasagerilor????Pai cum sa nu iti iei Skoda Octavia sau Rapid? Cum?????Deja ma impac cu francezii, macar ei sunt mai sinceri.Clio al meu din 2001, are in carte 9,9 la oras. 1.4 16V, dar,jur, nu mi-a luat mai mult de 9,5 iarna.Deja Ford a umflat gogoasa aproape dublu!!!!!

  • unckle, marţi, 22.10.2013 18:58

    Stai sa ne intelegem, tu in ce oras mergi cu masina aia? Iasi? TgNeamt? Suceava? ... pentru ca baietii astia aici vorbesc de cel mai nenorocit trafic din zona asta a europei, respectiv minunata noastra capitala. Nu zice nimeni ca nu se pot scoate consumuri mai mici, dar in conditii de trafic mai lejer. De asemenea, la drum roamnesc, plin de sate in care o lasi la 60 intr-a 5-a, mi se pare normal sa ai un consum rezonabil de mic. Problema nu era ca nu te cred (nu am nici un motiv sa nu o fac). Problema este ca, in conditii aproape normale de viata, in bucuresti, masina asta consuma 80% mai mult decat declara producatorul (test facut, fara indoiala, exact dupa directiva UE)

  • vianu, marţi, 22.10.2013 20:56

    @unckle Sa ne intelegem....traficul din Bucuresti nu poate fi luat drept referinta. Lumea nu incepe si nu se termina cu Bucurestiul you know? Asa ca, dpmdv, testul AM este marginal. In viata MEA, reala, produsul pe care l-am achizitionat imi confirma asteptarile. Iar generalizarile ironico-satisfacute de tipul "wtf did I tell you ?" imi displac profund. Pot sa-ti spun ca denota o usoara mentalitate carpato-danubiano-pontica? Sa nu fiu chiar badaran, adica. Apoi "prin sate" chiar daca o lasi la 60 nu e chiar solutia ideala. Din experianta acumulata (am carnet de vreo 20 de ani) totul sta in usurinta cu care apesi acceleratia si frana si nu neaparat viteza. Se numeste condus economic (un concept mai complex decat isi inchipuie multi) si dincolo de economia de combustibil iti ofera o sumedenie de alte avantaje. N-am sa stau sa despic firu'n patru cu toate ca mai interesant ar fi ca AutoMarket sa isi faca o datorie de onoare si din cand in cand sa abordeze mai pe larg acest tip de condus.....Pentru ca ceea ce vad pe AM este o adunatura de kids ce cred ca totul se reduce la cat de repede se ajunge din pc A in pc B, cati mii de cm cubi are un motor, daca motorul ala are de la 6 cilindri in sus, daca e in linie sau in V, daca are peste 2 tone masina sa nu simtim gropile din asfalt sau daca are manere in plafon pentru pasageri. Apropos de asta: sedanul din dotare a fost 13.500 (o oferta de moment + negocieri) nu e de top dar are manere si in afara de a le observa la achizitie NIMENI nu le-a folosit. Si pentru a incheia: nu tot ce zboara se mananca (am consumuri mai mari decat cele declarate de producator si am fost constient de asta de la inceput) dar ii desfind pe pifanii ce nu au trecut de faza a maxim 2 roti ca mijloc de locomotie dar isi dau aere de specialisti in domeniu.

  • mntsn, miercuri, 23.10.2013 01:45

    @vianu: fa-ti te rog cont si comenteaza logat. Ma bucur ca-mi confirmi asteptarile. Esti un user cu care se poate sustine un dialog antrenant, iar faptul ca amintesti despre condusul economic ma bucura si cred ca poti aduce detalii interesante daca se va aborda tema mai pe larg pe AM. Dpmdv condusul economic se deprinde dupa multe mii de km la volan si combina o multime de tehnici, simturi, reflexe, cunostinte a propriului vehicul si a principiilor de dinamica si mult bun-simt. Sanatate si nu uita de cont!

  • mip, miercuri, 23.10.2013 02:46

    ce-mi vine-a ride ... !!!!! nu demult pe la americani a fost dat un "recall" la hyundai ... pt ca au anuntat cifre de consum cu 0.2-0.5 L/100 km mai mici decit cele gasite de organismele abilitate de guvern ... ehei si acum coreenii odata la 20.000 km parcursi isi invita clientii sa le dea un cec cu diferenta de dolarei cheltuiti ! ford ... au anuntat cu turle-si-surle consumuri mult prea mici, care in anumite conditii chiar se pot scoate, dar de ei nu se ia nici un organism sa ii zgiltiie putintel !!! deh, asta e "democratia" ... cit de consumurile date de AM ... as fi vrut si eu sa fi avut cel putin o raportare a consmului afisat de masina, fata de cel masurat de utilizatori. ar fi fost si mai concludent. iar despre ce zice @vianu ... e clar ca se pot scoate consumuri mai mici chiar decit cele afisate de constructor; depinde f. mult de sofer si de traficul prin care se plimba ... si pe mine ma luau colegii la intrebari: "cum de? ... ca eu nu pot cu a mea desi e motor mai mic", etc-etc. ? sa va dau un ex. concret : masina nevestii ... nissan sentra 1800 cmc cind am umblat doar eu cu ea, scoteam o medie vara de 7.3% si iarna 9.5% ... acuma umbla doar ea, si vara nu scade sub 10% si iarna poate ajunge si la 14.5% ... acuma cea mai mare diferenta e distanta: eu aveam de-acas' pin' la munca 20 km (dus si inc-atit la intoarcere) pe cind ea mergea la scoala sa lase copiii si dup-aia la gara la tren ... in total 10 km ... asa ca motorul in cazul ei mergea tot "la rece" si cum are cutie de vit. automatica ... aia schimba cind "ii spune" calculatorul nu cind vrea soferul ... discutiile pe tema asta-s lungi si trebuie avuti in vedere o multime de factori. dar ca si concluzie, dupa cum ziceau colegii de mai sus(@vianu si @mntsn-cu care tare as vrea sa iau legatura si in afara forumului ca-mi place cum scrie si mai ales, ca are bun simt) ca si idee generala si de baza e sa nu "te lasi prea tare pe dreptul" !!! @vianu-le ... fa-ti cont ... e mai bine pt toti ... e o rugaminte ... ideea lui @mntsn ca AM sa mai puna in pagina si articole despre condusul economic si preventiv o gasesc buna. oricum AM a mai avut pe-aci articole despre anumite performante ale unor "ficiori" ce au scos consumuri f. bune pe anumite modele/marci/motorizari si au fost unele din cele mai citite si comentate ... deci cred ca interes pt subiect exista ... drumuri bune tuturor !

  • Sofer focus 1.0 100cp din 2012, marţi, 29.10.2013 16:51

    Consumul meu mediu: 5.9 l% in aproape un an de folosinta, cam 30% mers in oras.

  • Adi, miercuri, 13.05.2015 21:36

    Detin un Ford Fiesta 1.0 Ecoboost 2015 .Cea mai mare teapa. Are un consum aproape dublu fata de cartea tehnica. NU RECOMAND.

  • GEORGE, miercuri, 17.02.2016 05:21

    IMPORTANT ESTE FIABILITATEA MOTORULUI CEA CE ECOBOOSTUL O ARE ,CONSUMUL IN ORAS ESTE APROAPE CAT UN MOTOR ATMOSFERIC SAU LA FEL ,LA DRUM INTINS DACA MERGI LA 1750-2250 TURATII CONSUMUL ESTE F.MIC,EU SUNT SUPER MULTUMIT TINAND CONT DE FIABILITATEA MOTORULUI